Dosar nr.13242/318/2010 Cod operator 2445
ROMANIA
JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA NR.6841
SEDINTA PUBLICA DIN 21.10.2010
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
JUDECATOR- ANGELA GAVANESCU
GREFIER: IUTALIM RAMONA CLAUDIA Pe rol fiind solutionarea plangerii contraventionale formulate de GC in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile, petentul fiind reprezentat de avocat BA.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-a constatat inaintata la dosar prin serviciul registratura al instantei de catre intimata adresa nr.23062/19.10.2010, dupa care aparatorul petentei a invederat ca lasa la aprecierea instantei efectuarea unei cercetari la fata locului, precum si faptul ca nu mai are alte cereri de probatorii.
In raport de continutul adresei inaintate de intimata, instanta a apreciat efectuarea unei cercetari la fata locului ca nefiind utila solutionarii cauzei, astfel ca in temeiul art.167 C.proc.civ. a respins aceasta proba pusa in discutie din oficiu la termenul anterior de judecata, si, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata si a acordat cuvantul pe fond.
Aparatorul petentului a solicitat admiterea plangerii contraventionale, anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei avand in vedere faptul ca in act, desi nu este semnat de petent, nu s-a consemnat numele si adresa unui martor asistent, asa cum prevad dispozitiile art.19 alin.1 din O.G.nr.2/2001. Cu privire la temeinicia actului contestat, a sustinut ca din depozitia martorului audiat in cauza rezulta ca petentul nu s-a aflat in localitate atunci cand a fost surprins de aparatul radar.
JUDECATA
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 13.07.2010 sub nr.13242/318/2010 petentul GC a solicitat instantei ca in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj sa se dispuna anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6574994/25.06.2010, apreciind ca cele retinute in sarcina sa de catre organele de politie nu corespund realitatii.
Plangerea nu a fost motivata nici in fapt, nici in drept, petentul angajandu-se sa depuna motivele plangerii in fata instantei.
In dovedirea plangerii, a depus la dosar in copie procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6574994/25.06.2010, adresa nr.50540/29.06.2010, cartea sa de identitate.
Pentru termenul de judecata din data de 23.09.2010 petentul, prin aparator, a inaintat la dosar motivele plangerii.
A sustinut ca nu se face vinovat de contraventia retinuta in sarcina sa, deoarece nu era in localitate in momentul inregistrarii de catre aparatul radar si nu a depasit viteza legala, el circuland cu o viteza de aproximativ 90 km/h, asa cum indica si kilometrajul de pe bordul autoturismului pe care il conducea.
A sustinut ca in realitate se afla la iesirea din localitatea Bilteni, unde a fost oprit de un echipaj de politie care i-a solicitat actele si i-a comunicat ca a depasit limita legala de viteza.
Expunand motivele de fapt ale plangerii, a aratat ca inainte de intrarea in vigoare a noului cod rutier, marja de eroare pe care agentul constatator o putea aplica era de 10km/h, iar permisul se retinea la viteza de 111 km/h, chiar si noul cod rutier sanctionand in prima clasa de sanctiuni depasirea vitezei cu 10-20 km/h. A apreciat astfel ca 10 km, deci intre 50-60km/h nu sunt sanctionati de codul rutier, asadar cei 50 km peste limita legala nu trebuiau calculati de la viteza de 60 km intrucat nu se afla in localitate.
A mentionat de asemenea ca autoturismul politiei se afla in mers, astfel ca era in imposibilitate de a preciza exact viteza pe care o avea petentul in momentul inregistrarii, precum si ca agentul constatator i-a incalcat prezumtia de nevinovatie, intrucat odata cu procesul-verbal nu i-a inaintat si probele pe care se intemeiaza actul.
In drept, a indicat prin aceste note de sedinta drept temei al plangerii dispozitiile O.G.nr.2/2001 si O.U.G.nr.195/2002.
Intimata nu a formulat intampinare.
In temeiul prevederilor art.129 alin.5 C.proc.civ., art.33 alin.1 si art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 instanta a dispus emiterea unei adrese catre intimata pentru a inainta la dosar actele care au stat la baza intocmirii procesului-verbal contestat, respectiv raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologica a aparatului video radar cu care s-a inregistrat viteza retinuta in procesul-verbal de contraventie, atestatul de operator radar al agentului constatator, fotografii video radar.
