Dosar nr. 114/324/2008
Sentinta penala nr. 235/23.05.2008
INLOCUIREA AMENZII PENALE CU INCHISOAREA.
ACHITAREA ACESTEIA IN CAILE DE ATAC.
Prin sesizarea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 114/324/2008
Biroul Executari Penale din cadrul Judecatoriei Tecuci a solicitat ca prin
hotararea ce se va pronunta sa se dispuna inlocuirea pedepsei amenzii penale
de 600 lei aplicata inculpatului M I prin sent. pen. nr. 298/23.05.2007 a
Judecatoriei Tecuci definitiva la data de 05.10.2007 prin decizia penala nr.
499/05.10.2007 a Tribunalului Galati cu pedeapsa inchisorii.
In motivarea sesizarii s-a aratat ca la data de 05.10.2007 hotararea de
condamnare a ramas definitiva, asa incat la data de 12.10.2007 a fost pusa in
executare prin emitere titlului executoriu si inaintarea acestuia organului
financiar competent si s-au solicitat chitantele de plata a amenzii
inculpatului, dar acesta nu s-a conformat.
In drept isi intemeiaza sesizarea pe dispozitiile art. 425 alin 1 si 449
indice 1 cod procedura penala.
S-a atasat dosarul nr. 1100/324/2007al Judecatoriei Tecuci din care
rezulta ca prin sentinta penala nr. 298/2007 inculpatul MI a fost condamnat
la pedeapsa amenzii penale de 600 lei pentru savarsirea infractiunilor
prevazute de art. 180 alin.2 cod penal.
Aceasta hotarare a ramas definitiva prin decizia penala nr. 499
/05.10.2007 a Tribunalului Galati, prin care s-a respins ca nefondat recursul
declarat de inculpati.
In prezenta cauza condamnatul a fost legal citat si i s-a adus la
cunostinta despre consecintele neachitarii cu rea credinta a amenzii penale si
cu toate acestea nu s-a prezentat si nu a facut dovada ca ar fi achitat amenda
in totalitate.
Prezenti in instanta parintii condamnatului au aratat ca acesta nu se
afla in tara asa incat s-a dispus citarea acestuia si la Consiliul Local B.
Cu chitanta nr. 3962904 seria TS4S condamnatul a facut dovada ca a
achitat doar partial amenda si anume suma de 200 lei .
Din oficiu s-a dispus efectuarea unui referat de ancheta sociala la
domiciliul condamnatului pentru a verifica posibilitatile de plata ale
acestuia.
Din referatul de ancheta sociala efectuat in cauza rezulta ca inculpatul
este nascut la data de 07.05.1987 si locuieste impreuna cu parintii sai in
imobilul proprietatea acestuia din com. B, jud. GL.
Parintii condamnatului detin teren agricol si un cal neavand alte
venituri, iar condamnatul are un autoturism Dacia.
Se apreciaza ca, fata de varsta condamnatului, faptul ca este apt de
munca si in plus ca detine un autoturism, i-ar fi permis acestuia sa obtina un
venit sau ar fi putut valorifica autoturismul pentru a procura suma necesara
achitarii amenzii penale.
Condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care nu a achitat
amenda penala si nici nu a formulat o cerere de esalonare plata in cazul in
care veniturile nu i-ar fi permis sa achite amenda in intregime.
Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca inculpatul cu rea
credinta nu achita amenda penala la care a fost condamnat, iar conform art.
63 indice 1 cod penal in acest caz amenda penala poate fi inlocuita cu
inchisoarea.
Asa fiind, sesizarea se priveste ca fiind intemeiata urmand sa fie
admisa ca atare si se va dispune inlocuirea amenzii penale aplicate pentru
savarsirea infractiunii prevazute de art.180 alin.2 Cod penal la care a fost
condamnat M I prin sentinta penala nr. 298/2007 a Judecatoriei Tecuci.
Se va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de
art. 64 lit. a,b cod penal pe durata prevazuta de art. 71 Cod penal.
Impotriva susmentionatei sentinte s-a declarat recurs de condamnat ,
iar Tribunalul Galati prin dec.pen. 325/R din 12.09.2008 a admis recursul
declarat de condamnat, a casat sentinta penala si a respins sesizarea
formulata de Bir Ex.Pen din cadrul Judecatoriei Tecuci si s-a constatat
achitata in intregime amenda penala de 600 lei aplicata condamnatului MI
prin s.p. 298/2997 a Judecatoriei Tecuci.