liberare conditionata

Sentinta penala nr. 212 din data de 27.02.2009 pronunțată de Judecatoria Tulcea

Prin cererea adresata la aceasta instanta si inregistrata sub nr.685/327 din 02.02.2009, petentul-condamnat :___ a solicitat liberarea sa conditionata.
In motivarea cererii, petentul arata ca in interiorul locului de detinere a participat la doua cursuri de calificare, a fost recompensat de 11 ori.
De asemenea, mai arata ca are doi copii minori.
La dosarul cauzei s-au depus relatii privind caracterizarea petentului emise de Penitenciarul Tulcea.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin sentinta penala nr.2036/2006 a Judecatoriei Tulcea, petentul a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt. Condamnatul a inceput executarea pedepsei la 02.01.2007, urmand ca aceasta sa expire la data de 01.07.2010.
Pentru a deveni propozabil in vederea liberarii conditionate, condamnatul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsa, respectiv 851 zile.
De la data de 02.01.2007 pana la 24.02.2009 condamnatul a executat un numar de 785 zile, la care se adauga 42 zile ca urmare a muncii prestate, rezultand 827 zile.
Se mai mentioneaza ca in timpul detentiei condamnatul a avut o comportare corespunzatoare, nu a fost sanctionat disciplinar.
Pentru a putea beneficia de libertate conditionata este necesara indeplinirea cumulativa a trei conditii, respectiv: executarea unei parti din pedeapsa, care este diferita in functie de pedeapsa aplicata de instanta, varsta condamnatului si forma de vinovatie cu care s-a savarsit infractiunea, staruinta in munca si disciplina condamnatului, iar o a treia conditie priveste dovezile temeinice de indreptare de care trebuie sa dea dovada.
Avand in vedere cele aratate mai sus si ca petentul nu a executat fractia prevazuta de lege pentru a beneficia de liberare conditionata, instanta urmeaza a respinge cererea petentului ca nefondata.
Urmeaza a fixa termen pentru reiterarea cererii la data de 24.03.2009.
In baza art. 192 alin.2 cod procedura penala va obliga petentul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 130 lei, onorariul aparatorului din oficiu (avocat Gaea Monica) in suma de 100 lei urmand a fi avansat catre Baroul de Avocati Tulcea din fondurile Ministerului Justitiei.

Sursa: Portal.just.ro