Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul 1117/740 la data de 02.04.2009, reclamantul I. T., a chemat in judecata pe parata I.A.D. pentru ca pe cale de ordonanta presedintiala sa-i fie incredintat I.A.C.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca este casatorit cu parata din anul 2003, iar in luna martie 2009, sotia a parasit de trei ori domiciliul conjugal, revenind de fiecare data dupa cateva zile.
A mai aratat reclamantul ca in data de 24 martie 2009, parata a parasit din nou domiciliul conjugal, in timp ce acesta era la serviciu, lasand minorul in grija bunicii, si nu a revenit nici pana in prezent, comunicandu-i telefonic ca nu va mai reveni si ca va introduce actiune de divort, ceea ce nu s-a intamplat pana in prezent. Parata de la data de la care a parasit domiciliul locuieste pe la diverse persoane sau la mama ei. In mai multe randuri l-a amenintat telefonic si chiar direct ca ii va lua copilul. Aceasta nu are un loc stabil de locuit si lucreaza in ture la un magazin din comuna N., astfel ca nu i-ar putea asigura minorului conditii bune de trai, nici morale si nici materiale.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 581 C.proc.civ.
In dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri: certificat de nastere si certificat de casatorie.
Examinand mijloacele de proba aflate la dosar, instanta a retinut urmatoarele:
Partile s-au casatorit la data de 31 mai 2003, casatoria acestora fiind inregistrata la Primaria comunei N., sub nr. 7. Din relatia partilor, anterioara casatoriei, a rezultat minorul I.A.C., nascut la data de 13 noiembrie 2002.
Prin cererea care face obiectul cauzei de fata, reclamantul a solicitat ca pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna incredintarea catre acesta a minorului I.A.C., in varsta de 6 ani. Totodata, in cuprinsul cererii reclamantul a aratat ca pana in prezent nici-una dintre parti nu a introdus actiune de divort.
Potrivit art. 613/2 C.proc.civ., instanta poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanta presedintiala, masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori, la obligatia de intretinere, la alocatia pentru copii si la folosirea locuintei.
Asa cum rezulta din sustinerile reclamantului, partile nu au introdus actiune de divort. De altfel, nici din mijloacele de proba aflate la dosar nu rezulta acest fapt.
In aceste conditii s-a apreciat ca dispozitiile art. 613/2 C.proc.civ. nu sunt aplicabile in cauza, deoarece textul legal mentionat prevede ca luarea unor masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori se pot dispune numai in situatia existentei unui proces de divort.
Pe de alta parte instanta a retinut ca art. 581 C.proc.civ. prevede ca instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Stabilind ca instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice art. 581 alin. 1 C.proc.civ. fixeaza doua din conditiile de admisibilitate ale ordonantei, respectiv, urgenta si caracterul vremelnic al masurii care se cere a se lua pe aceasta cale. Din aceasta ultima conditie, decurge si o a treia cerinta, si anume ca prin masura luata sa nu se prejudece fondul.
Se constata astfel ca urgenta este prima conditie care justifica folosirea ordonantei presedintiale ce se desfasoara cu o procedura de judecata sumara, in cauza de fata chiar fara citarea partilor, asa cum a solicitat reclamantul. Asa cum s-a aratat anterior, chiar in cuprinsul dispozitiilor art. 581 alin. 1 C.proc.civ. se apreciaza ca exista urgenta atunci cand masura solicitata este necesara pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Deci, pentru incuviintarea unei ordonante presedintiale este necesar ca instanta sa constate una din aceste trei situatii care sa justifice elementul esential pentru aceasta procedura sumara si anume, urgenta. Daca nu exista urgenta nu este nici-un motiv de a nu se astepta rezolvarea oricarui aspect, pe calea procedurii comune.
In cauza reclamantul nu a facut dovada existentei urgentei masurii ce solicita a fi dispusa pe cale de ordonanta presedintiala, desi potrivit art. 1169 Cod Civil ii incumba aceasta sarcina. Mai mult decat atat, acesta a aratat ca minorul se afla in domiciliul sau, fiind in grija si intretinerea sa.
Pentru admiterea cererii de ordonanta presedintiala este necesara deci, indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute de art. 581 Cod de procedura civila, respectiv urgenta, vremelnicia masurii si neprejudecarea fondului.
Cu privire la prima conditie, a urgentei, se retine ca cererea reclamantului nu se incadreaza in nici unul din cazurile prevazute de lege, respectiv: pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara sau inlaturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executari.
In alta ordine de idei, masura incredintarii minorului pe calea ordonantei presedintiale ar fi o masura definitiva, prejudecandu-se totodata si fondul litigiului dintre parti.
In consecinta, cum nu s-a constatat indeplinite cumulativ conditiile prev. de art. 581 alin. 1 C.proc.civ., iar in cauza, asa cum s-a aratat mai sus dispozitiile art. 613/2 C.proc.civ. nu sunt aplicabile, cererea reclamantului a fost respinsa ca nefondata.
Cerere de ordonanta presedintiala avand ca obiect incredintare provizorie a copilului minor in timpul casatoriei. Conditii de admisibilitate.
Sentinta civila nr. 932 din data de 07.04.2009
pronunțată de Judecatoria Alexandria
Domeniu Ordonanta Presedintiala |
Dosare Judecatoria Alexandria |
Jurisprudență Judecatoria Alexandria
Sursa: Portal.just.ro