Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Redeschiderea procesului penal Sentinta penala nr. 158 din data de 25.09.2014
pronunțată de Judecatoria Targu-Bujor

Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal. Redeschiderea procesului penal. Judecata in lipsa. Admiterea in principiu a cererii de redeschidere a procesului penal. Decaderea din dreptul de a formula o cerere. Nulitatea actului facut peste termen.

Persoana condamnata definitiv care a fost judecata in lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal in termen de o luna din ziua in care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal impotriva sa, conform disp. art. 466 alin. 1 C. pr. pen.

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante, petentul condamnat T I a solicitat, in temeiul art. 466 si urm. Cod procedura penala redeschiderea procesului penal in care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 ani inchisoare, cu executare in regim de detentie, prin sentinta penala nr. 13.01.2009 a Judecatoriei T B.
In motivarea in fapt a cererii, petentul condamnat a aratat ca a fost judecat si condamnat in lipsa, fiind plecat din Romania.
La termenul de astazi, in raport de prev. art. 469 Cod procedura penala rap. la art. 468 Cod procedura penala, instanta a pus in discutie admisibilitatea in principiu a cererii deduse judecatii, retinand urmatoarele :
Prin sentinta penala nr. 13.01.2009, pronuntata de Judecatoria T B, definitiva prin nerecurare, fata de petentul - condamnat s-a dispus: ,,Condamna pe inculpatul T I fara antecedente penale, pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie prev. de disp. art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal la o pedeapsa de 1 (un) an inchisoare. Aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de disp. art. 71 Cod penal a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si lit. b Cod penal pe durata executarii pedepsei. In baza disp. art. 189 si 191 Cod . pr. penala obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare catre stat in suma de 100 lei.
Prin incheierea din 02.04.2014, instanta in baza art.469 alin.(2) C. proc. pen, a admis cererea formulata de petentul T I, si a dispus suspendarea executarii pedepsei, de 1 (un) an inchisoare, stabilita prin Sentinta Penala nr. din 13.01.2009 pronuntata de Judecatoria T B, in dosar nr_. , de condamnare pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie, prev de disp. art.305 alin.(1) lit.c) C. pen., precum si punerea in libertate a condamnatului daca nu este arestat in alta cauza.
Analizand lucrarile dosarului de fond al Judecatoriei T B, instanta retine ca petentul condamnat nu a fost prezent la judecarea cauzei, in pofida citarii sale repetate, chiar si cu mandat de aducere, la adresa indicata la dosar, procedura fiind indeplinita in cauza prin afisare la usa instantei si la sediul Consiliului local F, conform art. 177 alin. 4 VCPP.
In drept, instanta va avea in vedere art. 466 alin. 1 Cod procedura penala ,,Persoana condamnata definitiv care a fost judecata in lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal in termen de o luna din ziua in care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal impotriva sa, si art. 466 alin. 2 Cod procedura penala ,,este considerata judecata in lipsa persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunostinta in niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit in mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut incunostinta instanta. Nu se considera judecata in lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au prezentat oricand in cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul,,.
In speta, petentul condamnat T I a luat la cunostinta de procesul penal in care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 13.01.2009, pronuntata de Judecatoria T B, definitiva prin nerecurare la data de 23.01.2014, data incarcerarii sale in baza mandatului de executare nr. _ si avea posibilitatea de a formula prezenta cerere, in baza prevederilor noului Cod de procedura penala, in termen de o luna de la data intrarii acestuia in vigoare (01.02.2014), adica cel mai tarziu pana la data de 03.03.3014, termen calculat potrivit art. 269 Cod procedura penala.
Insa, contrar acestor prevederi, petentul a formulat cererea dedusa judecatii la data de 10.03.2014, dupa cum rezulta din mentiunile de pe plicul postal de la fila 4 dosar instanta, dupa expirarea termenului maxim in care putea formula cererea - 03.03.2014.
Potrivit art. 268 alin. 1 Cod procedura penala "Cand pentru exercitarea unui drept procesual legal legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen.", iar ca atare neexercitarea in termen a unui drept procesual, conduce la pierderea acestuia.
Sintetizand, in conditiile in care petentul s-a adresat cu cerere de redeschidere a procesului penal dupa expirarea termenului de o luna mentionat anterior, in raport de prev. art. 268 alin. 1 Cod procedura penala, instanta constata ca cererea dedusa judecatii este formulata tardiv, petentul pierzand dreptul de a o formula.
In consecinta, in raport de considerentele ce preced, intrucat cererea este formulata tardiv, urmeaza ca instanta sa nu o mai analizeze si sub aspectul respectarii celorlalte conditii si al temeiniciei sale, potrivit art. 469 alin. 1 lit. b si c Cod procedura openala, iar in baza art. 469 alin. 4 raportat la art. 468 alin. 1 si la art. 466 alin. 1 din Codul de procedura penala o va respinge, ca inadmisibila, constatand tardivitatea formularii cererii.
Instanta va dispune reincarcerarea condamnatului T I in baza mandatului de executare nr. _ emis la data de 04.02.2009 in urma condamnarii la o pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie prevazuta de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal (1968) prin sentinta penala nr. 3/13.01.2009 a Judecatoriei T B ramasa definitiva prin nerecurare la data de 03.02.2009.
In baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedura penala instanta va obliga petentul-condamnat la plata sumei de 250 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, iar onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de 200 lei (av. D P ) se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei.

Sursa: Portal.just.ro