Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Prejudicii Decizie nr. 16/R din data de 12.01.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau

Pronuntand sentinta civila nr.514/30.06.2009 Judecatoria Buhusi a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive precum si actiunea avand ca obiect pretentii formulata de reclamantul C.D.M. impotriva paratului BEJ G.K. din Buhusi.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, a retinut judecatoria, respingand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive fata de precizarile reclamantului ca intelege sa se judece cu B.E.J „G.K.”, ca la data de 24.09.2007 s-a adresat B.E.J „G.K.” cu cerere de executare silita(fila 37) prin care a solicitat punerea in executare silita a deciziei civile nr.1002/RC/23.07.2007 a Tribunalului Neamt.
Prin aceeasi cerere reclamantul a solicitat executarea silita impotriva debitoarei Comisia Comunala G.
De asemenea, prin cerere, reclamantul a luat la cunostinta ca trebuie sa suporte onorariul de executare, onorariu ce va fi pus in sarcina debitorului, si care a fost fixat la 900 lei plus cheltuielile de executare.
Potrivit procesului-verbal din 24.09.2007 s-a perceput un onorariu de 900 lei din care s-a achitat un avans de 400 lei pentru care s-a eliberat chitanta seria BCWLB nr.05263492 din 24.09.2007.
Prin somatia nr.104/25.09.2007 (indreptata prin procesul-verbal de indreptare eroare materiala nr.104/2007 din 05.10.2007) Comisia Comunala G. a fost somata sa solutioneze in fond cererile reclamantului si sa achite suma de 650 lei reprezentand diferenta de onorariu si cheltuielile de executare.
Prin procesul-verbal incheiat la data de 28.09.2007 al Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar G. au fost respinse cererile nr.139/1998 si nr.5/2005, ca neintemeiate.
Aceasta solutie a fost adusa la cunostinta reclamantului, executorului judecatoresc si Comisiei Judetene.
La data de 16.10.2007 B.E.J „G.K.” a incheiat procesul verbal (fila 53) incheiat in urma deplasarii la sediul Comisiei locale, unde s-a constatat ca nu exista opunere de executare si unde au fost inaintate executorului in copie procesul-verbal incheiat in data de 28.09.2007 al sedintei de lucru a Comisiei locale si adresa de inaintare catre Comisia Judeteana.
Reclamantul s-a adresat B.E.J „G.K.” cu alte doua cereri (la data de 06.12.2007) si 31.01.2007(2008), prin aceasta din urma solicitand si recuperarea sumei de 400 lei.
B.E.J „G.K.” a emis la data de 18.02.2008 somatia nr. 104 catre Comisia Comunala G. prin care o soma sa achite reclamantului suma de 406,30 lei reprezentand cheltuieli de executare, in baza titlului executoriu decizia civila nr.1002/RC/23.07.2007 a Tribunalului Neamt.
Reclamantul a notificat la data de 01.04.2008 B.E.J „G.K.” in vederea recuperarii sumei de 400 lei, acesta din urma la data de 02.04.2008 a inaintat adresa de poprire catre Consiliul local al comunei G. in sensul indisponibilizarii si virarii reclamantului a sumei de 406,30 lei, reclamantului fiindu-i comunicata atat somatia nr.104/2007 din 18.02.2008 cat si adresa de poprire nr.104/2007 din 02.04.2008.
Reclamantul s-a adresat cu plangere impotriva executorului judecatoresc la Camera Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel Bacau care prin adresa nr.515/23.04.2008 a concluzionat ca, Comisia locala G. nu are patrimoniu si, prin urmare nu detine bunuri care sa poata fi valorificate in vederea recuperarii debitului.
Reclamantul s-a adresat si cu plangere penala impotriva executorului iar Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau prin rezolutia nr. 637/P/2008 din 11.07.2008 a dispus neinceperea urmaririi penale fata de executorul judecatoresc K. G. pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu prevazute de art.246 Cod penal intrucat fapta nu exista.
Prin adresa nr.2688/19.05.2008 Comisia locala de aplicare a Lg. 18/91 a adus la cunostinta B.E.J „G.K.” ca plata nu poate fi efectuata , intrucat Comisia locala nu are patrimoniu si nu dispune de surse financiare.
