Prejudicii, daune

Sentinta civila nr. 1899 din data de 05.06.2013 pronunțată de Judecatoria Moinesti

Deliberand asupra cauzei civile de fata, instanta constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 08.02.2013 pe rolul Judecatoriei M. sub nr. de dosar 801/260/2013, reclamanta SC PSV C. SA, societate in reorganizare judiciara, prin administrator special, a solicitat in contradictoriu cu parata L. M. M, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 842 lei.
in motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, la data de 25.03.2009, impotriva sa a fost declansata procedura generala a insolventei, prin sentinta nr. 1786 pronuntata de Tribunalul B. - sectia a Vll-a comerciala in Dosarul nr. 7807/3/2009. in cadrul procedurii insolventei, creditoarea L M M a formulat declaratie de creanta prin care a solicitat inscrierea la masa credala a SC PSV C. SA, motivat de faptul ca, prin sentinta civila nr. 496 pronuntata in data de 30.03.2010 de catre Tribunalul B. - sectia litigii de munca in dosarul civil nr. 2255/110/2008, i s-au recunoscut drepturile constand in acordarea primelor de Pasti si de Craciun pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii, obligand debitoarea SC PSV C. SA la plata acestor drepturi.
Prin decizia civila nr. 1356/17.11.2010 pronuntata de Curtea de Apel B. in Dosarul nr. 2255.2/110/2008, a fost admis recursul formulat impotriva acestei sentinte si dosarul a fost trimis spre conservare in arhiva T B.
Suma de 842 lei a fost platita paratei de catre administratorul judiciar al reclamantei, in cadrul programului de plati prevazut in planul de reorganizare, ca urmare a inscrierii creditoarei in tabelul definitiv al creantelor insa, avand in vedere faptul ca sentinta in baza careia s-a facut inscrierea a fost casata, se impune obligarea paratei la plata sumei de 842 lei, fiind vorba despre o imbogatire fara justa cauza, in conditiile in care s-a majorat patrimoniul paratei cu aceasta suma in detrimentul patrimoniului societatii.
Reclamanta a sustinut ca a efectuat demersurile necesare in vederea recuperarii pe cale amiabila a sumei de 842 lei prin notificare adresata paratei, insa aceasta nu a dat curs solicitarii.
in drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1341rap. la art. 1345 si urm. Cod civil.
in sustinerea cererii au fost depuse inscrisuri in copie: extras buletinul procedurilor de insolventa nr. 15033/26.10.2012, ordin de plata nr. 2837/02.09.2011, extras buletinul procedurilor de insolventa nr. 9260/26.08.2011, notificare si confirmare de primire, sentinta comerciala nr. 1786/25.03.2009 pronuntata de catre Tribunalul B. - sectia a Vll-a comerciala in Dosarul nr. 7807/3/2009, incheierea din data de 06.04.2009 a Tribunalului B. - sectia a VII a comerciala pronuntata in Dosarul nr. 7807/3/2009.
Legal citata, parata nu a formulat intampinare si fiind prezenta a aratat ca nu solicita probe, iar daca se va pronunta o hotarare va restitui banii incasati.
Din actele si lucrarile dosarului, prin prisma probatoriului administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta nr. 1786 din data de 25.03.2009, pronuntata de Tribunalul B., sectia a Vll-a comerciala in dosarul nr. 7807/3/2009, a fost declansata procedura generala a insolventei impotriva SC PSV C. SA.
in cadrul procedurii insolventei, creditoarea LMMa formulat declaratie de creanta prin care a solicitat inscrierea la masa credala a SC PSV C SA cu creanta in cuantum de 5050 lei, motivat de faptul ca prin sentinta civila nr. 496 din 30.03.2010, pronuntata de Tribunalul B. sectia litigii de munca, in dosarul civil nr. 2255/110/2008.
Prin sentinta civila nr. 496/30.03.2010 pronuntata de Tribunalul B. in Dosarul civil nr. 2555/110/2008 a fost admisa actiunea formulata de mai multi reclamanti, printre care si parata L M M si a fost obligata SC PSV C SA, reclamanta din prezenta cauza, sa ii plateasca acesteia suma de 5050 lei reprezentand drepturi salariale.
Ulterior insa, prin decizia civila nr. 1356/17.11.2010, pronuntata de Curtea de Apel B a fost admis recursul formulat impotriva sentintei Tribunalului B, a fost casata in totalitate si a fost trimis dosarul spre conservare in arhiva Tribunalului B.
Astfel cum rezulta din sentinta civila nr. 6307/30.05.2012 a Tribunalului B, , in ceea ce priveste pe parata L M M, s-a dispus inlaturarea creantei in suma de 5050 lei inscrisa in favoarea acesteia in tabelul definitiv al creantelor PSV C S.A..
Avand in vedere cele retinute anterior, rezulta ca titlul in baza caruia parata a fost inscrisa la masa credala si a primit prin OP nr. 2837/02.09.2011 suma de 842 lei nu mai exista, fiind modificat in totalitate, prin urmare nu mai exista vreun motiv pentru care reclamanta sa mai figureze cu vreo datorie catre parat, lucru stabilit de altfel si de Tribunalul B prin sentinta civila nr. 6307/30.05.2012 prin care s-a dispus inlaturarea creantei paratei din tabelul definitiv.
in drept, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 1345 din Noul Cod civil potrivit carora "cel care, in mod neimputabil, s-a imbogatit fara justa cauza in detrimentul altuia este obligat la restituire, in masura pierderii patrimoniale suferite de cealalta persoana, dar fara a fi tinut dincolo de limita propriei sale imbogatiri."
Aceste text legal este aplicabil in cauza de fata in conditiile in care, in urma pronuntarii unei sentinte definitive executorii, parata a procedat la recuperarea creantei sale insa ulterior aceasta sentinta a fost desfiintata in calea de atac a recursului, astfel ca suma de bani incasata a devenit o plata nedatorata si o sursa a unei imbogatiri fara justa cauza.
in concluzie, instanta constata ca datorita modificarii sentintei civile nr. 496/2010 a T B in sensul casarii in totalitate si trimiterii dosarului spre conservare, parata nu mai detine vreun titlu in baza caruia sa incaseze suma de 842 lei si, deoarece a primit de la reclamanta aceasta suma, asa cum rezulta din ordinul de plata nr. 2837/02.09.2011, in cauza este vorba despre o imbogatire fara justa cauza, impunandu-se ca parata sa restituie suma primita.
Pentru toate aceste considerente, instanta va admite cererea reclamantei si va obliga parata sa ii plateasca suma de 842 lei.

Sursa: Portal.just.ro