Achitare - omor Sentinta penala nr. 112 din data de 02.05.2012
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin rechizitoriul nr. 964/P/2004 al Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau s-a dispus trimiterea in judecata in starea de arest preventiv a inculpatului B.V. pentru savarsirea infractiunii de omor, prev. de art. 174 Cod penal.
In fapt, prin actul de sesizare, s-a retinut ca in seara zilei de 20.11.2004 pe fondul consumului de alcool, in timp ce victima D.M.A. se afla la locuinta sa din com. F., sat V.M., jud. Bacau a intretinut relatii sexuale homosexuale cu acesta, imprejurare in care a strans-o cu mainile de gat provocandu-i astfel decesul.
Prin sentinta penala. nr. 103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau s-a dispus in baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala rap. la art. 10 lit. c Cod procedura penala achitarea inculpatului si punerea de indata in libertate.
Prin decizia penala 236/18.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dos. 71/110/2005 s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau impotriva sentintei penale nr. 103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau.
Prin decizia penala nr. 1397/D/15.04.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus casarea in totalitate a deciziei penale 236/18.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bacau si in parte sentinta penala nr. 103/D/15.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bacau si trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalul Bacau sub nr. 4631/110/2008.
Prin sentinta penala nr. 11/14.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 4361/110/2008 s-a dispus in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedura penala achitarea inculpatului B.V., pentru savarsirea infractiunii de omor prev. de art. 174 Cod penal.
Prin decizia penala 59/18.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dos. 4361/110/2009 s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau impotriva sentintei penale nr. 11/14.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau.
Prin decizia penala nr. 4193/24.11.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus casarea in totalitate a deciziei penale nr. 59/18.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Bacau si a sentintei penale nr. 11/14.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau si trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalul Bacau sub nr. 4361/110/2008*.
Avand in vedere dispozitiile instantei de recurs , in rejudecare s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice grafice asupra inscrisului aflata la fila 126 dos. nr. 71/110/2005 al Curtii de Apel Bacau (fl.119-126 dos. inst), reaudierea martorilor asistenti I.A. si L.S., S.P. audierea ca martor a aparatorului desemnat din oficiu pentru asistent judiciara a inculpatului in cursul urmaririi penale avocat M.S.
Analizand intregul material probator administrat in cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti, instanta retine urmatoarele :
In Codul de procedura penala roman, astfel cum a fost modificat prin Legea 281/2003, prezumtia de nevinovatie este inscrisa intre regulile de baza ale procesului penal, in art. 5 ind. 2 statuandu-se ca „orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva”.
Prin adoptarea prezumtiei de vinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei – dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane - , s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si ale conceptiei organelor judiciare, care trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
- vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei ;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoare faza a procesului ;
- la adoptarea unei hotarari de condamnare, pana la ramanerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata; la adoptarea unei hotarari de condamnare definitive, prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte erga omnes.
- hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala, ce nu poate fi inlaturata prin probe, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare.
Toate aceste cerinte sunt argumente pentru transformarea conceptiei asupra prezumtiei de nevinovatie, dintr-o simpla regula, garantie a unor drepturi fundamentale, intr-un drept distinct al fiecarei persoane, de a fi tratata ca nevinovata pana la stabilirea vinovatiei printr-o hotarare penala definitiva.
Ori in prezenta cauza singura proba in dovedirea vinovatiei inculpatului consta in recunoasterea acestuia manifestata cu ocazii diferite : in doua declaratii date in faza de urmarire penala (filele 44-48 d.u.p.), cu ocazia audierii sale la solutionarea propunerii de arestare preventiva (fila 8 dos 8318/2004), si cu ocazia activitatii de „ conducere in teren” efectuata tot in cursul urmaririi penale( filele 5-6 d.u.p. )
Aceasta recunoastere nu a existat de la inceput, fiind de necontestat ca la debutul cercetarilor cu privire la persoana sa, inculpatul a negat comiterea faptei. Ca este asa o dovedeste in primul rand imprejurarea ca prin rezolutia din 23.11.2004 s-a dispus examinarea sa tehnica poligraf si apoi raspunsurile date de inculpat la intrebarile puse in cadrul examinarii, cand a negat ca este autorul faptei ( fila 7 d.u.p. )
In cursul judecatii inculpatul a revenit la atitudinea initiala de nerecunoastere a faptei.
