Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Salarizare drepturi prevazute de contractul colectiv de munca Sentinta civila nr. din data de 08.09.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin cererea inregistrata sub nr.1939/110/2010 la Tribunalul Bacau, reclamantul N.G., prin Sindicatul Liber – C.e. Roman a chemat in judecata paratele SC C.N. „CFR”SA Bucuresti si S.R.C.F. Iasi solicitand obligarea paratelor la plata drepturilor salariale reprezentand ajutorul material aferent „Zilei Feroviarului” pentru anii 2007 si 2008 si de asemenea ajutorul material aferent sarbatorii de Paste si Zilei Feroviarului pentru anul 2009, drepturile salariale in valoare actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective si de asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Actiunea e scutita de plata taxei judiciare de timbru.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca, potrivit art.65 CCM, pentru art.65 CCM, pentru anii 2007 si 2008, se datoreaza cu prilejul zilei Feroviarului un salariu de baza, la nivelul clasei unu de salarizare. De asemenea, pentru anul 2009, se datoreaza, in conditiile art.71 CCM incheiat la nivel de Grup de Unitati din Transportul Feroviar pentru sarbatoarea de Pasti si Ziua Feroviarului,un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare.
S-a sustinut de reclamant ca drepturile salariale sus mentionate nu au fost acordate corespunzator celor convenite, reclamantul primind doar suma de 100 lei, aferenta ajutorului material pentru ziua Feroviarului pentru 2007.
In sustinerea actiunii s-a depus inscrisuri.
Parata C.N. de Cai Ferate „CFR” SA a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii deoarece parata in cauza este un agent economic ce intra sub incidenta OUG nr.79/2001, ordonanta care a reglementat masurile impuse agentilor economici monitorizati ca urmare a acordarilor incheiate cu F.M.I. Aplicabile sunt si dispozitiile HG nr.50/2006 care stabilesc plafonari ale fondului de salarii.
In alta ordine de idei, parata a aratat ca obligatia a fost asumata in circumstante cu totul diferite fata de cele existente la momentul executorii obligatiei iar actualmente obligatia este cu atat mai putin executabila, urmand ca instanta sa aiba in vedere art.1156 Cod civil.
Fondul de salarii pentru anii 2006-2008 era limitat si nu a putut suporta aceste drepturi.
Cat priveste anul 2009, pretentia reclamantului este inadmisibila deoarece, insasi partile semnatare ale CCM au convenit neacordarea acestora. Acordarea drepturilor solicitate este conditionata de incadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, fondul de salarii fiind limitat iar unitatea nu are un buget aprobat corespunzator OUG 37/2008.
In combaterea actiunii s-au depus inscrisuri.
Analizand actele dosarului tribunalul retine:
In ceea ce priveste exceptia de inadmsibilitate invocata de parata, tribunalul retine ca motivarea adusa de parata in sustinerea acestei exceptii, reprezinta, practic o motivare ce tine de fondul cauzei – respectiv lipsa de temei juridic si nu se invoca lipsa unei conditii de exercitare a actiunii juridice.
Legat de apararile facute de fondul cauzei, respectiv lipsa unui temei de solicitare a drepturilor banesti corespunzatoare anului 2009, tribunalul retine ca aceste aparari sunt intemeiate, deoarece potrivit art.65 alin ultim pe anul 2009 s-a convenit neacordarea acestor drepturi de catre C.N. de Cai Ferate iar in ceea ce priveste parata Sucursala Regionala Cai Ferate Iasi nu s-a facut dovada ca aceasta este semnatara a CCM la nivel de Grup de Unitati.
Ca urmare, tribunalul va respinge drepturile solicitate aferente anului 2009.
Cat priveste drepturile banesti constand in ajutorul material datorat pentru „Ziua Feroviarului” pe anii 2007 si 2008, tribunalul retine ca solicitarea reclamantului este intemeiata deoarece acordarea acestor drepturi este pravazuta expres in cuprinsul art.65 CCM la nivelul CN Cai Ferate, acordarea acestor drepturi nefiind conditonata de indeplinirea unor parametri sau incadrarea in fondul de salarii, aspecte invocate in aparare de catre societatea parata.
Dispozitiile OUG nr.79/2001 si cele HG nr.142/2005 si HG nr.50/2006 erau cunoscute reprezentantilor patronatului la momentul incheierii CCM si se presupune ca, atata vreme cat acordarea acestor drepturi nu a fost conditionata in vreun fel raportat la prevederile legale mentionate, inclusiv aceste dispozitii legale au fost avute in vedere la momentul prevederii acestor drepturi.
Fata de dispozitiile art.243 Codul muncii si art.30 L 130/1996, tribunalul urmeaza a admite actiunea in ceea ce privesc drepturile aferente anilor 2007, 2008 urmand ca diferenta corespunzatoare anului 2007 si ajutorul aferent anului 2008, sa fie acordate, in valoare actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.
Teoria impreviziunii si dificultatile de executare de la momentul actual nu se pot constituit in aparari pertinente in sensul respingerii actiunii deoarece prevederile in discutie ale CCM sunt rezultatul acordului partilor si vizeaza o perioada relativ scurta de timp, caracterul anual fiind de altfel o caracteristica generala a contractelor colective de munca, si ca urmare situatia economico-financiara pe o perioada de un an poate fi previzionata.

Sursa: Portal.just.ro