"Instanta de contencios constitutional este competenta sa analizeze inclusiv deciziile in interesul legii pronuntate de Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, daca prin acestea s-ar da unui act normativ o interpretare susceptibila de a intra in coliziune cu prevederile Constitutiei.
Or, Curtea a retinut ca decizia nr.27/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie nu a realizat o interpretare a continutului normativ al titlului VII al Legii nr.247/2005, astfel incat nu are competenta de a se pronunta asupra constitutionalitatii unei hotarari judecatoresti.
In consecinta, instantele judecatoresti cu atat mai mult nu pot cenzura deciziile in interesul legii pronuntate de Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, atunci cand nu realizeaza o interpretare a continutului normativ al unei legi, in speta - titlul VII al Legii nr.247/2005 - in conditiile in care nici Curtea Constitutionala nu are asemenea competenta".
Domeniu - efectele hotararilor pronuntate in recurs in interesul legii
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.1001/2/2014 - DECIZIA CIVILA NR.115A/07.04.2014) Prin cererea formulata la 14.02.2014 S.I. a solicitat revizuirea deciziei civile nr.304A/12.09.2012 pronun?ata de Curtea de Apel Bucure?ti - sec?ia a III-a Civila ?i pentru Cauze cu Minori ?i de Familie in temeiul art. 322pct. 10 ?i 5 Cod procedura civila in contradictoriu cu S.R. - M.F.P.
In motivarea cererii s-a aratat ca prin actiunea inregistrata sub nr.52357/3/2011, in temeiul art.1 din Primul Protocol aditional la CEDO, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de despagubiri banesti pentru imobilul teren in suprafata de 2.202,00 mp situat in str. Piscului nr. 92, sector 4 - Bucuresti.
Prin sentinta civila nr.521/05.03.2012, prima instanta a admis exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu, urmare a deciziei Inaltei Curti nr.27/14.11.2011, prin care s-a stabilit ca "actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr.247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art.1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art.13 din aceasta conventie sunt inadmisibile‘‘.
Impotriva sentintei civile nr. 521/05.03.2012 reclamanta a formulat apel, care prin decizia nr.304A/12.09.2012, a fost respins, instanta de apel retinand ca "in prezenta cale de atac nu poate sa cenzureze, astfel cum se solicita prin motivele de apel, decizia pronuntata in interesul legii si ca "nu poate fi inlaturata de la aplicare decizia in interesul legii, care potrivit art. 330 alin. 4 C. pr. civ. este obligatorie".
Prin decizia nr. 1679/26.03.2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia a I-a Civila a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta impotriva deciziei civile nr. 304A/12.09.2012, retinand faptul ca ,,in decizie se regasesc argumente, cu referire si la dispozitiile art. 330 alin. 4 CPC, in sensul ca nu se poate cenzura in acest cadru procesual o decizie in interesul legii, iar aceasta nu poate fi inlaturata de la aplicare‘‘.
Pe de alta parte, prin incheierea din data de 20.02.2012, Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila a respins ca inadmisibila cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate invocata de reclamanta, avand ca obiect dispozitiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, asa cum au fost interpretate prin decizia nr. 27/2011 a inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prin decizia nr. 257/1.02.2013, pronuntata in dosarul nr. 7996/2/2012, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, admitand recursul impotriva incheierii din data de 20.02.2012, a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, asa cum au fost interpretate prin decizia nr. 27.2011 a inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prin decizia nr.466/14,11.2013 (publicata Monitorul Oficial nr.35/16.01.2014), pronuntata in dosarul nr.433D/2013, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate "ca inadmisibila", avand in vedere faptul ca "nu are competenta de a se pronunta asupra deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca act jurisdictional, dar se poate pronunta asupra actului de reglementare primara, astfel cum a fost interpretat prin decizia acestei instante de judecata". Insa, fata de faptul ca "prin decizia nr. 27/14.11.2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a realizat o interpretare a continutului normativ al titlului VII din Legea nr.247/2005, in vederea aplicarii unitare a acestuia de catre instantelor Judecatoresti, interpretare care, in acord cu jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, sa fie susceptibila de a face obiectul unui control de constitutionalitate. (...) Instanta de contencios constitutional este competenta sa analizeze inclusiv deciziile in interesul legii pronuntate de catre inalta Curte de Casatie si Justitie, daca prin aceasta s-ar da unui act normativ o interpretare susceptibila de a intra in coliziune cu prevederile Constitutiei. Or, Curtea retine ca Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, nu a realizat o interpretare a continutului normativ a titlului VII din Legea nr. 247.2005, astfel incat, in temeiul art. 146 din Legea fundamentala, Curtea nu are competenta sa se pronunte asupra constitutionalitatii unei hotarari judecatoresti, exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulata urmand a fi respinsa ca inadmisibila".
