Prin sentinta penala nr. 3107/13.10.2009, instanta a dispus condamnarea inculpatului C.S.B. la pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de talharie, prevazuta de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, a revocat liberarea conditionata a inculpatului din executarea unei pedepse de 3 ani si sase luni inchisoare ce ii fusese aplicata pentru savarsirea infractiunii de viol, prevazuta de art. 197 Cod penal, liberare dispusa prin sentinta penala nr. 603/13.02.2009 pronuntata de Judecatoria Iasi, ramasa definitiva prin nerecurare, in temeiul dispozitiilor art. 61 alin. 1 teza finala Cod penal contopind restul ramas neexecutat din pedeapsa de 3 ani si sase luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 488/16.02.2007 a Judecatoriei Iasi, de 388 de zile, cu pedeapsa aplicata pentru infractiunea de talharie, urmand ca inculpatul C.S.B. sa execute pedeapsa ce a mai grea, de 6 (sase) ani inchisoare.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:
In noaptea de 28/29.03.2009, inculpatul major C.S.B. a mers la discoteca organizata in satul S., unde a consumat bauturi alcoolice. In jurul orei 3.30, acesta a plecat de la discoteca, aflat in stare de ebrietate, impreuna cu martorul D., indreptandu-se spre domiciliu. La aproximativ 150 de metri de intersectia drumului judetean DJ248 cu drumul comunal M.-H., in care iluminatul public exista si era functional, cei doi s-au intalnit cu partea vatamata T.V. si fratele acestuia, martorul T.M.. Fara un motiv aparent, inculpatul l-a lovit cu pumnul in zona fetei pe T.V., care a incercat sa se indeparteze, indreptandu-se spre gardul curtii numitei F.M.. Inculpatul a mers dupa T.V., intrebandu-l daca are telefon mobil asupra sa, si a incercat sa il controleze prin buzunare. Atunci cand partea vatamata s-a opus, inculpatul a impins-o, simtind telefonul in buzunarul acesteia, si a incercat sa o loveasca la nivelul capului, cu piciorul. In momentul in care T.V. s-a aparat cu mainile, inculpatul i-a bagat mana in buzunarul pantalonilor si i-a sustras un telefon mobil LG KP130.
Instanta a retinut ca lovirea initiala cu pumnul in zona fetei a reprezentat o modalitate de a determina in mod rapid punerea victimei intr-o postura defensiva, in care nu s-ar fi putut apara cu aceeasi eficienta. Ulterior, inculpatul a impins partea vatamata in gard si a lovit-o cu piciorul in zona capului, aceasta aparandu-se cu mainile. Profitand de pozitia defensiva a victimei, cu mainile aparand zona capului, inculpatul a procedat la sustragerea efectiva a telefonului mobil din buzunarul acesteia. Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a actionat cu intentie directa, avand reprezentarea scopului, de luare a telefonului mobil din posesia legitima a lui T.V., si urmarind realizarea acestuia prin actiunile sale. Din analiza declaratiilor date de partile implicate si de martori instanta a tras concluzia ca inculpatul si-a prefigurat acest scop inca din momentul intalnirii cu partea vatamata, chiar daca l-a exprimat verbal dupa primul act de lovire, menit a o pune pe aceasta intr-o pozitie defensiva, de inferioritate.
Pentru individualizarea sanctiunii aplicate, instanta a tinut cont de pericolul concret ridicat al activitatii infractionale retinute in sarcina inculpatului, care rezulta din aceea ca fapta a fost comisa prin mai multe acte de lovire, in timpul noptii, pe un drum public, asupra unei victime minore, inculpatul fiind in stare de ebrietate. Instanta a tinut seama si de elementele care circumstantiaza persoana inculpatului, acesta fiind recidivist, dovedind perseverenta infractionala prin comiterea faptei la mai putin de o luna dupa liberarea sa conditionata si putand fi caracterizat ca periculos pentru public prin agresivitatea de care a dat dovada, sub influenta bauturilor alcoolice.
Individualizare pedeapsa, circumstante reale si personale
Sentinta penala nr. 3107 din data de 13.10.2009
pronunțată de Judecatoria Iasi
Domeniu Individualizare; Infractiuni; Infractiuni contra proprietatii; Minori; Proprietate privata; Recidiva |
Dosare Judecatoria Iasi |
Jurisprudență Judecatoria Iasi
Sursa: Portal.just.ro