Sentinta civila nr.655
Sedinta publica din 02 martie 2009
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin adresa nr___ a fost inaintata spre competenta solutionare plangerea contraventionala formulata de petentul ___. in contradictoriu cu intimatul ____, impotriva procesului-verbal de contraventie ____..
Pe rolul Judecatoriei Tulcea plangerea contraventionala a fost inregistrata la data de ___.. sub dosar nr________..
In motivarea plangerii, petentul a invederat, in esenta, ca cele mentionate in procesul-verbal de contraventie nu corespund realitatii.
A mai mentionat petentul ca in data de ____. unul dintre copiii din cartier a sunat la usa sa si i-a prezentat procesul-verbal prin care a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 1000 lei, fara ca la acest inscris sa fie atasat un plic care sa prezinte semnatura sefului unitatii si stampila cu data primirii.
In drept, plangerea nu a fost motivata.
In dovedirea plangerii sale, petentul a depus la dosar, in copie, procesul-verbal de contraventie seria _______.
Potrivit dispozitiilor art.36 din OG nr.2/2001 si art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si in consecinta, conform art. 1 al.2 din OG nr.32/1995 si de aplicarea timbrului judiciar.
Intimatul, desi legal citat, nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta, depunand insa la dosar, la solicitarea instantei, urmatoarele inscrisuri: __________.
In cauza instanta a incuviintat, in temeiul art.167 al.1 Cod procedura civila, proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie seria ______. petentul _____ a fost sanctionat cu amenda in cuantum de _____. lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.26 si sanctionata de art.3 lit.b din Legea nr.61/1991.
S-a retinut prin procesul-verbal de contraventie ca in data de ______, in barul ____.., petentul, pe fondul unei stari conflictuale mai vechi, l-a agresat pe numitul ____.. si a produs scandal producand indignarea consumatorilor.
Conform art.34 din OG nr.2/2001 instanta analizeaza legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Sub aspectul legalitatii, instanta retine ca procesul-verbal a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanta apreciaza ca situatia de fapt retinuta in procesul-verbal de contraventie nu corespunde realitatii.
Astfel, potrivit art. 2 pct.26 din Legea nr.61/1991, provocarea ori participarea efectiva la scandal, in locuri sau localuri publice constituie contraventie sanctionata, conform art.3 lit.b din acelasi act normativ, cu amenda de la ___ lei la ______ lei.
Totodata, instanta mai retine ca procesul-verbal de contraventie face dovada situatiei de fapt pana la proba contrara numai in cazul in care are la baza constatarile personale ale agentului constatator.
Analizand raportul agentului constatator (f.6) rezulta ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit in baza reclamatiei si declaratiei numitului ____.., agentul constatator neconstatand prin propriile sale simturi (ex propriis sensibus) savarsirea de catre petent a faptei contraventionale retinute in sarcina acestuia.
Or, din materialul probator administrat in cauza, instanta retine ca petentul nu se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa prin procesul-verbal.
Astfel, fiind audiat in cauza, martorul ___.. a declarat ca il cunoaste pe petentul ___.., intrucat amandoi frecventeaza barul _____, insa nu stie ca acesta sa fi fost implicat intr-un scandal ce ar fi avut loc la acest bar.
Situatia de fapt retinuta in procesul-verbal nu este sustinuta nici de declaratia martorei ___.., aceasta afirmand ca il cunoaste pe petentul ____., acesta fiind un client al barului la care ea lucreaza, insa nu stie nimic legat de vreun conflict in care ar fi fost implicat petentul.
In ceea ce priveste declaratia martorului ____.. potrivit careia petentul l-ar fi agresat pe numitul _____., instanta nu o va avea in vedere intrucat aceasta declaratie are valoarea unei marturii indirecte, martorul nefiind de fata la presupusul conflict dintre tatal sau si petent, cum de altfel a recunoscut in declaratia sa.
Din declaratia martorului ______. rezulta ca petentul i-a aplicat numitului ____.. o lovitura cu palma.
Instanta mai retine din declaratia martorului ca petentul nu a adresat cuvinte jignitoare numitului _____, nu a facut zgomote, larma, ci a mers in liniste la acesta si l-a lovit, fara ca acest incident sa atraga atentia persoanelor din jur, neprovocand alarmarea acestora.
Or, avand in vedere ca prin scandal se intelege savarsirea unei fapte care provoaca indignare, care tulbura ordinea publica, caracterizandu-se, totodata, prin zgomot mare, galagie, instanta apreciaza ca prin simpla lovire a numitului ______ actiune ce nu a atras atentia celor din jur, petentul nu a savarsit fapta de a provoca sau a participa efectiv la scandal, nefiind intrunite elementele constitutive ale acestei contraventii.
Fata de cele expuse mai sus, instanta va admite plangerea petentului, va anula procesul-verbal de contraventie, urmand a exonera petentul de plata amenzii aplicate prin procesul-verbal.