ordonanta presedintiala - lipsa calitate procesuala pasiva BEJ; respingere ordonanta presedintiala avand ca obiect interzicerea vanzarii unor bunuri pentru neindeplinirea conditiei urgentei INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 02.10.2014 sub nr. 45324/299/2014, reclamantul A.S.A. a solicitat ca pe calea ordonantei presedintiale, sa se pronunte o hotarare prin care sa se interzica paratei V.C., sa vanda bunurile mobile mentionate in cuprinsul procesului verbal din data de 21.08.2014 intocmit de catre executorul judecatoresc T.G.D. in dosarul de executare silita numarul X, fara somatie si fara trecerea unui termen, interzicere care sa isi produca efectele pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. X aflat spre solutionare pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, avand ca obiect contestatie la executare impotriva procesului verbal de evacuare, precum si pana la data solutionarii irevocabile a dosarului numarul X aflat in faza recursului la Tribunalul Ilfov avand ca obiect contestatie la executare silita impotriva procesului verbal de licitatie a bunului imobil; si sa se interzica executorului judecatoresc sa declare abandonate bunurile aratate in procesul verbal din data de 21.08.2014, care nu au valoare de piata, precum si orice alt bun mobil personal al petentului pana la solutionarea irevocabila a dosarului numarul X aflat spre solutionare pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti avand ca obiect contestatie la executare impotriva procesului verbal de evacuare, precum si pana la data solutionarii irevocabile a dosarului numarul X aflat in faza recursului la Tribunalul Ilfov avand ca obiect contestatie la executare silita impotriva procesului verbal de licitatie a bunului imobil.
In motivare s-a aratat ca prin incheierea din data de 31.01.2013 pronuntata de Judecatoria Buftea in dosarul nr. X s-a incuviintat executarea silita in circumscriptia Judecatoriei Buftea si a fost pornita executarea imobiliara impotriva imobilului situat in _, intabulat in C.F nr. _ a localitatii Voluntari - Ilfov avand numarul cadastral _, proprietatea contestatorului garant ipotecar A.S.A.
In baza Publicatiei de vanzare T4 emisa in data de 14.10.2013 de BEJ A. a fost organizata o licitatie la data de 12.12.2013 orele 10.00 la sediul BEJ. A, pretul de pornire fiind de 1.390.504,5 lei.
La data de 12.12.2013, astfel cum rezulta din procesul verbal de licitatie incheiat, imobilul a fost adjudecat la pretul de 1.300.000 lei.
In cadrul licitatiei, societatea comerciala T.E.I. SRL a fost reprezentata de catre doamna V.C., care de altfel are si calitatea de administrator cu puteri depline in cadrul acestei societati comerciale. Nelegalitatea pe care o considera reclamantul ca ar fi savarsita in cadrul acestei licitatii publice consta in faptul ca in realitate la licitatia publica a participat doar o singura persoana.
Prin sentinta civila nr. X din data de X, instanta de judecata a respins contestatia la executare. Impotriva acestei hotarari a fost formulata in termen legal cale de atac.
La data de 21.08.2014, la domiciliul contestatorului s-a prezentat executorul judecatoresc insotit de creditoare si de un echipaj al Politiei romane si unul al jandarmeriei in vederea evacuarii acestuia. Petentul nu s-a opus la evacuare iar la ora 19.00 s-a incheiat procesul verbal de evacuare si inventarul bunurilor, fara insa ca petentul sa fie evacuat propriu zis din imobil, acesta ramanand in fapt sa locuiasca in acesta, astfel ca ceea ce s-a realizat in scrie, respectiv evacuarea nu s-a realizat si in fapt.
Conform mentiunilor inserate in cuprinsul procesului verbal la data de 21.08.2014, executorul judecatoresc a declarat evacuat pe domnul A.S.A. din imobilul in litigiu.
