Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

contestatie la executare Sentinta civila nr. 5614 din data de 07.09.2010
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Numar operator 2445

R O M A N I A
JUDECATORIA TG - JIU, JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA NR. 5614
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE: 07.09.2010
PRESEDINTE: MIHAELA SURDOIU
GREFIER: IRINA CALUGARU

Pe rol solutionarea contestatiei la executare formulata de contestatoarea X, cu sediul in ......., in contradictoriu cu intimatii Y, cu sediul in ..... si Z cu sediul in............
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns pentru contestatoare, avocat A si pentru intimata Y, a raspuns avocat B, lipsa fiind intimatul Z.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Cei prezenti invedereaza instantei ca nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Aparatorul contestatoarei solicita admiterea contestatiei formulate, invederand instantei ca sentinta comerciala nr. 404/29.09.2009, pronuntata de catre Tribunalul Gorj, care reprezinta titlul executoriu a fost desfiintata de decizia comerciala nr. 1292/27.10.2009 a Curtii de Apel Craiova, astfel incat titlul executoriu fiind lovit de nulitate absoluta pe considerentul ca Tribunalul Gorj nu putea solutiona, ca instanta de fond, cererea de ordonanta presedintiala, astfel incat intreaga executare silita realizata in baza unui titlu nul absolut este, la randul ei, lovita de nulitate absoluta; Solicita totodata restabilirea situatiei anterioare, cu privire la cheltuielile de executare silita din dosarul executional, avand in vedere faptul ca sentinta comerciala nr. 404/29.09.2009, fiind desfiintata nu are caracter definitiv si irevocabil, pentru ca a fost inlocuita cu o alta hotarare, respectiv decizia nr. 17/15.02.2010 a Tribunalului Gorj, apreciind ca se impune intoarcerea executarii silite cu restabilirea situatiei anterioare, conform articolului 404, alineat 1, indice 1; Mai arata ca nici Curtea de Apel Craiova si nici Tribunalul Gorj nu s-au pronuntat cu privire la restabilirea situatiei anterioare si intoarcerea executarii silite si, in baza normelor de procedura invocate, pe langa constatarea nulitatii formelor de executare din dosarul executional, solicita si intoarcerea executarii silite, prin restabilirea situatiei anterioare.
Aparatorul intimatei solicita respingerea contestatiei formulate, cu precizarea ulterioara care vizeaza intoarcerea executarii silite prin restabilirea situatiei anterioare, apreciind ca executarea silita s-a facut in baza unui titlu valabil, actele de executare emise de Biroul Executorului Judecatoresc, fiind conforme cu legea, neexistand motive de nulitate; In ce priveste cererea privind intoarcerea executarii silite, arata ca este adevarat faptul ca titlul executoriu a fost inlocuit printr-un alt titlu in rejudecare, dupa casare, pronuntandu-se decizia nr. 17/15.02.2010, parata fiind obligata sa permita accesul reclamantei si folosinta spatiului in litigiu ; Cu cheltuieli de judecata si depune, in sedinta publica, extras E- criss.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 16.10.2009, sub nr. 13455/318/2009, contestatoarea X, in contradictoriu cu intimatii Y si Z a formulat contestatie la executare impotriva formelor de executare din dosarul nr. 488/E/2009 al BEJ Enea M.Marin, solicitand desfiintarea formelor de executare realizate in acest dosar, desfiintarea procesului verbal de cheltuieli nr. 488/E/2009 al BEJ Enea Marin sau diminuarea pretinselor cheltuieli de executare silita din dosarul nr. 488/E/2009, incluzand TVA si onorariu avocat, precum si obligarea intimatilor la plata de cheltuieli de judecata.
In motivarea contestatiei contestatoarea a aratat ca prin sentinta comerciala nr. 404/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 7136/95/2009 a fost admisa cererea de ordonanta presedintiala formulata de catre intimata Y, fiind obligata reclamanta X sa permita accesul si folosirea de catre reclamanta a spatiului comercial nr. 10, in suprafata de 70,6 mp, aflat in incinta Complexului Comercial "Rodna "Piata Centrala", fara somatie si trecerea vreunui termen pana la solutionarea, printr-o hotarare irevocabila, referitoare la rezilierea sau incetarea contractului de inchiriere, sentinta fiind atacata cu recurs de catre reclamanta X.
