Judecatorii au indatorirea sa staruie,
prin toate mijloacele legale, pentru a
preveni orice greseala privind aflarea
adevarului in cauza, pe baza stabilirii
faptelor si prin aplicarea corecta a
legii, in scopul pronuntarii unei
hotarari temeinice si legale. Ei vor
putea ordona administrarea probelor
pe care le considera necesare, chiar
daca partile se impotrivesc.
(Decizia nr.135/RC/14.09.2006)
Prin sentinta comerciala nr.173/2006, Judecatoria Campulung a
respins actiunea, retinand ca desi reclamanta sustine ca in urma comenzii
verbale facuta de parata i-a inchiriat acesteia o autobasculanta Volvo pentru
suma de 2000 RON si i-a pus-o la dispozitie, nu a facut probe in acest sens.
Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate,
instanta constata ca recursul este fondat.
Astfel, potrivit art.129 al.4 si alin.5 C.pr.civ., judecatorul este in drept
sa le ceara partilor explicatii, oral sau in scris, cu privire la situatia de fapt si
motivarea in drept pe care le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor
lor, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept,
chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare.
Judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru
a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii
faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari
temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le
considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc.
In cauza, instanta de fond s-a multumit sa constate ca factura depusa
de societatea reclamanta nu "se poate vedea integral" si nu poarta stampila si
semnatura paratei, respingand, cu aceasta motivare sumara actiunea
reclamantei.
Or, potrivit rolului sau activ instanta avea nu numai posibilitatea, dar
si obligatia de a administra orice alte probe pe care le-ar fi considerat
necesare pentru lamurirea adevaratei situatii de fapt, cu atat mai mult cu cat
art.46 C.com. prevede in materia comerciala o mai mare libertate in materia
probatorie, iar instanta nu era tinuta (cum este cazul in materia somatiei de
plata) sa se limiteze doar la administrarea de inscrisuri acceptate de parti.
In speta, reclamanta a invocat o conventie verbala incheiata cu parata,
conventie ce putea fi dovedita cu orice mijloace de proba, inclusiv martori,
neinsusirea facturii neechivaland cu inexistenta raportului juridic dedus
judecatii, cu atat mai mult cu cat parata nu a negat un astfel de raport.
In ceea ce priveste continutul facturii, cu privire la care instanta de
fond a retinut ca "se poate vedea integral", instanta putea, evident, sa solicite
o noua copie a acestei facturi.
Respingand actiunea reclamantei pe singurul considerent al neinsusirii
de catre parata a facturii depuse de reclamanta, instanta de fond a nesocotit
rolul sau activ, sentinta de fond nepronuntandu-se asupra existentei
raportului juridic dintre partile litigante, ceea ce echivaleaza cu o
nesolutionare a fondului litigiului.
Pentru aceste motive, recursul a fost admis.
Avand in vedere dispozitiile art.305 C.pr.civ. potrivit caruia in recurs
nu pot fi administrate alte probe cu exceptia inscrisurilor, sentinta a fost
casata si cauza trimisa spre rejudecare aceleiasi instante, in baza art.312 al.5
C.pr.civ. pentru suplimentarea probatoriului in vederea stabilirii exacte a
situatiei de fapt.