Reclamantul a solicitat obligarea B.E.J „G.K.” la plata sumei de 400 lei in temeiul art. 998 Cod civil.
Pentru a angaja raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie trebuie indeplinite conditiile: 1) existenta unui prejudiciu, 2) existenta unei fapte ilicite,3) existenta unui raport de cauzalitate pentru intre fapta ilicita si prejudiciu, 4) existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul.
In speta instanta a constatat ca nu poate fi retinuta incidenta dispozitiilor art. 998 Cod civil motivat de faptul ca nu sunt indeplinite conditiile mai sus enumerate.
Astfel, potrivit art. 3717 Cod „partea care solicita indeplinirea unui act sau a altei activitati care intereseaza executarea silita este obligata sa avanseze cheltuielile necesare in acest scop”, cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit iar sumele ce urmeaza a fi platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc, prin proces verbal[…], proces verbal care pentru aceste sume constituie titlu executoriu.
Potrivit art. 37 al.l din L.188/2000 executorii judecatoresti au dreptul, pentru serviciul prestat la onorarii minimale si maximale iar conf. art. 42 al.2 din acelasi act normativ raspunderea civila a executorului judecatoresc poate fi angajata, in conditiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin incalcarea obligatiilor profesionale.
Din inscrisurile depuse la dosar a rezultat ca B.E.J „G.K.” a intreprins toate masurile legale pentru executarea silita infiintand adresa de poprire pentru suma de 406,30 lei insa asa cum rezulta din adresa nr.2688/19.05.2008 plata nu a putut fi efectuata intrucat Comisia Locala de aplicare a Lg.18/1991 nu are patrimoniu si nu dispune de surse financiare.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul solicitand modificarea acesteia in sensul admiterii actiunii formulate, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului sau, d-l D.M.C. a aratat ca in mod gresit prima instanta a socotit ca nu poate fi atrasa raspunderea executorului judecatoresc care a refuzat recuperarea sumei de 400 lei argumentand ca debitoarea, comisia Locala G., nu ar avea buget si patrimoniu, stiut fiind faptul ca toate cheltuielile avansate in vederea executarii silite cad in sarcina debitorului si avand in vedere ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale. A precizat recurentul (f.11) ca argumentul potrivit caruia debitoarea ar fi insolvabila este neavenita, dat fiind ca aceasta functioneaza in cadrul primariei, presedintele si secretarul comisiei fiind primarul, respectiv secretarul comunei G..
Recursul a fost motivat in drept pe dispozitiile art.304 pct.9 si pe cele ale art.3041 Cod procedura civila , la dosarul de recurs fiind depuse inscrisuri (f.13-15).
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 24.09.2007 (f.37) d-l C.D.M. a cerut BEJ G. K. din Buhusi, jud. Bacau punerea in executare silita a deciziei nr.1002 RC/2007 prin care Tribunalul Neamt a modificat in tot sentinta civila nr.154/2006 pronuntata de Judecatoria Buhusi, in sensul obligarii Comisiei Locale G. si a Comisiei Judetene Bacau la solutionarea cererilor reclamantului inregistrate sub nr.139/23.01.1998 si 5/31.08.2005 (f.38-41).
Prin aceeasi cerere, creditorul a solicitat ca onorariul de executare sa fie pus in sarcina debitorului, executorul judecatoresc emitand somatia nr.104/25.09.2007 (f.46), apoi somatia nr.104/18.02.2008 (f.61), trimitand Consiliului Local G. adresa nr.104/2.04.2008 de infiintare a popririi in temeiul art.453 si urmatoarele Cod procedura civila (f.64).
Prin urmare, in mod corect a apreciat prima instanta ca executorul judecatoresc a intreprins toate masurile legale pentru efectuarea executarii silite, neputandu-se retine in sarcina sa savarsirea vreunei fapte prejudiciabile, in acceptiunea dispozitiilor art.998, 999 cod civil, invocate de catre recurentul-reclamant care avea la dispozitie calea cererii de validare a popririi reglementata de art.460 Cod procedura civila.
In consecinta, in temeiul art.312 alin.(1) Cod procedura civila, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro