pretentii - cheltuieli de judecata

Sentinta civila nr. 2462 din data de 05.10.2009 pronunțată de Judecatoria Tg-Carbunesti

Cod operator 3924
Dosar nr_. .. - pretentii-

R O M A N I A
JUDECATORIA TG-CARBUNESTI, JUD. GORJ
Sentinta civila nr.2462
Sedinta publica din 05.10.2009
Instanta constituita din :
PRESEDINTE : .
GREFIER : .

Pe rol fiind judecarea actiunii civile pentru pretentii formulata de reclamanta _ impotriva paratilor _.
La apelul facut in sedinta publica s-a prezentat paratul .., lipsa fiind reclamanta si parata ..
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care paratul _a depus la dosar intampinare si copie a deciziei civile nr. ../20.02.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj, Sectia Civila in dosar nr. ../317/2007.
In baza art 167 alin 1 cpc, instanta a incuviintat proba cu inscrisuri solicitata de parti, constatand ca acestea sunt pertinente, concludente, utile pentru solutionarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si a acordat cuvantul pe fond :
Paratul _. a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta ca neintemeiata.
J U D E C A T A

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Carbunesti la data de 01.07.2009 sub nr. 2583/317/2009, reclamanta _ a chemat in judecata pe paratii _, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestora, in solidar, la achitarea cheltuielilor de judecata din dosarul nr _./2007 al Judecatoriei Tg-Carbunesti, din care suma de 500 lei, reprezentand contravaloarea onorariului de expert, 200 lei - contravaloare onorariu avocat precum si plata taxei de timbru ocazionata de promovarea contestatiei la executare in dosarul nr. _/317/2007, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca, in fapt, prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Carbunesti sub nr. _.0/317/2007 a formulat contestatie la executare, in contradictoriu cu intimatii _ impotriva executarii civile ce face obiectul dosarului nr_ E / 2007, solicitand sa se constate ca raportul de expertiza intocmit de d-na Maruta Sevastita in acest dosar este nelegal si netemeinic, solicitand anularea acestuia. In acelasi dosar, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de catre domnul expert _, stabilindu-se un onorariu in cuantum de 500 lei in sarcina sa, platit conform chitantei din 10.03.2008, care s-a depus la dosarul cauzei. De asemenea, reclamanta a mentionat ca, prin sentinta civila nr_.9/21.10.2008, pronuntata in dosarul cu nr. _/317/2007, a fost admisa actiunea precizata, insa a omis sa solicite cheltuielile de judecata efectuate in cauza, astfel ca, fata de aceasta imprejurare, este nevoita sa promoveze prezenta actiune.
In drept, au fost invocate disp.art. 998-999 Cod civil si art. 274 Cod pr.civ.
In baza art. 242 alineat 1 , pct. 1 Cod pr.civ. a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
In dovedirea actiunii, a depus, in copie, chitantele cu nr.0000329/11.07.2007, nr.0000180/ 23.01.2008 emise de Cabinetul avocat _ si chitanta emisa la data de 10.03. 2008 de CEC - Sucursala Tg-Carbunesti in cuantum de 500 lei, reprezentand onorariu expertiza tehnica, sentinta civila nr. _/21.10.2008 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti in dosar nr. _.
Paratii _au formulat intampinare in cauza prin care au solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta ca neintemeiata, cu motivarea ca in dosarul nr. 6020/317/2007 ei nu au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata, intrucat acest lucru nu s-a solicitat, astfel cum rezulta din decizia nr. 467/12.02.2009 a Tribunalului Gorj . Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecata solicitate, solicita respingerea acestora, nefiind solicitate de catre aceasta conform disp. art. 274 alineat 1 Cod pr.civ. Au depus la dosar in copie decizia nr. 467/ 20.02.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj, Sectia Civila in dosar nr. 6020/ 317/ 2007.
Instanta, din oficiu, a dispus atasarea dosarului nr_/317/2007 al Judecatoriei Tg Carbunesti, la dosarul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma cererii formulata de reclamanta, instanta apreciaza ca aceasta este intemeiata si urmeaza sa fie admisa in parte pentru urmatoarele considerente ;