Faptul ca inculpatul B.V. a fost inconsecvent in declaratiile date in fata organelor judiciare este irelevant, intrucat, conform art. 66 Cod procedura penala „inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia”. Potrivit art. 69 Cod procedura penala „declaratiile inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
Examinand atat declaratiile in care inculpatul recunoaste fapta cat si pe cele in care o neaga, instanta constata ca cele din prima categorie nu numai ca nu se coroboreaza cu alte probe, dar imprejurari semnificative relatate de inculpat sunt infirmate de imprejurari ce rezulta din alte probe.
Astfel, in prima declaratie, scrisa personal de inculpat, acesta a relatat ca a strans victima in timp ce intretinea raport sexual cu aceasta, inculpatul fiind activ. Descriind acest aspect, inculpatul a precizat ca victima s-a dezbracat de pantaloni, si-a dat indispensabilii jos pana la genunchi, s-a asezat cu fata in jos (probabil pe pat), picioarele ramanand pe pardoseala (filele 44-45 d.u.p.). Victima a fost gasita intr-o alta pozitie, respectiv intinsa pe pat, cu fata in jos, imbracat cu indispensabili, pulovarul cu care era imbracata fiind tras peste indispensabili. Aceasta situatie de fapt rezulta din procesul verbal incheiat cu ocazia primei cercetari la fata locului efectuata de agentul de politie din cadrul Postului de Politie F. la data de 21.11.2004 (fila 7 d.u.p.).
Probele administrate in cauza dovedesc ca pozitia victimei nu a fost schimbata pana la sosirea lucratorului de politie, martorii J.A. si P.M., primele persoane care au gasit victima, indicand aceeasi pozitie ca si cea constatata de lucratorul de politie ( filele 57,59 d.u.p., fl. 66,67 dos. 71/110/2005).
De asemenea, si martora C.M. – sora victimei – a declarat ca a gasit victima in pat, cu fata in jos (fl.62 ds. u.p.), in cursul judecatii precizand ca a vazut acest lucru uitandu-se pe geam, deci anterior intrarii in locuinta victimei (fl. 33 dos. 71/110/2005).
Aceste contradictii conduc la concluzia ca inculpatul a relatat aspectele mentionate altfel decat in realitate.
Mai exista o alta imprejurare relatata de inculpat si infirmata de o alta proba. Astfel el a declarat ca a plecat de la bar impreuna cu victima dar martorul C.I. a afirmat ca in seara zilei de 20.11.2004 a vazut victima care „ se chinuia sa bage caruta cu un cal in curte” si ca aceasta era singura.
In fine, in ambele declaratii inculpatul a precizat ca pentru a intretine actul sexual, victima s-a dezbracat de pantaloni, dar expertiza medico-legala de examen ADN a pus in evidenta urme de sperma pe pantalonii ei, ceea ce duce la concluzia ca cel putin actul sexual intretinut de acesta a avut loc in alte conditii decat cea descrisa de inculpat cu ocazia recunoasterii.
Din celelalte probe administrate in prezentul procesul penal rezulta cu certitudine doar faptul ca in ziua cand se retine a fi savarsita infractiunea inculpatul s-a intalnit cu victima D.M.A. intr-un bar situat pe raza comunei F., jud. Bacau. Probele administrate nu reusesc insa sa releve imprejurarea ca inculpatul si victima s-au deplasat impreuna la locuinta acesteia din urma.
