Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Majorare pensie. Sentinta civila nr. din data de 28.09.2009
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. --- Cod operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU
Sentinta civila nr. ---
Sedinta publica din 28 septembrie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier

Pe rol fiind judecarea actiunii civile avand ca obiect majorare pensie de intretinere, formulata de reclamanta D.V.-C. impotriva paratului C.I..
La apelul nominal, facut in sedinta publica a raspuns reclamanta, lipsa fiind paratul si autoritatea tutelara.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, de catre grefierul de sedinta, reclamanta a depus, in copii xerox,cartea sa de identitate si certificatul de nastere al minorului C.B.-V., n. la --- dupa care, dosarul fiind in stare de judecata, s-a acordat cuvantul pe fond.
Reclamanta a solicitat admiterea actiunii, invederand ca paratul nu are loc de munca si nu are alte persoane in intretinere.
JUDECATA

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Judecatoriei Targu-Jiu, sub nr. ---, reclamanta D. V-C..a chemat in judecata paratul C. I. solicitand instantei ca, prin sentinta civila ce se va pronunta, sa se dispuna majorarea pensiei de intretinere la care acesta a fost obligat prin sentinta civila nr. --- a Judecatoriei Targu-Jiu, in favoarea minorului C. B.-V., n. la data de ---.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca paratul este tatal minorului si, in baza sentintei respective, acesta plateste o pensie lunara pentru copil, in suma de 82 lei lunar, ca paratul nu este angajat si nu mai are alte persoane in intretinere. A solicitat majorarea intretinerii in raport de venitul minim pe economie.
In dovedire, a depus, in copii, sentinta civila nr. --- a acestei instante, cartea de identitate, certificatul de nastere al minorului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca minorul este fiul partilor, fiind in ingrijirea mamei reclamante.
Conform art.86 C.fam., "obligatia de intretinere exista intre soti sotie, parinti si copii, cel care infiaza si infiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute de lege (alin.1), avand drept la intretinere numai acela care se afla in nevoie, neavand putinta unui castig din munca, din cauza incapacitatii de a munci (alin.2) .Insa, in ce priveste copiii partilor, in calitate de descendenti ai acestora, cat timp sunt minori, au drept la intretinere, oricare ar fi pricina nevoii in care se afla, cum prevad expres disp. art. 86 alin.3 C.fam..
Astfel, acestia, pana la majorat sunt indreptatiti la intretinere din partea parintelui caruia nu i-au fost incredintati la divort, astfel incat o asemenea actiune este intemeiata si dovedita. Mai mult, art. 44 C.fam. prevede ca, in cazul schimbarii imprejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a implinit varsta de 14 ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale si patrimoniale intre parintii divortati si copii.
In cauza dedusa judecatii, retinand si aceste considerente, actiunea reclamantei apare ca fiind intemeiata si dovedita sub acest aspect, urmand sa fie admisa si sa se dispuna majorarea pensiei la care paratul a fost anterior obligat in favoarea fiului sau minor, de la 82 lei lunar la 150 lei lunar, incepand cu data formularii, respectiv .... si pana la majoratul acestuia. La stabilirea acestui cuantum se va tine seama, in primul rand, de considerentele analizate, dar si de faptul ca paratul nu este angajat, dar este obligat a obtine lunar venituri cel putin egale cu salariul minim pe economie, respectiv 600 lei, pentru indeplinirea obligatiei ce-i revine. Se va avea in vedere si aspectul ca paratul nu are alte persoane in intretinere.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Admite actiunea formulata de reclamanta D.V.-C., cu domiciliul in Comuna N., Judetul Gorj, impotriva paratului C. I., domiciliat in Comuna N., Judetul Gorj.
Majoreaza pensia de intretinere la care paratul a fost obligat prin sentinta civila nr.---- a Judecatoriei Targu-Jiu, in favoarea minorului C. B.-V., n. la ---, de la 82 lei lunar la 150 lei lunar, incepand cu data de --- si pana la majoratul acestuia.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 28 septembrie 2009, la Judecatoria Targu-Jiu.
1 1

Sursa: Portal.just.ro