Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Succesiune inadmisibilitatea actiunii Hotarare nr. 1733 din data de 19.11.2008
pronunțată de Judecatoria Gura Humorului

SUCCESIUNE. INADMISIBILITATEA ACTIUNII ( 1733 din 19.11.08).

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Gura Humorului, reclamanta DM a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate ca este unica mostenitoare a tatalui sau, SM si ca a dobandit dreptul de proprietate asupra mai multor imobile.
Prin cererea in constatare asa cum este reglementata de dispozitiile art. 111 cod procedura civila, reclamantul poate solicita instantei, doar existenta uni drept subiectiv al sau ori inexistenta unui drept subiectiv al paratului impotriva sa, deci constatarea existentei sau inexistentei unui raport juridic concret.
Reclamanta asa cum a precizat actiunea la primul termen de judecata nu a inteles sa cheme vreo persoana fizica sau juridica in cauza, astfel incat cererea a fost respinsa ca inadmisibila, pe calea procedurii contencioase, intrucat nu exista nici un parat in cauza.

Sursa: Portal.just.ro