divort fara copii

Sentinta civila nr. 1419 din data de 17.05.2011 pronunțată de Judecatoria Tg-Carbunesti

Dosar nr. 647/317/2011 Cod operator 3924
R O M A N I A

JUDECATORIA TARGU-CARBUNESTI
TG-CARBUNESTI

Sentinta Nr. 1419/2011
Sedinta publica de la 17 Mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE I.M.
Grefier L.V.

Pe rol fiind solutionarea actiunii civile avand ca obiect divort fara copii minori, formulata de reclamanta P.R., cu domiciliul in Tg.Carbunesti, str.T., nr.. ., judetul Gorj, impotriva paratului P.C., cu domiciliul in Tg.Carbunesti, str.T., nr.., judetul Gorj
Dezbaterile in cauza au avut loc in data de 03.05..2011, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 17.05.2011.


INSTANTA

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Carbunesti in data de 21.02.2011 sub nr. _./317/ 2011, reclamanta P.R. l-a chemat in judecata pe paratul P.C., solicitand instantei ca in urma probelor pe care le va administra si a sentintei pe care o va pronunta, sa dispuna desfacerea casatoriei dintre parti.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul la data de 09.06.1990, ca desi la inceput relatiile erau foarte bune, sotii dorind o familie intemeiata pe incredere si afectiune, pe parcurs au intervenit neintelegeri care in nenumarate randuri se finalizau cu despartiri temporare.
A mai mentionat ca din relatie a rezultat o fiica, P.C.O., care in prezent este majora.
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar in copie inscrisuri: certificatul de casatorie in copie si in original, fotocopii ale certificatului sau de nastere, al fiicei majore si a cartii acesteia de identitate, cartea sa de munca si a solicitat incuviintarea probei cu 2 martori, B.M.si P.V., proba incuviintata de instanta.
Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 38 din Codul familiei.
Cererea a fost legal timbrata (f. 5).
Paratul a depus intampinare (f.16) prin care a aratat ca respingerea cererii de chemare in judecata, dorind sa continue casatoria. A mai precizat ca reclamanta din cauza unei relatii vechi, personale si triviale de adulter si din teama generata de aceasta tensiune a promovat actiunea.
In dovedirea celor sustinute a solicitat incuviintarea probei testimoniale cu martorii P. E.M. si P. R., proba incuviintata de instanta, cat si cu inscrisuri, respectiv acte medicale.
Reclamanta a depus raspuns la intampinare (f25-26) prin care a aratat ca paratul a suspectat-o de-a lungul casatoriei de diverse relatii extraconjugale desi acesta a fost cel care a avut o relatie extraconjugala timp de 2 ani, ca paratul nu participa financiar in gospodarie cu nici un fel de venit, ca a fost condamnat la o pedeapsa privativa de libertate de 4 ani si 6 luni iar de peste 11 lunii nu a mai realizat venituri din activitati legale.
Cu privire la actele medicale depuse de catre parat, a aratat ca starea acestuia este cauzata de consumului zilnic de alcool, paratul avand probleme de sanatate chiar din timpul liceului.
Au fost ascultati martorii propusi de parti, declaratiile fiind atasate la dosar (f.19,20-37,38 )
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
In fapt, partile s-au casatorit la data de 09.06. 1990, din casatoria acestora rezultand o un copil, P.C.O., care in prezent este major.
Din precizarile facute de parti in cuprinsul actelor depuse la dosarul cauzei precum si din declaratiile martorilor audiati in cauza instanta constata ca relatiile dintre soti sunt in prezent grav vatamate, intrucat nu se mai bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca, pe sprijin moral si material, iar continuarea casatoriei nu mai este posibila, situatie care este imputabila ambelor parti.
Astfel, reclamanta ii reproseaza constant paratului ca nu sprijina financiar familia si o suspecteaza ca ar intretine relatii extraconjugale iar paratul sustine ca, de mai mult timp, reclamanta intretine relatii cu un alt barbat, atitudine care a determinat agravarea afectiunii de care paratul sfera. Astfel fiind, prin manifestarile lor partile lipsesc casatoria de continutul ei firesc, astfel ca instanta va da eficienta dispozitiilor art. 38 alin. 1 C.fam., rap. la art. 37 al.2 C.fam. si va dispune desfacerea casatoriei din culpa comuna a sotilor.
Avand in vedere ca intre parti nu a intervenit nici o intelegere cu privire la numele pe care reclamanta il va purta dupa desfacerea casatoriei, instanta va dispune reluarea de catre reclamanta a numelui avut anterior casatoriei, acela de ,,B.’’, si va autoriza efectuarea cuvenitelor mentiuni in actele de stare civila.
.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite in parte actiunea civila avand ca obiect divort fara copii minori formulata de reclamanta P.R., cu domiciliul in Tg.Carbunesti, str.T., . nr.., judetul Gorj, impotriva paratului P.C., cu domiciliul in Tg.Carbunesti, str.T., , nr_ judetul Gorj
Dispune desfacerea casatoriei incheiate intre reclamanta si parat si inregistrata sub nr. .. din 09.06.1990 in Registrul starii civile al Consiliului Local Tg.Carbunesti din culpa comuna
Dispune reluarea de catre reclamanta a numelui avut anterior casatoriei, acela de ,,B.’’ si autorizeaza efectuarea cuvenitelor mentiuni in actele de stare civila.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 17.05.2011

Presedinte,
I.M.

Grefier,
L.V.

Red/tehnored/I.M./L.V. 4ex/17.06..2011

Sursa: Portal.just.ro