Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Plangere contraventionala - fapta nu intruneste elementele constitutive ale contraventiei. Sentinta civila nr. 1927 din data de 27.10.2009
pronunțată de Judecatoria Gaesti

Plangere contraventionala - fapta nu intruneste elementele constitutive ale contraventiei.

Prin sentinta civila nr. 1927/27.10.2009, pronuntata de Judecatoria Gaesti, a fost respinsa ca neintemeiata plangerea formulata de petenta S.C. D. S.R.L., in contradictoriu cu intimatul I.G.P.R. - S.P.A. Biroul Politiei A1 Bucuresti.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca sustinerile petentei in sensul ca descrierea faptei s-a facut in mod generic, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, sunt neintemeiate, intrucat procesul verbal cuprinde toate elementele prevazute de lege, respectiv data, ora si locul savarsirii faptei, datele de identificare ale conducatorului auto si ale autovehiculului condus de acesta, precum si descrierea faptei retinute in sarcina sa.
Pe de alta parte, instanta a constatat ca nici sustinerile petentei in sensul ca s-au incalcat dispozitiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nu pot fi luate in considerare, intrucat reprezentantul societatii contraveniente nu era de fata la intocmirea procesului verbal, iar art. 19 coroborat cu art. 26 din O.G. nr. 2/2001 arata ca procesul verbal poate fi incheiat si in lipsa contravenientului, dreptul la aparare fiind respectat prin existenta posibilitatii de a contesta in instanta legalitatea si temeinicia procesului verbal, prevazuta de art. 31 alin. 1 din acelasi act normativ.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta a apreciat ca situatia de fapt retinuta de agentul constatator corespunde realitatii, intrucat petenta nu a putut prezenta organelor de politie numarul necesar de diagrame tahografice obligatorii in trafic sau formular pentru atestarea altor activitati. Aceste aspecte sunt confirmate de martorul audiat in cauza, care a atestat ca actele solicitate la control se aflau la sediul societatii.
Instanta a considerat ca prezentarea ulterioara a acestor documente justificative, in cursul judecarii plangerii contraventionale, nu echivaleaza cu respectarea obligatiei impuse de lege de a le prezenta organului de politie la momentul controlului.
De asemenea, instanta a apreciat ca neintemeiata sustinerea petentei ca, la momentul controlului, conducatorul auto a prezentat contractul de munca din care reiesea ca abia fusese angajat in cadrul societatii, intrucat aceasta afirmatie nu se coroboreaza cu nicio alta proba, insusi martorul audiat declarand ca soferul autovehiculului nu incheiase de fapt un contract de munca cu societatea.
Instanta a observat si ca sanctiunea aplicata este in limitele prevazute de lege si este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs petenta, criticand-o pe considerentul ca instanta de fond nu a tinut seama de incalcarea art. 16 alin. 1 si art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, de faptul ca agentul constatator a nesocotit explicatiile conducatorului auto si inscrisurile care au fost prezentate si nici nu a apreciat asupra posibilitatii inlocuirii amenzii cu avertismentul, tinand cont de probele administrate in cauza.
Prin decizia nr. 506/12.05.2010, Tribunalul Dambovita a admis recursul declarat de petenta si a modificat sentinta recurata, in sensul ca a admis plangerea si a anulat procesul verbal de contraventie.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca lipsesc elementele constitutive ale contraventiei puse in sarcina petentei, intrucat: soferul autovehiculului a prezentat diagrama pentru ziua de 6 iulie 2009, dar nu a putut prezenta celelalte 28 de diagrame, anterioare controlului, deoarece fusese angajat la data de 5 iulie 2009, asa cum reiese din copia contractului de munca si ii fusese intocmita si fisa AETR, pentru perioada 08.06.2009-05.07.2009. In privinta acestei fise, chiar martorul a precizat ca s-a luat legatura cu administratorul societatii, care a confirmat agentului de politie ca fisa se afla la firma.
Prin prisma tuturor acestor elemente, Tribunalul a apreciat ca fapta nu intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 8 pct. 51 din O.G. nr. 37/2007, urmand a admite recursul.

Sursa: Portal.just.ro