Martorii P.M. si J.A. au fost persoanele care au gasit victima decedata in locuinta acesteia. Acesti martori nu ofera nici un fel de date privitoare la posibilitatea ca inculpatul sa se fi aflat anterior la locuinta victimei, iar martorul C.I. a declarat ca in seara respectiva a vazut victima in fata locuintei acesteia, in drum si era singura ( fila 112 dos. 71/110/2005).
Cu privire la vinovatia inculpatului, instanta constata ca aceasta se incearca a se dovedi de catre procuror in principal prin declaratia inculpatului data la urmarirea penala coroborata cu declaratiile martorilor asistenti I.A. si L.S., care au asistat la activitatea de conducere in teren dezvoltata de inculpatul B.V..
Din examinarea declaratiilor date de inculpat in faza de urmarire penala a rezultat ca acesta recunoaste savarsirea faptei pentru care este acuzat, invederand organului judiciar ca in timp ce intretinea raporturi sexuale cu victima, la un moment dat a strans-o de gat cu mainile fara nici un motiv. In continutul acelorasi declaratii inculpatul a prezentat detalii cu privire la activitatea posterioara plecarii sale din locuinta victimei.
Referitor la declaratiile martorilor asistenti I.A. si L.S., instanta constata ca acestia au participat la o reconstituire la locul faptei, efectuata in faza de urmarire penala, precizand cu prilejul reaudierii in cursul celei de a doua rejudecare a cauzei ca organul de politie nu a amenintat inculpatul si nici nu ar fi exercitat presiuni asupra acestuia in procedura „reconstituirii”,, recunoasterea realizandu-se dupa urmatorul procedeu: organul de politie adresa intrebari inculpatului dupa care acesta raspundea aratand si indicand modul de actiune” .
Informatiile prezentate de acesti martori se refera la activitatea infractionala a inculpatului, care a aratat cu acea ocazie modalitatea de savarsire a faptei retinuta in sarcina sa, situatie care concorda cu declaratia de recunoastere a faptei initiala.
Cu ocazia reaudierii martorului L.S. acesta a relevat urmatoarele:”inculpatul Bulai a aratat ca: caruta era in curte si cei trei barbati au intrat in casa si ar fi participat la „crima”…”organul de politie a scris declaratia dupa dictarea mea”(fl. 190 dos inst.), fiind pentru prima data cand se mentioneaza ca in curtea victimei, la momentul comiterii faptei s-ar fi aflat trei persoane desi in cuprinsul declaratiilor initiale nu se regaseste aceasta consemnare..
Analizand declaratia inculpatului data in faza cercetarii judecatoresti, s-a observat ca inculpatul retracteaza declaratia initiala prin care recunoaste fapta, sustinand in fata instantei ca nu a comis infractiunea retinuta in sarcina sa, iar declaratiile anterioare de la urmarirea penala au fost date la cererea expresa a anchetatorilor, fara a corespunde adevarului.
Potrivit art. 69 Cod procedura penala declaratiile invinuitului sau inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu celelalte mijloace de proba administrate in cauza. Cu alte cuvinte, simpla recunoastere a inculpatului este lipsita de eficienta juridica daca nu se coroboreaza cu celelalte probe in acuzare administrate in cauza.
In raport cu celelalte probe in acuzare administrate in cauza, instanta retine ca atitudinea initiala a inculpatului de recunoastere a faptei nu se coroboreaza cu acestea.
Astfel, depozitiile martorilor audiati in cauza cu exceptia martorilor asistenti I.A. si L.S., nu ofera informatii suficiente in sprijinul acuzarii, in sensul de a atesta imprejurarea ca inculpatul s-ar fi aflat in seara zilei de 20.11.2004 in locuinta victimei D.M.A..
De asemenea, instanta apreciaza ca depozitiile martorilor audiati in cauza nu sunt apte de a permite nici macar formularea unor deductii logice cu privire la imprejurarea ca inculpatul s-ar fi indreptat impreuna cu victima catre domiciliul acesteia din urma.
