Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plangere contraventionala Sentinta civila nr. 784 din data de 10.03.2009
pronunțată de Judecatoria Tulcea

SENTINTA CIVILA NR. 784
Sedinta publica din 10 martie 2009 S-a luat in examinare in vederea pronuntarii, plangerea contraventionala formulata de petentul ........... in contradictoriu cu ............. si impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria ............
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 5 martie 2009, cele declarate de parti fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotarare.
In vederea deliberarii, instanta a amanat pronuntarea cauzei la aceasta data si a hotarat urmatoarele:

JUDECATORIA :


Deliberand asupra cauzei civile de fata, instanta constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei ........ la data de ........., sub nr. ........., petentul ......... a solicitat instantei, in contradictoriu cu ........... anularea procesului - verbal seria ......................
In motivarea in fapt, petentul a aratat ca contesta procesul - verbal seria .............. deoarece cuprinde date gresite , respectiv locul nasterii, si de asemenea valoarea prejudiciului produs (4399,24 euro).
Cererea nu a fost motivata in drept.
In dovedirea plangerii s-a depus procesul-verbal de constatare a contraventiei (f.4).
Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 si de timbru judiciar potrivit art. 1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata a depus intampinare solicitand respingerea cererii aratand ca petentul a condus auto "IVECO ASTRA-pompa beton" pe strada .......... agatand instalatia de iluminat festiv, montata deasupra strazii, distrugand-o partial.
Petentul a fost sanctionat potrivit prevederilor art. 8 lit. k din HCL nr. 164/2008, iar in baza art. 23 alin. 1 din OG nr. 2/2001, s-a stabilit prin adresa nr. PG 45209/19.12.2008 a Primariei mun. Tulcea, prin Serviciul Gospodarie Comunala ca valoarea prejudiciului se ridica la 4393,24 euro. La aceasta intampinare, petentul a depus un raspuns aratand ca suma stabilita drept despagubire este exagerata in raport cu prejudiciul produs.
In probatiune, in temeiul art. 167 C.proc.civ. raportat la art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, fiind depuse in acest sens procesul-verbal de constatare a contraventiei( f. 4), raportul agentului constatator ( f. 6-7 ), adresa nr. ........ a Primariei mun. Tulcea, prin Serviciul Gospodarie Comunala (f. 8-9), HCL nr. 164/2008( f. 20-29).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Prin procesul-verbal seria ( f. 4), a fost sanctionat petentul ............ intrucat la data de 19.12.2008, ora 09.00, pe str. ........ a condus auto "IVECO ASTRA-pompa beton" cu nr. de inmatriculare .......... a condus acest vehicul pe str. ......... unde cu bratul pompei a agatat si distrus plasa ornamentala montata deasupra strazii cu ocazia sarbatorilor de iarna, savarsind contraventia prevazuta de art. 8 lit. k din HCL nr. 164/ 2008 si sanctionata de art. 31 lit. b din HCL nr. 164/ 2008. Pentru aceasta fapta petentului i s-a aplicat o amenda in cuantum de 500 lei. De asemenea, in temeiul art. 23 din OG. nr. 2/2001 s-a dispus acoperirea prejudiciului in valoare de 4393,24 euro.
In solutionarea plangerii contraventionale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, potrivit carora instanta sesizata cu solutionarea unei plangeri contraventionale verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal, scop in care asculta pe cel care a facut plangerea contraventionala si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat si administreaza orice alte probe prevazute de lege.
Cercetand procesul-verbal de constatare a contraventiei sub aspectul legalitatii intocmirii si observand inscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta constata ca procesul-verbal seria ............. incheiat de intimata cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.
Potrivit art. 16 alin. 1 din OG. nr. 2/2001 procesul verbal trebuie sa cuprinda si datele personale din actul de identitae, lipsa acestora sanctionandu-se cu nulitatea relativa. Faptul ca este gresit locul nasterii petentului nu produce nulitatea procesului verbal, acesta nesuferind niciun prejudiciu care sa impuna aceasta sanctiune.
Intimata a dispus luarea masurii prevazute de art. 23 alin. 1 din OUG nr. 2/ 2001. care prevede ca, " in cazul in care prin savarsirea contraventiei s-a cauzat o paguba si exista tarife de evaluare a acesteia, persoana imputernicita sa aplice sanctiunea stabileste si despagubirea, cu acordul expres al persoanei vatamate, facand mentiunea corespunzatoare in procesul verbal ".
Existenta acordului persoanei vatamate este o conditie de forma a procesului verbal. In ceea ce priveste tarifele de evaluare a pagubei, acestea trebuie sa fie anterior stabilite printr-un act normativ, lipsa acestora facand inaplicabile dispozitiile legale anterioare.
Prin adresa nr. ............a Primariei mun. Tulcea, prin Serviciul Gospodarie Comunala catre Politia comunitara s-a depus calculatia pe care personalul abilitat al primariei a facut-o ulterior producerii evenimentului. Stabilirea in aceste conditii a prejudiciului face inaplicabile dispozitiile art. 23 alin. 1 din OUG nr. 2/ 2001, neexistand tarife de evaluare a pagubei. Fata de aceste considerente instanta va anula in parte procesul verbal seria ............. in ceea ce priveste aplicarea masurii prevazute de art. 23 alin. 1 din OG. nr. 2/2001.
Relativ la temeinicia procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta va avea in vedere probele administrate in cauza. Petentul a recunoscut savarsirea faptei contraventionale, atat prin plangerea formulata, cat si prin raspunsul la intampinare, acesta contestand numai valoarea prejudiciului.
Din aceste considerente rezulta ca situatia de fapt retinuta de agentul constatator corespunde adevarului, insa in mod gresit intimata a facut aplicarea art. 23 alin. 1 din OG nr. 2/2001, astfel incat va admite in parte plangerea contraventionala formulata de petentul ...........in contradictoriu cu intimata ............ si va anula in parte procesul - verbal seria ............. in sensul inlaturarii masurii " acoperirii prejudiciului in valoare de 4393,24 euro".
De asemenea, instanta ia act ca petentul a achitat in termen de 48 ore minimul amenzii in suma de 100 lei..

Sursa: Portal.just.ro