Potrivit art. 322 pct. 10 C.proc.civ. 1865, "revizuirea unei hotarari ramase definitive in instanta de apel (...) se poate cere (...) daca, dupa ce hotararea a ramas definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala legea, ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care a facut obiectul acelei exceptii ori alte dispozitii din actul atacat care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare ".
Decizia nr. 466/2013 este pronuntata de Curtea Constitutionala asupra exceptiei invocate in prezenta cauza. Desi prin decizia respectiva nu s-a declarat neconstitutionala prevederea atacata, totusi revizuirea este admisibila.
Pe de o parte, Curtea Constitutionala insasi, prin numeroase decizii, a stabilit ca "puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acestea‘" (Decizia Plenului Curtii nr. 1/1995) sau ca textul art. 147 alin. 4 teza a doua din Constitutie "nu distinge nici in functie de tipurile de decizii pe care Curtea Constitutionala Ie pronunta, nici in functie de continutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia ca toate deciziile acestei Curti, in intregul lor, sunt general obligatorii" (Decizia Curtii nr. 206/2013).
Or, prin Decizia nr. 466/2013 Curtea Constitutionala a respins exceptia invocata, retinand ca nu este competenta sa analizeze Decizia nr. 27/2011, deoarece aceasta nu realizeaza o interpretare si aplicare unitara a continutului dispozitiilor, cu sensul de acte normative, constatare care se impune instantelor judecatoresti cu caracter obligatoriu.
Pe de alta parte, prin decizia nr. 206/2013, analizand exceptia de neconstitutionalitate a art. 4145 alin. 4 Cod proc.pen., care reglementeaza obligativitatea deciziilor pronuntate in recursuri in interesul legii in materie penala, Curtea Constitutionala a retinut ca "fata de textul constitutional de referinta al art. 126 alin. (3), sintagma "dezlegarea data problemelor de drept judecate" [text similar in art. 3307 alin. 4 CPC 1865 - n.n.], cuprinsa in art. 4145 alin. 4 din Codul de procedura penala, pe de o parte nu poate privi decat interpretarea si aplicarea unitara a continutului dispozitiilor legale, cu sensul de acte normative, (...) si, pe de alta parte, nu poate privi decat interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre instantele judecatoresti (...). Altfel spus, numai in aceste conditii "dezlegarea data problemelor de drept judecate" poate fi obligatorie, pentru ca numai in aceste conditii poate exista o compatibilitate cu normele constitutionale. Orice alta interpretare este in contradictie cu prevederile art.147 alin.1 si 4 din Constitutie, deoarece lipseste de efecte deciziile Curtii Constitutionale (...)".
Or, Curtea Constitutionala a dezlegat cu efect obligatoriu problema competentei instantelor judecatoresti de a analiza deciziile in interesul legii pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie atunci cand acestea nu privesc interpretarea si aplicarea unitara a continutului dispozitiilor legale.
Pentru aceste motive, solicita interpretarea art.322 pct. 10 C.proc.civ. 1865 in sensul ca revizuirea este admisibila si atunci cand, desi a respins exceptia invocata in cauza respectiva, Curtea Constitutionala a dezlegat insasi problema dedusa judecatii.
Asemenea interpretare este conforma cu argumentele Curtii Constitutionale in Decizia nr. 1016/22.09.2010, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr.177/2010 prin care, intre altele, s-a introdus art. 322 pct. 10 in Codul de Procedura Civila.
Curtea Constitutionala retine ca "Reglementarea legislativa este fireasca si echitabila, atata vreme cat, in cauza respectiva, partile, dand dovada de diligenta, au invocat exceptia de neconstitutionalitate, intelegand sa se foloseasca de acest mijloc de aparare in scopul valorificarii drepturilor si intereselor lor legitime. Dimpotriva, lipsa reglementarii unei cai de atac ar fi lipsit de fundament insusi controlul de constitutionalitate, intrucat ar fi pus partile in imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curtii, deci ale controlului de constitutionalitate pe care ele l-au declansat, imprejurarea ce ar fi echivalat cu o veritabila sanctiune aplicabila acestora".