Desi reclamantul nu a fost evacuat in fapt, la data de 23.08.2014 a parasit imobilul ca urmare a faptului ca parata nu i-a permis sa locuiasca in acel imobil. Ulterior acestei date, s-au purtat o serie de corespondente prin mail sau telefonice prin care s-a solicitat in mod expres, permisiunea de a ridica bunurile mobile din imobil.
Cu titlu de exemplu se arata faptul ca in data de 28.08.2014 a fost trimis un mail de catre doamna V. catre dl A. prin care aceasta a pus o serie de conditii in vederea ridicarii bunurilor din imobil. Prin acelasi mail i se aducea la cunostinta dlui A. faptul ca bunurile vor putea fi preluate eventual incepand cu data de 05.09.2014. La data de 29.08.2014 a fost trimis mail de catre reprezentantii conventionali ai reclamantilor prin care s-a cerut permisiunea de a ridica bunurile din imobil. La acest mail, parata a reiterat faptul ca nu poate preda bunurile anterior datei de 05.09.2014 si ca o va face doar in prezenta executorului judecatoresc care insa nu este insa disponibil.
La data de 03.09.2014, dl A. revine cu rugamintea de a i se permite sa ridice o parte din bunuri, printre care si masina Lexus in data de 05.09.2014, data la care parata s-a aratat a fi disponibila, conform mailului trimis de aceasta. La mailul din data de 03.09.2014, parata a raspuns la data de 04.09.2014 si a solicitat reclamantului sa ii prezinte un calendar de ridicare a bunurilor format din 2 zile lucratoare.
Reclamantul apreciaza ca sunt indeplinite conditiile admiterii cererii de ordonanta presedintiale , existand aparenta de drept in favoarea acestuia.
Urgenta este justificata de faptul ca parata, desi nu i-a permis reclamantului in termenul legal sa isi ridice bunurile mobile, acesta a proceda deja la impachetarea acestora, dintre care majoritatea sunt obiecte personale, de uz personal sau cu valoare personala deosebita.
Prin hotararea ce o va pronunta, instanta de judecata nu va solutiona fondul care priveste constatarea evacuarii insasi si care va fi rezolvata in cadrul contestatiei la executare inregistrata sub nr. x. Hotararea pronuntata va avea caracter vremelnic intrucat va interzice vanzarea bunurilor personale pana la solutionarea contestatiei la executare inregistrata sub nr. x.
In drept s-au invocate dispozitiile art. 996 - 1001din N.C.pr.civ.
Reclamantul A.S.A. a formulat la data de 03.10.2014 cerere completatoare, prin care a solicitat introducerea in cauza a executorului judecatoresc T.G.D., dat fiind capatul de cerere numarul 2 al cererii de emitere a ordonantei presedintiale.
Paratul BEJ T.G.D. a formulat la data de 24.10.2014 intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
In motivarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, s-a aratat ca executorul judecatoresc are doar calitatea de participant la executarea silita si nu aceea de parte, astfel cum aceasta este definita atat de dispozitiile art. 644 alin. 1 C.pr.civ, cat si de cele prevazute de art. 716 alin. 1 C.pr.civ, calitatea de parte in procedura de executare, avand-o, in mod exclusiv, doar creditorul si debitorul. In al doilea rand, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public, iar potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 1 lit. a din aceeasi lege, executorul judecatoresc are atributia de a pune in executare dispozitiile cu caracter civil, din titlurile executorii.
In drept s-au invocate dispozitiile art. 715 alin. 3 si ale art. 205 C.pr.civ.
Parata V.C. a formulat la data de 24.10.2014 intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii avand ca obiect ordonanta presedintiala, ca neintemeiata.
In motivarea intampinarii, parata a aratat ca nicio clipa nu a reusit sa posede linistita imobilul situat in _, achizitionat prin licitatie publica, dat fiind faptul ca reclamantul evacuat, desi a fost somat cu mai multe zile inainte, nu a facut vreun demers de strangere si organizare a propriei mutari de la domiciliu, astfel ca la data evacuarii din 21.08.2014, s-au pierdut aproape 6 ore cu inventarierea bunurilor gasite in incinta imobilului a carei evacuare a fost realizata.
