Fond funciar. Respingerea cererii petentului. Nu poate fi modificat un titlu de
proprietate, pe baza unui certificat eliberat de Arhivele Statului, pe numele autorului, si nu
al petentului.
Prin cererea inregistrata la pe rolul Judecatoriei Liesti, petentul T.G. T., domiciliat in
comuna Umbraresti, judetul Galati, in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala pentru
aplicarea Lg.18/1991- Primaria Umbraresti, judetul Galati si Comisia Judeteana pentru
aplicarea Lg. 18/1991 - Prefectura Galati, a solicitat modificarea titlului de proprietate
nr.47896-25, in sensul completarii acestuia si cu suprafata de 2,5 ha padure in extravilanul
comunei Umbraresti.
In fapt, in motivarea cererii petentul a aratat ca de pe urma autorului sau T. G., i s-a
reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de l ha si 4900 m.p. teren arabil, insa titlul
este incomplet deoarece autorul sau a avut in proprietate si suprafata de 2,5 ha padure conf.
certificatului emis de Arhivele Satului cu nr. 84653/20.02.1992.
Prin sentinta civila nr. 421/28.05.2008, Judecatoria Liesti a respins ca nefondata
plangerea formulata de petent.
Instanta de fond a retinut ca suprafata de padure solicitata de petent nu i se cuvine
deoarece petentului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,20 ha.
teren cu vegetatie forestiera, astfel cum rezulta adresa din nr.2425/23.05.2008 si din tabelul
nominal cu fostii proprietari si mostenitori, carora li s-a atribuit la cerere teren cu vegetatie
forestiera, conform prevederilor Lg.18/1991.
Impotriva acestei sentinte, a formulat recurs petentul.
S-a criticat solutia primei instante pe motiv ca este gresita si in contradictie cu probele
dosarului.
Prin decizia civila nr. 528/10.09.2008, Tribunalul analizand legalitatea sentintei
recurate prin prisma motivelor invocate constata ca recursul este nefondat si il respinge.
S-a retinut ca desi petentul se prevaleaza de un certificat eliberat de Arhivele Statului,
pe baza acestuia nu poate fi modificat un titlu de proprietate emis pe numele autorului si nu pe
numele petentului.
La data cand s-a eliberat titlul de proprietate, s-a avut in vedere cererea autorului
facuta in nume propriu, precum si inscrisurile din registrul agricol referitoare la terenurile
arabile si la terenurile cu vegetatie forestiera, titlul de proprietate fiind eliberat cu respectarea
prevederilor Legii nr. 18/1991, la data intocmirii lui.