In raport de disp. art.137 alin.1 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii. In consecinta, instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei lipsei de interes a reclamantilor si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Astfel, in ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii civile, instanta retine ca interesul de promovare a oricarei cereri reprezinta o astfel de conditie esentiala, prin interes intelegandu-se folosul practic urmarit de cel care a pus in miscare actiunea civila, ce trebuie sa-l vizeze pe cel ce recurge la forma procedurala ( in speta cererea avand ca obiect "actiune in constatare" ).
Pentru a justifica sesizarea instantei de judecata, interesul trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
1. sa fie legitim, adica atunci cand se urmareste afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege, si potrivit scopului economic si social pentru care a fost recunoscut;
2. sa fie personal si direct;
3. sa fie nascut si actual, sa existe in momentul in care este formulata cererea.
Avand in vedere continutul procurii aut. sub nr.654/24.05.2006 de notar public D.S.C., instanta apreciaza ca reclamantii justifica interes in solutionarea capatului 3 din cererea precizata.
Calitatea procesuala intr-un proces civil presupune existenta unei identitati intre partile din procesul civil si persoanele implicate in raportul juridic dedus judecatii. Astfel, reclamantul trebuie sa coincida cu titularul dreptului afirmat, iar paratul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) in raportul juridic respectiv. In cazul situatiilor juridice pentru a caror realizare este obligatorie calea justitiei, calitatea procesuala activa apartine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuala pasiva este a celui fata de care se poate realiza interesul respectiv. Sarcina justificarii calitatii procesuale active si a celei pasive in procesul civil, revine reclamantului, obligatie ce isi are temeiul in art.112 cod pr.civ., iar instanta de judecata este datoare, odata sesizata, sa verifice ambele calitati. Calitatea procesuala este titlul legal care indreptateste o persoana sa fie parte in proces.
Retinand ca, prin procura aut. sub nr.654/24.05.2006 de notar public D.S.C., V.I. (in prezent decedat) a mandatat pe numita D.D. M. si ca V. F. este sotie supravietuitoare, instanta apreciaza ca paratele justifica calitate procesuala pasiva in cauza.
Pentru aceste motive, instanta va respinge exceptia lipsei de interes a reclamantilor si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, instanta retine ca prin procura aut. sub nr.654/24.05.2006 de notar public D.S. C., V.I. (in prezent decedat) a mandatat pe numita D. D. M. sa administreze imobilul situat in B. , str. M.C.A. nr_., sector 1.
Trebuie precizat, ca prin sentinta civila nr. 1674/10.03.2003 pronuntata de Judecatoria sector 1 Bucuresti, irevocabila si devenita titlu executoriu , instanta a admis actiunea in revendicare, prin compararea titlurilor de proprietate, formulata de V. I. impotriva reclamantilor din prezenta cauza si a obligat pe acestia din urma sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.6 compus din 3 camere, vestibul, bucatarie, baie, culoar, oficiu, WC, camara la mansarda, balcon, pivnita in suprafata de 86,51 mp reprezentand o cota indiviza de 9,76% din imobilul situat in B., str. Mr.A.C., nr_., sector 1. Prin procesul verbal din data de 15.09.2006 emis de BEJ G. J. in dosarul de executare nr. 211E/2006, reclamantii din prezenta cauza au eliberat ap.nr.6 situat in Bucuresti, str. Mr.A..C, nr.36, sector 1. La data de 26.10.2006 a decedat V.I . Parata V.F. este sotia supravietuitoare a defunctului, iar paratul V.E. este fiul acestuia, iar succesiunea defunctului V. I. nu a fost dezbatuta pana in prezent , formand obiectul dosarului nr.26785/299/2009 al Judecatoriei sector 1 Bucuresti, in care a fost pronuntata sentinta civila nr.14190/29.06.2010, depusa la dosar de catre parate.
Mandatul este un contract prin care o persoana, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii da aceasta imputernicire si pe care il reprezinta (art.1532 si urm. Cod civil).
Mandatul este, de regula, un contract consensual, care ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi supus vreunei forme speciale. In practica, mandatul este constatat de obicei printr-un inscris numit procura sau imputernicire.
Procura, ca negotium, este un act juridic unilateral, exprimand vointa mandantului, iar ca instrumentum, este inscrisul in care se enumera actele juridice ce urmeaza sa fie indeplinite de mandatar in numele mandantului. Partile redacteaza un inscris pentru ca tertii sa fie in masura sa verifice puterile conferite mandatarului, precum si limitele in care acesta poate contracta in numele mandantului. Astfel, mandatarul trebuie sa fie imputernicit prin procura autentica numai in cazul in care legea prevede o asemenea forma pentru validitatea actului juridic ce urmeaza sa fie incheiat prin mandatar. Aceasta intrucat procura formeaza un tot indivizibil cu actul in vederea caruia a fost dat (regula simetriei formelor).
In cauza, instanta constata pe baza inscrisurile aflate la dosar ca numitul V. I. , in calitate de titular al dreptului de uzufruct asupra imobilului din B., str. Mr. A.C., nr_., sector 1 a imputernicit pe parata D. D.M. sa administreze acest imobil.
Fata de motivele expuse anterior, instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantilor privind constatarea lipsei calitatii de mandatar a numitei D. D. privind apartamentul nr.6 din str. M. A.C, nr_., sector 1 Bucuresti asa cum reiese din procura aut.sub nr.654 din 24 mai 2006.
Instanta va lua act de cererea paratelor de solicitare a cheltuielilor de judecata pe cale separata.
1. Actiune in constatarea lipsei calitatii de mandatar
Sentinta civila nr. 1818 din data de 06.02.2014
pronunțată de Judecatoria Sectorului 1
Sursa: Portal.just.ro