Pentru termenul de judecata din data de 23.09.2010 intimata a inaintat la dosar 4 fotografii efectuate cu aparatul radar, buletin de verificare metrologica, certificat aprobare de model nr.012/13.03.2009, atestat operator radar (filele 18-25).
In raport de inscrisurile inaintate, instanta revenit cu adresa pentru ca intimata sa inainteze ordinul de serviciu al agentului constatator, raportul agentului constatator, semnificatia urmatoarelor mentiuni aflate pe plansa fotografica efectuata la momentul 10:07:39, respectiv "p 31 km/h", "T 86 km/h", "L 109 km/h", "l 61km/h". De asemenea, a solicitat intimatei sa precizeze care a fost viteza inregistrata la momentul 10:07:39, "T 86 km/h" sau "L 109 km/h" si care a fost justificarea tehnica in alegerea pentru acel moment a uneia sau alteia din cele doua viteze, intimata comunicand raspuns in acest sens cu adresa nr. 23062/19.10.2010 (fila 43).
Instanta a incuviintat pentru petent proba testimoniala in cadrul careia sa fie audiati doi martori, punand in vedere petentului prin aparator sa depuna la dosar in termen de 5 zile de la incuviintare lista cu numele si adresele martorilor, sub sanctiunea decaderii din proba conform disp.art.186 alin.2 C.proc.civ.
La termenul de judecata din 14.10.2010 a fost audiat martorul propus de petent, DCC, iar cu privire la cel de-al doilea martor instanta, constatand ca petentul nu si-a indeplinit obligatia de a indica numele si adresa acestuia cu lista la dosar, a facut plicarea disp.art.186 alin.2 C.proc.civ. si a decazut petentul din proba.
Plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si a fost formulata cu respectarea termenului de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.
Examinand plangerea dedusa judecatii instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6574994/25.06.2010 s-a dispus sanctionarea petentului cu sanctiunea principala constand in amenda in suma de 540 lei si sanctiunea complementara a retinerii permisului de conducere pentru savarsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G nr. 195/2002, retinandu-se ca acesta, in data de 25.06.2010 ora 10.07 pe DE 79 Bilteni a condus autoturismul cu numar de inmatriculare GJ 66 WIW, fiind inregistrat video radar cu viteza de 109 km/h in localitate. Agentul constatator a consemnat in procesul-verbal ca inregistrarea video radar a fost efectuata cu aparatul Autovision montat pe autoturismul B 19 YXU, fiind mentionat de asemenea si numarul hardisk-ului, precum si faptul ca petentul se afla singur in masina.
La rubrica "alte mentiuni" a procesului-verbal s-a consemnat ca conducatorul auto este de fata, a luat cunostinta de intocmirea procesului-verbal, nu doreste sa faca mentiuni si refuza sa semneze si sa primeasca procesul-verbal.
Procedand la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, in ceea ce priveste legalitatea, ca acesta indeplineste conditiile de forma ale intocmirii lui, fiind respectate in cauza dispozitiile art.16 si art.17 din O.G nr.2/2001.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savarsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.
In ceea ce priveste motivul de nelegalitate invocat de petent, respectiv acela ca procesul-verbal de contraventie nu este semnat de un martor asistent, obligatie instituita de art.19 alin.1 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta va analiza acest motiv prin prisma art.109 alin.1 si 2 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
Astfel, potrivit art.109 alin.2 din actul normativ mentionat, constatarea contraventiilor la regimul circulatiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei.
In aceste cazuri, potrivit art.109 alin.3 din O.U.G. nr.195/2002, procesul-verbal se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionandu-se aceasta in procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.
Avand in vedere principiul de drept potrivit caruia normele speciale (O.U.G.nr.195/2002) se aplica cu prioritate fata de normele generale (O.G.nr.2/2001) instanta apreciaza ca aceste prevederi legale permit intocmirea procesului-verbal chiar si in lipsa contravenientului, cu atat mai mult in prezenta contravenientului, fara a fi necesara mentionarea unui martor care sa ateste aceasta imprejurare.
