In virtutea rolului activ prevazut in art.129
alin.5 din C.pr.civ. instanta, in vederea
pronuntarii unei hotarari legale si temeinice,
putea ordona administrarea probei cu expertiza
contabila in masura in care o considera utila si
concludenta, chiar daca partile nu erau de acord
sau se impotriveau.
(Decizia nr.124/RC/07.09.2006)
Judecatoria Pitesti prin sentinta comerciala nr.1196 pronuntata
la 17.03.2006 respinge cererea reclamantei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut ca s-a pus in
discutia partilor efectuarea unei expertize contabile, insa reclamanta nu a
fost de acord, astfel incat aceasta nu a inteles sa dovedeasca existenta
prejudiciului si sa determine intinderea si cuantumul acestuia, situatie in
raport de care s-a apreciat ca nedovedita cererea reclamantei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, intemeiat pe
dispozitiile art.304 pct.6,7,8 si 9 din C.pr.civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arata ca in mod gresit
instanta a respins actiunea ca nedovedita intrucat la dosar existau acte din
care rezulta ca pretentiile sunt intemeiate.
Examinand sentinta recurata atat in raport de motivele invocate cat si
din oficiu potrivit art.3041 C.pr.civ., tribunalul a constatat ca prima instanta a
incalcat dezlegarea in drept data prin decizia de casare si a respins inca o
data actiunea ca nedovedita.
Ori, potrivit deciziei de casare actiunea recurentei-reclamante era
probata cu inscrisuri care atestau existenta intre parti a unor raporturi de
natura comerciala, urmare carora se pretinde ca s-ar fi efectuat o plata
necuvenita.
In virtutea rolului activ prevazut in art.129 alin.5 din C.pr.civ.
instanta, in vederea pronuntarii unei hotarari legale si temeinice, putea
ordona administrarea probei cu expertiza contabila in masura in care o
considera utila si concludenta, chiar daca partile nu erau de acord sau se
impotriveau.
Neprocedand in acest fel instanta a incalcat dispozitiile obligatorii ale
deciziei de casare si a pronuntat o hotarare nelegala prin respingerea ca
nedovedita a actiunii.
In consecinta, tribunalul a facut aplicatia disp.art.312 alin.3 din
C.pr.civ., a admis recursul si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi
instante.