Prin sentinta civila nr. 1948/23.02.2012 Judecatoria Bacau a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului BEJ C.I. si a respins contestatia formulata de contestatoarea SC „C.C.” SRL in contradictoriu cu intimatul BEJ C.I. ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
A respins ca neintemeiata contestatia formulata in contradictoriu cu intimata SC EFG L. IFN SA prin mandatar SC O.I. SRL.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.188/2000, „executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public”.
Conform art.399 alin.1 C.p.c., „impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare”.
De asemenea, art.402 C.p.c. stabileste faptul ca „instanta sesizata va solicita de indata organului de executare sa-i transmita, in termenul fixat, dosarul de executare sau, dupa caz, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare in cauza, dispozitiile art. 139 fiind aplicabile in mod corespunzator. Partile vor fi citate in termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgenta si cu precadere. Procedura prevazuta pentru judecata in prima instanta se aplica in mod corespunzator”.
Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului pretins ( calitate procesuala activa ), precum si intre persoana chemata in judecata ( parat ) si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii ( calitate procesuala pasiva). Instanta este obligata sa verifice calitatea procesuala, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decat intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecatii. In cadrul contestatiei la executare biroul executorului judecatoresc nu are calitate procesual pasiva in conditiile in care executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public, si nu sunt parte in cadrul raportului juridic stabilit intre creditor si debitor.
In faza executarii silite, partile sunt acelasi cu cele cuprinse in titlul executoriu, iar executorul judecatoresc este autoritatea competenta sa aduca la indeplinire prin executare silita masurile inscrise in titlul executoriu, aspecte ce se evidentiaza din analiza textelor de lege anterior enuntate.
In consecinta, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului BEJ C.I., invocata din oficiu si ca urmare, a respins contestatia formulata in contradictoriu cu intimatul BEJ C.I., ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Pe fondul contestatiei, instanta a retinut ca prin incheierea pronuntata la data de 23.11.2011 in dosarul nr.18063/180/2011, Judecatoria Bacau a admis cererea formulata de BEJ C.I. si a incuviintat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de L. financiar nr.2349/10.07.2007 incheiat intre SC" EFG L. IFN"SA, in calitate de finantator si SC"C.C."SRL, in calitate de utilizator.
Ca urmare a incuviintarii executarii silite, s-a format dosarul de executare silita nr.585/2011 al BEJ C.I..
Prin somatia nr.585/2011 din data de 14.12.2011, comunicata contestatoarei la data de 15.12.2011, i s-a pus in vedere ca in termen de o zi de la primire sa achite suma de 6432,53 lei reprezentand 5611,89 lei daune interese, 695,64 lei onorariu executare, 111 lei cheltuieli de executare, 14 lei taxa de timbru, in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de L. financiar nr.2349/10.07.2007.
In derularea contractului de L., contestatoarea nu a mai achitat ratele, astfel incat societatea de L. a reziliat unilateral contractul prin declaratia nr.1462/6.03.2009, comunicata utilizatorului la data de 12.03.2009.
Ca urmare a rezilierii contractului de L., utilizatorul a inapoiat autoturismul ce a format obiectul contractului.
Potrivit art.8 din OG nr.51/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, „contractele de L., precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de L., constituie titluri executorii”.
Sustinerile contestatoarei referitoare la faptul ca nu i se poate imputa vanzarea autoturismului la un pret care nu acopera valoarea initiala a acestuia sunt neintemeiate, avand in vedere dispozitiile contractuale, semnate si insusite de contestatoare. Potrivit art.5.7 din contract, anexa intitulata „termenii si conditiile generale” face parte integranta din contractul de L.. De asemenea, conform 12.2 din „termenii si conditiile generale”, contractul va fi considerat reziliat de drept de la data comunicarii catre utilizator a unei declaratii unilaterale de reziliere, fara nici o punere in intarziere, fara nici o alta formalitate prealabila, ori interventia instantei de judecata.
Art.12.8 din „termenii si conditiile generale” statueaza ca urmare a rezilierii contractului, finantatorul va revalorifica bunul in scopul recuperarii oricaror sume aferente facturilor emise si neincasate pana la data rezilierii, a penalitatilor de intarziere etc. In cazul in care suma rezultata din revalorificarea bunului nu este suficienta pentru acoperirea sumelor prevazute in prezentul articol finantatorul se va indrepta impotriva utilizatorului pentru plata de daune-interese.
