Prin cerere introdusa la aceasta Judecatorie la data de _______ SC H. SRL in contradictoriu cu Administratia Finantelor Publice a Municipiului O.S. a solicitat instantei ca prin sentinta ce va pronunta:
- sa dispuna desfiintarea propririi infiintate asupra conturile contestatoarei.
In motivele cererii se arata ca in calitate de terta persoana i-au fost proprite conturile urmare unor raporturi comerciale pe care le-a avut cu SC P.C. SRL, insa raporturile juridice care au dat nastere unor obligatii de plata intre contestatoare si SC P.C. SRL sunt prescrise, astfel intimata nu mai poate sa faca uz de prev. art. 149 Cod de procedura fiscala.
Intimata prin intampinarea depusa solicita respingerea contestatiei ca neintemeiata si nelegala (f.22-24).
Din actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele:
In baza adresei de infiintare a propririi nr. 289/21.04.2009 contestatoarei in calitate de terta persoana i-au fost proprite conturile urmare unor raporturi comerciale pe care le-a avut cu SC P.C. SRL (f.6).
Din probatoriul administrat, actele dosarului, rezulta ca au trecut mai mult de 3 ani de la nasterea dreptului la actiune a creditoarei SC P.C. SRL, care nu a formulat nici o cerere de chemare in judecata, astfel dreptul la actiuni si implicit la executarea silita fata de contestatoare, s-a prescris conform disp. art.1837 Cod civil coroborat cu prev. Decretului 167/1958 privind prescriptia extinctiva.
Facturile in baza carora s-a nascut raportul juridic dintre societatea contestatoare si SC P.C. SRL sunt prescrise, intrucat in termenul legal nu s-a introdus nici o chemare in judecata impotriva societatii contestatoare care nu a efectuat nici un act de recunoastere iar intimata nu a depus nici o dovada in sensul intreruperii prescriptiei.
Din cele de mai sus rezulta ca adresa de infiintare a propririi este lipsita de temei legal, motiv pentru care instanta in baza art. 150 pct.1 Cod procedura fiscala va admite cererea contestatoarei si va dispune desfiintarea propririi asupra conturilor SC H. SRL.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Contestatie la executare.
Domeniu Popriri |
Dosare Judecatoria Odorheiul Secuiesc |
Jurisprudență Judecatoria Odorheiul Secuiesc
Sursa: Portal.just.ro