S-a mai aratat ca intr-un interval de timp foarte scurt a fost executat dispozitivul sentintei comerciale mai sus enuntate, fiind permis accesul intimatei Y, in spatiul invocat.
S-a solicitat ca instanta sa verifice daca la data inregistrarii cererii de executare silita formulata de catre intimata Y catre BEJ Enea M. Marin era comunicata sentinta comerciala nr. 404/29.09.2009 a Tribunalului Gorj catre reclamanta, pentru ca reprezentantii acestei societati sa aiba cunostinta de continutul sentintei, daca executorul judecatoresc a respectat prevederile art. 373 ind. 1 alin. 2 Cod de procedura civila, in sensul solicitarii incuviintarii silite, precum si daca instanta s-a pronuntat cu privire la aceasta cerere.
Cu privire la procesul verbal de cheltuieli din data de 06.10.2009 incheiat de BEJ Enea M. Marin in dosarul de executare nr. 488/E/2009 a invederat ca in conditiile in care se desfiinteaza executarea silita, urmeaza a se desfiinta si acesta conform principiului "Accesorium sequitur principalae".
A solicitat ca, in ipoteza mentinerii formelor de executare din dosarul nr. 488/E/2009 al BEJ Enea M Marin, sa se diminueze cheltuielile de executare pe care le-a apreciat ca fiind exagerat de mari fata de importanta lucrarilor si a demersurilor executionale.
Cu privire la aspectele invederate mai sus s-a aratat ca la data incheierii procesului verbal de executare silita, reprezentantilor reclamantei nu li s-a prezentat nici o situatie privind cheltuielile de executare silita, fapt care denota reaua credinta a intimatilor, in scopul fraudarii intereselor reclamantei.
Relativ la cuantumul cheltuielilor de executare s-a aratat ca in speta nu se impunea efectuarea unor demersuri sub forma unor somatii, notificari, publicari sau alte formalitati care sa implice eforturi din partea executorului judecatoresc.
De asemenea, s-a solicitat ca reclamanta sa faca dovada cu inscrisuri cu privire la plata efectiva catre executor a sumei de 4760 lei, prin mijloace financiar contabile din data de 01.10.2009, simpla chitanta, neinsotita de mijloace financiar contabile, putand avea un caracter fictiv.
Aceleasi verificari s-au solicitat a fi efectuate si cu privire la suma de 3.500 de lei, reprezentand onorariul de avocat.
In drept au fost invocate prevederile art. 399 si urmatoarele Cod de procedura civila, art. 373 ind. 1 Cod de procedura civila, art. 402 - 404 ind.2 Cod de procedura civila, decizia nr. 458/31.03.2009 a Curtii Constitutionale, art. 274 Cod de procedura civila.
Au fost anexate in fotocopie dovada comunicarii din. 08.10.2009 in dosarul nr. 488/E/2009 al BEJ Enea M. Marin, procesul verbal de cheltuieli 06.10.2009, sentinta comerciala nr. 404/29.09.2009 pronuntata in dosarul nr. 7136/95/2009 al Tribunalului Gorj.
Actiunea a fost legal timbrata.
La termenul de judecata din data de 03.11.2009 contestatoarea a depus la dosar o precizare prin care a aratat ca solicita si restabilirea situatiei anterioare, in conditiile in care la data inregistrarii pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu a contestatiei la executare, titlul executoriu reprezentat de sentinta comerciala nr. 404/29.09.2009 a Tribunalului Gorj, pronuntata in dosarul nr. 7136/95/2009 a fost desfiintat, fiind lovit de nulitate, in urma admiterii recursului formulat de catre reclamanta, casarii sentintei comerciale si trimiterii cauzei spre competenta solutionare la Judecatoria Tg-Jiu.
S-a solicitat obligarea intimatei Y, sa restituie catre reclamanta suma de 8260 lei, reprezentand cheltuieli de executare la care acesta a fost obligata conform procesului verbal de cheltuieli din data de 06.10.2009.
Prin sentinta civila nr. 7742/ 24.11.2009, pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. 13455/318/2009, a fost respinsa contestatia la executare formulata de catre contestatoarea X, prin administrator Deaconu Liviu, in contradictoriu cu intimatii Y si Z.
A fost admisa in parte cererea pentru intoarcerea executarii si obligata intimata SC Ilzor SRL sa restituie contestatoarei cheltuielile de executare din dosarul nr. 488/E/2009, fiind respinsa cererea privind cheltuielile de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, s-a retinut ca partile s-au judecat pe calea ordonantei presedintiale care reprezinta o procedura speciala iar, prin sentinta 404/29.09.2009, pronuntata in dosarul nr. 7136/95/2009 al Tribunalului Gorj contestatoarea a fost obligata sa permita accesul intimatei in spatiul nr. 10 din complexul Rodna, fara somatie si fara trecerea vreunui termen, astfel ca in mod legal s-a trecut la executarea silita a sentintei, pentru executarea legala a acesteia nefiind necesare nici un fel de formalitati sau trecerea vreunui termen, deoarece astfel a dispus instanta de judecata.
Ca sustinerile contestatoarei in sensul ca nu s-a incuviintat executarea silita si ca s-a executat sentinta inainte ca ea, contestatoarea, sa fi primit aceasta sentinta sunt neintemeiate, cu atat mai mult cu cat rezulta din dosar ca s-a solicitat incuviintarea executarii, dar a fost respinsa prin incheierea nr. 2013/2009 a Judecatoriei Tg.- Jiu, chiar cu aceasta motivare, ca nu este necesara in cazul ordonantei presedintiale.
Ulterior insa, prin decizia 1292/2009 a Curtii de Apel Craiova, Sectia Comerciala, a fost admis recursul si casata sentinta nr.404/29.09.2009, pronuntata in dosarul nr. 7136/95/2009 al Tribunalului Gorj si trimisa cauza spre rejudecare la Judecatoria Tg-Jiu, deci a fost desfiintat titlul executoriu, fara insa a se dispune cu privire la intoarcerea executarii.
Potrivit art. 404 ind. 2 alineat 3 Cod de procedura civila daca nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executarii in conditiile prevazute la alin.1 si 2, respectiv de instanta care a desfiintat titlul, cel indreptatit o va putea cere instantei judecatoresti competente potrivit legii, iar potrivit art. 404 ind. 1 alineat 1 Cod de procedura civila in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, instanta apreciind ca intemeiata in parte cererea contestatoarei de intoarcere a executarii dar numai sub aspectul restituirii sumelor ce reprezinta cheltuielile de executare din dosarul nr. 488/E/2009.
Cu privire la solicitarea contestatoarei, in sensul de a se efectua verificari privind plata efectiva a onorariului executorului judecatoresc prin mijloace financiar contabile care sa poarte data de 01.10.2009, instanta a apreciat ca nu se mai impune din moment ce se dispune restituirea acestor sume, caz in care contestatoarea nu mai justifica un interes in acest sens.
Referitor insa la restabilirea situatiei anterioare, instanta a apreciat ca ea constand intr-o obligatie de a face, nu este pasibila de intoarcere, cu atat mai mult cu cat contestatoarea a pus la dispozitia intimatei spatiul pe care se sustine ca-l inchisese fara drept, iar o eventuala intoarcere a executarii in natura ar conduce la o legalizare a faptei reclamantei, fapta pentru care partile tocmai se afla in litigiu si deci ar rezolva oarecum fondul cauzei, ceea ce nu este admisibil pe calea contestatiei la executare.
Impotriva sentintei au declarat recurs recurenta contestatoare X si recurenta intimata Y, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurenta contestatoare X a sustinut in recursul sau ca sentinta este nelegala, avand in vedere ca la data incheierii procesului verbal de executare silita nu s-a prezentat nici o situatie privind cheltuielile de executare, ceea ce denota ca executarea si procesul verbal de executare s-a facut cu scopul fraudarii intereselor sale. De asemenea, fiind vorba de ordonanta presedintiala, aceasta trebuia adusa la indeplinire fara indeplinirea altor formalitati, nejustificandu-se astfel plata sumei de 4760 lei cheltuieli de executare si nici a sumei de 3500 lei onorariu avocat.
Recurenta intimata Y a criticat sentinta primei instante in temeiul dispozitiilor art. 312 al. 3 si 5 Cod de procedura civila, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare. Ca motiv de nelegalitate s-a invocat incalcarea dispozitiilor art. 304 pct. 5 Cod de procedura civila in sensul ca debitoarea Y se afla in stare de faliment la data solutionarii contestatiei la executare si trebuia citat in cauza VLC SPRL Tg-Jiu .