Potrivit art. 322 pct. 5 CPC 1865, "daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor (...)".
Prevederile art. 322 pct. 5 teza I CPC 1865 stabileste trei conditii de admisibilitate: descoperirea unui inscris dupa darea hotararii atacate, inscrisul sa fie doveditor si sa nu fi putut fi prezentat dintr-o imprejurare mai presus de vointa partii.
Inscrisul nou este reprezentat de Decizia Curtii Constitutionale nr.466/2013, care s-a publicat in Monitorul Oficial nr.35/16.01.2014, reclamanta luand cunostinta la data publicarii, care este evident ulterioara hotararii atacate, si neputand prezenta inscrisul instantei de apel din imprejurari evident mai presus de vointa sa.
Inscrisul este doveditor, deoarece, cu putere obligatorie, stabileste lipsa puterii obligatorii a Deciziei nr.27/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conditiile in care acest aspect este principala problema dezbatuta prin motivele de apel, iar instanta de apel a respins apelul cu motivarea ca "in prezenta cale de atac nu poate sa cenzureze, astfel cum se solicita prin motivele de apel, decizia pronuntata in interesul legii si ca "nu poate fi inlaturata de la aplicare decizia in interesul legii, care potrivit art.330f alin.4 C.pr.civ. este obligatorie".
Fata de toate aceste argumente, apelanta solicita a se constata admisibilitatea prezentei revizuiri, intemeiate in principal pe art. 322 pct. 10 CPC 1865, iar in subsidiar pe art. 322 pct. 5 CPC 1865.
Prezenta cauza ridica problema situatiei determinate de Inalta Curte prin pronuntarea unui recurs in interesul legii prin decizia nr. 27/2011, care, potrivit 3307 alin. 3 CPC 1865, ar fi obligatorie pentru instante, dar care, potrivit considerentelor deciziei Curtii Constitutionale nr. 466/14.11.2013, "Nu a realizat o interpretare a continutului normativ al titlului Vil din Legea nr. 247/2005".
Pe de alta parte insa, conform art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinara si nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale, iar potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale deciziile instantei de contencios constitutional sunt general obligatorii in intregul lor, atat cu privire la dispozitiv, cat si in ceea ce priveste considerentele.
De asemenea, conform art. 20 alin. 2 din Constitutie (act normativ cu forta superioara si Codului de Procedura Civila si Legii privind statutul judecatorilor si procurorilor), "daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale", iar conform art. 99 lit. t) si art. 991 din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinara exercitarea functiei cu nesocotirea din culpa, in mod grav, neindoielnic si nescuzabil, a normelor de drept material or procesual.
Or, in speta de fata, Curtea Constitutionala a decis ca Decizia nr.27/2011 nu priveste interpretarea si aplicarea unitara a continutului dispozitiilor legale, cu sensul de acte normative, ceea ce, conform jurisprudentei constante a instantei de contencios constitutional, conduce la lipsa caracterului obligatoriu al Deciziei nr. 27/2011.
Aceasta deoarece in Decizia nr. 466/2013, Curtea Constitutionala s-a declarat competenta sa analizeze inclusiv deciziile in interesul legii pronuntate de inalta Curte de Casatie si Justitie, insa a refuzat sa analizeze Decizia nr. 27/2011, desi aceasta este pronuntata (asa cum reiese din cuprinsul sau) in interesul legii, cu motivarea ca nu realizeaza o interpretare a continutului normativ al Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, de vreme ce Curtea Constitutionala a retinut ca Curtea Constitutionala a retinut ca "ambele categorii de decizii [deciziile Curtii Constitutionale si deciziile inaltei Curti in interesul legii - n.n.[...] dau expresie unor competente specifice, strict prevazute de lege; prin urmare [...] respectarea lor nu impiedica exercitarea competentelor legale ale instantelor de judecata", rezulta ca revine instantei de judecata competenta de a analiza conformitatea Deciziei nr. 27/2011 cu dispozitiile art. 20 din Constitutie raportat la art. l CEDO si art.1 din primul protocolul aditional la CEDO, aspecte care au facut obiectul exceptiei de neconstitutionalitate invocate in prezenta cauza. respinsa ca inadmisibila.