Mai mult, partile agreeaza ca valoarea daunelor-interese nu poate depasi dupa caz diferenta dintre cuantumul sumelor precizate in acest articol, plus alte costuri dovedite si suma rezultata din valorificarea bunului, respectiv cuantumul tuturor sumelor precizate in acest articol si alte costuri dovedite.
Asadar, suma pretinsa de societatea de L. cu titlu de daune interese este determinabila din chiar cuprinsul contractului semnat si insusit de ambele parti contractante, indeplinind astfel cerintele de a fi certa, lichida si exigibila, potrivit art.379 C.p.c.
Avand in vedere toate aceste considerente, instanta a respins contestatia formulata in contradictoriu cu intimatul S.C. EFG L. IFN S.A., prin mandatar SC O.I. S.R.L., ca neintemeiata.
Impotriva sentintei a declarat recurs contestatoarea SC „C.C.” SRL, care a solicitat si suspendarea executarii sentintei recurate in temeiul art. 300 alin. 2 cu aplicarea art. 403 alin. 3 si 4 Cod procedura civila.
Cu privire la cererea de suspendare a executarii hotararii de fond, recurenta a aratat ca se afla in pericolul iminent de a i se infiinta poprire pe conturile bancare desi sumele pretinse nu sunt reale si nu recunoaste titlul executoriu, ca are conturi bancare prin care deruleaza operatiuni zilnice de incasari si plati iar un blocaj i-ar afecta grav activitatea viitoare.
Recurenta-contestatoare a criticat sentinta ca fiind nelegala pentru urmatoarele considerente:
- desi avea la dosar documentele necesare, instanta nu a verificat in nici un fel respectarea prevederilor art. 12.8 din contractul de L..
- debitul in suma de 21402, 55 lei, astfel cum a fost precizat in cererea de executare silita, a fost cel inregistrat la data rezilierii contractului si nu la data predarii bunului, astfel cum ar fi fost corect conform art. 15 din OG nr. 51/1997.
- acest debit este contrar dispozitiilor art. 15 din OG nr. 51/1997 si pentru faptul ca a fost stabilit desi societatea de L. si-a recuperat integral debitul din vanzarea autoturismului, avand in vedere ca valorificarea autoturismului s-a facut la valoarea de 17940,83 lei, suma care depaseste capitalul nefacturat de 16102,91 lei la care se adauga suma de 559,81 lei ramasa neachitata din cele doua facturi, in conditiile in care din valoarea totala a acestora calculata la 06.03.2009 ( 1319,36 lei) a achitat suma de 759,55 lei conform ordinului de plata din 24.03.2009.
- au fost considerate daune inclusiv asigurarile (nefacturate) la autoturism, pentru perioada de dupa revalorificarea autoturismului , perioada in care in mod firesc, noul proprietar si posesor va achita asigurarile obligatorii, aferente autoturismului.
- sumele reprezentand „cheltuieli logistice” si „alte cheltuieli” au valori nereale si nedovedite.
- intrucat in partea principala a contractului de L. nu exista referiri la obligatia debitorului de a plati „cheltuieli logistice” sau „alte cheltuieli”, acestea nu pot face obiectul unor pretentii ale firmei de L. , chiar daca ar fi prevazute generic in alte anexe ale contractului, avand in vedere dispozitiile art. 5.8 din contract potrivit carora, oricand exista discrepante intre prevederile Anexei A sau a celorlalte anexe si prevederile Termenilor si Conditiilor specifice, vor prevala prevederile Termenilor si Conditiilor specifice.
Intimata SC EFG L. IFN SA prin mandatar SC O.I. SRL a formulat intampinare prin care a solicitat:
- respingerea recursului ca fiind tardiv intrucat a fost introdus la data de 17.04.2012, cu depasirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotararii.
- respingerea cererii de suspendare a executarii hotararii de fond deoarece a fost motivata pe considerente generice, recurenta incercand cu rea credinta sa se sustraga de la respectarea unei sentinte.