Pe de alta parte, instanta are in vedere faptul ca rolul martorului la care face referire art.19 din O.G.nr.2/2001 nu este acela de a confirma situatia de fapt retinuta de agentul constatator, rolul sau fiind acela de a arata ca procesul-verbal s-a incheiat in vreuna din situatiile prevazute de art.19 din O.G.nr.2/2001, respectiv contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze.
De altfel, chiar in situatia ipotetica in care agentul constatator nu ar fi respectat dispozitiile art.19 alin.3 din O.G.nr.2/2001, respectiv s-ar fi apreciat ca avea obligatia de a indica motivele care au dus la incheierea actului fara mentionarea unui martor asistent, sanctiunea ar fi o nulitate relativa care ar opera doar in situatia in care s-ar dovedi o vatamare care sa poata fi inlaturata numai prin anularea actului, vatamare pe care petentul nu a dovedit-o in cauza, din moment ce chiar martorul propus de acesta a relatat ca petentul, neavand ochelarii la el, a refuzat sa semneze procesul-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are in vedere faptul ca nu intreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie in materie penala", in sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, in sensul ca natura "penala" are intreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere in interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are in vedere insasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar in situatiile in care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie in materie penala. Curtea procedeaza in mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite in cauzele Engel si altii impotriva Olandei si Oztürk impotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie in materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii in litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
In ceea ce priveste primul criteriu, in dreptul intern conducerea unui autoturism cu incalcarea regulilor de circulatie prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezinta o fapta contraventionala si nu penala.
Insa in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei in dreptul national al statului in cauza are o valoare formala si relativa, reprezentand doar un punct de plecare in analiza efectuata de Curte ( cauza Weber impotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte in cauza Oztürk impotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din campul de aplicare al art. 6 o intreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila impotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat il constituie sfera de aplicare a normei incalcate prin savarsirea faptei. In ipoteza in care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane avand un statut special (de exemplu, militarilor in exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotararea Bendenoun impotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savarsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, in masura in care norma isi pastreaza caracterul de generala aplicare.
Verificand existenta acestui element in cauza, instanta constata ca O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresandu-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane avand un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul roman in incriminarea faptei savarsite de petent o constituie protejarea sigurantei pe drumurile publice.
Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului il constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.
In cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter, intrucat nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentand pericol social pentru circulatia pe drumurile publice.
In ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se are in vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell impotriva Marii Britanii sau Demicoli impotriva Maltei).
In dreptul intern, dupa abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contraventionale in inchisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati in folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ.
Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savarsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrangere avand un caracter preventiv si sanctionator.
In aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuand in cauza Oztürk impotriva Germaniei ca o amenda, chiar intr-un cuantum moderat, nu este de natura sa inlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
In prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 540 lei, insa instanta are in vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale il constituie 150 lei, comparatie care imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.
Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie in materie penala " sunt alternative, nu cumulative, indeplinirea oricaruia dintre ele ducand la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie insa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci cand analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotararea Bendenoun impotriva Frantei).
Ca atare, avand in vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului in prezenta cauza reprezinta o "acuzatie in materie penala".
Mai mult, Curtea a stabilit in cauze precum Oztürk impotriva Germaniei ori Lutz impotriva Germaniei ca, adresandu-se in mod nediferentiat tuturor cetatenilor in calitatea lor de participanti la traficul rutier (caracterul general al normei) si avand un caracter represiv si disuasiv (scopul sanctiunii), intreaga procedura de aplicare si sanctionare a amenzilor administrative in temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6. Acelasi caracter il are si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule in baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe langa caracterul normei incriminatoare, instanta europeana a folosit si criteriul gravitatii sanctiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viata curenta a oricarei persoane sau pentru exercitiul unei activitati profesionale.
Consecintele calificarii faptei imputate petentului de catre instanta in prezenta cauza drept acuzatie in materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.
Insa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pana la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz in parte.
In materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse in sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta intreaga sarcina a probei. Dat fiind ca analiza se plaseaza intr-un domeniu in care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune in sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk impotriva Olandei.