Reiteram - avand in vedere importanta argumentului - faptul ca prin Decizia nr. 206/2013, Curtea Constitutionala a retinut ca numai daca priveste interpretarea si aplicarea unitara a continutului dispozitiilor legale, cu sensul de acte normative "dezlegarea data problemelor de drept judecate poate fi obligatorie, orice alta interpretare fiind in contradictie cu art. 147 alin.1 si 4 din Constitutie.
Pentru aceste motive, actul nou invocat in prezenta cauza are caracter inrauritor asupra solutiei instantei de apel, de vreme ce Decizia nr.466/2013 impune instantei, cu caracter obligatoriu, sa analizeze Decizia nr.27/2011, aratandu-se ca instanta de contencios constitutional nu este competenta, fata de faptul ca nu se realizeaza o interpretare a continutului normativ al unei dispozitii legale.
In analiza respectiva, prin Decizia nr. 27/2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca sunt inadmisibile actiunile formulate impotriva S.R. in temeiul art.1 din Primul Protocol aditional la CEDO, cu motivarea ca "CEDO nu a constatat ca solutiile legislative sunt inadecvate, ci doar ca Fondul Proprietatea, instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este functionar".
Aceasta concluzie este evident contrara jurisprudentei Curtii Europene care a constatat prin aplicarea procedurii hotararii pilot - existenta unei disfunctionalitati sistemice generata de "redactarea defectuoasa a legislatiei cu privire la restituirea imobilelor nationalizate si din aplicarea sa defectuoasa de autoritatile administrative" si a aratat ca una din masurile care ar trebui luate este "modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care a constatat numite lipsuri si implementarea urgenta a unor masuri simplificate si eficiente, intemeiate pe masuri legislative si pe o practica si administrativa coerenta".
De asemenea, Inalta Curte arata ca "nu se poate vorbi despre o incalcare a jurisprudentei CEDO dupa pronuntarea hotararii pilot in cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei", din moment ce S.R. a fost obligat sa ia masurile care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art.1 din Primul Protocol aditional la CEDO conform principiilor consacrate de Conventie.
Aceasta concluzie este evident contrara jurisprudentei Curtii Europene, care, in cauza Vermeire c. Belgia, a aratat ca o reforma globala, destinata sa modifice in profunzime intr-o maniera coerenta legislatia interna, nu poate constitui o problema prealabila respectarii Conventiei, iar libertatea de alegere recunoscuta Statului cu privire la mijloacele de a-si executa obligatia in temeiul art.53 (actual art.46 §1 C.E.D.O. nu trebuie sa permita suspendarea aplicarii Conventiei in asteptarea finalizarii unei asemenea reforme.
Totodata, Inalta Curte a aratat ca "rationamentul este identic cu cel expus de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia nr. 33/09.06.2008, [prin care] a fost analizata admisibilitatea actiunilor in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun", iar "in prezenta cauza se analizeaza posibilitatea pe care o au persoanele indreptatite de a beneficia de despagubiri in alte conditii st in alta procedura decat cea instituita de legea speciala‘, este asadar evidenta similitudinea problemei de drept in discutie, singura deosebire constand in natura masurii reparatorii solicitate de reclamant".
Or, prin Decizia nr. 33/2008, aplicand art. 20 alin. 2 din Constitutie, inalta Curte a retinut ca "este insa necesar a se analiza, in functie de circumstantele concrete ale cauzei, in ce masura legea interna intra in conflict cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului (...); cu alte cuvinte, atunci cand exista neconcordante intre legea interna si Conventie, trebuie sa se verifice pe fond daca si paratul in actiunea in revendicare nu are un bun in sensul Conventiei (...)". Concluzionand, Inalta Curte arata ca "in vederea aplicarii unitare a legii, va stabili ca Iegea speciala inlatura aplicarea dreptului comun (...) si aplicarea unor dispozitii ale legii speciale poate fi inlaturata daca acestea contravin Conventiei Europene a Drepturilor Omului".
Raportat la aceste trei aspecte, rezulta evident ca prin Decizia nr.27/2011 recursul in interesul legii s-a transformat intr-o forma de control a hotararilor Curtii Europene, inalta Curte statuand expres in sensul contrar celor retinute de instanta europeana.
