Dosar nr.19988/318/2010 Cod operator 2445
ROMANIA
JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA NR.8739
SEDINTA PUBLICA DIN 16.12.2010
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
JUDECATOR- ANGELA GAVANESCU
GREFIER: IUTALIM RAMONA CLAUDIA
Pe rol fiind solutionarea plangerii contraventionale formulate de petentul MGL in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-a constatat inaintata la dosar prin serviciul registratura al instantei de catre Politia Municipiului Tg-Jiu Biroul Rutier adresa nr.83687/30.11.2010, avand anexate in copie atestatul operatorului radar si buletin de verificare metrologica a aparatului radar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata si a trecut la solutionare, conform disp.art.242 alin.2 C.proc.civ.
JUDECATA
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 23.09.2010 sub nr.19988/318/2010 petentul MGL a solicitat instantei ca in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj sa se dispuna anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6144877/11.09.2010, apreciind ca cele retinute in sarcina sa de catre organele de politie nu corespund realitatii.
In motivarea plangerii a aratat ca a circulat pe strada mentionata in procesul-verbal, insa atunci cand agentul constatator i-a comunicat viteza cu care a fost inregistrat, a solicitat sa i se arate inregistrarea, solicitarea sa fiind respinsa, astfel ca a refuzat sa semneze actul contestat.
A sustinut ca intrucat nu i s-a prezentat inregistrarea, nu a facut mentiuni in cuprinsul procesului-verbal si a invocat drept motiv de nulitate a actului faptul ca la rubrica martor asistent nu este trecut numele niciunei persoane care sa fi fost prezenta la intocmirea actului.
In subsidiar, a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului.
In drept, plangerea nu a fost motivata.
In dovedirea plangerii, a depus la dosar in copie procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6144877/11.09.2010.
Intimata nu a formulat intampinare.
In temeiul prevederilor art.129 alin.5 C.proc.civ., art.33 alin.1 si art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 instanta a dispus emiterea unei adrese catre intimata pentru a inainta la dosar actele care au stat la baza intocmirii procesului-verbal contestat, respectiv raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologica a aparatului video radar cu care s-a inregistrat viteza retinuta in procesul-verbal de contraventie, atestatul de operator radar al agentului constatator, fotografii video radar, precum si o copie lizibila a actului contestat.
Pentru termenul de judecata din data de 18.11.2010 intimata a inaintat la dosar fisa cu abateri rutiere a petentului, raportul agentului constatator, 3 fotografii efectuate cu aparatul radar (filele 9-11), iar ulterior a inaintat buletin de verificare metrologica, atestat operator radar (filele 19-21).
In temeiul prevederilor art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor a fost ascultat petentul, care a declarat ca daca agentul constatator i-ar fi prezentat imaginile inaintate la dosar atunci cand a fost oprit in trafic nu ar fi formulat prezenta plangere, nu a solicitat administrarea altor probatorii.
Sub aspectul individualizarii sanctiunii, a solicitat reducerea amenzii la minimul prevazut de lege.
Plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si a fost formulata cu respectarea termenului de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.
Examinand plangerea dedusa judecatii instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6144877/11.09.2010 s-a dispus sanctionarea petentului cu sanctiunea principala constand in amenda in suma de 600 lei si sanctiunea complementara a unui numar de 6 puncte penalizare pentru savarsirea contraventiei prev. de art.121 alin.1 din HG 1391/2006 raportat la art.102 alin.2 din O.U.G nr. 195/2002, retinandu-se ca acesta, in data de 11.09.2010 ora 12.51 pe strada Calea Severinului a condus autoturismul marca Dacia cu numar de inmatriculare GJ 93 VYO, fiind inregistrat video radar cu viteza de 91 km/h in localitate. Agentul constatator a consemnat in procesul-verbal ca inregistrarea video radar a fost efectuata cu aparatul montat pe autoturismul B 19 YXR, fiind mentionat de asemenea si numarul hardisk-ului.
La rubrica "contravenient" a procesului-verbal s-a consemnat ca petentul refuza sa semneze si sa primeasca procesul-verbal.
Procedand la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, in ceea ce priveste legalitatea, ca acesta indeplineste conditiile de forma ale intocmirii lui, fiind respectate in cauza dispozitiile art.16 si art.17 din O.G nr.2/2001.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savarsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.
In ceea ce priveste motivul de nelegalitate invocat de petent, respectiv acela ca procesul-verbal de constraventie nu este semnat de un martor asistent, obligatie instituita de art.19 alin.1 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta va analiza acest motiv prin prisma art.109 alin.1 si 2 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
Astfel, potrivit art.109 alin.2 din actul normativ mentionat, constatarea contraventiilor la regimul circulatiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei.
