R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. 697
Sedinta publica de la 27 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE MIHAI DOGARU
Grefier ION TILEA Pe rol fiind judecarea actiunii formulata de catre reclamanta Comisia Locala T de fond funciar in contradictoriu cu paratii Comisia Judeteana G de fond funciar, M R si M D C.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura completa.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care se constata depusa la dosar prin serviciul registratura al instantei o precizare din partea paratilor persoane fizice conform careia arata ca sunt de acord cu actiunea formulata si constatandu-se procesul in stare de judecata, s-a trecut la solutionare.
JUDECATA
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 185/318/2012, reclamanta Comisia Locala T de fond funciar a solicitat instantei ca in contradictoriu cu paratii Comisia Judeteana G de fond funciar, M R si M D C, sa se dispuna rectificarea titlului de proprietate nr. xxx/25.04.2008 si a procesului verbal de punere in posesie nr. xxx/13.03.2008 in sensul evidentierii corecte a tarlalei din care face parte suprafata de xxx mp din parcela xxx/6, respectiv tarlaua xxx in loc de tarlaua xxx.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca s-au emis acte de proprietate pentru autoarea M Ioana cu mostenitorii acesteia, respectiv M R si M D C, insa in procesul verbal de punere in posesie, precum si in titlul de proprietate suprafata de xxx m.p. din parcela xxx/6 a fost trecuta ca facand parte din tarlaua xxx.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe disp. art. 5 lit.i din HG 890/2005, precum si art. III din L.169/1997 republicata, iar in baza art. 242 C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus in copie la dosar titlului de proprietate nr. xxx/25.04.2008 si procesul verbal de punere in posesie nr. xxx/13.03.2008, planul de amplasament si delimitare a terenului respectiv in suprafata de xxx m.p. si schita cadastrala a terenului.
In cursul cercetarii judecatoresti, paratii M R si M D C au precizat ca sunt de acord cu actiunea reclamantei.
Analizand actele si probele administrate la dosar, instanta constata ca in titlul de proprietate nr. xxx/25.04.2008 si procesul verbal de punere in posesie nr. xxx/13.03.2008 suprafata de xxx m.p. din parcela xxx/6 a fost evidentiata ca fiind in tarlaua xxx, aceasta aflandu-se de fapt in tarlaua 90 potrivit actelor depuse la dosarul cauzei si mai cu seama a schitei topografice a terenului respectiv.
In consecinta, vazand si disp. art. 58 din L.18/1991 republicata, instanta va admite actiunea reclamantei si va dispune rectificarea titlului de proprietate nr. xxx/25.04.2008 si a procesului verbal de punere in posesie nr. xxx/13.03.2008 in sensul evidentierii corecte a tarlalei din care face parte suprafata de xxx mp din parcela xxx/6, respectiv tarlaua xxx in loc de tarlaua xxx.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulata de reclamanta Comisia Locala T de fond funciar in contradictoriu cu paratii Comisia Judeteana G de fond funciar, M R, domiciliat si M D C.
Dispune rectificarea titlului de proprietate nr. xxx/25.04.2008 si a procesului verbal de punere in posesie nr. xxx/13.03.2008 in sensul evidentierii corecte a tarlalei din care face parte suprafata de xxx mp din parcela xxx/6, respectiv tarlaua xxx in loc de tarlaua xxx.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 27.01.2012, la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
MIHAI DOGARU Grefier,
ION TILEA
Red. M.D./Tehn. I.T. 01 Februarie 2012
6 ex.