O cauza semnificativa in jurisprudenta Curtii este Salabiaku impotriva Frantei, in care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.
In aceasta cauza instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza in legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice in principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, in materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca intr-o maniera rezonabila, tinand cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata in concret reclamantului intr-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar impotriva Frantei).
Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza impotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.
A conferi forta probanta unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" in sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe in mod grav functionarea autoritatilor statului, facand extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, in ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat in mod constant ca administrarea probelor este supusa in primul rand regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura in ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo impotriva Italiei ori Saidi impotriva Frantei).
Instanta apreciaza, avand in vedere si cauza Bosoni impotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie in prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.
Exigentele textului mentionat au in vedere ca vinovatia sa fie in mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol in calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite in materie contraventionala, in masura in care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.
In ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie in dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia in considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.
In acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic impotriva Suediei).
Inteleasa in forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorand existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente intotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci cand agentul constatator consemneaza in procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca in materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai impovaratoare decat in materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.
Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii intre, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate in proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de indeplinit in materie de sarcina a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare in concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, in prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restranse ori mai largi, efectuate in mod obligatoriu de instanta de judecata.
Asadar, face o distinctie clara intre situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.
Procedand la administrarea celorlalte probe (inscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta in procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.
Hotararea Anghel impotriva Romaniei nu constituie o critica a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contraventie, ci doar a modului de administrare a probelor, prin neinlaturarea motivata a unor declaratii de martor favorabile persoanei sanctionate contraventional, care ar fi dus la incalcarea dreptului la un proces echitabil indiferent de natura litigiului.
Transpunand aceste principii in speta, instanta observa ca intimata isi sustine acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, ci si prin fotografii efectuate cu aparatul video radar.
In analiza respectarii principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea si garantarea respectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata si la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societatii in respectarea acestor reguli este de importanta capitala.
In acelasi timp insa, persoana sanctionata in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), in cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.
Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plangerii sale, a administrat din oficiu proba cu inscrisuri, precum si proba testimoniala solicitata de petent.
Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt descrisa in actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.
Analizand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, care functioneaza in speta cu prioritate fata de prezumtia de temeinicie a actului contestat intrucat fapta nu a fost constatata personal de agentul constatator, prin propriile simturi, ci si cu ajutorul unor mijloace tehnice, acest aspect avand implicatii si sub aspectul sarcinii probatiunii, ce incumba astfel intimatei, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.109 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 privind circulatia rutiera, constatarea contraventiei se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal, cerinte pe care agentul constatator le-a respectat.
Astfel, procesul verbal contestat contine elementele necesare pentru identificarea aparatului video radar care a masurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum si numarul de inmatriculare al autoturismului pe care acesta este montat -B 19 YXU.
Din inscrisul aflat la fila 23 in dosar instanta retine de asemenea ca aparatul individualizat in procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta buletinul de verificare metrologica nr.0101173/19.03.2010, avand valabilitatea de 1 an, modelul fiind aprobat prin certificatul nr.012/13.03.2009 (fila 24).
Mai mult, potrivit buletinului de verificare metrologica, aparatul radar masoara nu numai in regim stationar, ci si in regim de deplasare, pentru acest motiv fiind apreciata neintemeiata sustinerea petentului ca autoturismul politiei fiind in deplasare era imposibil sa-l inregistreze.
Agentul constatator Leustean Aurel era autorizat sa desfasoare activitati de utilizare si exploatare a aparatului radar conform atestatului nr.41224/30.03.2010 emis de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul IPJ Gorj, iar prin adresa de la fila 43 s-a comunicat ca agentul constatator, facand parte din Serviciul Rutier Gorj, are competenta de a constata contraventii pe intreg teritoriul judetului, astfel ca pentru exercitarea atributiilor pe raza teritoriala a judetiului Gorj nu se emite ordin de serviciu.
Intimata a comunicat de asemenea ca traseul de patrulare cu autoturismul dotat cu aparat video radar este consemnat zilnic in "Buletinul posturilor", registru avand caracter de document clasificat, tinut de Serviciul Rutier Gorj, iar din cuprinsul registrului mentionat rezulta ca in data de 25.06.2010 gentul constatator LA a actionat cu autoturismul cu numar de inmatriculare B 19 YXU pe DE 79, sectorul de drum T-Ri-B, in intervalul orar 6-14.