In aceste cazuri, potrivit art.109 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, procesul-verbal se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionandu-se aceasta in procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.
Avand in vedere principiul de drept potrivit caruia normele speciale (O.U.G.nr.195/2002) se aplica cu prioritate fata de normele generale (O.G.nr.2/2001) instanta apreciaza ca aceste prevederi legale permit intocmirea procesului-verbal chiar si in lipsa contravenientului, cu atat mai mult in prezenta contravenientului, fara a fi necesara mentionarea unui martor care sa ateste aceasta imprejurare.
Pe de alta parte, instanta are in vedere faptul ca rolul martorului la care face referire art.19 din O.G.nr.2/2001 nu este acela de a confirma situatia de fapt retinuta de agentul constatator, rolul sau fiind acela de a arata ca procesul-verbal s-a incheiat in vreuna din situatiile prevazute de art.19 din O.G.nr.2/2001, respectiv contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze.
De altfel, chiar in situatia ipotetica in care agentul constatator nu ar fi respectat dispozitiile art.19 alin.3 din O.G.nr.2/2001, respectiv s-ar fi apreciat ca avea obligatia de a indica motivele care au dus la incheierea actului fara mentionarea unui martor asistent, sanctiunea ar fi o nulitate relativa care ar opera doar in situatia in care s-ar dovedi o vatamare care sa poata fi inlaturata numai prin anularea actului, vatamare pe care petentul nu a dovedit-o in cauza, din moment ce a recunoscut ca a refuzat sa semneze procesul-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are in vedere faptul ca nu intreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie in materie penala", in sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, in sensul ca natura "penala" are intreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere in interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are in vedere insasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar in situatiile in care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie in materie penala. Curtea procedeaza in mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite in cauzele Engel si altii impotriva Olandei si Oztürk impotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie in materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii in litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
In ceea ce priveste primul criteriu, in dreptul intern conducerea unui autoturism cu incalcarea regulilor de circulatie prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezinta o fapta contraventionala si nu penala.
Insa in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei in dreptul national al statului in cauza are o valoare formala si relativa, reprezentand doar un punct de plecare in analiza efectuata de Curte ( cauza Weber impotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte in cauza Oztürk impotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din campul de aplicare al art. 6 o intreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila impotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat il constituie sfera de aplicare a normei incalcate prin savarsirea faptei. In ipoteza in care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane avand un statut special (de exemplu, militarilor in exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotararea Bendenoun impotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savarsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, in masura in care norma isi pastreaza caracterul de generala aplicare.
Verificand existenta acestui element in cauza, instanta constata ca O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresandu-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane avand un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul roman in incriminarea faptei imputate petentului o constituie protejarea sigurantei pe drumurile publice.
Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului il constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.
In cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter, intrucat nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentand pericol social pentru circulatia pe drumurile publice.
In ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se are in vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell impotriva Marii Britanii sau Demicoli impotriva Maltei).
Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savarsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrangere avand un caracter preventiv si sanctionator.
In aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuand in cauza Oztürk impotriva Germaniei ca o amenda, chiar intr-un cuantum moderat, nu este de natura sa inlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
In prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 600 lei, insa instanta are in vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale il constituie 150 lei, comparatie care imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.
Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie in materie penala " sunt alternative, nu cumulative, indeplinirea oricaruia dintre ele ducand la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie insa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci cand analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotararea Bendenoun impotriva Frantei).
Ca atare, avand in vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului in prezenta cauza reprezinta o "acuzatie in materie penala".
Mai mult, Curtea a stabilit in cauze precum Oztürk impotriva Germaniei ori Lutz impotriva Germaniei ca, adresandu-se in mod nediferentiat tuturor cetatenilor in calitatea lor de participanti la traficul rutier (caracterul general al normei) si avand un caracter represiv si disuasiv (scopul sanctiunii), intreaga procedura de aplicare si sanctionare a amenzilor administrative in temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6. Acelasi caracter il are si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule in baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe langa caracterul normei incriminatoare, instanta europeana a folosit si criteriul gravitatii sanctiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viata curenta a oricarei persoane sau pentru exercitiul unei activitati profesionale.
Consecintele calificarii de catre instanta in prezenta cauza a faptei imputate petentului drept acuzatie in materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.
Insa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pana la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz in parte.
In materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse in sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta intreaga sarcina a probei. Dat fiind ca analiza se plaseaza intr-un domeniu in care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune in sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk impotriva Olandei.