Au mai fost aduse critici cu privire la intoarcerea executarii silite in conditiile in care intimata in afara titlului executoriu desfiintat nu a justificat un alt titlu care sa o indreptateasca la revenirea intoarcerii executarii.
Prin decizia nr. 665/24.03.2010, pronuntata de catre Tribunalul Gorj, in dosarul nr. 13455/318/2009, au fost admise recursurile declarate de recurenta contestatoare X si de catre recurenta intimata Y, impotriva sentintei civile nr. 7742/24.11.2009, pronuntata de catre Judecatoria Tg-Jiu, in dosarul nr. 13455/318/2009.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de control judiciar a retinut ca in recurs a fost depusa decizia civila 17/15.02.2010 prin care s-a respins exceptia nulitatii recursului ca nemotivat in termen, invocata de intimata parata si s-a admis recursul declarat de intimata impotriva sentintei 1744/11.12.2009, pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, in contradictoriu cu intimata. A fost modificata sentinta in sensul ca s-a admis cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta si obligata parata sa permita accesul reclamantei la folosirea spatiului comercial nr. 10 in suprafata de 70,6 mp din incinta Complexului Comercial Rodna din Piata Centrala, fara somatie si fara trecerea vreunui termen, pana la solutionarea printr-o hotarare irevocabila referitoare la rezilierea sau incetarea contractului de inchiriere. A fost mentinuta dispozitia instantei de fond cu privire la disjungerea capatului de cerere referitoare la restituirea cheltuielilor de executare si a fost obligata intimata parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1526,03 lei .
Aceasta decizie nu a fost avuta in vedere de prima instanta atunci cand a solutionat contestatia la executare. Prin contestatia la executare s-a avut in vedere sentinta 404/29.09.2009 pronuntata de Tribuanlul Gorj Sectia comerciala, prin care s-a admis cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta impotriva paratei, sentinta ce a fost desfiintata prin decizia 1292/27 oct. 2009 de Curtea de Apel Craiova prin care s-a admis recursul declarat de parata impotriva sentintei comerciale nr. 404/29.09.2009, s-a casat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare iar, in raport de actul nou depus la dosar, respectiv decizia civila 17/15.02.2010, instanta de fond va trebui sa verifice daca, dupa pronuntarea deciziei 1292/27 oct. 2009, intimata Y care a fost reintrodusa in spatiu potrivit procesului verbal din 6 oct. 2009, detine in continuare spatiul si dupa desfiintarea titlului executoriu, daca aceasta societate a intrat in faliment, atunci trebuind sa fie citat in cauza administratorul judiciar si, de asemenea, va verifica daca s-a pronuntat o sentinta pe fond privind capatul de cerere referitoare la restituirea cheltuielilor de executare.
Dosarul a fost inregistrat pe rolul acestei instante, pentru rejudecare, la data de 12.04.2010, sub nr. 5422/318/2010.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Contestatia la executare reprezinta mijlocul procedural prin care se poate obtine anularea unor acte de executare ori anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Conform articolului 399 alineat 1 Cod Civil impotriva executarii silite precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare, alineatul 3 al aceluiasi articol prevazand ca in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
In speta instanta retine ca in dosarul de executare nr. 488E/2009 al BEJ Enea M Marin a fost pusa in executare silita sentinta comerciala nr. 404/29.09.2009, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 7136/95/2009 prin care s-a solutionat cererea de ordonanta presedintiala formulata de intimata Y impotriva contestatoarei, aceasta fiind obligata sa permita accesul intimatei in spatiul nr. 10 din complexul Rodna, fara somatie si fara trecerea vreunui termen, astfel ca in mod legal s-a trecut la executarea silita a sentintei, pentru executarea legala a acesteia nefiind necesare nici un fel de formalitati sau trecerea vreunui termen, cu atat mai mult cu cat prin incheierea nr. 2013/2009 a Judecatoriei Tg.- Jiu a fost respinsa cererea de incuviintare a executarii silite a acestei sentinte cu mentiunea ca nu este necesara indeplinirea acestei formalitati in cazul ordonantelor presedintiale.
