Prin cererea inregistrata la data de 05.10.2009 sub nr. /110/2009 asa cum a fost precizata s-a formulat contestatie la executare privind lamurirea, intelesului, intinderii sau aplicarii titlului executoriu-sentinta civila nr. /24.06.2009, pronuntata de Tribunalul Bacau-Sectia Comerciala si Contencios Administrativ in dosar nr. /110/2009.
In motivarea cererii s-a aratat ca prin sentinta civila nr/24.06.2009 s-a dispus reintegrarea sa in functia publica de executie din care a fost destituita, respectiv referent clasa III, gard superior, treapta de salarizare 2, dar nu s-a reusit reintegrarea sa pe aceeasi functie, caci prin decizia aceluiasi Primar s-a dispus reintegrarea pe o functie, cu o fisa a postului diminuata ca intindere, ca atributii si care nu mai corespunde functiei detinute, anterior destituirii din 23.02.2009, motiv pentru care a formulat prezenta actiune pentru a se obtine clarificari cu privire la intelesul dispozitivului, in sensul explicarii ce inseamna reintegrarea sa, pe ce functie anume si carei fise de post aferente.
S-a mai aratat ca nu a fost reintegrata efectiv in functia avuta anterior destituiri din data de 23.02.2009 astfel ca a solicita ca dispozitivul sentintei civile nr. /24.06.2009 si sa fie explicat in sensul ca reintegrarea sa in functia avuta sa se faca dupa fisa postului din data de 21.09.2007, avuta la data destituirii din 23.02.2009, a proceselor verbale de predare-primire a lucrarilor, a actelor, a dosarelor de pana la data de 3.02.2009, primirea calculatorului cu toate programele implementate in el la contabilitate venituri, in prezenta unui specialist in calculatoare.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 399 alin.1 Cod pr. civila.
In sustinerea actiunii au fost depuse inscrisuri.
Parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii solicitand pe fond respingerea actiunii ca nefondata.
In ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii s-a aratat ca prin Dispozitia nr. /2009, reclamanta a fost eliberata din functia detinuta – cea de referent, clasa III , grad superior, treapta 2 salarizare, conform prevederilor art. 99 alin.1 din Legea nr. 188/1999.
Pe fondul cauzei s-a aratat ca dupa ce Tribunalul Bacau a dispus prin sentinta civila nr. /24.06.2009 reintegrarea reclamantei, Primarul com. Ardeoani a emis Dispozitia nr. /13.07.2009, prin care a dispus incepand cu data de 20.07.2009, NFse reincadreaza in functia detinuta anterior, cea de referent clasa III, grad superior, treapta de salarizare 2, si ca urmare afirmatiile reclamantei ca nu s-a reusit reintegrarea in functia detinuta este nefondata.
In ce priveste atributiile pe care le avea in fisa postului sunt reglementate de H.G nr. 1173/200 coroborat cu H.G nr. 511/2008 privind organizarea si dezvoltarea carierei functIarilor publici, astfel sarcinile si atributiile de serviciu sunt stabilite de ordonatorul de credite, iar in ce priveste restrangerea sarcinilor din fisa postului acestea au ramas neschimbate.
Instanta analizand probatoriile administrate raportate la dispozitiile legale, retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. /24.06.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosar nr. /110/2009 s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului D V, respingandu-se actiunea formulata impotriva acestuia pentru acest considerent, s-a constat nulitatea absoluta a Dispozitiei nr. /18.02.2009 emisa de Primarul com. Ardeoani privind destituirea din functia publica a reclamantei N F, s-a dispus reincadrarea acestei in functia publica de executie din care a fost destituita, respectiv referent, clasa III, grad superior, treapta de salarizare 2, parata fiind obligata sa plateasca reclamantei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta daca nu ar fi fost destituita.
Conform dispozitiilor art. 399 alin.1 teza II, se poate formula contestatie, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 2811 Cod pr. civila si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, contestatie cunoscuta sub denumirea contestatiei la titlu.
In esenta, contestatia la titlu este destinata sa expliciteze dispozitivul hotararii ce urmeaza a fi valorificat spre a putea proceda la desavarsirea executarii silite. Ea nu este si nu poate fi considerata ca un mijloc procedural destinat a anula sau a modifica insusi titlu executoriu, o atare finalitate putandu-se realiza numai prin intermediul cailor legale de atac. Cu alte cuvinte, instanta nu poate examina imprejurari care vizeaza fondul cauzei si care sunt de natura sa repuna in discutie o hotarare judecatoreasca definitiva sau irevocabila, o solutie contrara ar infrange in mod grav principiul autoritatii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Ca urmare, instanta nu poate sa cerceteze si sa retina decat fapte si imprejurari care sunt anterioare hotararii ce se executa, deoarece imprejurarile anteriore au fost sau puteau fi invocate la instanta de fond sau in recurs si deci nu se pot formula cererii noi si administra probe pentru a se combate situatii de fapt solutIate cu ocazia judecarii procesului de fond in care s-a pronuntat hotararea pusa in executare.
Ori, solicitarea reclamantei de a lamuri intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului sentintei civile nr. /24.06.2009 in sensul de a dispune reiterarea sa in functia publica de referent clasa III, grad superior, treapta de salarizare 2, sa se faca dupa fisa postului din data de 21.09.2007 avuta la data destituirii, a proceselor verbale de predare-primire a lucrarilor, a actelor, a dosarelor, primirea calculatorului cu toate datele stocate, nu poate fi primita , deoarece nu au fost solicitate la instanta de fond, si ar determina modificarea titlului executor, iar pe de alta parte ar incalca principiul autoritati de lucru judecat.
Instanta mai retine ca dispozitivul sentintei civile nr. /24.06.2009 stabileste in termeni imperativi si fara echivoc masurile dispuse necontinand ambiguitati sau solutii succeptibile de interpretari diferite, iar cu privire la solicitarea stricta a reclamantei instanta, retine ca atributiile specifice unei anumite functii este un atribut strict al conducatorului institutiei respective in functii de specificitatea fiecarui loc de munca.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii invocate de catre parat instanta urmeaza a lua act ca s-a renuntat la sustinerea acestei exceptii.
Pentru motivele de fapt si de drept retinute, instanta urmeaza a respinge actiunea, ca nefondata.
Contestatie la executare
Sentinta civila nr. 147 din data de 03.03.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro