SENTINTA CIVILA NR. 707
Sedinta publica din 3 martie 2009
JUDECATORIA :
Deliberand asupra cauzei civile de fata, instanta constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de ........., sub nr. ........, petenta SC ............. SRL a solicitat instantei, in contradictoriu cu ..........., anularea procesului-verbal seria ....... nr. .............
In motivarea in fapt, petenta a aratat ca a fost sanctionata contraventional prin procesul-verbal contestat cu amenda in cuantum de 8.000 lei, retinandu-se in sarcina sa ca a primit la munca mai multe persoane in perioada 10.06.2008-08.10.2008 fara a se incheia contracte individuale de munca. Petenta arata ca si-a inceput activitatea la data de 17.06.2008, data inmatricularii la Registrul comertului, si a incheiat-o la 06.10.2008, prin Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor din aceeasi data.
Fata de aceste date, din procesul verbal rezulta mai multe inadvertente: " a primit la munca pe -------------- si ----------- in perioada 10.06.2008-03.08.2008", desi societatea a inceput sa functioneze din 17.06.2008.
De asemenea, in procesul verbal este mentionat ca --------- a lucrat in perioada 16.07.2008-08.10.2008, desi incepand cu 06.10.2008 punctul de lucru al societatii a fost inchis. Pe de alta parte persoanele mentionate in procesul verbal au fost prezente la lucru in mod discontinuu pentru a se familiariza cu aparatura folosita, de a face practica, urmand ca ulterior sa incheie contracte de munca cu cei care corespundeau activitatii. Acest lucru nu s-a mai realizat deoarece societatea si-a incetat activitatea. Petenta mai invedereaza faptul ca aceste contraventii nu au fost constatate nemijlocit de inspectorii de munca de la ITM, ci procesul verbal a fost intocmit pe baza reclamatiilor facute de cele trei persoane aratate anterior.
Cererea nu a fost motivata in drept.
In dovedirea plangerii s-a depus, in original, procesul-verbal de constatare a contraventiei ( f. 4-5 ), Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor din data de 06.10.2008( f. 6), certificat de inregistrare( f. 7).
Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 si de timbru judiciar potrivit art. 1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul a depus intampinare in cauza aratand ca in urma reclamatiilor facute de .........., ............., ........... si ........... s-a constatat ca angajatorul SC ............. SRL i-a primit la munca pe acestia fara sa le incheie contracte individuale de munca. Intimata arata ca procesul verbal nr. seria ...... nr. ............ este intocmit cu respectarea dispozitiilor legale.
Instanta a incuviintat proba cu inscrisuri depunandu-se in original, procesul-verbal de constatare a contraventiei ( f. 4-5 ), Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor din data de 06.10.2008( f. 6), certificat de inregistrare (f.7), certificat constatator (f.13), declaratii ale lui ..........., ........, ....... si ......... (f.14-18), anunt de angajare pentru videochat (f.19), imagini video chat (f.20-31), precum si proba testimoniala fiind audiati in calitate de martori ...............
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La termenul din 26.02.2009, s-a prezentat tatal numitilor ....... si .......... care a declarat ca acestia se afla in strainatate si nu se pot prezenta in instanta. In baza art. 186 alin. 3 c.proc.civ. instanta a dispus inlocuirea martorului .......cu ....................
Prin procesul-verbal seria ....... nr. ........ incheiat de catre ........, a fost sanctionata petenta SC ........ SRL deoarece in data de 24.10.2008 ora 09.00, in localitatea ......, la ITM ........., angajatorul a savarsit urmatoarea contraventie prin faptul ca a primit la munca pe ....... si .......... care au lucrat in perioada 10 iunie 2008-03.08.2008, pe ......... care a lucrat in perioada 16.07.2008-08.10.2008, conform declaratiei acestora si pe ........... care a lucrat la societatea mai sus amintita conform declaratiei acestuia, fara sa le incheie contracte individuale de munca in conformitate cu prevederile art. 16 alin.1 din legea nr. 53/ 2003, fapta sanctionata de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/ 2003.
In solutionarea plangerii contraventionale trebuie observate prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, potrivit carora instanta sesizata cu solutionarea unei plangeri contraventionale verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal, scop in care asculta pe cel care a facut plangerea contraventionala si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat si administreaza orice alte probe prevazute de lege.
Cercetand procesul-verbal de constatare a contraventiei sub aspectul legalitatii intocmirii si observand inscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta constata ca procesul-verbal seria ..... nr. ....... incheiat de intimata cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute. Mentiunea petentei cum ca nu a primit procesul verbal si instiintarea de plata conform procedurilor in vigoare, ci lipit cu banda adeziva, poate constitui o nulitate relativa, iar petenta nu a dovedit nicio vatamare care i s-a produs, luand la cunostinta de continutul procesului verbal de sanctionare, astfel incat va respinge aceasta aparare.
In ceea ce priveste temeinicia instanta are in vedere probele administrate in cauza. Din declaratiile celor patru martori audiati rezulta ca fiecare dintre acestia au lucrat o anumita perioada , in jur de o luna. Daca martorii ....... si ......... au declarat ca doar cateva zile s-au aflat in proba, in restul timpului lucrand efectiv, martorii ....... si ...... au afirmat ca au fost in perioada de proba in tot timpul cat au stat la SC ........ SRL, iar motivul pentru care nu au fost angajati s-a datorat inchiderii punctului de lucru al societatii. Primii doi martori au declarat ca au fost platiti pentru perioada lucrata, ceilalti doi martori spunand ca nu au primit salariu, ci numai bani pentru cheltuieli obisnuite, societatea ocupandu-se de cazarea lor. Din toate aceste declaratii rezulta ca martorii au prestat anumite activitati in contul SC ....... SRL, unii dintre acestia (.... si ......) considerand perioada respectiva ca fiind de proba, iar altii (....... si .....), ca fiind perioada in care au lucrat in mod efectiv. Potrivit art. 276 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/ 2003, "primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1)" constituie contraventie. Potrivit art. 31 alin. 1 din lege, "Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 30 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de conducere". In baza alin. 4 indice 1 din lege "pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta numai printr-o notificare scrisa, la initiativa oricareia dintre parti". De aici rezulta fara echivoc ca, anterior inceperii unei perioade de proba, angajatul are incheiat un contract individual de munca, iar nu ca acest contract este ulterior incetarii perioadei de proba. Din aceste considerente, instanta retine ca ................ au desfasurat activitate de videochat la SC ............ SRL pe diverse perioade, iar petenta nu a incheiat contracte individuale de munca desi avea aceasta obligatie. Faptul ca respectivele persoane se aflau sau nu in perioada de proba nu are nicio relevanta asupra existentei contraventiei respective, inainte de inceperea perioadei de proba angajatorul avand obligatia de a incheia cu angajatii contracte individuale de munca.
Din aceste considerente instanta constata ca petenta a savarsit contraventia aratata anterior astfel incat va mentine procesul verbal in ceea ce priveste aceasta fapta contraventionala.
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, instanta va avea in vedere dispozitiile 21 alin.3 din OG nr. 5/ 2001:" sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal". Instanta constata ca petentul a fost sanctionat cu amenda de 8000 lei, limitele fiind de la 1500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoana identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 100.000 lei, intimata aplicand maximul sanctiunii ( 2000 lei pentru fiecare dintre cele 4 persoane identificate ca fiind angajate fara contract individual de munca ).
Instanta constata ca petenta " a primit la munca pe ........ si ............ in perioada 10.06.2008-03.08.2008", desi societatea a inceput sa functioneze din 17.06.2008. De asemenea, in procesul verbal este mentionat ca ............. a lucrat in perioada 16.07.2008-08.10.2008, desi incepand cu 06.10.2008 punctul de lucru al societatii a fost inchis.
Mentionarea in procesul verbal si a perioadei in care societatea nu functiona nu reprezinta un motiv de nulitate al procesului verbal, ci un mijloc de individualizare a sanctiunii aplicate.
De asemenea durata relativ redusa in care persoanele mentionate in procesul verbal au lucrat pentru petenta reprezinta un element important de care va tine seama instanta. Fata de cele aratate , instanta considera ca aplicarea sanctiunii in cuantumul minim prevazut de lege de 1.500 lei pentru fiecare persoana identificata, in total 6.000 lei reprezinta o corecta individualizare a sanctiunii.
Avand in vedere considerentele retinute anterior instanta, fata de prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, urmeaza a admite in parte plangerea contraventionala formulata de petenta SC .......... SRL, in contradictoriu cu intimatul ............. si va dispune reducerea amenzii de la 8.000 lei la 6.000 lei.