Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

cere de contopire a pedepselor Sentinta penala nr. 1058 din data de 18.06.2009
pronunțată de Judecatoria Pitesti

Dosar nr. 10567/280/2008
R O M A N I A

JUDECATORIA PITESTI
SECTIA PENALA

Sentinta Penala Nr. 1058
Sedinta publica de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE G.A.
Grefier M.R.

Ministerul Public, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti reprezentat prin
procuror M.P.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat L.V.D., avand ca obiect cerere de contopire a pedepselor, alte modificari de pedepse, prevazuta de art. 449 C.p.p..
La apelul nominal facut in sedinta publica a lipsit condamnatul L.V.D.
Procedura legal indeplinita, fara citarea partilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care invedereaza ca dezbaterile de fond asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 04.06.2009, cand sustinerile partilor si concluziile procurorului au fost consemnate in incheierea de amanare de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta sentinta.


INSTANTA

La data de 11.11.2008 a fost inregistrata la Judecatoria Pitesti cererea formulata de petentul condamnat L.V.D., detinut in Penitenciarul Colibasi, prin care a solicitat contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi si respectiv prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov.
In motivarea cererii petentul condamnat arata, in esenta, ca a fost condamnat prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi si respectiv prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov la pedepse de 4 ani si respectiv 4 ani si 6 luni inchisoare. Infractiunile pentru care a fost condamnat sunt concurente, asa incat se impune aplicarea dispozitiilor art. 449 C.p.p. si art. 33 - 34 C.p..
La solicitarea instantei, administratia unitatii de detentie a comunicat prin adresa nr. L/226495/PCAG/07.01.2009 in copie mandatele de executare a pedepsei inchisorii nr. 2660/2006 din 28.07.2006 emis de Judecatoria Brasov si nr. 420/2007 din 14.03.2007 emis de Judecatoria Iasi, ambele pe numele petentului condamnat L.V.D..
Din oficiu, au fost solicitate copiile sentintelor de condamnare, cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive, respectiv certificatul de cazier judiciar al condamnatului.
Din analiza actelor si lucrarilor cauzei instanta retine in fapt urmatoarele:
1. Prin sentinta penala nr. 208/16.05.2001 a Judecatoriei Racari, definitiva prin neapelare la data de 19.06.2001, petentul L.V.D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 210 raportat la art. 208, 209 C.p., cu retinerea art. 74 - 76 C.p., fapta fiind savarsita la data de 21.08.2000. Executarea s-a dispus in conditiile art. 57, 71 C.p..
S-a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 386/2001 din 19.06.2001 al Judecatoriei Racari, in baza caruia condamnatul a fost incarcerat la data de 01.03.2005, fiind liberat conditionat la data de 11.11.2005 cu un rest de pedeapsa de 109 zile.
2. Prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, definitiva prin neapelare la data de 05.01.2004, petentul L.V.D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., fapta fiind savarsita la data de 11.10.1997. S-a dispus totodata suspendarea conditionata a executarii pedepsei, in conditiile art. 81 C.p. si s-a fixat un termen de incercare de 5 ani, ce a inceput sa curga la data ramanerii definitive, 05.01.2004. A fost dedusa ziua de retinere, 15.05.1998.
3. Prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin neapelare la data de 28.07.2006, petentul L.V.D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g si i C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. si retinerea art. 74 al. 1 lit. c si al. 2 - art. 76 lit. c C.p., fapta fiind savarsita la data de 27.01.2004. S-a dispus totodata, in conditiile art. 83 C.p., revocarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii pedeapsei de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, cu consecinta cumulului aritmetic al acestei pedepse la cea de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g si i C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. si retinerea art. 74 al. 1 lit. c si al. 2 - art. 76 lit. c C.p.. S-a dispus ca pedeapsa cumulata de 4 ani si 6 luni inchisoare sa fie executata in conditiile art. 57, 71 C.p.. A fost dedusa ziua de retinere, 15.05.1998, conform sentintei penale nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
S-a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 2660/2006 din 28.07.2006 al Judecatoriei Brasov, in baza caruia condamnatul a fost incarcerat la data de 30.10.2008 si in executarea caruia se gaseste si in prezent.
4. Prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi, definitiva prin neapelare la data de 13.03.2007, petentul L.V.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 2151 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., fapta fiind savarsita la data de 21.07.2003.
Constatandu-se ca infractiunea de delapidare a fost savarsita in stare de recidiva postcondamnatorie (art. 37 lit. a C.p.) fata de infractiunea de furt prevazuta de art. 210 raportat la art. 208, 209 C.p., pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an inchisoare prin sentinta penala nr. 208/16.05.2001 a Judecatoriei Racari si in stare de concurs (art. 33 lit. a C.p.) cu infractiunea de complicitate la furt prevazuta de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii, prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, s-a dispus, in conditiile art. 85 C.p., anularea suspendarii conditionate a executarii pedeapsei de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
In baza art. 85 al. 1 C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., art. 39 al. 1 raportat la art. 34 lit. b C.p. si art. 34 lit. b C.p. au fost contopite: pedeapsa de 2 ani inchisoare, aplicata prin aceasta sentinta, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 2151 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., cu pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 210 raportat la art. 208, 209 C.p., cu retinerea art. 74 - 76 C.p., prin sentinta penala nr. 208/16.05.2001 a Judecatoriei Racari si cu pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, definitiva prin neapelare. S-a dispus executarea pedepsei mai grele, de 3 ani inchisoare, sporita cu 1 an, dispunandu-se ca in final petentul sa execute pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare, in conditiile art. 57, 71 C.p.. A fost dedusa perioada executata in baza sentintei penale nr. 208/16.05.2001 a Judecatoriei Racari, respectiv 01.03.2005 - 11.11.2005.