- mentinerea sentintei recurate ca temeinica si legala aratand ca: era indrituita sa calculeze debitele restante conform art. 12.8 din contract si nu potrivit art. 15 din OG nr. nr. 51/1997 deoarece conform dispozitiilor art. 11 din OG nr. 51/1997 drepturile si obligatiile partilor vor fi stipulate prin contract si nu vor fi limitate la prevederile art. 9 si art. 10 din acest act normativ; potrivit art. 12.8 din contract partile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditoare ca urmare a neexecutarii obligatiilor de plata de catre debitor iar instanta nu se poate substitui vointei partilor, modificand clauzele contractuale; termenii si conditiile generale ale contractului se interpreteaza prin coroborare cu termenii si conditiile specifice, fara a se exclude unele pe altele ; in cazul in care finantatorul achita oricare din sumele mentionate in contract sau datorate potrivit legii, utilizatorul si-a asumat prin art. 6.20 din Termenii si conditiile generale responsabilitatea platii imediate a acestora catre finantator.
Analizand actele si lucrarile dosarului retine urmatoarele:
La termenul de judecata din 16.05.2012 recurenta-contestatoare a declarat ca renunta la judecata cererii de suspendare a executarii sentintei recurate. Aceasta declaratie a fost formulata prin mandatar P.C., in baza procurii speciale, autentificata sub nr. 75/11.01.2012 la BNPA A.M.B. si A.B.B.. In consecinta, vazand si dispozitiile art. 246 Cod procedura civila, va lua act de renuntarea la judecata cererii de suspendare a executarii sentintei recurate.
Termenul de recurs este de 15 zile si curge de la comunicarea hotararii, astfel cum prevad dispozitiile art. 301 Cod procedura civila. Sentinta care face obiectul caii de atac in prezenta cauza a fost comunicata contestatoarei la data de 28.03.2012, astfel cum rezulta din dovada existenta la fila 134 din dosarul de fond iar cererea de recurs a fost inaintata primei instante in termenul de recurs, calculat conform dispozitiilor art. 104 Cod procedura civila , fiind predata recomandat la oficiul postal la data de 13.04.2012, inauntrul termenului de 15 zile care a inceput sa curga de la data de 28.03.2012. In consecinta, vazand si dispozitiile art. 301 Cod procedura civila, va respinge exceptia invocata de intimata, privind tardivitatea recursului.
Criticile formulate de recurenta-contestatoare sunt nefondate si urmeaza a fi respinse pentru cele ce succed:
Titlul executoriu in temeiul caruia s-a declansat executarea silita contestata in prezenta cauza este contractul de L. financiar nr. 2349/10.07.2007.
Nu se poate pretinde, astfel cum sustine recurenta-contestatoare, ca executarea silita sa se efectueze conform dispozitiilor art. 15 din OG nr. 51/2007 in privinta determinarii cuantumului debitului intrucat potrivit art. 8 din OG nr. 51/2007 contractul de L. are caracter de titlu executoriu iar prin semnarea contractului care constituie titlu executoriu utilizatorul si-a asumat obligatii ca urmare a rezilierii in conditiile prevazute de clauzele contractuale de la art. 12.8. De altfel si din modul de redactare a dispozitiilor art. 15 din OG nr. 51/2007 rezulta ca obligatiile ce revin utilizatorului ca urmare a rezilierii contractului se determina in conditiile prevazute de acest text numai in conditiile in care in contract nu se prevede altfel.
Potrivit art. 12.8 din contractul de L. financiar nr. 2349/10.07.2007, urmare a rezilierii finantatorul va revalorifica bunul in scopul recuperarii oricaror sume aferente facturilor emise si neincasate pana la data rezilierii , a penalitatilor de intarziere, soldului valorii finantate, dobanzilor acumulate intre data rezilierii si data revalorificarii bunului sau incasarii totale a sumei datorate, comisionului prevazut de art. 9.5.- 9.5.1, sumelor prevazute la art.12.6 precum si a altor costuri inregistrate ca urmare a rezilierii In cazul in care suma rezultata din revalorificarea bunului nu este suficienta pentru acoperirea sumelor precizate in acest articol sau finantatorul este in imposibilitatea recuperarii sau revalorificarii bunului, finantatorul se va indrepta impotriva utilizatorului pentru daune interese.
