Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestarea creantei de catre debitoare. Invocarea unor aparari de fond ce nu pot fi verificate n cadrul procedurii speciale Sentinta civila nr. 564 din data de 02.04.2009
pronunțată de Judecatoria Mizil

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante, creditoarea S.C. R. S.A a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu debitoarea R.B.A sa dispuna somarea acesteia la plata sumei totale de 2.083,26 lei din care suma de 1.730,00 lei reprezinta debit principal iar suma de 353,26 lei reprezinta dobanda legala aferenta debitului principal. De asemenea s-a solicitat actualizarea sumei pana la data platii efective.
Debitoarea a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de emitere a somatiei de plata ca neintemeiata.
Debitoarea a contestat creanta pretinsa de creditoare, aratand ca suma solicitata este nedatorata, avand in vedere ca pentru acel spatiu avea incheiat contract incheiat pe o perioada determinata pana la data de 31.05.2006, notificand in acest sens societatea creditoarea.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat prin inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.
Procedura speciala a somatiei de plata este aplicabila, asadar, doar in cazul obligatiilor asumate prin contract constatat prin inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau alt inscris insusit de parti in orice mod admis de lege, din care sa rezulte existenta unei creante certe, lichide si exigibile. Conditiile prevazute in cuprinsul textului legal, referitoare la creanta insasi, cat si la modalitatea in care aceasta a fost asumata, trebuie indeplinite in mod cumulativ, pentru admisibilitatea cererilor formulate de catre creditori, pe calea procedurii speciale a somatiei de plata.
Totodata instanta a constatat ca contractul invocat instituie cadrul general de derulare a relatiei contractuale, executarea operatiunilor prevazute de acesta urmand a se concretiza in facturile fiscale emise de creditoare. Prin urmare, nu se poate retine ca insusi contractul probeaza o creanta certa, lichida si exigibila.
Facturile fiscale anexate la dosar nu au fost acceptate de debitoare, astfel incat nu se poate retine indeplinita conditia prevazuta de art. 1 din OG 5/2001, privind existenta unui inscris insusit de parti care sa releve o creanta certa, lichida si exigibila.
Astfel, debitoarea a contestat creanta pretinsa de creditoare, aratand ca suma solicitata este nedatorata, avand in vedere ca pentru acel spatiu avea incheiat contract incheiat pe o perioada determinata pana la data de 31.05.2006, notificand in acest sens societatea creditoarea.
Instanta a constatat ca, din inscrisurile depuse la dosar, nu rezulta indeplinirea de catre creanta pretinsa de societatea creditoare a conditiilor prevazute de textul de lege special. Astfel, sumele de bani cuprinse in facturile anexate nu au fost insusite la plata de catre debitoare, iar cuantumul lor nu poate fi coroborat cu alte inscrisuri de la dosar, pentru a putea fi considerate creante lichide, in sensul art.379 alin.4 C.proc.civ.
Se apreciaza ca procedura somatiei de plata poate fi exercitata numai daca existenta creantei este neindoielnica, neexistand litigiu cu privire la acest aspect, respectiv aceasta nu este contestata de debitor in ceea ce priveste existenta si cuantumul valoric al acesteia, deoarece in caz contrar, nu ar exista ratiunea instituirii unei proceduri speciale, diferita de cea de drept comun sau altfel spus, in masura in care este necesara administrarea de probe pentru a se stabili existenta sau cuantumul creantei.
Avand in vedere aceste aspecte, precum si probatoriul limitat permis de procedura speciala a somatiei de plata, art.6 alin.1 din OG nr.5/2001, creditoarea nedepunand la dosar alte inscrisuri din care sa reiasa acceptarea debitului de catre societatea debitoare, in baza principiului actori incumbit probatio, consfintit de art.1169 C.civ., instanta a constatat ca nu sunt indeplinite, in mod cumulativ, conditiile cerute de art.1 din OG nr.5/2001, in ceea ce priveste creanta societatii creditoare respingand cererea de emitere a somatiei de plata.
De asemenea, instanta a respins si capatul de cerere al creditoarei referitor la plata dobanzilor legale, avand in vedere ca acestea reprezinta accesorii ale obligatiei principale, urmand soarta acesteia, conform principiului accesorium sequitur principale.

Sursa: Portal.just.ro