Astfel, prin sentinta civila nr. 3429/21.10.2008 pronuntata in dosarul nr.6020/317/2007 de Judecatoria Tg-Carbunesti, a fost admisa actiunea formulata de contestatoarea _, in contradictoriu cu intimatii _ si Biroul Executorului Judecatoresc Enea Marin, avand ca obiect contestatie la executare impotriva executarii ce formeaza obiectul dosarului cu nr. 58/E/2007 al BEJ Enea Marin, a fost anulat raportul de expertiza intocmit de expert ..in dosar nr. 58/E/2007 precum si actele de executare ulterioare acestui raport in dosar nr. 58/E/2007 .
Sentinta mentionata a ramas irevocabila prin decizia civila nr. 467/ 20.02.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj, Sectia Civila in dosar nr. 6020/ 317/ 2007.
Potrivit articolului 274 alin. 1 Cod Procedura Civila "partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata".
Potrivit doctrinei si practicii judiciare cererea de acordare a cheltuielilor de judecata poate fi formulata si pe cale separata daca aceasta cerere nu s-a formulat in timpul solutionarii litigiului sau daca, desi s-a formulat, instanta a omis sa se pronunte asupra ei, partea le poate cere pe calea unei actiuni separate, in termen de trei ani de la ramanerea definitiva a hotararii prin care i s-a acordat castig de cauza, in temeiul art. 998-999 Cod civil . Respectiva cerere este de competenta judecatoriei chiar daca procesul care a ocazionat aceste cheltuieli a fost solutionat de o instanta superioara.
Se constata astfel ca obligarea uneia dintre parti la plata catre cealalta parte a cheltuielilor de judecata este intemeiata pe ideea de culpa. In speta, culpa paratilor _ si _ se prezuma avand in vedere ca acestia au cazut in pretentii in dosarul civil cu nr 6020/317/2007 al Judecatoriei Tg Carbunesti.
Prin urmare, reclamanta este indreptatita sa i se plateasca cheltuielile de judecata efectuate pe parcursul procesului, in masura in care au fost dovedite si nu au fost deja acordate.
Instanta constata ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecate in dosarul nr. 6020/317/2007, astfel ca paratii nu au fost obligati la acestea prin sentinta civila nr 3429/21.10.2008. Actiunea introdusa de reclamanta a fost admisa prin sentinta mai sus mentionata, motiv pentru care i se cuvin cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru, onorariu avocat si onorariu expert. Conform chitantei emisa la data de 10.03. 2008 de CEC - Sucursala Tg-Carbunesti, reclamanta a achitat suma de 500 lei reprezentand contravaloarea expertizei tehnice dispuse in dosarul nr 6020/317/2007. De asemenea, reclamanta a dovedit achitarea sumei de 150 lei, reprezentand taxa de timbru din acelasi dosar.(filele 19, 94 dosar 6020/317/2007)
Avand in vedere dispozitiile art. 1169 Cod civil conform carora cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca, instanta va acorda suma de 100 lei drept contravaloare onorariu avocat, intrucat reclamanta, prin chitanta seria GJ nr. 0000180 a dovedit numai achitarea acestei sume avocatului _. Chitanta seria GJ nr 0000329 depusa la dosarul de fata, nu se regaseste printre actele dosarului cu nr 6020/317/2009 si nici prin ea insesi nu dovedeste ca onorariul respectiv a fost achitat pentru serviciile oferite de avocatul _ in dosarul nr 6020/317/2009. De altfel, aceasta este eliberata la data de 11.07.2007, anterior datei emiterii imputernicirii avocatiale nr. 14 din 21.01.2008 astfel ca nu e dovedit faptul ca aceasta chitanta a fost eliberata pentru serviciile aduse de avocat in dosarul 6020/317/2007.
Fata de argumentele de fapt si de drept expuse, instanta va admite in parte cererea privind cheltuielile de judecata efectuate in dosarul nr. _si va obliga paratii la plata sumei de 750 lei in favoarea reclamantei, reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in dosarul mentionat.
In temeiul art.274 Cod procedura civila va fi respinsa cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecata, intrucat aceasta nu a facut dovada efectuarii unor astfel de cheltuieli in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite in parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata efectuate in dosarul nr. ../2009, formulata de reclamanta .., domiciliata in .. impotriva paratilor .. jud. Gorj.
Obliga paratii _ la plata sumei de 750 lei in favoarea reclamantei reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in dosar nr. 6020/ 317/ 2007.
Respinge capatul de cerere privind obligarea paratilor la acordarea cheltuielilor de judecata in acest dosar.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica din 05.10.2009.

PRESEDINTE, GREFIER,
.

Sursa: Portal.just.ro