Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Rosiorii de Vede nr. 1946/P/2010 din data de 21.06.2012, inregistrat la aceasta instanta la nr. 2125/292 din 22 iunie 2012, a fost trimis in judecata, in stare de libertate, inculpatul T.C., pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana, avand in sange o alcoolemie peste limita legala, fapta prev. si ped. art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
S-a retinut in sarcina inculpatului ca in noaptea de 04/05.11.2010, in jurul orei 035, in timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de inmatriculare TR - 14-MIG, pe str. Carpati din municipiul Rosiorii de Vede, a fost oprit de un echipaj al politiei rutiere si, in urma testarii cu aparatul Drager alcooltest, s-a constatat ca acesta se afla sub influenta bauturilor alcoolice, rezultatul testului fiind de 0,90 mg./l in aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul "Caritas" din Rosiorii de Vede unde i-au fost recoltate doua probe biologice, la interval de o ora. Din adresa nr. 2430/L/2010 din 02.12.2010 a S.M.L. Teleorman rezulta ca a avut alcoolemie in sange - 1,55%o alcool prima proba si 1,45%o alcool a doua proba, conform buletinelor de analiza nr. 1122 si 1123/v/19.11.2010.
Situatia de fapt retinuta prin rechizitoriu a fost probata cu procesul - verbal de constatare a infractiunii flagrante, adresa SML Teleorman, declaratia martorului B.D. si declaratiile de recunoastere ale inculpatului care, pe parcursul urmarii penale si in fata instantei, a recunoscut si regretat fapta savarsita.
Analizand probele administrate in cauza, instanta a retinut situatia descrisa mai sus iar din probele administrate in faza de urmarire penala a retinut ca faptele au fost savarsite de inculpat cu vinovatie in forma intentiei directe si intrunesc in drept elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica peste limita legala, fapte prev.si ped. art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002, pentru care a fost angajata raspunderea penala a inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicata inculpatului, instanta a avut in vedere, potrivit criteriilor generale prev. de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social al infractiunii, persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut si regretat fapta savarsita, este casatorit, are doi copii minori in intretinere si este angajat ca pompier civil.
Totodata, instanta a facut aplicarea disp. art. 3201 Cod procedura penala privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege intrucat, pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul a declarat ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in rechizitoriu si a solicitat ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si si le insuseste, asa cum rezulta din declaratia autentificata la nr.1759 din 23 octombrie 2012 de Biroul Notarului Public Maria Barbu - Rosiorii de Vede.
Instanta a apreciat ca scopul preventiv si coercitiv al pedepsei poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse cu inchisoarea, orientata catre minimul special prevazut de lege, redus cu 1/3, in conditiile prevazute de art. 3201 Cod procedura penala.
In baza art. 81 Cod penal raportat la art. 82 Cod penal, instanta a suspendat conditionat executarea pedepsei aplicate inculpatului, fiind indeplinite conditiile prevazute de lege si apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia, raportat la conduita buna a inculpatului pe parcursul procesului penal, dar si anterior si imprejurarea ca el a recunoscut si regretat faptele savarsite.
Instanta a stabilit un termen de incercare compus din durata pedepsei plus 2 ani prevazuti de lege, potrivit art.82 Cod penal. Totodata, instanta a pus in vedere inculpatului dispozitiile art.83 Cod penal privind cazurile in care suspendarea conditionata a executarii pedepsei poate fi revocata.
I-au fost interzise inculpatului drepturile accesorii prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a si lit.b Cod penal, iar potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii, va fi suspendata si executarea pedepselor accesorii.
Infractiuni. Art. 3201 Cod procedura penala
Domeniu Infractiuni |
Dosare Judecatoria Rosiori de Vede |
Jurisprudență Judecatoria Rosiori de Vede
Sursa: Portal.just.ro