Din fotografiile video radar depuse de intimata la dosar rezulta ca viteza cu care a circulat autoturismul avand numar de inmatriculare GJ 66 WIW la momentul 10:07:36 a fost de 109 km/h, la momentul 10:07:37 a fost de 92 km/h, la momentul 10:07:38 a fost de 86 km/h, ultima fotografie, cea de la momentul 10:07:40 fiind efectuata de operatul radar nu pentru a masura viteza, ci pentru a surprinde si din plan foarte apropiat de autoturismul politiei numarul de inmatriculare al autovehiculului inregistrat.
Pentru a retine astfel, instanta are in vedere pe de o parte succesiunea la cel mult 2 secunde a fotografiilor efectuate, ceea ce dovedeste ca desi nu in toate fotografiile se observa cu claritate numarul masinii inregistrate, nu poate fi vorba decat despre unul si acelasi autoturism, cel inmatriculat sub nr. GJ 66 WIW.
Pe de alta parte, instanta are in vedere prelucrarea datelor tehnice oferite de fotografii inaintata de intimata la dosar prin adresa nr.23062/19.10.2010, din care rezulta ca retinerea in procesul-verbal a vitezei de 109 km/h si nu a celei de 86 km/h (cea mai mica viteza cu care a fost inregistrat petentul) se justifica prin aceea ca viteza cea mai mare cu care a fost inregistrat autovehiculul condus de petent a fost de 109 km/h -viteza de la momentul 10:07:36.
Instanta apreciaza ca fotografiile, care cuprind de asemenea si data efectuarii inregistrarii -25.06.2010- probeaza fara dubiu savarsirea faptei consemnata in procesul verbal, respectiv ca autoturismul petentului a atins viteza de 109 km/h, cat si faptul ca acesta rula in localitate.
Cu privire la acest din urma element constitutiv esential al contraventiei, instanta are in vedere faptul ca in toate fotografiile se observa in plan indepartat stalpii retelei electrice, iar in fotografiile de la momentul 10:07:36 chiar si o aglomerare de persoane, acest din urma element regasindu-se si in fotografia efectuata la momentul 10:07:40, constituind inca un argument ca in cele doua fotografii este surprins acelasi autoturism, ceea ce denota faptul ca autoturismul petentului circula in localitate.
De asemenea, se observa ca in raza de masurare a aparatului radar la momentul 10:07:36 nu rulau alte autoturisme, fiind inlaturat astfel orice echivoc privind autoturismul a carui viteza a fost inregistrata.
Instanta apreciaza ca depozitia martorului propus de petent, prin aspectele relatate, are o forta probanta inferioara probelor obtinute cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, iar pe de alta parte martorul a facut o relatare subiectiva a faptelor, fiind subordonat al petentului, aprecierile martorului nefiind astfel de natura sa ridice dubii rezonabile cu privire la elementele de fapt esentiale (viteza, inregistrarea autoturismului in localitate).
Afirmatia martorului ca fotografia de la fila 20 a fost efectuata la iesirea din localitate este contrazisa nu numai de elementele relevate de fotografie, dar si de faptul ca si din fotografiile succesive ulterioare rezulta ca autoturismul se afla inca in localitate, astfel ca este imposibil ca la un moment anterior sa fie la iesirea din localitate.
In consecinta, intimatul a probat cu respectarea normelor metrologice instituite prin Ordinul nr.301/2005 faptul ca petentul a circulat cu viteza de 109 km/h pe raza localitatii, fiind intrunite astfel elementele contraventiei prevazute de art. 102 al.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 in conformitate cu care constituie contraventie depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv - in speta 50 km/h si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
In ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor aplicate, instanta constata ca agentul constatator a individualizat in mod corect sanctiunile.
Astfel, conform art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002, pentru fapta savarsita de petent sanctiunea principala este amenda contraventionala, care se stabileste in cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor amenda aplicate conform clasei a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 puncte amenda, valoarea punctului amenda fiind in prezent 60 lei).