O cauza semnificativa in jurisprudenta Curtii este Salabiaku impotriva Frantei, in care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.
In aceasta cauza instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza in legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice in principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, in materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca intr-o maniera rezonabila, tinand cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata in concret reclamantului intr-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar impotriva Frantei).
Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza impotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.
A conferi forta probanta unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" in sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe in mod grav functionarea autoritatilor statului, facand extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, in ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat in mod constant ca administrarea probelor este supusa in primul rand regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura in ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo impotriva Italiei ori Saidi impotriva Frantei).
Instanta apreciaza, avand in vedere si cauza Bosoni impotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie in prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.
Exigentele textului mentionat au in vedere ca vinovatia sa fie in mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol in calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite in materie contraventionala, in masura in care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.
In ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie in dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia in considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.
In acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic impotriva Suediei).
Inteleasa in forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorand existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente intotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci cand agentul constatator consemneaza in procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca in materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai impovaratoare decat in materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.
Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii intre, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate in proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de indeplinit in materie de sarcina a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare in concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, in prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restranse ori mai largi, efectuate in mod obligatoriu de instanta de judecata.
Asadar, face o distinctie clara intre situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.
Procedand la administrarea celorlalte probe (inscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta in procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.
Transpunand aceste principii in speta, instanta observa ca intimata isi sustine acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, ci si prin fotografii efectuate cu aparatul video radar.
In analiza respectarii principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea si garantarea respectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata si la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societatii in respectarea acestor reguli este de importanta capitala.
In acelasi timp insa, persoana sanctionata in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), in cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.
Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plangerii sale, a administrat din oficiu proba cu inscrisuri si a luat act de faptul ca petentul nu a solicitat administrarea altor probatorii.
Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt descrisa in actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.
Analizand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, care functioneaza in speta cu prioritate fata de prezumtia de temeinicie a actului contestat intrucat fapta nu a fost constatata personal de agentul constatator, prin propriile simturi, ci si cu ajutorul unor mijloace tehnice, acest aspect avand implicatii si sub aspectul sarcinii probatiunii, ce incumba astfel intimatei, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulatia rutiera, constatarea contraventiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal, cerinte pe care agentul constatator le-a respectat.
Astfel, procesul verbal contestat contine elementele necesare pentru identificarea aparatului video radar care a masurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum si numarul de inmatriculare al autoturismului pe care acesta este montat -B 19 YXR.
Din inscrisul aflat la fila 21 in dosar instanta retine de asemenea ca aparatul individualizat in procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta buletinul de verificare metrologica nr.0101171/19.03.2010, avand valabilitatea de 1 an.
Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologica, aparatul radar masoara nu numai in regim stationar, ci si in regim de deplasare, iar agentul constatator era autorizat sa desfasoare activitati de utilizare si exploatare a aparatului radar conform atestatului nr.41411/08.04.2010 emis de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul IPJ Gorj.
Din fotografiile video radar depuse de intimata la dosar rezulta ca viteza cu care a circulat autoturismul avand numar de inmatriculare GJ 93 VYO la momentul 12:51:14 a fost de 91 km/h, la momentul 12:51:17 a fost de 74 km/h, la momentul 12:51:18 a fost de 72 km/h, ultima fotografie, cea de la momentul 12:51:18 fiind efectuata de operatul radar nu pentru a masura viteza, ci pentru a surprinde si din plan foarte apropiat de autoturismul politiei numarul de inmatriculare al autovehiculului inregistrat.
Pentru a retine astfel, instanta are in vedere pe de o parte succesiunea la cel mult 3 secunde a fotografiilor efectuate, ceea ce dovedeste ca desi nu in toate fotografiile se observa cu claritate numarul masinii inregistrate, nu poate fi vorba decat despre unul si acelasi autoturism, cel inmatriculat sub nr. GJ 93 VYO.
Instanta apreciaza ca fotografiile, care cuprind de asemenea si data efectuarii inregistrarii -11.09.2010- probeaza fara dubiu savarsirea faptei consemnata in procesul verbal, respectiv ca autoturismul petentului a atins viteza de 91 km/h, cat si faptul ca acesta rula in localitate.
Cu privire la acest din urma element constitutiv esential al contraventiei, instanta are in vedere faptul ca in toate fotografiile se observa in plan indepartat stalpii retelei electrice, iar in fotografia de la momentul 12:51:18 chiar si partea de jos a unui imobil, ceea ce denota faptul ca autoturismul petentului circula in localitate.
