Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Act juridic. Efecte juridice. Incetare raporturi de locatiune Sentinta comerciala nr. 297 din data de 10.01.2007
pronunțată de Tribunalul Bucuresti

DOSAR NR.35970/3/2006

SENTINTA COMERCIALA NR.297/10.01.2007
Act juridic. Efecte juridice

Incetare raporturi de locatiune
Este neintemeiata cererea prin care se solicita anularea unui inscris care nu reprezinta un act juridic apt sa produca efecte juridice proprii.
Sanctiunea nulitatii unui act juridic poate interveni doar pentru nerespectarea conditiilor instituite de lege pentru incheierea sa valabila. Prin cererea inregistrata sub nr.35970/3/2006 pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a VI-a Comerciala, reclamanta X a chemat in judecata pe paratul Y, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa constate nulitatea notei nr.554/31.05.2004 privind anularea fisei de calcul nr.1374/5.12.2002.
Intre parti s-a incheiat un raport de locatiune pentru spatiul situat in Bucuresti, str.Franceza, nr.30, sector 3, Bucuresti fiind emisa fisa de calcul nr.1374/5.12.2002.
La data de 31.05.2004, parata Y a emis nota nr.554 prin care a propus spre aprobare Nota privind anularea fisei de calcul nr.1374/5.12.2002, incepand cu data de 16.03.2004 aratand ca Administratia Fondului Imobiliar i-a solicitat anularea fisei de calcul mentionate intrucat exista pericolul iminentei prabusiri a imobilului de la adresa din Bucuresti, str.Franceza, nr.30, iar cu adresa nr.65/16.03.2004 Inspectoratul in Constructii al Municipiului Bucuresti a comunicat faptul ca a constatat starea avansata de degradare a imobilului solicitand AFI sa intreprinda masuri urgente pentru punerea in siguranta a imobilului.
Cererea avand ca obiect anularea notei nr.554/31.05.2004 este neintemeiata, intrucat aceasta nota nu reprezinta un act juridic apt sa produca efecte juridice proprii, ci are doar valoarea unei propuneri facuta Primarului General al Municipiului Buucresti in sensul incetarii raporturilor de locatiune in care reclamanta are calitatea de locatar - incetarea raporturilor de locatiune fiind decisa exclusiv de Primarul General. Pe de alta parte, chiar si in ipoteza in care prin actul atacat parata ar fi decis incetarea contractului de locatiune, cererea ar fi fost neintemeiata, intrucat sanctiunea nulitatii unui act juridic poate interveni doar pentru nerespectarea conditiilor instituite de lege pentru incheierea sa valabila, iar reclamanta nu a indicat in concret nici un motiv de nevalabilitate, facand doar referire la dispozitiile art.948 Cod civil care prevede care sunt conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil, obiect determinat, o cauza licita. Imprejurarile invocate de reclamanta in sustinerea cererii nu vizeaza nici incalcarea regulilor referitoare la capacitatea celui care a emis actul, si nici a celor ce reglementeaza consimtamantul emitentului actului, obiectul sau cauza actului juridic. Incetarea drepturilor de locatiune de catre locator cu nerespectarea dispozitiilor legale in materie poate avea drept efect ineficienta acestui demers fata de locatar, iar nu sanctiunea nulitatii.

Sursa: Portal.just.ro