De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care Curtea a considerat ca pana si sanctiunea complementara a punctelor de penalizare care pot fi aplicate in materie contraventionala are caracter "penal" in sensul art.6 si 7 din Conventie (cauza Malige contra Frantei, hotararea din 23.09.1998).
Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi in dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, in plan conventional are caracter penal, atata timp cat poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.
Or, dreptul de a conduce este foarte util in viata de zi cu zi si in viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.
In aceste conditii, aplicand aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cat si cu atat mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce are un caracter "penal" in sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat, fara a putea fi supuse controlului instantelor, iar instanta are dreptul, in conditiile art.31 din O.G.nr.2/2001, sa verifice si modul de individualizare a aceste sanctiuni.
Pentru a aprecia astfel, instanta are in vedere faptul ca desi O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, si aceasta sanctiune trebuie supusa unei operatiuni de individualizare in temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede ca sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, text in care nu se face nicio distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.
Pedeapsa complementara a suspendarii dreptului de a conduce, prevazuta de art. 102 alin.3 lit.e din O.U.G.nr.195/2002, a fost aplicata prin raportare la prevederile art.111 lit.c si art.96 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002, care prevad ca sanctiunile complementare au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege.
In raport de imprejurarile comiterii faptei, instanta apreciaza ca se impune luarea acestei masuri care are caracter preventiv, intrucat priveste protectia interesului public fata de riscul potential pe care il prezinta petentul care a incalcat regulile de circulatie rutiera, pentru ceilalti participanti la trafic.
Astfel, instanta apreciaza ca fapta de depasire a vitezei legale in localitate prezinta un grad de pericol social ridicat raportat la urmarile care s-ar fi putut produce, constand de exemplu in producerea unui accident de circulatie cu vatamarea corporala a participantilor la trafic sau chiar decesul acestora, fiind suficienta coborarea amenzii de catre agentul constatator la minimul prevazut de lege.
Pentru aceleasi considerente, instanta considera ca este justificata aplicarea petentului si a sanctiunii punctelor de penalizare, conform art.108 lit. d punct. 3 din O.U.G nr.195/2002 -6 puncte penalizare.
Mai mult, cu privire la proportionalitatea sanctiunii punctelor de penalizare, instanta apreciaza ca aplicarea a 6 puncte penalizare nu este disproportionata, avand in vedere faptul ca permisul se retine in conditiile O.U.G.nr.195/2001 la cumularea a 15 puncte de penalizare, iar pe de alta parte punctele de penalizare se anuleaza la implinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei sau, cum este cazul in speta, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anuleaza toate punctele de penalizare acumulate pana in acel moment.
In prezenta cauza, aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce se impune, avand in vedere limita cu care petentul a depasit viteza legala -59 km/h /care reprezinta de fapt viteza legala pe acel sector de drum + mai mult de jumatate din aceasta viteza legala), dar, mai ales, atitudinea petentului care, in nici un moment, nu a invederat ca i-ar fi parut rau pentru nerespectarea regulilor de circulatie si pentru crearea unei stari de pericol pentru ceilalti participanti la trafic, legandu-se de argumente de legalitate si temeinicie pe care instanta insa le-a inlaturat.
Raportat la cele doua criterii legale prevazute de art.98 alin.3 din O.U.G.nr.195/2002, gravitatea faptei si pericolul social, instanta apreciaza ca toate sanctiunile aplicate petentului sunt proportionale.
Pentru a permite petentului sa inteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu se gandeste la consecintele grave si deosebit de grave pe care conducerea cu o viteza de 109 km/h pe un sector de drum pentru care limita era de 50 km/h le poate produce fata de propria persoana, instanta va respinge plangerea formulata de petent impotriva procesului-verbal seria CC nr.6574994/25.06.2010 intocmit de catre IPJ Gorj-Serviciul Rutier, retinand legalitatea si temeinicia acestui act.
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul GC, cu domiciliul in .... in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj, cu sediul .... si cu privire la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.6574994/25.06.2010 intocmit de catre IPJ G-Serviciul Rutier, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 21.10.2010 la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte, Grefier,
Red./Tehn.AG. 4 ex.