Constatare nulitate act juridic

Sentinta civila nr. 289 din data de 07.03.2013 pronunțată de Judecatoria Gura Humorului

(SC nr. 289/07.03.2013 - DOMENIU : CONTRACTE )

Reclamantul DG, in contradictoriu cu paratii ZV si ZS, a solicitat instantei sa constate ca actul sub semnatura privata intitulat "chitanta" intocmit in data de 21 iunie 1984 a fost intocmit in fals prin contrafacerea semnaturii pretinsei vanzatoare ZV, sa se dispuna anularea actului sub semnatura privata intitulat "chitanta" din 21 iunie 1984 pentru intocmirea in fals a inscrisului respectiv. In urma precizarilor si lamuririlor ulterioare ale reclamantului a rezultat ca acesta nu a inteles sa investeasca instanta cu anularea actului juridic patrimonial la care se refera inscrisul a carui contrafacere a solicitat sa fie constatata, prin nici unul din cele 2 capete de cerere formulate.
Instanta a constatat : in procesul civil, daca o parte isi sprijina pretentiile pe un inscris, partea careia i se opune actul poate declara ca este fals, aratandu-l si pe autorul falsului, cercetarea si stabilirea falsului urmand sa se faca de organele de urmarire penala si de instanta de judecata penala, asa cum prevede art. 183 CPC. Potrivit art. 184 CPC cand nu este caz de judecata penala sau daca actiunea publica s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanta civila, prin orice mijloace de dovada. Art. 184 CPC invocat de reclamant nu poate primi eficienta juridica, facandu-se abstractie de celelalte dispozitii procesuale, art. 180-183 CPC, care reglementeaza procedura falsului si din care rezulta ca cercetarea falsului de catre instanta se face pe cale incidentala si nu pe cale principala asa cum a solicitat reclamantul in prezenta cauza. Instanta civila nu se poate transforma in instanta penala, pentru a cerceta falsul pe cale principala, chiar in ipotezele in care actiunea penala s-a stins sau s-a prescris. In cauza nu se poate invoca in vederea sustinerii admisibilitatii actiunii nici decizia nr. 15 din 21 noiembrie 2005 a I.C.C.J., potrivit caruia in cauzele in care actiunea penala s-a stins in faza de urmarire penala, printr-o solutie de netrimitere in judecata, adoptata de procuror, acesta are calitatea de a exercita in fata instantei civile actiunea pentru desfiintarea totala sau partiala a unui inscris falsificat, numai in cazurile prevazute de art. 45 alin. 1 din CPC, iar in celelalte cazuri, aceeasi actiune apartine partilor, intrucat nu este data situatia premisa, respectiv aceea a unei actiuni penale stinse in faza de urmarire penala. De asemenea, potrivit art. 111 CPC. "Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.". Asadar, admisibilitatea unei astfel de actiuni este data de premisa existentei unui drept si a carei constatare este necesara, fara ca titularul sau sa aiba la dispozitie o actiune in realizare. In cauza, reclamantul nu a solicitat constatarea unui drept ci constatarea unei situatii de fapt, respectiv a contrafacerii unui inscris, ca mijloc de proba si ulterior, pe cale de consecinta anularea acestuia. In consecinta, instanta a admis exceptia inadmisibilitatii si a respins cererea formulata de reclamant ca inadmisibila.

Sursa: Portal.just.ro