S-a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 420/2007 din 14.03.2007 al Judecatoriei Iasi.
In prezent condamnatul se gaseste in executarea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 2660/2006 din 28.07.2006 al Judecatoriei Brasov.
Avand in vedere datele savarsirii faptelor, data ramanerii definitive a fiecarei hotarari de condamnare, precum si perioada executata de catre petent (initial in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 386/2001 din 19.06.2001 al Judecatoriei Racari, ulterior in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 2660/2006 din 28.07.2006 al Judecatoriei Brasov), conform celor retinute, instanta constata ca in cauza sunt aplicabile atat dispozitiile referitoare la concursul de infractiuni (art. 33 lit. a C.p.), cat si cele referitoare la recidiva postcondamnatorie (art. 37 lit. a C.p.), asa cum deja a stabilit cu autoritate de lucru judecat Judecatoria Iasi, prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007, definitiva prin neapelare, cererea petentului condamnat fiind intemeiata.
Constatand ca in raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani inchisoare, cu executarea in conditiile art. 81 C.p., aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, s-a dispus pe de o parte revocarea beneficiului suspendarii conditionate in conditiile art. 83 C.p. (prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov) si pe de alta parte anularea suspendarii conditionate a executarii in conditiile art. 85 C.p. (prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi), ambele hotarari fiind intrate in puterea lucrului judecat, instanta va proceda conform dispozitiilor deciziei nr. 42/13.10.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - publicata in Monitorul Oficial nr. 204/31.03.2009. Solutionand recursul in interesul legii promovat de procurorul general, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca: "In cazul in care instanta este investita prin acelasi act de sesizare cu judecarea a doua infractiuni intentionate, savarsite de acelasi inculpat, dintre care una anterior si cealalta ulterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozitiile art. 85 din Codul penal. Pedeapsa ce va fi executata urmeaza a fi determinata astfel: - se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele doua infractiuni deduse judecatii; - se va dispune anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei pronuntate anterior; - se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infractiuni, pedeapsa a carei executare a fost initial suspendata conditionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putandu-se adauga un spor de pedeapsa; - pedeapsa rezultanta, astfel determinata, se va contopi, dupa caz, conform regulilor prevazute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediara, cu cea stabilita pentru fapta savarsita in termenul de incercare, putandu-se adauga un spor de pedeapsa."
Asadar, in situatia simultaneitatii cauzelor de anulare si respectiv revocare a beneficiului suspendarii conditionate prevaleaza anularea suspendarii conditionate, date fiind cauzele preexistente suspendarii, ce atrag incidenta acestei institutii. Nu este posibila aplicarea concomitenta a anularii si a revocarii suspendarii conditionate, date fiind consecintele diferite pe care le implica cele doua institutii (cumulul aritmetic in situatia revocarii si respectiv cumulul juridic in situatia anularii), ce ar conduce la o situatie injusta pentru condamnatul pus in situatia de a executa de doua ori aceeasi pedepsa.
Pentru aceste motive, in baza art. 449 C.p.p. se va admite cererea de contopire a pedepselor formulata de petentul condamnat.
Se vor repune in individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 4 ani si 6 luni inchisoare aplicata petentului prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin neapelare. Se va lua act ca prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi, definitiva prin neapelare: - a fost anulata suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, - in baza art. 85 al. 1 C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., art. 39 al. 1 raportat la art. 34 lit. b C.p. si art. 34 lit. b C.p. au fost contopite: pedeapsa de 2 ani inchisoare, aplicata prin aceasta sentinta, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 2151 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. cu pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 210 raportat la art. 208, 209 C.p., cu retinerea art. 74 - 76 C.p., prin sentinta penala nr. 208/16.05.2001 a Judecatoriei Racari si cu pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, - s-a dispus executarea pedepsei mai grele, de 3 ani inchisoare, sporita cu 1 an, dispunandu-se ca in final petentul sa execute pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare.
In baza art. 39 alin. 1 C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., fiind vorba de o situatie de recidiva postcondamnatorie, se va contopi pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare, stabilita prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi cu pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g si i C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. si retinerea art. 74 al. 1 lit. c si al. 2 - art. 76 lit. c C.p., prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov, dispunandu-se ca petentul sa o execute pe cea mai grea, sporita in limitele legii si in raport de ansamblul infractional.
Executarea pedepsei rezultante se va face in conditiile art. 57 C.p. iar in baza art. 71 C.p., pe durata pedepsei se va interzice petentului condamnat exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b si c C.p., ca pedeapsa accesorie.
In baza art. 88 C.p. se va deduce din pedeapsa rezultanta durata executata pana in prezent (initial in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 386/2001 din 19.06.2001 al Judecatoriei Racari, ulterior in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 2660/2006 din 28.07.2006 al Judecatoriei Brasov, plus retinerea din 15.05.1998).
Totodata se va dispune anularea vechilor mandate de executare a pedepselor, respectiv nr. 2660/2006 din 28.07.2006 emis de Judecatoria Brasov si nr. 420/2007 din 14.03.2007 emis de Judecatoria Iasi, si emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate in urma contopirii.
In baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat in cauza raman in sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 100 lei va fi achitat din fondurile Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