De asemenea, se observa ca in raza de masurare a aparatului radar la momentul 12:51:14 nu rulau din sens opus alte autoturisme, fiind inlaturat astfel orice echivoc privind autoturismul a carui viteza a fost inregistrata.
In consecinta, intimata a probat cu respectarea normelor metrologice instituite prin Ordinul nr.301/2005 faptul ca petentul a circulat cu viteza de 91 km/h pe raza localitatii, fiind intrunite astfel elementele contraventiei prevazute de art. 102 al.2 din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art.108 alin.1 lit.d din O.U.G.nr.195/2002 in conformitate cu care constituie contraventie depasirea 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv - in speta 50 km/h si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
In ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor aplicate, instanta constata ca agentul constatator a individualizat in mod corect sanctiunile.
Astfel, conform art. 102 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002, pentru fapta savarsita de petent sanctiunea principala este amenda contraventionala, care se stabileste in cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor amenda aplicate conform clasei a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, valoarea punctului amenda fiind in prezent 60 lei), iar potrivit art.108 alin.1 lit.d din O.U.G.195/2002, pentru aceeasi fapta se aplica sanctiunea complementara a 6 puncte de penalizare.
De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care Curtea a considerat ca pana si sanctiunea complementara a punctelor de penalizare care pot fi aplicate in materie contraventionala are caracter "penal" in sensul art.6 si 7 din Conventie (cauza Malige contra Frantei, hotararea din 23.09.1998).
Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi in dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, in plan conventional are caracter penal, atata timp cat poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.
Or, dreptul de a conduce este foarte util in viata de zi cu zi si in viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.
In aceste conditii, aplicand aceste principii la dreptul intern, pedeapsa complementara a punctelor de penalizare a fost aplicata prin raportare la prevederile art.111 lit.c si art.96 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002, care prevad ca sanctiunile complementare au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege.
In raport de imprejurarile comiterii faptei, instanta apreciaza ca se impune luarea acestei masuri care are caracter preventiv, intrucat priveste protectia interesului public fata de riscul potential pe care il prezinta petentul care a incalcat regulile de circulatie rutiera, pentru ceilalti participanti la trafic.
Astfel, instanta apreciaza ca fapta de depasire a vitezei legale in localitate prezinta un grad de pericol social ridicat raportat la urmarile care s-ar fi putut produce, constand de exemplu in producerea unui accident de circulatie cu vatamarea corporala a participantilor la trafic sau chiar decesul acestora, fiind suficienta coborarea amenzii de catre agentul constatator catre minimul prevazut de lege -10 puncte amenda.
Pentru aceleasi considerente, instanta considera ca se justifica aplicarea petentului si a sanctiunii punctelor de penalizare, conform art.108 lit. d punct. 3 din O.U.G nr.195/2002 -6 puncte penalizare.
Mai mult, cu privire la proportionalitatea sanctiunii punctelor de penalizare, instanta apreciaza ca aplicarea a 6 puncte penalizare nu este disproportionata, avand in vedere faptul ca permisul se retine in conditiile O.U.G.nr.195/2001 la cumularea a 15 puncte de penalizare, iar pe de alta parte punctele de penalizare se anuleaza la implinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei.
In prezenta cauza, reducerea cuantumului amenzii la 9 puncte amenda sau inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului nu se impune, avand in vedere limita cu care petentul a depasit viteza legala -41 km/h / aproape de viteza legala pe acel sector de drum, dar, mai ales, conduita de conducator auto a acestuia, din fisa cu abateri la codul rutier inaintata de intimata rezultand ca in mod repetat petentul a nesocotit dispozitii ale legislatiei rutiere.
Raportat la cele doua criterii legale prevazute de art.98 alin.3 din O.U.G.nr.195/2002, gravitatea faptei si pericolul social, instanta apreciaza ca toate sanctiunile aplicate petentului sunt proportionale.
Pentru a permite acestuia sa inteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu se gandeste la consecintele grave si deosebit de grave pe care conducerea cu o viteza de 91 km/h pe un sector de drum pentru care limita era de 50 km/h le poate produce fata de propria persoana, instanta va respinge plangerea formulata de petent impotriva procesului-verbal seria CC nr.6144877/11.09.2010 intocmit de catre IPJ Gorj-Biroul Rutier Municipal Tg-Jiu, retinand legalitatea si temeinicia acestui act.
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul MGL, cu domiciliul ... in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, cu sediul in .... si cu privire la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 6144877/11.09.2010 intocmit de catre IPJ G-Biroul Rutier Municipal TG, ca neintemeiata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 16.12.2010 la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte, Grefier,
Red./Tehn.AG.
05.01.2011
1