Prin sentinta penala nr.184/21.01.2009 a Judecatoriei Iasi s-a dispus , in temeiul dispozitiilor art. 278 indice 1 aliniatul 8 litera b Cod procedura penala admiterea plangerii formulate de petenta A.B. impotriva rezolutiei procurorului de netrimitere in judecata a intimatului M.N sub aspectul savarsirii infractiunilor de insulta si amenintare prev. de art. 205 si 193 Cod penal si trimiterea dosarului procurorului in vederea inceperii urmaririi penale. In motivarea plangerii formulate petenta a aratat ca solutia de netrimitere in judecata este nelegala si netemeinica intrucat se bazeaza pe o superficiala administrare a actelor premergatoare urmaririi penale.
Instanta a retinut ca plangerea este fondata. Potrivit dispozitiilor art. 228 alin. 6 Cod procedura penala neinceperea urmaririi penale se dispune daca din cuprinsul plangerii sau din continutul actelor premergatoare rezulta una dintre situatiile prevazute la art. 10 Cod procedura penala. In speta, s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de M.N, sub aspectul savarsirii infractiunilor de insulta si amenintare prev. de art. 205 si 193 Cod penal, retinandu-se ca faptele sesizate nu au fost savarsite de el. Din actele premergatoare urmaririi penale efectuate in cauza rezulta doar dubiul asupra comiterii faptei de catre intimatul M.N, organele de urmarire penala neuzand de toate mijloacele de proba pe care le-au avut la dispozitie pentru stabilirea cu certitudine a vinovatiei sau nevinovatiei intimatului. Astfel, administrarea probelor prev. de art. 91 indice 1 si urmatoarele Cod procedura penala permite localizarea telefonului cu care a fost folosita cartela SIM cu numerele de pe care au fost trimise mesajele cu continut amenintator si calomnios, precum si identificarea seriei IMEI a acestui telefon. Identificarea aparatului telefonic dupa seria IMEI permite ulterior identificarea numerelor de telefon ale cartelelor SIM cu care acest telefon a fost folosit si stabilirea proprietarului telefonului, daca acesta este folosit si cu un numar de abonament contractual. Din evidenta comunicarilor efectuate de la postul telefonic cu numarul _. in intervalul _.rezulta ca acest post telefonic a fost folosit numai pentru comunicarea de mesaje de tip SMS, ceea ce acrediteaza ideea ca telefonul in cauza este folosit cu alte cartele sim pentru apelare vocala. Este corecta sustinerea petentei A.B. potrivit careia cercetarea penala nu este completa. Continutul mesajelor, in contextul litigiului descris de partea vatamata si a calitatii petentei si intimatului determina banuiala legitima ca intimatul ar putea fi autorul faptei, iar din continutul informatiilor comunicate de organele de specialitate cu privire la traficul cartelei sim _.. coroborate exclusiv cu declaratia intimatului M.N nu se poate trage concluzia ca fapta nu a fost comisa de acesta. In masura in care nu se poate proceda localizarea aparatului telefonic, la identificarea seriei IMEI si a tuturor cartelelor sim cu care aparatul telefonic a fost folosit, se poate, pe baza principiului "in dubio pro reo" dispune o solutie de netrimitere in judecata fata de M.N .
Plangere impotriva rezolutiei de netrimitere in judecata. Admiterea plangerii. Motive de nelegalitate si netemeinicie. Cercetare penala incompleta .
Sentinta penala nr. 184 din data de 21.01.2009
pronunțată de Judecatoria Iasi
Sursa: Portal.just.ro