Martorii P.M. si J.A. au fost persoanele care au gasit victima decedata in locuinta acesteia. Acesti martori nu ofera nici un fel de date referitoare la posibilitatea ca inculpatul sa se fi aflat anterior la locuinta lui D.M.A.
Aceste contradictii conduc la concluzia ca inculpatul a relatat aspecte mentionate altfel decat in realitate, pentru ca pe acestea din urma nu le cunostea.
Mai exista o alta imprejurare relatata de inculpat si infirmata de o alta proba. Astfel, el a declarat ca a plecat de la bar impreuna cu victima, dar martorul C.I. a afirmat ca in seara zilei de 20 nov.2004 a vazut victima care „se chinuia sa bage caruta cu un cal in curte” si aceasta era singura (fl.112 ds. instanta).
Pe de alta parte veridicitatea declaratiei de recunoastere este pusa la indoiala si de lipsa unui mobil al crimei, cu ocazia „conducerii in teren” inculpatul afirmand ca a ucis victima din instinct, situatie ce rezulta din inregistrarea audio-video si din declaratia scrisa personal.
Este cunoscut ca pentru existenta infractiunii de omor nu se cere prezenta unui mobil, dar in lipsa lui nu se poate raspunde la intrebarea „de ce s-a comis infractiunea” iar conduita inculpatului (chiar daca este antisociala) nu poate fi explicata rational.
Este adevarat ca in declaratia scrisa de organul de urmarire penala si data in aceeasi zi cu prima, inculpatul indica o alta pozitie a victimei la momentul comiterii faptei, respectiv cea din realitate, dupa cum precizeaza si mobilul crimei: reprosul victimei ca nu a fost satisfacuta sexual (fl. 46-49), dar existenta diferentelor mentionate intre declaratii date una dupa alta, din care doar una este scrisa personal de inculpat genereaza suspiciuni asupra celei de-a doua. Aceste suspiciuni sunt intarite si de faptul ca declaratia (sau declaratiile) date initial de negare a faptei, nu au fost depuse la dosar.
In fine, in ambele declaratii inculpatul a precizat ca pentru a intretine actul sexual, victima s-a dezbracat de pantaloni, dar expertiza medico-legala de examen ADN a pus in evidenta urme de sperma pe pantalonii ei, ceea ce duce la concluzia ca cel putin actul sexual intretinut de aceasta a avut loc in alte conditii decat cea descrisa de inculpat cu ocazia recunoasterii.
Sustinerile procurorului, in concluziile pe fondul cauzei conform carora inculpatul nu ar fi putut furniza atatea detalii, inclusiv cele privind modul de comitere a faptei, decat daca ar fi comis-o sunt neintemeiate, pentru urmatoarele considerente:
Fapta a fost descoperita pe 21.11.2004, cand potrivit depozitiilor unor martori, in fata locuintei victimei s-au strans mai multi oameni (fl.60), iar in zilele de 21 si 22 s-au efectuat doua cercetari la fata locului in prezenta unor martori asistenti, toate aceste persoane percepand in mod direct situatii de la locul faptei: pozitia carutei, a calului, detalii din locuinta victimei, inclusiv pozitia in care a fost gasit cadavrul.
Inculpatul a recunoscut fapta pe 24.11.2004 cand aspectele mentionate erau deja cunoscute de multe persoane.
