Domeniu: Infractiuni la alte legi speciale
Tip: sentinta penala
Nr./data 459/23.02.2007
Autor: Judecatoria Focsani Abrogarea actelor normative care nu atrage dezincriminarea faptelor.
Prin sentinta penala nr.459/ 23.02.2007 a Judecatoriei Focsani inculpatul A.B a fost condamnat pentru savarsirea infractiunilor prev. de:
_ art.146 din L.19/2000( nevirarea la bugetul asigurarilor sociale de stat a contributiei de asigurari sociale), la 6 luni inchisoare;
_ art.111 din L.76/2002( neplata contributiilor la bugetul asigurarilor pentru somaj), la 6 luni inchisoare;
_ art.94 din OUG.150/2002( in prezent art.303 din L.95/2006- nevirarea la fond a contributiei retinute de la asigurati ) rap.la art.302/1 alin.1 Cod penal, la 6 luni inchisoare.
In baza art.33lit.a si 34 lit.b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6(sase) luni inchisoare.
In conditiile art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a,b,c Cod penal pe durata executarii pedepsei.
In temeiul art.81 si art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a pedepsei accesorii pe durata termenului de incercare de 2 ani si 6 luni.
Inculpatul a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea pentru savarsirea infractiunilor de stopaj la sursa, fapte prev. de art. art.146 din L.19/2000, art.111 din L.76/2002 si art.94 din OUG.150/2002 , cu aplic. art.33lit.a Cod penal, constand in aceea ca in calitate de administrator la SC "X" SRL Focsani , desi a retinut de la angajati suma de 108.761.641 lei rol, pentru asigurari de sanatate, asigurari sociale si de somaj, nu le-a virat in termen la buget.
Inculpatul ,prin aparator, a solicitat achitarea in baza art.11 pct.2 lit.a cod pr.penala rap.la art.10 lit.b cod pr.penala pentru infractiunea prev. de art.94 din OUG.150/2002 motivat de faptul ca potrivit L.95/2006 s-a abrogat in totalitate OUG.150/2002.
Instanta a retinut ca fapta inculpatului de a nu vira la fond contributia retinuta de la asigurati , intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art.94 din OUG.150/2002, constituind infractiunea de deturnare de fonduri.
Este adevarat ca prin L.95/2006 ( M.O 373/28.04.2006) a fost abrogata OUG.150/2002( art.317 alin.3), insa legiuitorul a inteles sa nu discrimineze aceasta infractiune , ea fiind prevazuta cu acelasi continut si limite de pedeapsa in art.303 din L.95/2006.
Avand aceleasi elemente constitutive si aceleasi limite de pedeapsa, instanta a apreciat ca in speta nu este vorba despre o schimbare de incadrare juridica a faptei, in sensul disp. art.334 Cod pr.penala pentru a fi puse in discutia partilor, in vederea pregatirii apararii.