Prin urmare, in conditiile in care decizia nr. 27/2011 contravine CEDO, vazand si faptul ca nu este data in interpretarea legii, astfel incat nu are caracter obligatoriu, rezulta ca decizia nr. 27/2011 trebuie inlaturata de la aplicare.
Pe cale de consecinta, apelanta solicita a se constata admisibilitatea cererii de revizuire, in principal in temeiul art. 322 pct. 10 CPC 1865, iar in subsidiar in temeiul art. 322 pct. 5 CPC 1865, admiterea cererii, schimbarea deciziei atacate, urmand ca pe fondul cauzei admiterea apelului, respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii si trimiterea cauzei pentru reluarea judecatii la prima instanta, cu cheltuieli de judecata.
Analizand cererea din perspectiva dispozi?iilor art.326 alin. 3 Cod procedura civila potrivit carora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii ?i la faptele pe care se intemeiaza, Curtea va respinge cererea ca neintemeiata avand in vedere urmatoarele considerente:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila in data de 05.07.2011, sub nr. 52357/3/2011, reclamanta S.I. a chemat in judecata pe paratul S.R. - M.F.P., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta, in temeiul art. 1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 650 000 lei cu titlu de despagubiri banesti pentru imobilul teren in suprafata de 2 202, 00 mp situat in str. Piscului, nr. 92, sector 4 Bucuresti, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr.521/05.03.2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a admis exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de parat si a respins ca inadmisibila cererea formulata de reclamanta S.I., in contradictoriu cu paratul S.R. - M.F.P., avand ca obiect pretentii.
Analizand cauza, din perspectiva exceptiei inadmisibilitatii invocate, tribunalul a constatat in esen?a ca prin notificarea din 19.02.2002 inaintata prin executor judecatoresc M.D., B.A. a solicitat P.M.B. restituirea in natura a imobilului din str. Calea Piscului nr. 92, sector 4 Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 1055 din 12.11.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila in dosarul nr. 2360/2003, a fost admisa in parte actiunea in revendicare formulata de B.A. in contradictoriu cu M.B. si a fost obligat acesta din urma sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 6206 mp situat in Bucuresti, str. Piscului, nr. 92 sector 4.
Urmare decesului lui B.A. (in data de 23.11.2005), au ramas mostenitori legali B.M., B.A.M. si N.P.F., potrivit certificatului de mostenitor nr. 59 din 16.12.2005 BNP Sandina Tabarana.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 3467 din 07.11.2006 BNP Romelia Dragomir si Maria Popovici, reclamanta S.I. in calitate de cesionar a cumparat de la cedentele B.M., B.A.M. si N.P.F. toate calitatile procesuale detinute sau izvorate din orice procedura judiciara si/sau administrativa ce ar avea ca obiect terenul situat in Bucuresti, str. Piscului, nr. 92 sector 4, in suprafata de 2 202 mp.
Prin sentinta civila nr. 195 din 13.02.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila in dosarul nr. 39418/3/2008 a fost admisa in parte cererea formulata de reclamanta S.I. in contradictoriu cu paratul M.B. - P.G., fiind obligat paratul sa emita dispozitie in temeiul Legii nr.10/2001 de acordare de masuri reparatorii prin echivalent pentru diferenta de 800 mp de teren si pentru constructia din Bucuresti, str. Piscului, nr. 92, sector 4. Sentinta a ramas definitiva prin decizia civila nr. 683 din 18.12.2008 a Curtii de Apel Bucuresti prin care s-au respins apelurile ca nefondate, ramanand irevocabila prin nerecurarea deciziei mentionate.
In executarea dispozitivului acestei sentinte, a fost emisa dispozitia nr. 12785 din 04.08.2010, prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent constand in diferenta dintre despagubirile incasate si valoarea de piata, pentru constructia demolata in suprafata construita desfasurata de 475 mp ce a fost situata in Bucuresti, Calea Piscului, nr. 92, sector 4, si acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul in suprafata de 800 mp, imposibil de restituit in natura cesionarei S.I.
