Dosar nr. 5326/318/2011
R O M A N I A
Cod operator 2444
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA PENALA
SENTINTA PENALA NR. 880
Sedinta nepublica de la 17 mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ...
din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Tg-Jiu
Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul minor TG, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g si i Cod penal, cu aplic. art. 99 - 100 si urm. Cod penal, prin rechizitoriul nr. 530/P/2010 din 23.02.2011, al Parchetului de pe langa Judecatoria Tg-Jiu.
La apelul nominal facut in sedinta nepublica au raspuns inculpatul TG, asistat de avocat OI in substituire pentru avocat desemnat din oficiu OD, partea responsabila civilmente TM, lipsa fiind partea civila Scoala Generala, partea responsabila civilmente TI si Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Gorj.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, avocat OI a depus la dosar note de sedinta formulate de reprezentantul partii civile Scoala Generale prin care se invedereaza instantei ca prejudiciul a fost recuperat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, in temeiul art. 339 C. p.p., instanta a declarat cercetarea judecatoreasca terminata si a acordat cuvantul pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererii privind judecarea in baza dispozitiilor art. 3201 C.p.p., condamnarea inculpatului pentru infractiunea pentru care a fost trimis in judecata, la o pedeapsa neprivativa de libertate si obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Avocat OI pentru inculpat, a solicitat admiterea cererii privind judecarea in baza dispozitiilor art. 3201 C.p.p, si aplicarea uneia din masurile prev. de art. 101-103 Cod penal, avandu-se in vedere atitudinea sincera a inculpatului si staruinta acestuia in recuperarea prejudiciului.
Inculpat TG, avand ultimul cuvant, si-a insusit concluziile aparatorului sau.
J U D E C A T A
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Jiu nr. 530/P/2010 din 23.02.2011, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului TG, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g si i Cod penal, cu aplic. art. 99 - 100 si urm. Cod penal.
In fapt, s-a retinut ca in seara de 11.01.2010, inculpatul TG, s-a deplasat la Scoala Primara .unde una din ferestre nu era asigurata corespunzator si a patruns prin escaladare in interiorul imobilului, sustragand dintr-o sala de clasa, o unitate de calculator, pe care in aceeasi noapte a transportat-o la domiciliul sau. Ulterior, a incercat sa vanda unitatea de calculator sustrasa, martorului OA cu suma de 500 lei.
Cu ocazia ascultarii inculpatul a recunoscut savarsirea faptei.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 30.03.2011 sub numarul 5326/318/2011.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine aceeasi situatie de fapt ca cea avuta in vedere prin rechizitoriu.
Inculpatul TG, , in seara de 11.01. 2010, in jurul orelor 19:00, a patruns in interiorul Scolii Primare T, prin efractie, de unde a sustras o unitate de calculator marca LENOVO.
Bunul sustras l-a transportat la domiciliul sau, iar la scurt timp a demontat componentele electronice si le-a valorificat unor colegi de scoala - M B si PN.
Ascultat in sedinta publica din data de 19.04.2011, inculpatul TG, a solicitat judecarea in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, recunoscand si regretand fapta savarsita.
Partea vatamata Scoala Generala D, careia i se subordoneaza Scoala Primara T, s-a constituit parte civila cu suma de 1909 lei, reprezentand contravaloarea unitatii de calculator sustrase, insa prin adresa nr. 681 din 11.05.2011, aceeasi parte civila a indicat faptul ca prejudiciul a fost recuperat si ca nu mai are nici o pretentie in cauza.
Pentru a retine aceasta situatie de fapt, instanta a avut in vedere declaratiile inculpatului, date in cursul urmarii penale si al judecatii, prin care a recunoscut si regretat in mod constant savarsirea infractiunii, coroborate, in conditiile art. 69 C.p.p. cu celelalte mijloace de proba administrate in cauza, respectiv, procese-verbale de cercetare la fata locului, proces verbal de predare -primire, declaratiile martorilor.
In drept, fapta inculpatului minor T G de a patrunde, pe timpul noptii, prin efractie, in incinta Scolii Primare Ti, de unde a sustras o unitate de calculator marca Lenovo, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208-209 alin 1 lit. g si i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal.
