Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

CERERE DE REJUDECARE CA URMARE A CONDAMNARII IN LIPSA. CONDITII DE ADMISIBILITATE Sentinta penala nr. 3696 din data de 25.11.2008
pronunțată de Judecatoria Iasi

Prin sentinta penala nr.3696/25.11.2008 a Judecatoriei Iasi, instanta a respins cererea formulata de condamnatul GT, care solicitase rejudecarea sa intrucit a fost condamnat in lipsa, indicind ca temei de drept disp. art. 522 ind. 1 alin. 1 Cod Procedura penala.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca, in conformitate cu disp. art. 522^1 Cpp, in cazul in care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului.
Pentru a fi respectata vointa legiuitorului, interpretarea corecta din punct de vedere gramatical si sistematic a sintagmei amintite nu poate fi decit aceea ce include in sfera de aplicare exclusiv pe inculpatii condamnati ce au lipsit pe intreaga durata a procedurii de judecata pana la raminerea definitiva a hotararii (atit la judecata si pronuntarea in prima instanta, cit si la judecata in apel si recurs, in masura in care au fost exercitate in cauza aceste cai ordinare de atac).
Din examinarea lucrarilor dosarului xxx/1996 al Judecatoriei Iasi, se constata, ca petentul GT a fost prezent la 9 termene de judecata. Ulterior, pina la pronuntare, petentul nu s-a mai prezentat in instanta, insa evident, a luat termen in cunostinta pentru aminarile ulterioare, in conformitate cu dispozitiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen. Lipsa ulterioara a acestuia din motive particulare nu a impiedicat solutionarea in conditii legale a cauzei, prin reprezentarea sa de aparatorul ales.
Inculpatul a luat cunostinta de condamnare si a declarat apel, recurs, fiind prezent personal in fata instantei de apel.
Ca atare, dreptul la aparare al inculpatului a fost asigurat in cauza prin audierea si prezenta sa nemijlocita in cursul urmaririi penale, partial in faza de judecata in prima instanta, precum si in cadrul judecatii in apel si, in permanenta, prin aparatori desemnati din oficiu, pe parcursul intregii proceduri penale pina la definitivarea acesteia, fiindu-i inaplicabile dispozitiile art. 5221 C. proc. pen.
Luind in calcul faptul ca dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata este recunoscut in Pactul international relativ la drepturile civile si politice si ca art. 6 paragraf 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale recunoaste celui acuzat "dreptul de a se apara el insusi" si "dreptul de a interoga martorii", Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca prezenta inculpatului este in principiu obligatorie la solutionarea cauzei. Curtea este constanta in a afirma ca in cazul procedurii in apel sau in recurs art. 6 din Conventie se aplica cu mai putina strictete, admitindu-se chiar regularitatea unor asemenea proceduri in care audienta se desfasoara fara prezenta celui acuzat (Hotararea Ekbatani). Se admit exceptii de la regula prezentei inculpatului atunci cind asigurarea acestei conditii ar conduce la aminarea nejustificata a procedurii, mai ales daca aceasta situatie a fost verificata si constatata si daca inculpatul are o culpa in absenta sa, astfel cum s-a intimplat si in speta de fata, cind inculpatul a ales sa nu se prezinte la anumite termene de judecata.
In consecinta, instanta a constatat ca cererea de rejudecare a petentului este indamisibila in principiu.

Sursa: Portal.just.ro