Tribunalul a retinut ca prin sentinta civila nr. 195 din 13.02.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila in dosarul nr. 39418/3/2008 a fost solutionata complet notificarea formulata de B. A., inclusiv sub aspectul acordarii de masuri reparatorii prin echivalent pentru diferenta de 800 mp teren, ulterior fiind emisa o dispozitie in acest sens, fiind epuizata in aceasta maniera procedura speciala instituita prin Legea 10/2001. S-a observat ca instanta a analizat inclusiv hotararea judecatoreasca anterioara, retinand ca desi reclamanta a pretins masuri reparatorii prin echivalent pentru suprafata de 2202 mp, este indreptatita sa primeasca masuri reparatorii prin echivalent exclusiv pentru suprafata de 800 mp. Apelul formulat impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat, nefiind formulat recurs.
Legea nr.10/2001 a suprimat, in totalitatea ei, actiunea legii vechi in ceea ce priveste imobilele ce fac obiectul ei de reglementare si, fara a suprima accesul la justitie, a perfectionat sistemul masurilor reparatorii si, prin norme procedurale speciale, cu caracter absolut, l-a subordonat controlului judecatoresc.
Prin intrarea in vigoare a Legii 247/2005 a fost modificat sistemul de acordare a masurilor reparatorii constand in despagubiri, dispozitiile legii 10/2001 privind acordarea de despagubiri pentru imobilele imposibil de restituit in natura fiind modificate in mod corespunzator, prin aceste norme speciale. Si acest act normativ prevede un control judecatoresc extins asupra tuturor fazelor procedurii, exercitat de catre curtile de apel, astfel incat adresabilitatea la instanta este supusa acestei proceduri speciale, ulterior intrarii in vigoare a acestei legi, in ceea ce priveste acordarea de despagubiri, stabilirea cuantumului acestora.
Ca urmare, adresabilitatea la instanta este supusa, in speta, procedurilor speciale prevazute de legea noua, ca lege speciala si, in temeiul regulii potrivit cu care, in caz de conflict intre o norma generala si o norma speciala, aceasta din urma se va aplica cu prioritate (speciallia generalibus derogant), rezulta ca, in cauza, sunt pe deplin incidente prevederile Legii nr. 10/2001, republicata si ale Legii 247/2005.
Tribunalul a retinut incidenta deciziei nr. 27/2011 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii privind admisibilitatea actiunilor in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 Protocol 1 din conventie si ale art. 13 din Conventie. Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca astfel de actiuni sunt inadmisibile, intrucat ignora dispozitiile legii speciale. Decizia din recurs in interesul legii a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 17 februarie 2012, dezlegarea problemelor de drept judecate de Inalta Curte de Casatie si Justitie fiind obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, conform art. 3307 alin. 4 C.proc.civ.
Impotriva sentintei civile nr.521/05.03.2012 a formulat apel reclamanta S.I., prin care a solicitat admiterea apelului si schimbarea hotararii apelate, in sensul respingerii exceptiei inadmisibilitatii actiunii .
Printre altele, s-a invocat ?i faptul ca blocul de legalitate contravine blocului de conventionalitate; trebuia inlaturata aplicarea Legii nr. 247/2005 si decizia nr.27/2011a Inaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie iar exceptia inadmisibilitatii actiunii trebuia respinsa.
In acest sens, apelanta a aratat ca decizia ICCJ este data cu depasirea competentei instantei care este limitata in recursurile in interesul legii la interpretarea legii. Inalta Curte, putea, solutionand recursul in interesul legii, numai sa se limiteze la interpretarea legii, nicidecum la constatarea conventionalitatii sau neconventionalitatii acesteia.
Or, in Decizia ICCJ nr. 27/2011, Inalta Curte, desi arata ca "rationamentul este identic", nu s-a limitat la constatarea aplicarii principiului specialia generalibus derogant, ci a verificat insasi conventionalitatea legii cu Conventia Europeana, desi anterior aratase ca acest lucru trebuie facut "in functie de circumstantele concrete ale cauzei", care "trebuie sa se verifice pe fond".
Procedand astfel, Inalta Curte a depasit puterile sale, in solutionarea unui recurs in interesul legii, ceea ce face ca decizia pronuntata sa nu fie obligatorie sub acest aspect. Arata apelanta ca nu invoca in acest context lipsa fortei obligatorii a insasi deciziei lCCJ, ci lipsa fortei obligatorii a acelor considerente care sunt rezultatul unei depasiri a competentelor instantei.