S-a mai invocat ca inculpatul a indicat modul in care l-a ucis pe numitul D.M.A. inainte de intocmirea raportului de constatare medico-legala, dar si acest argument este infirmat de probele administrate. Cauza mortii a fost cunoscuta inca din data de 21.11.2004, in procesul-verbal de cercetare la fata locului intocmit de lucratorul de politie consemnandu-se ca victima prezinta urme de violenta in zona gatului (fl. 10 ds.u.p.). De asemenea, in procesul-verbal incheiat la 22.11.2004 de procuror s-a consemnat ca acesta a efectuat cercetarea la fata locului la sesizarea medicului legist cu privire la faptul ca efectuand necropsia cadavrului victimei a constatat ca moartea acesteia a fost violenta (fl. 21 ds.u.p.). Evident ca la necropsia efectuata la 22.11.2004 s-au facut constatari cu privire la cauza mortii, la existenta actului sexual anal, iar aceste constatari au fost comunicate procurorului in aceeasi zi, asa incat nu se poate sustine ca inculpatul a oferit aceste detalii inainte de a fi cunoscute de organul de urmarire penala.
Cu ocazia dezbaterilor s-a mai invocat rezultatul examinarii cu tehnica poligraf a inculpatului, in raport concluzionandu-se ca la intrebarile relevante au fost evidentiate modificari ale stresului emotional, caracteristice comportamentului simulat.
Examinarea cu tehnica poligraf nu este reglementata de Codul de procedura penala ca fiind un mijloc de proba, dar in conditiile in care ea se efectueaza in destul de multe cauze penale, se pune totusi intrebarea daca un comportament simulat constituie singura cauza a modificarilor stresului emotional, verificat fiind ca sunt persoane care traiesc un stres emotional chiar si atunci cand sunt audiate doar in calitate de martor, si cu atat mai mult cand sunt banuite de comiterea unei infractiuni.
In consecinta, recunoasterea temporara a comiterii faptei, facuta de inculpat, nu se coroboreaza cu nici o alta proba. Mai mult, in cauza exista probe din care rezulta ca inculpatul nu este autor al infractiunii deduse judecatii.
Includerea sa inca de la inceput in cercul de suspecti a fost determinata probabil de faptul ca a fost ultima persoana vazuta in compania victimei, dar asa cum s-a mentionat, martorul C.I. a declarat ca in seara respectiva a vazut victima in fata locuintei acesteia, in drum si era singura (fl.112).
Pe de alta parte, in dosar nu exista nici o declaratie de martor ocular, care sa il plaseze pe inculpat la locuinta victimei la momentul presupus al savarsirii faptei. In mod corect a aratat inculpatul prin aparator ca nu a fost stabilit cu exactitate ora decesului victimei pentru a putea plasa in timp prezenta inculpatului. Astfel, din declaratia martorului B.F. care si-a mentinut constant declaratia, rezulta ca la ora 19 s-a intalnit cu inculpatul cu care a mers la barul din comuna, acest martor impreuna cu martorul B.D. si victima D.M.A. plecand intr-o directie iar inculpatul in alta directie. Inculpatul si victima au fost vazuti impreuna la data faptei, dar cu mult inainte la orele 17 cand au plecat cu caruta de la locuinta martorului B.D.. Aceasta declaratie se coroboreaza cu declaratia inculpatului din fata instantei. Tot acest martor arata ca a mers si el la barul din comuna in jurul orelor 20.30 unde a ramas pana la orele 23 dar nici inculpatul nici victima nu erau acolo. Aceasta din urma declaratie se coroboreaza cu declaratia martorului amintit anterior. Intalnirea inculpatului cu cei doi martori B. rezulta si din declaratia martorului C.P. chiar daca ora la care acest din urma martor arata ca s-au intalnit difera, fiind ora 20,00. Martorul C.I. arata ca in jurul orelor 19 a vazut victima la domiciliul sau incercand sa bage caruta in curte, victima fiind singura. Ultimul martor propus e catre inculpat in aparare, martorul I.I. arata ca inculpatul a venit la domiciliul sau, in jurul orelor 19,30 (aspect care se coroboreaza cu declaratia martorului B.F.) unde au consumat bauturi alcoolice si de unde inculpatul a plecat pe la orele 20.45 precizand ca pleaca la cantonul silvic, situate pe acelasi traseu.