In baza art. 449 C.p.p. admite cererea de contopire a pedepselor formulata de petentul condamnat L.V.D., detinut in Penitenciarul Colibasi.
Repune in individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 4 ani si 6 luni inchisoare aplicata petentului prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin neapelare, dupa cum urmeaza:
- pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g si i C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. si retinerea art. 74 al. 1 lit. c si al. 2 - art. 76 lit. c C.p.
- pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, definitiva prin neapelare (pedeapsa fata de care s-a dispus revocarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii, in conditiile art. 83 C.p.)
Ia act ca prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi, definitiva prin neapelare:
? petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 2151 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p.
? in baza art. 85 C.p. a fost anulata suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti
? in baza art. 85 al. 1 C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., art. 39 al. 1 raportat la art. 34 lit. b C.p. si art. 34 lit. b C.p. au fost contopite:
- pedeapsa de 2 ani inchisoare, aplicata prin aceasta sentinta, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 2151 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p.
- pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 210 raportat la art. 208, 209 C.p., cu retinerea art. 74 - 76 C.p., prin sentinta penala nr. 208/16.05.2001 a Judecatoriei Racari, definitiva prin neapelare
- pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 raportat la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a si i C.p., prin sentinta penala nr. 1824/05.12.2003 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, definitiva prin neapelare (pedeapsa fata de care s-a dispus si revocarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii, in conditiile art. 83 C.p., prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin neapelare)
? s-a dispus executarea pedepsei mai grele, de 3 ani inchisoare, sporita cu 1 an, dispunandu-se ca in final petentul sa execute pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare
In baza art. 39 alin. 1 C.p. raportat la art. 34 lit. b C.p., contopeste pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare, stabilita prin sentinta penala nr. 290/01.02.2007 a Judecatoriei Iasi, definitiva prin neapelare, cu pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g si i C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. si retinerea art. 74 al. 1 lit. c si al. 2 - art. 76 lit. c C.p., aplicata prin sentinta penala nr. 1617/27.06.2006 a Judecatoriei Brasov, definitiva prin neapelare, si dispune ca petentul condamnat sa execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani inchisoare, sporita cu 9 luni, urmand ca in final sa execute pedeapsa de 4 ani si 9 luni inchisoare.
Executarea pedepsei rezultante se va face in conditiile art. 57 C.p..
In baza art. 71 C.p., pe durata executarii pedepsei interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b si c C.p..
In baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa rezultanta aplicata prin prezenta sentinta durata executata, respectiv: 15.05.1998, 01.03.2005 - 11.11.2005 si 30.10.2008 - la zi.
Anuleaza vechile mandate de executare a pedepselor, respectiv nr. 2660/2006 din 28.07.2006 emis de Judecatoria Brasov si nr. 420/2007 din 14.03.2007 emis de Judecatoria Iasi, si dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate in urma contopirii.
In baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat in cauza raman in sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu de 100 lei va fi platit acestuia din fondurile Ministerului Justitiei.
Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 18 Iunie 2009.

Presedinte,
G.A. Grefier,
M.R.

Sursa: Portal.just.ro