Parata a aratat ca a permis accesul neingradit si nelimitat a domnului A.S. insotit de doamna A.B, la toate bunurile gasite in imobilul situat in _, in prezenta a cel putin un martor adult, dupa cum urmeaza: 21.08.2014 - nu a ridicat bunuri desi a fost invitat sa isi stranga lucrurile personale; 22.08.2014 - a dormit in casa, a ridicat bunuri din casa, martor A.M.; 23.08.2014 - a dormit in casa, a ridicat bunuri din casa, martor S.B.; 25.08.2014 - a ridicat bunri din masina, martor A.M.; 26.08.2014 - a ridicat bunuri din casa si din masina, martor A.M.; 27.08.2014 - a ridicat cainele si bunuri din casa, martor A.M.; 08.09.2014 - a fost invitat si a refuzat ridicarea pe motiv ca nu are dreptul sa ceara imputernicire din partea proprietarului pentru ridicarea masinilor, martor A.C.; 09.09.2014 - a fost invitat si a ridicat bunuri din casa, martori A.M. si A.C.; 12.09.2014 - a fost invitat si a declinat invitatia.
Ulterior termenului maxim de 30 de zile acordat conform legislatiei in vigoare, in functie de posibilitatile de organizare l-a invitat pe reclamant si a ridicat bunuri, in prezenta a doi martori adulti, dupa cum urmeaza: 03.10.2014 - a fost invitat si a ridicat bunuri; 10.10.2014 - a fost invitat si a ridicat bunuri; 15.10.2014 - a fost invitat si a ridicat bunuri.
In vederea organizarii actiunilor de predare, cu resurse proprii (de timp, material si fizice) reclamanta a impachetat lucrurile gasite de dimensiuni mici in cutii de carton cu PV aferent fiecarei cutii si atat cutiile cat si bunurile de dimensiuni mari le-a transportat in spatiul din garaj (inchis) de unde au fost ridicate pe PV semnat de dl A. In momentul predarii, bunurile au fost verificate si nu i-au fost aduse la cunostinta obiectii sau reclamatii legate de aceste predari.
Reclamanta apreciaza ca cererea reclamantului nu indeplineste conditiile necesare prevazute de art. 996 alin. 1 N.C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta expune urmatoarele:
Examinand cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BEJ T.G.D. retine urmatoarele:
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii.
Instanta apreciaza ca executorul judecatoresc nu este subiectul pasiv in raportul juridic dedus judecatii ci un participant in cadrul procedurii executarii silite.
Dispozitiile art. 643 alin. 1 C.pr.civ prevad ca "Participantii la executarea silita sunt: 1. Partile; 2. Tertii garanti; 3. Creditorii intervenienti; 4. Instanta de executare; 5. Executorul judecatoresc; Ministerul Public; 7. Agentii fortei publice; 8. Martorii asistenti, expertii, interpretii si alti participanti, in conditiile anume prevazute de lege", iar in conformitate cu art. 644 alin. 1 C.pr.civ "Sunt parti in procedura de executare silita creditorul si debitorul".
Asadar, executorul judecatoresc are doar calitatea de participant la executarea silita si nu aceea de parte, astfel cum aceasta este definita atat de dispozitiile art. 644 alin. 1 C.pr.civ cat si de cele prevazute de art. 716 alin. 1 C.pr.civ, calitatea de parte in procedura de executare avand-o in mod exclusiv, doar creditorul si debitorul.
Sub un alt aspect, dispozitiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 prevad ca "executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public", iar potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 1 lit a din aceeasi lege, executorul judecatoresc are atributia de a pune in executare dispozitiile cu caracter civil din titlurile executorii.
