Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Suferintele fizice prelungite nu justifica acordarea unor daune morale periodice, in conditiile in care acestea nu au avut drept cauza unica fapta paratului. Sentinta civila nr. 6902 din data de 02.07.2013
pronunțată de Judecatoria Galati

Prin sentinta penala nr.237/2007 pronuntata in dosarul Judecatoriei Galati, s-a apreciat ca suma de 1000 lei cu titlu de daune morale este suficienta fata de imprejurarile in care a fost comisa infractiunea, respectiv atitudinea provocatorie a partii vatamate si urmarile produse care nu au o gravitate ridicata. A mai retinut instanta penala ca, fiind in stare de ebrietate, partea vatamata E. C. i-a adresat injurii si reprosuri inculpatului M M C.
Pe de alta parte, constata ca, potrivit actelor medicale depuse la dosarul cauzei, suferintele fizice ulterioare ale intimatului - reclamant nu au fost determinate in exclusivitate de fapta recurentului - parat si, in lipsa unor afectiuni vasculare anterioare, piciorul intimatului - reclamant s-ar fi vindecat la scurt timp dupa savarsirea faptei.
In aceste imprejurari, tribunalul retine ca suferintele fizice prelungite nu justifica acordarea unor daune morale periodice, suma de 1000 lei acordata de instanta penala cu acest titlu in considerarea circumstantelor concrete ale cauzei fiind suficienta pentru a repara suferinta morala a intimatului - reclamant.

Sursa: Portal.just.ro