Curtea de Apel Bucure?ti - Sec?ia a III-a Civila ?i pentru Cauze cu Minori ?i de Familie prin decizia civila nr.304A/12.09.2012 a respins apelul ca nefondat re?inand in considerente ca, prin motivele de apel formulate, apelanta - reclamanta apreciaza ca prezenta actiune prin care solicita despagubiri, de la S.R. - M.F.P., in temeiul dispozitiilor art. 1 din primul Protocol Aditional la CEDO nu este inadmisibila si ca, decizia in interesul legii nr. 27/2011 nu este aplicabila in cauza, fiind in contradictie cu reglementarile internationale.
De asemenea, s-a aratat ca, in prezenta cale de atac, C.A.B. nu poate sa cenzureze, astfel cum se solicita prin motivele de apel, decizia pronuntata in interesul legii, ci doar eventual, sa o inlature de la aplicare, daca ar aprecia ca intra in concordanta cu reglementarile internationale, ceea ce nu este cazul in speta.
Decizia nr.27/14 noiembrie 2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in solutionarea unui recurs in interesul legii vizand chiar problema in discutie, obligatorie potrivit art.329 Cod procedura civila, a stabilit, in urma admiterii recursului, ca, actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al legii 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale si ale art. 13 din Conventie, sunt inadmisibile.
In decizia a carei revizuire se solicita s-a mai re?inut ca, nu poate fi inlaturata de la aplicare decizia in interesul legii, care potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ. este obligatorie intrucat aceasta este in concordanta cu reglementarile internationale ?i ca nu se poate retine existenta unei neconcordante intre acesta si reglementarile internationale, intrucat, in chiar cuprinsul deciziei, Inalta Curte de Casatie si Justitie, a verificat acest aspect si a aratat in concret, concordanta reglementarii interne cu cea internationala, din perspectiva drepturilor conferite si a limitarilor ce pot fi impuse, astfel ca sunt nefondate criticile apelantei sub acest aspect.
Impotriva acestei decizii revizuienta a exercitat calea de atac a recursului, acesta fiind respins ca nefondat prin decizia civila nr.1679/26.03.2013 pronun?ata de Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie.
Analizand cererea din perspectiva dispozi?iilor art.326 alin. 3 Cod procedura civila potrivit carora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii ?i la faptele pe care se intemeiaza, Curtea va respinge cererea ca inadmisibila avand in vedere urmatoarele considerente:
Potrivit art.322 pct.10 Cod procedura civila revizuirea unei hotarari ramase definitive in instan?a de apel se poate cerere daca,dupa ce hotararea a devenit definitiva, Curtea Constitu?ionala, s-a pronun?at asupra excep?iei invocate in aceea cauza, declarand neconstitu?ionala legea, ordonan?a ori o dispozi?ie dintr-o lege sau ordonan?a care a facut obiectul acelei excep?ii ori alte dispozi?ii din actul atacat, care in mod necesar ?i evident, nu pot fi disociate de prevederile men?ionate in sesizare.
Cererea de revizuire a fost intemeiata ?i pe dispozi?iile art.322 pct.5 teza I-a Cod procedura civila, argumentele invocate fiind insa acelea?i cu ipoteza prevazuta la pct. 10 al art. 322 Cod procedura civila.
In dovedirea cererii de revizuire s-a invocat decizia nr.466/14.11.2013 a Cur?ii Constitu?ionale pronun?ata in dosarul nr.7996/2/2012 al Cur?ii de Apel Bucure?ti - sec?ia a III-a Civila ?i pentru Cauze cu Minori ?i de Familie, la sesizarea revizuientei S.I.
Prin decizia nr.466/2013 a Cur?ii Constitu?ionale s-a respins, ca inadmisibila, excep?ia de neconstitu?ionalitate a prevederilor titlului VII intitulat "Regimul stabilirii ?i pla?ii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv"din Legea nr.247/2005, astfel cum aceasta a fost stabilita prin Decizia Inaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie nr.27/2011.
Pentru a fi incident art. 322 pct.10 Cod procedura civila este necesar ca, solu?ionand excep?ia invocata in acea cauza, Curtea Constitu?ionala ,sa fi declarat neconstitu?ionala legea, ordonan?a ori o dispozi?ie dintr-o lege sau ordonan?a care a facut obiectul acelei excep?ii ori alte dispozi?ii din actul atacat, care in mod necesar ?i evident, nu pot fi disociate de prevederile men?ionate in sesizare.
Ori , in prezenta cauza, Curtea Constitu?ionala a respins ca inadmisibila, excep?ia de neconstitu?ionalitate a prevederilor titlului VII intitulat "Regimul stabilirii ?i pla?ii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv"din Legea nr.247/2005 , astfel cum aceasta a fost stabilita prin Decizia Inaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie nr.27/2011.
Curtea nu va primi opinia revizuientei sprijinita pe argumentele potrivit carora ?i in situa?ia in care excep?ia a fost respinsa cererea de revizuire in temeiul art. 322 pct. 10 Cod procedura civila este admisibila in raport de considerentele sale, considerente ce fac corp comun cu dispozitivul ?i in intregul lor, sunt general obligatorii; ori pentru faptul ca a respins excep?ia invocata deoarece a considerat ca nu este competenta sa analizeze decizia nr.27/2011. Invocand decizia nr.206/2013 a Cur?ii Constitu?ionale pronun?ata cu ocazia examinarii art.4145 alin.4 Cod.proc.pen., petenta apreciaza ca, instan?a Constitu?ionala a dezlegat cu efect obligatoriu problema competen?ei instan?elor judecatore?ti de a analiza deciziile in interesul legii pronun?ate de Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie atunci cand acestea nu privesc interpretarea ?i aplicarea unitara a con?inutului dispozi?iilor legale.
Nici in decizia nr.206/2013 ?i nici in decizia nr.466/2013 Curtea Constitu?ionala nu a ajuns la aceasta concluzie.
In considerentele deciziei nr.466/2013 se arata ca "Curtea Constitu?ionala nu are competen?a de a se pronun?a asupra deciziei Inaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie ca act jurisdic?ional, dar se poate pronun?a asupra actului de reglementare primara, astfel cum a fost interpretat prin decizia acestei instan?e de judecata. Curtea a constatat ca prin decizia nr.27/2011 ICCJ nu a realizat o interpretare a con?inutului normativ al titlului VII din Legea nr.247/2005, in vederea aplicarii unitare a acestuia de catre instan?ele judecatore?ti, interpretare care, in acord cu jurispruden?a constanta a Cur?ii Constitu?ionale, sa fie susceptibila de a face obiectul unui control de constitu?ionalitate.
Prin decizia 27/2011, ICCJ a stabilit aplicarea unitara a unui principiu general al dreptului, statuand ca legea speciala-titlul VII din Legea nr.247/2005 - se aplica prioritar fa?a de legea generala, in virtutea principiului general de drept, potrivit caruia legile speciale deroga de la cele generale - specialia generalibus derogant.
Instan?a de contencios constitu?ional este competenta sa analizeze inclusiv deciziile in interesul legii pronun?ate de ICCJ, daca prin acestea s-ar da unui act normativ o interpretare susceptibila de a intra in coliziune cu prevederile Constitu?iei.
Or, Curtea a re?inut ca decizia nr.27/2011 pronun?ata de ICCJ, nu a realizat o interpretare a con?inutului normativ al titlului VII din Legea nr.247/2005, astfel incat nu are competen?a de a se pronun?a asupra constitu?ionalita?ii unei hotarari judecatore?ti .
Prin urmare, Curtea Constitu?ionala a respins ca inadmisibila excep?ia invocata de petenta S.I., re?inand ca prin decizia nr.27/2011 ICCJ a stabilit aplicarea principiului specialia generalibus derogant, cum de altfel s-a ?i pronun?at in fond prima instan?a cand a respins ac?iunea ca inadmisibila .
In consecin?a, instan?ele judecatore?ti cu atat mai mult nu pot cenzura deciziile in interesul legii pronun?ate de Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, atunci cand nu realizeaza o interpretare a con?inutului normativ al unei legii, in spe?a - titlul VII din Legea nr.247/2005 - in condi?iile in care nici Curtea Constitu?ionala nu are asemenea competen?a.
Din aceasta perspectiva, nici dispozi?iile art. 322 pct. 5 Cod procedura civila nu sunt aplicabile cauzei, deoarece inscrisul nou - decizia nr.466/2013 a Cur?ii Constitu?ionale - nu este determinant, in sensul ca daca ar fi fost cunoscut de instan?a cu ocazia judecarii fondului, solu?ia ar fi fost alta decat cea pronun?ata.
Astfel, daca una dintre condi?ii prevazute de art. 322 pct.5 ?i 10 Cod procedura civila nu este indeplinita, cererea de revizuire se va respinge ca inadmisibila.