Raportand ordinea cronologica a evenimentelor asa cum rezulta ele din declaratiile de mai sus, daca ar fi sa raportam la declaratia inculpatului de recunoastere de la urmarirea penala (fl. 44,45 dosar de urmarire penala), asa cum solicita parchetul, aceasta din urma declaratie apare ca nereala. Astfel, inculpatul in cadrul recunoasterii faptei a aratat ca mai intai a mers la casa victimei impreuna cu care a intretinut relatii sexuale, apoi stranguland-o iar ulterior s-a indreptat spre bar unde, pe drum s-a intalnit cu martorul B.F., care i-a solicitat sa-i cumpere de baut. Ori la orele 19, cand inculpatul servea bauturile alcoolice la bar, victima se afla in viata la domiciliul sau unde incerca sa bage caruta in curte, conform declaratiilor martorului C.I.. Astfel declaratia inculpatului de recunoastere vine in contradictie insasi cu situatia de fapt descrisa in rechizitoriu, unde se arata ca, dupa ce inculpatul a consumat bauturile alcoolice la bar in compania victimei, la orele 19 au plecat impreuna spre casa victimei. Cert este ca in cauza nu exista declaratia niciunui martor care sa il plaseze pe inculpat la locuinta victimei in intervalul orar 18,00-19,00.
Nici probele stiintifice administrate in cauza nu au fost de natura a conduce la stabilirea vinovatiei inculpatului B.V..
Astfel, in raportul de expertiza medico-legala ADN ( fila 196-200 dos. 71/110/2005), si suplimentele de expertiza (filele 253-252 dos. 71/110/2005 si filele 91-95) stabilesc cu valoare de certitudine urmatoarele aspecte:
- urmele de sange si sperma identificate pe obiectele de imbracaminte sau in locuinta victimei, apartin acesteia si nu provin de la inculpat.
- urmele biologice identificate pe obiectele de imbracaminte purtate de inculpat la data faptei, apartin acestuia si nu provin de la victima.
La solicitarea instantei, in scopul aflarii adevarului, s-au efectuat in cauza 2 expertize medico-legale care au analizat in urma unui examen ADN microurme biologice prelevate de pe cearsaful ridicat de la locul savarsirii faptei, pardoseala de beton, o cizma si o pereche de pantaloni apartinand victimei.
In urma examenului ADN s-a constatat existenta unor microurme de sange si sperma de natura umana ce provin de la o persoana de sex masculin, alta decat inculpatul B.V..
Instanta apreciaza ca aceasta proba stiintifica este covarsitoare la aflarea adevarului judiciar.
Avand in vedere ca la locul faptei nu s-au gasit microurme lasate de
inculpat ci de o alta persoana, instanta constata de asemenea ca vinovatia inculpatului este absolut incerta, prezenta inculpatului in locuinta victimei fiind exclusa.
Analizand continutul suplimentului de expertiza ADN efectuat in cauza, care a avut ca obiectiv identificarea urmelor de sange si sperma de pe geaca si pantalonul blue jeans purtate de inculpatul in ziua cand se retine a fi savarsita fapta, s-a constatat existenta unui profil ADN unic ce provine de la o persoana de sex masculin, concluzionandu-se ca microurmele biologice evidentiate la analiza provin de la inculpatul B.V..
Avand in vedere ca pe hainele inculpatului, nu s-au gasit urme biologice ce apartin victimei D.M.A., instanta observa ca si acest mijloc de proba intareste incertitudinea vinovatiei inculpatului fata de fapta pentru care este acuzat.