Din cuprinsul cererii de executare silita rezulta ca din valoarea totala a debitului calculat in conditiile art. 12.8 din contractul de L. reziliat face parte si suma de 377,63 lei fara TVA, reprezentand asigurari nefacturate. Criticile referitoare la inexistenta unei temei pentru includerea acestei sume in valoarea totala a debitului sunt nefondate avand in vedere dispozitiile cuprinse in art. 8 din contract, referitoare la asigurare (Anexa A- Termeni si conditii generale), din care rezulta ca pe toata durata L.-ului bunul este asigurat de catre finantator care suporta costurile aferente politelor de asigurare iar potrivit art. 12.8 din contract acesta este indreptatit sa recupereze de la utilizator costurile inregistrate ca urmare a rezilierii.
Nefondate sunt si criticile intemeiate pe considerente privind recuperarea integrala a debitului din vanzarea autoturismului prin raportare la contravaloarea facturilor neachitate. Cu privire la aceste facturi recurenta-contestatoare a sustinut ca din valoarea totala de 1319,36 lei, stabilita la data 06.03.2009 a achitat cu ordin de plata la data de 24.03.2009 suma de 759,55 lei, care nu a fost luata la stabilirea debitului, astfel cum a fost precizat prin cererea de executare silita. Contrar sustinerilor recurentei, din situatia detaliata a facturilor si incasarilor referitoare la contractul de L., aflata in dosarul de executare (fila 30 din dosarul atasat nr. 19710/180/2011) rezulta ca la stabilirea debitului a fost luata in consideratie si plata efectuata la data de 24.03.2009.
Raportat la clauzele contractuale nu exista temei pentru a distinge, astfel cum pretinde recurenta-contestatoare, cu privire la creanta constand in „cheltuieli logistice” sau „alte cheltuieli” si la celelalte sume precizate in continutul cererii de executare silita, in aplicarea dispozitiilor art. 12.8 din contractul de L. financiar nr. 2349/10.07.2007. In acest sens urmeaza a avea in vedere ca art. 8 din OG nr. 51/2007 recunoaste contractului de L. caracter de titlu executoriu in integralitatea sa, ca potrivit art. 12.8 din contractul de L. financiar partile agreeaza ca valoarea daunelor interese nu poate depasi dupa caz diferenta dintre cuantumul sumelor precizate in acest articol plus alte costuri dovedite si suma rezultata din revalorificarea bunului, respectiv cuantumul tuturor sumelor precizate in acest articol si alte costuri dovedite si ca aceste clauze contractuale se coroboreaza cu cele ale dispozitiilor art. 6.5, 6.8 si 12.6 din Termenii si conditiile generale referitoare la obligatia utilizatorului de a achita cheltuielile privind transportul, legea circulatiei pe drumurile publice, taxele, impozitele sau orice alte datorii pe care le implica si de a-l despagubi integral pe finantator pentru orice alta cheltuiala judiciara pentru executarea contractului si orice alte pagube pe care acesta le va suferi in urma rezilierii.
Prin cererea de chemare in judecata contestatoarea nu a formulat critici privind respectarea dispozitiilor art. 12.8 din contract sub aspectul determinarii creantei prin aplicarea algoritmului aritmetic prevazut de acest articol, conform calculelor detaliate prin cererea de recurs cu referire la stabilirea valorii pentru fiecare suma precizata in cererea de executare silita (capital nefacturat, dobanda nefacturata, penalizari si asigurari nefacturate, cheltuieli logistice, alte cheltuieli , facturi emise si neachitate) prin raportare la temeiul aplicabil pentru fiecare suma si la dovezile depuse de catre intimata creditoare. In consecinta, recurenta contestatoare nu poate sa valorifice direct in recurs aceste aparari care nu au fost analizate prin sentinta recurata deoarece nu au facut obiectul judecatii in prima instanta.
Fata de cele ce preced, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, va mentine hotararea primei instante, urmand a respinge recursul ca nefondat.
Contestatie la executare - executare silita in baza titlului executoriu - contract de leasing
Decizie nr. 892 din data de 01.06.2012
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro