Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, Decizia nr. 1224 din 21 mai 2010
Prin cererea de revizuire inregistrata la 30 aprilie 2010 revizuienta S.E. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 677/R/25.03.2010 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins ca inadmisibila cererea de revizuire declarata de revizuienta S.E. impotriva deciziei civile nr. 67/R din 15 ianuarie 2010 a Curtii de Apel Cluj, pe care a mentinut-o.
In motivarea cererii de revizuire, revizuienta a aratat ca este parte vatamata prin neprimirea cotei de ½ parte din mostenire, toata mostenirea respectiv imobilul din Cimpia Turzii str. S. din CF Cimpia Turzii A+2, top 361/b/1, gradina 269 mp, fiind acordata reclamantei K.M., desi aceasta nu a prezentat nici un act oficial de la persoane juridice autorizate ca proba in vederea dovedirii dreptului asupra intregii mosteniri, contraprobatoriul fiind prezentat de revizuienta pe parcursul dezbaterii recursului si a apelului.
Intimata K.M. a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat instantei respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila.
Analizand decizia atacata, prin prisma motivelor de revizuire invocate, instanta retine ca cererea este inadmisibila.
Potrivit art. 322 Cod procedura civila “Revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri: ...“. Din formularea textului legal, rezulta ca enumerarea categoriilor de hotarari ce pot fi atacate este limitativa iar nu exemplificativa.
Prin urmare nu este admisibila formularea unei cereri de revizuire decat cu privire la hotararile judecatoresti expres si limitativ de art. 322 Cod procedura civila, deoarece in alt fel s-ar ajunge sa se incalce principiul legalitatii caii de atac, in sensul ca orice cale de atac poate fi exercitata doar daca este prevazuta de lege si in conditiile prevazute de aceasta.
Cum in speta hotararea atacata este data in cadrul unei alte revizuiri, deci nu este in nici un caz o hotarare care sa evoce fondul, chiar daca hotarare atacata cu revizuire este una pronuntata in recurs, reiese ca o astfel de hotarare pronuntata in cadrul unei revizuiri nu este supusa caii de atac a revizuirii.
In temeiul prevederilor art. 323 si urm. Cod procedura civila, curtea urmeaza sa respinga ca inadmisibila cererea de revizuire declarata de revizuienta S.E. impotriva deciziei civile nr. 677/R din 25.03.2010 a Curtii de Apel Cluj, pe care o va mentine.