Conformandu-se deciziei nr. 1397/15.04.2008 a I.C.C.J. prin care s-a admis recursul declarat de catre inculpatul B.V. si s-a casat decizia nr. 236/18.12.2007 a Curtii de Apel Bacau, Tribunalul Bacau a dispus deshumarea cadavrului victimei D.A. si s-au prelevat urme de tesut pe baza carora s-a efectuat raportul de expertiza nr. A15/102/2005 din 16.11.2009. Aceasta expertiza a concluzionat ca intre profilul de referinta apartinand victimei si profilul AND evidentiat la nivelul urmelor de sange de pe cearsaf, pardoseala si cizma, precum si de la nivelul urmelor de sperma de pe pantalonii victimei exista o corespondenta perfecta. Caracterele genetice din profilele de referinta al inculpatului nu se regasesc evidentiate la nivelul probelor mentionate. instanta retine asfel ca ca profilul genetic al inculpatului nu se regaseste nici pe obiectele de imbracaminte apartinand victimei, nici in locuinta acesteia, nici profilul genetic al victimei nu a fost gasit pe imbracamintea inculpatului.
Toate aceste probe intaresc incertitudinea vinovatiei inculpatului in raport cu fapta pentru care este acuzat.
In ceea ce priveste plansele fotografice si raportul de constatare medico-legala, mijloace de proba administrate in cursul urmarii penale, instanta a constatat ca aceste probe nu dovedesc in mod nemijlocit vinovatia inculpatului, continand informatii care conduc la aflarea adevarului numai in masura in care se coroboreaza cu continutul altor probe directe sau indirecte existente in cauza.
O alta proba stiintifica care accentueaza „dubiul” o reprezinta expertiza criminalistica grafica, dispusa de catre Tribunalul Bacau urmare a decizie de casare a I.C.C.J asupra inscrisului sub semnatura privata aflat la fila 126 dosar nr. 71/110/2005 al Curtii de Apel Bacau, in care este consemnat ca martorul P.M., care s-a sinucis in cursul procesului penal, este autorul infractiunii de omor savarsita impotriva victimei D.M.A..
Examinand continutul inscrisului sus mentionat, instanta retine ca martorul P.M. marturiseste ca el este autorul infractiunii de omor comise impotriva victimei D.M.A., manifestandu-si vointa de a fi eliberat inculpatul.(inculpatul fiind aretat la acea data)
La judecata in apel, din primul ciclu procesual, s-a efectuat expertiza criminalistica, in raportul intocmit concluzionandu-se ca acest bilet nu a fost scris de martor.
Raportul de expertiza criminalistica nr. 200/28.11.2011(fl. 119-126 dos inst. al treilea ciclu procesual) concluzioneaza:
scrisul de pe biletelul de la fila 126 a dosarului cauzei nu apartine numitului B.V..
scrisul de pe biletelul de la fila 126 a dosarului cauzei nu apartine numitului S.P..
In concluzie, examinand atat rechizitoriul, cat si intregul material probator administrat in faza de urmarire penala, este evident ca intreaga acuzare a inculpatului isi gaseste centrul de greutate in propriile sale declaratii autoincriminatoare.
Faptul ca martorii asistenti sau aparatorul desemnat din oficiu sustin ca asupra inculpatului nu s-au exercitat presiuni cu prilejul reconstituirii sau audierii sale nu conduce la concluzia ca inculpatul este vinovat de comiterea infractiunii de omor atata timp cat declaratia sa nu se coroboreaza cu alte probe administrate in cauza, potrivit dispozitiilor art. 69 Cprpen..
In privinta celorlalte mijloace de proba, acestea fie deriva din declaratiile inculpatului (cum este cazul procesului verbal de conducere in teren), fie fixeaza anumite imprejurari obiective (cum se intampla in cazul cercetarii la fata locului ori a actelor medico-legale), fie constau in depozitiile unor persoane (care insa nu au fost martori oculari sau nu relateaza imprejurari relevante cu privire la vinovatia inculpatului).
Pe parcursul judecatii, inculpatul a revenit insa asupra declaratiilor initiale si nu a mai recunoscut savarsirea infractiunilor.
