R O M A N I A
JUDECATORIA PODU TURCULUI
Dosar nr.531/829/2009
SENTINTA CIVILA NR. 439
Sedinta publica de la 08.10.2009
Completul compus din:
PRESEDINTE : XX
Cu participare :
Grefier :YY Pe rol judecarea cauzei civile avand ca obiect "plangere contraventionala", formulata de petentul C. F. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE B..
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petentul C. F., lipsa fiind intimatul Inspectoratul Judetean de Politie B..
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral asupra cauzei de grefierul de sedinta, invederand instantei urmatoarele:
- cauza este la al doilea termen de judecata;
- partile au fost legal citate pentru acest termen, dupa care:
Petentul C.F. identificat prin BI seria - nr.-, CNP -, domiciliat in comuna - , judetul B. prezent in instanta arata ca in data de 20.06.2009, intr-o zi de sambata a fost toata ziua la prasit si la intoarcere a incarcat caruta cu lucerna. Pe drum s-a dezumflat o roata de la caruta si dupa ce a umflat-o cand a dat sa plece a fost oprit de un echipaj al Politiei rutiere si testat cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,18 miligrame alcool la evaporare. Precizeaza ca a consumat un pahar de vin. A fost retinut de acestia mai mult timp si cand i-au cerut buletinul a aratat ca nu-l are la el deoarece a fost la prasit si nu l-a luat. Atunci agentul de politie i-a intocmit proces verbal prin care i-a aplicat amenda de 1080 lei pe care nu are mijloace materiale sa o plateasca deoarece castiga doar din munca campului si are si sotia bolnava.
Nemaifiind alte cereri de formulat si alte probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Petentul C. F., avand cuvantul pe fond, arata ca regreta fapta, precizeaza ca nu a mai fost sanctionat pana acum si solicita aplicarea unei sanctiuni mai blande, intrucat considera ca amenda este foarte mare fata de fapta savarsita.
S-au declarat dezbaterile inchise, trecandu-se la deliberare.
I N S T A N T A ,
-Deliberand-
Constata ca prin plangerea formulata, petentul C. F. contesta procesul - verbal seria CC nr. - din 20.06.2009 incheiat de catre Inspectoratul de Politie al Judetului B. - Serviciul Politiei Rutiere, prin care a fost sanctionat contraventional cu suma de 1080 lei.
Plangerea a fost inregistrata sub numarul 531/829/2009.
Plangerea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
In motivarea plangerii petentul arata ca a primit o amenda in suma de 1080 lei pentru ca a baut un pahar de vin si nu a avut actele de identificare la el.
Intimatul nu a formulat intampinare si nici nu a solicitand respingerea plangerii.
Din examinarea probatoriilor administrate in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin procesul - verbal seria verbal seria CC nr. - din 20.06.2009 incheiat de catre Inspectoratul de Politie al Judetului Bacau - Serviciul Politiei Rutiere s-a aplicat petentului o amenda contraventionala in suma de 1080 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazuta si pedepsita de art. 165 lit. a si e si art. 17 alin.3 din LG 1391/2006.
S-a retinut in sarcina petentului ca "in data de 20.06.2009, ora 2156, aflandu-se pe DJ241A din localitate Dealu Morii a condus pe DJ 241a in localitatea Dealu Morii un vehicul cu tractiune animala BC 218 Dealu Morii, fiind sub influenta bauturilor alcoolice fapt constatat prin testarea cu aparatul alcooltest Drayer, rezultand la suflul respiratiei 00361 fiind de 0,18mg/l alcool pur la aerul expirat, fara a avea echipat vehiculul cu elemente reflectorizante.
Petentul C. F., prezent in instanta, a recunoscut ca a servit o cana de vin la prasit si ca nu a avut buletinul la el deoarece nu-l poarta la munca campului, insa considera ca amenda aplicata este prea mare in raport cu faptele savarsite. Astfel, solicita inlocuirea amenzii contraventionale cu un avertisment avand in vedere fapta savarsita si posibilitatile materiale pe care le are. Petentul, la termenul de astazi isi ia angajamentul sa nu mai savarseasca fapte contraventionale.
Analizand probatoriul administrat in cauza instanta retine ca petentul a savarsit fapta retinuta in procesul - verbal de constatare a contraventiei.
Aplicarea sanctiunii contraventionale presupune a se avea in vedere imprejurarile savarsirii faptei, atitudinea sincera de regret a acestuia care face dovada faptului sa a inteles consecintele faptei si ca in viitor nu o va mai repeta.
Avand in vedere faptul ca sanctiunea contraventionala nu reprezinta un scop in sine ci un mijloc de a reglementa raporturile juridice, instanta avand in vedere dispozitiile art.7 coroborat cu art.34 din OG nr.2/2000 urmeaza a admite in parte plangerea si a inlocui sanctiunea amenzii contraventionale cu "avertisment". PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte plangerea formulata de petentul C. F., domiciliat in comuna D.M., satul D. M., judetul B. impotriva procesului verbal seria CC nr. - din 20.06.2009 incheiat de INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE BACAU- Serviciul Politiei Rutiere.
Anuleaza in parte procesul verbal susmentionat si inlocuieste amenda in suma de 1080 lei cu sanctiunea contraventionala "avertisment".
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 8.10.2009.
PRESEDINTE, GREFIER,
X/Y
Ex.4
19.10./20.10.2009
1