Astfel, instanta constata ca actele de executare contestate au fost emise in temeiul unui titlu executoriu emis de o instanta judecatoreasca, fiind pus in executare intocmai dispozitivul hotararii judecatoresti, neputandu-se retine ca desfiintarea ulterioara a acestei sentinte conduce la nulitatea actelor de executare.
Prin decizia 1292/2009 a Curtii de Apel Craiova, Sectia Comerciala, a fost admis recursul si casata sentinta nr.404/29.09.2009, pronuntata in dosarul nr. 7136/95/2009 al Tribunalului Gorj si trimisa cauza spre rejudecare la Judecatoria Tg-Jiu, fiind desfiintat prin urmare titlul executoriu, fara insa a se dispune cu privire la intoarcerea executarii.
Potrivit art. 404 ind. 2 alineat 3 Cod de procedura civila daca nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executarii in conditiile prevazute la alin.1 si 2, de instanta care a desfiintat titlul, cel indreptatit o va putea cere instantei judecatoresti competente potrivit legii, iar potrivit art. 404 ind. 1 alineat 1 Cod de procedura civila in toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, instanta apreciind astfel ca fiind intemeiata in parte cererea contestatoarei de intoarcere a executarii sub aspectul restituirii sumelor ce reprezinta cheltuielile de executare din dosarul nr. 488/E/2009, in ceea ce priveste obligatia stabilita in sarcina contestatoarei, fiind vorba de o obligatie de a face, nu este pasibila de intoarcere.
Mai mult instanta retine ca prin decizia civila 17/15.02.2010 a Tribunalului Gorj a fost respinsa exceptia nulitatii recursului ca nemotivat in termen, invocata de intimata parata si s-a admis recursul declarat de intimata Y impotriva sentintei 1744/11.12.2009, pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, in contradictoriu cu contestatoarea, a fost modificata sentinta in sensul ca s-a admis cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta si obligata parata sa permita accesul reclamantei la folosirea spatiului comercial nr. 10 in suprafata de 70,6 mp din incinta Complexului Comercial Rodna din Piata Centrala, fara somatie si fara trecerea vreunui termen, pana la solutionarea printr-o hotarare irevocabila referitoare la rezilierea sau incetarea contractului de inchiriere. A fost mentinuta dispozitia instantei de fond cu privire la disjungerea capatului de cerere referitoare la restituirea cheltuielilor de executare si a fost obligata intimata parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1526,03 lei, iar prin sentinta civila nr. 1047/12.02.2010, irevocabila prin nerecurare a fost anulata ca netimbrata actiunea formulata de intimata Y in contradictoriu cu contestatoarea prin care au fost solicitate cheltuielile de executare efectuate in dosarul nr. 488/E/2009 al BEJ Enea Marin.
De asemenea din procesul verbal intocmit la data de 30.03.2010 de BEJ Enea Marin instanta retine ca spatiul comercial nr. 10 din incinta Complexului RODNA din Piata Centrala este ocupat de SC C SRL cu toate ca intimata a obtinut un alt titlu executoriu, respectiv decizia civila 17/15.02.2010 a Tribunalului Gorj prin care i s-a recunoscut dreptul de a ocupa acest spatiu pana la solutionarea printr-o hotarare irevocabila referitoare la rezilierea sau incetarea contractului de inchiriere.
Avand in vedere cele aratate instanta urmeaza sa respinga contestatia la executare formulata de contestatoarea X in contradictoriu cu intimatii Y, sa admita in parte cererea de intoarcere a executarii silite si sa oblige intimata sa restituie contestatoarei cheltuielile de executare din dosarul nr. 488/E/2009, respectiv suma de 8260 lei.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, avand in vedere faptul ca pretentiile contestatoarei au fost admise numai in parte, instanta va dispune compensarea lor. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea X, cu sediul in.........., in contradictoriu cu intimatii Y, cu sediul in..........si Biroul Executorului Judecatoresc Enea Marin, cu sediul in ............
Admite in parte cererea de intoarcere a executarii silite.
Obliga intimata Y sa restituie contestatoarei cheltuielile de executare din dosarul nr. 488/E/2009, respectiv suma de 8260 lei.
Compenseaza cheltuielile de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 07.09.2010.

PRESEDINTE, GREFIER,
MIHAELA SURDOIU IRINA CALUGARU

RED SM/ THRED SM/
5 EX/ 06.10.2010

Sursa: Portal.just.ro