Avand in vedere ca rolul executorului judecatoresc este acela de a indeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte intr-o actiune in fata instantei judecatoresti cu privire la actele de executare indeplinite in exercitarea atributiilor de serviciu.
Calitatea procesuala pasiva a executorului judecatoresc nu este determinata nici macar de opozabilitatea hotararii judecatoresti pronuntate cu privire la actul de executare efectuat de catre acesta, in masura in care, actele acestuia sunt supuse controlului instantelor de judecata si, in calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat sa respecte o hotarare judecatoreasca.
Pentru aceste considerente, urmeaza sa admita exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BEJ T.G.D. si sa respinga actiunea formulata in contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calitatii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, instanta retine ca in urma cererii de executare silita inregistrata pe rolul BEJ A. sub nr. x, formulata de creditoarea UTB S.A. impotriva reclamantului A.S.A., s-a procedat la vanzarea la licitatie publica a imobilului situat in _, acesta fiind adjudecat de parata V.C.
Parata V.C. a intrat in posesia imobilului situat in _, format din cladire si teren, la data de 21.08.2014, prin evacuare silita in cadrul dosarului de executare nr. x al BEJ T.G.D.
In cuprinsul procesului verbal din 21.08.2014, s-a consemnat faptul ca debitorul a declarat ca nu poate sa ridice toate bunurile personale, intocmindu-se anexele la inventar nr. 01 - 36/2014, parte integranta din procesul verbal. In incaperea denumita de debitor birou, acesta a declarat ca bunurile din biblioteca sunt fara valoare (hartii, acte diverse). Parata V.C. a fost numita administrator sechestru pentru bunurile mobile gasite pe proprietate, bunuri mobile gasite pe proprietate, bunuri inventariate in anexele inventar la Procesul verbal din data de 21.08.2014.
Prin procesul verbal din data de 21.08.2014 i s-a pus in vedere reclamantului ca in 30 de zile, pana la data de 22.09.2014 sa-si ridice bunurile gasite in imobilul predat, in caz contrar acestea urmand a fi scoase la vanzare.
Instanta apreciaza ca ordonanta presedintiala este procedura speciala prin intermediul careia, reclamantul care afirma o aparenta de drept, solicita instantei sa ordone masuri provizorii, in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Fiind de natura contencioasa, ordonanta presedintiala este guvernata de principiul contradictorialitatii si presupune intotdeauna existenta paratului.
Pentru ca cererea de ordonanta presedintiala sa fie admisa se cer a fi intrunite in mod cumulativ urmatoarele cerinte: urgenta, caracterul vremelnic si neprejudecarea fondului.
Urgenta dispunerii unei masuri pe calea unei ordonante presedintiale presupune iminenta producerii unui prejudiciu ce nu s-ar putea repara, sau se justifica prin pastrarea unui drept ce s-ar pagubi prin intarziere, ori prin inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Instanta apreciaza ca urgenta trebuie sa persiste pe tot parcursul judecatii, inclusiv in caile de atac. Altfel spus, caracterul urgent al masurii trebuie sa subziste pana la pronuntarea unei hotarari definitive cu privire la cererea de ordonanta presedintiala.
Trecerea unui interval mare de timp de la momentul producerii evenimentului ori al nasterii situatiei care justifica urgenta si pana la momentul introducerii cererii de ordonanta presedintiala constituie motiv de respingere a acesteia pentru lipsa urgentei. Asadar, pentru a fi admisibila cererea, este nevoie de reactia prompta a persoanei care solicita luarea unei masuri, intr-un caz grabnic.
Din momentul evacuarii si intocmirii procesului verbal din data de 21.08.2014, intre reclamant si parata s-a derulat o corespondenta electronica cu privire la ridicarea bunurilor respective.