La alegerea sanctiunii ce urmeaza a fi aplicata inculpatului minor, instanta va avea in vedere criteriile enumerate de art. 72 Cod penal, dar si disp. art. 100 Cod penal si anume, circumstantele savarsirii faptei, pericolul social concret, limitele de pedeapsa prevazute pentru infractiunea de furt calificat si datele ce caracterizeaza persoana inculpatului, dezvoltarea intelectuala si morala, comportarea minorului, conditiile in care a crescut si a trait.
In concret, instanta retine ca inculpatul s-a prezentat la judecarea cauzei, a avut o comportare sincera pe parcursul urmarii penale si al judecatii, nu este cunoscut cu antecedente penale, din referatul de evaluare intocmit de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Gorj, reiese ca lipsa timpului necesar pentru o supraveghere corespunzatoare din partea parintilor, existenta de modele negative de comportament in familie, carentele educationale si abilitatile reduse de a lua decizii in anumite situatii, au influentat in mod negativ conduita minorului.
Fata de aceste considerente, vazand disp. art. 101 lit. b Cod penal rap. la art. 103 Cod penal, instanta va aplica inculpatului minor TG , masura educativa a libertatii supravegheate pe timp de 1 an pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208-209 alin.1 lit. g si i Cod penal cu aplicarea art. 99 si urm. Cod penal si va incredinta supravegherea catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Gorj. De asemenea, va pune in vedere Serviciului de Probatiune indatorirea de a veghea indeaproape asupra minorului in scopul indreptarii lui si obligatia de a instiinta instanta de indata, daca minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtari rele ori a savarsit din nou o fapta prevazuta de legea penala, conform disp. art. 103 alin. 2 Cod penal.
In baza art. 103 Cod penal, se va atrage atentia minorului asupra consecintelor comportarii lui si se va incunostinta: Colegiul "Gheorghe Magheru" Targu-Jiu despre luarea masurii educative fata de minor, elev al acestei institutii de invatamant.
Totodata, se va atrage atentia minorului asupra disp. art. 103 alin. 6 Cod penal.
In baza art. 488 alin. 2 C.p.p. se va fixa termen in Camera de Consiliu la data de 26.05.2011, pentru cand se va dispune aducerea minorului si a parintilor lui cu mandat de aducere si va fi citat Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Gorj.
Instanta urmeaza sa constate ca prejudiciul a fost recuperat in totalitate.
Se va admite cererea formulata de aparatorul GN, privind plata onorariului de avocat desemnat din oficiu in cursul urmaririi penale si, se va obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 400 lei reprezentand onorariul avocatilor din oficiu, se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justitiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de inculpatul TG privind judecarea potrivit dispozitiilor art. 320 ind. 1 C.p.p.
In baza art. 101 lit. b Cod penal rap. la art. 103 Cod penal ia fata de inculpatul minor TG, masura educativa a libertatii supravegheate pe timp de 1 an pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta si pedepsita de art. 208 alin. 1-209 alin.1 lit. g si i Cod penal cu aplic. art. 99 si urm. Cod penal si art. 320 ind. 1 C.p.p.
Incredinteaza supravegherea catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Gorj.
Pune in vedere Serviciului de Probatiune indatorirea de a veghea indeaproape asupra minorului in scopul indreptarii lui si obligatia de a instiinta instanta de indata, daca minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui, sau are purtari rele ori a savarsit din nou o fapta prevazuta de legea penala, conform disp. art. 103 alin. 2 Cod penal.
In baza art. 103 alin 4 Cod penal, atrage atentia minorului asupra consecintelor comportarii sale.
In baza art. 103 alin 5 Cod penal, incunostinteaza Colegiul Gheorghe Magheru din Targu-Jiu despre luarea masurii educative fata de minor, elev al acestei institutii de invatamant.
Atrage atentia minorului asupra disp. art. 103 alin. 6 Cod penal.
In baza art. 488 alin. 2 C. p. p. fixeaza termen la data de 26.05.2011, ora 11,00 in Camera de Consiliu pentru cand se dispune aducerea minorului si a parintilor sai cu mandat de aducere si va fi citat Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Gorj.
Ia act ca partea civila Scoala Generala D a renuntat la cererea privind obligarea inculpatului la plata despagubirilor civile, intrucat prejudiciul a fost recuperat.
Admite cererea formulata de aparatorul GN, privind plata onorariului de avocat desemnat din oficiu in cursul urmaririi penale.
Obliga inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 400 lei reprezentand onorariul avocatilor din oficiu, se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justitiei.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele lipsa.
Pronuntata in sedinta publica azi, 17.05.2011 la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
Grefier,
. 1