Examinand comparativ modul de redactare al declaratiei inculpatului de la parchet (fl. 46 u.p.) cu cel din procesul verbal de conducere in teren, Curtea constata exact aceeasi formulare ,,eu am legat calul de gardul despartitor. D. a luat sacul cu fasole si l-a pus langa fanarie si apoi a mers in beci, a adus un bidon de vin si am baut amandoi … . D. a dat geaca jos, aruncand-o intr-o balie cu fasole, si-a dat pantalonii jos ramanand numai in indispensabili …” comparatie care atesta faptul ca atat declaratia acestuia cat si modul in care inculpatul a aratat la conducerea in teren au fost dictate de catre organul judiciar si nu sunt rodul expunerii spontane si neinfluentate a inculpatului. Pe de alta parte in procesul verbal de conducere in teren se arata ca inculpatul a aratat cele persecute in seara faptei ,,putin stingherit dar sigur si ferm “.
Sustinerile Parchetului cum ca organul judiciar nu avea cum sa ii sugereze inculpatului continutul declaratiei intrucat raportul de necropsie care atesta ca victima a fost ucisa prin strangulare cu hiperextensia brusca a capului a fost intocmit abia la data de 13.12.2004, nu pot fi retinute atata vreme cat chiar din continutul procesului verbal de cercetare la fata locului se mentioneaza ca victima prezenta leziuni vizibile la nivelul gatului precum si sange la nivelul gurii, cat de la data decesului in locuinta au patruns si alte persoane – martorii Polotcu si Jitaru precum si rudele victimei. Pe de alta parte inculpatul desi a recunoscut ca a strangulat victima nu a spus niciodata ca i-ar fi si rasucit capul. Cat despre faptul ca inculpatul ar fi aratat unde a pus victima unele obiecte – geaca, bidonul de vin si sacul cu fasole, aceste obiecte se aflau la fata locului la conducerea in teren.
Avand in vedere ca, la pronuntarea unei condamnari, instanta trebuie sa-si intemeieze convingerea vinovatiei inculpatului pe baza de probe sigure, certe si intrucat in cauza probele in acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasand loc unei nesigurante in privinta vinovatiei inculpatului, se impune a se da eficienta regulii potrivit careia „orice indoiala este in favoarea inculpatului” (in dubio pro reo) si in mod temeinic prima instanta a dispus achitarea inculpatului.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul in care principiul aflarii adevarului, consacrat in art. 3 Cod procedura penala, se regaseste in materia probatiunii. Se regaseste si in art. 6 paragraful 2 al C.E.D.O., potrivit caruia ,, orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita “. Ea se explica prin aceea ca, in masura in care dovezile administrate pentru sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie indoielnica tocmai cu privire la vinovatia faptuitorului in legatura cu fapta imputata, autoritatile judecatoresti penale nu-si pot forma o convingere care sa se constituie intr-o certitudine si, de aceea, ele trebuie sa concluzioneze in sensul nevinovatiei acuzatului si sa-l achite.
Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii).
Numai asa se formeaza convingerea, izvorata din dovezile administrate in cauza, ca realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii) este, fara echivoc, cea pe care o infatiseaza realitatea reconstituita ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar daca in fapt s-au administrat probe in sprijinul invinuirii, iar alte probe nu se intrevad ori pur si simplu nu exista si totusi indoiala persista in ceea ce priveste nevinovatia, atunci indoiala este echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie si deci inculpatul trebuie achitat.
Fata de considerentele ce preced, tribunalul in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedura penala a dispus achitarea inculpatului B.V. pentru savarsirea infractiunii de omor prev. de art. 174 Cod penal.
In baza art. 14 si 346 Cod procedura penala, a luat act ca partea vatamata C.M. nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
A constatat ca inculpatul a fost asistat de aparator ales.
In baza art. 192 al. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedura penala achita inculpatul B.V. - pentru savarsirea infractiunii de omor prevazute de art. 174 alin. 1 Cod penal.
In baza art. 14 si 346 Cod procedura penala ia act ca partea vatamata C.M. nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
Constata ca inculpatul a fost asistat de aparator ales.
In baza art. 192 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.