In declaratia numitei M.A. depusa in sedinta din data de 24.10.2014, s-a mentionat ca in calitate de martor a fost prezenta la locatie si a vazut ca dl A.S.A. insotit de sotia dumnealui au avut acces la toate bunurile gasite in imobilul situat in _ in urmatoarele zile: 21.08.2014 - a dormit in casa impreuna cu sotia, au ridicat bunuri; 22.08.2014 - a dormit in casa cu sotia; 25.08.2014 - a luat bunuri din masina; 26.08.2014 a luat bunuri din casa si masina; 27.08.2014 - a luat bunuri din casa si cainele; 09.09.2014 - a luat bunuri din casa. In cuprinsul aceleiasi declaratii, numita M.A. a aratat ca intrucat nu i s-a cerut, nu a verificat ce bunuri a luat si l-a lasat sa plece cu ce a dorit dumnealui. S-a retinut ca in seara de 21- 22.08.2014, intervalul orar 17.00 - 11.30 si in perioada 25 - 27.08.2014, numita M.A. a fost prezenta permanent pentru a asigura accesul domnului A la bunuri si a parasit locuinta doar dupa ce a venit doamna V.C. careia i-a predat cheile.
Astfel, din emailul din data de 28.08.2014, reiese ca reclamantul a preluat in perioada 21 - 27.08.2014 o parte din bunuri, parata solicitandu-i reclamantului sa se organizeze in asa fel incat aceasta operatiune sa nu dureze mai mult de 3-4 zile.
La data de 29.08.2014 parata i-a comunicat reclamantului faptul ca se impune intocmirea unui calendar detaliat format din maxim doua zile in vederea efectuarii acestei activitati. Din continutul emailului 05.09.2014, rezulta ca reclamantul nu i-a transmis paratei calendarul privind desfasurarea predarii bunurilor, astfel ca acesta a fost invitat sa vina in imobil in datele de 08.09.2013, intre orele 09.30 - 11.30 si 09.09.2014 intre orele 09.30 - 16.30, iar in cazul in care raman bunuri neridicate, acestea pot fi ridicate pana in ziua imediat urmatoare, ora 12.00.
Reclamantul s-a prezentat la data stabilita la imobil, solicitand predarea vehiculelor, insa fata de imprejurarea ca parata i-a solicitat actele de proprietate, a parasit locatia.
Din corespondenta purtata intre parti, reiese ca reclamantul a formulat o oferta privind vanzarea bunurilor, parata exprimandu-si intentia de a achizitiona acele bunuri in anumite conditii.
La data de 18.09.2014, reclamantul i-a solicitat paratei permisiunea de a-si ridica bunurile personale in perioada 20 - 22.09.2014, insa aceasta i-a comunicat ca nu se afla in Bucuresti, iar in data de 23.09.2014 i-a transmis ca se afla in spital, solicitandu-i sa ia legatura cu executorul judecatoresc.
Asadar, conform proceselor verbale anexate, reclamantul a ridicat bunuri, atat in cadrul termenului legal acordat cat si dupa expirarea termenului legal de 30 de zile. Din coroborarea probelor administrate in prezenta cauza nu exista dovezi si nici indicii ca bunurile au fost abandonate sau ca au fost scoase la vanzare.
Fata de cele expuse, reiese ca nu este indeplinita conditia urgentei, avand in vedere ca din probele administrate nu reiese faptul ca urmeaza sa se produca un prejudiciu ce nu s-ar putea repara altfel, bunurile respective nefiind puse in vanzare de catre parata. In plus, prejudiciul pe care reclamantul sustine ca l-ar suferi nu este ireversibil, putandu-se repara prin angajarea raspunderii juridice a persoanei vinovate.
Pentru aceste considerente, constatand ca nu sunt indeplinite in mod cumulativ cerintele prevazute de art. 996 si urm. din C.pr.civ, urmeaza a respinge cererea de ordonanta presedintiala, ca neintemeiata. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge cererea avand ca obiect ordonanta presedintiala, privind pe reclamant A.S.A. DOMICILIUL ALES _. , in contradictoriu cu parat BEJ T.G.D. _ si parat V.C. _ , ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 27.10.2014.