Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Faliment. Procedura insolventei. Contestatie tabel. Inscrierea unei creante subordonate. Decizie nr. 97 din data de 13.01.2014
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Faliment.
Procedura insolventei. Contestatie tabel. Inscrierea unei creante subordonate.

Ordinea de prioritate a creantelor este cea data de art. 123 din lege. La pct. 9 din acest text sunt mentionate creantele subordonate, categorie distincta de creantele chirografare. Astfel, creantele subordonate sunt de doua categorii si au urmatoarea ordine de preferinta : "a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor, ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic; b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit."
Creantele subordonate prevazute la lit. a sunt reprezentate de creditele acordate de asociati. Or, creanta in cauza izvoraste dintr-un imprumut acordat de recurent societatii la care era asociat. Pierderea ulterioara a acestei calitati nu duce insa si la schimbarea naturii creantei dobandite de acesta. Dreptul de creanta este un efect al contractului de imprumut, astfel ca acesta nu poate avea o alta natura sau continut decat cel initial.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 97 din 13.01.2014)

Prin sentinta civila nr. 5609/06.06.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Civila in dosarul nr. 29412/3/2012/a2, a fost admisa contestatia formulata de SCA G si A impotriva tabelului preliminar al obligatiilor debitorului SC A I SRL, privind creanta creditorului E.C.M.
In motivarea sentintei, tribunalul a retinut ca paratul E.C.M. a formulat o cerere de admitere a creantei prin care a solicitat inscrierea la masa credala a debitoarei S.C. A I S.R.L. cu suma de 4.162.001 lei reprezentand imprumuturi acordate debitoarei.
Lichidatorul judiciar a inscris creanta pretinsa de acest creditor in tabelul preliminar, la categoria creante chirografare, inscriere contestata de catre Societatea Civila de Avocati "G si A".
Instanta a constatat ca aceste imprumuturi au fost acordate societatii debitoare de catre E.C.M. in perioada 2006-2007, perioada in care imprumutatorul detinea calitatea de asociat in cadrul societatii. Ulterior, la data de 18.02.2008 prin contractul de donatie autentificat la aceeasi data, E.C.M. a donat cele 5 parti sociale detinute catre B.D.
Ca urmare, instanta a constatat ca la data la care au fost incheiate contractele de imprumut (2006-2007) creditorul detinea calitatea de asociat, ca respectivele credite au fost acordate societatii debitoare tocmai ca urmare a faptului ca imprumutatorul avea calitatea de asociat ce detinea 25% din capitalul social, astfel ca suma pretinsa de creditor are natura unei creantei subordonate, corespunzator prevederilor art.123 pct. 9 lit. a din Legea nr.85/2006, urmand a fi inscrisa in tabel cu acest rang de preferinta.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs E.C.M., prin care a solicitat modificarea in tot a sentintei civile nr. 5609 din 06.06.2013 pronuntata in dosarul nr. 29412/3/2012/a2, iar pe fond, respingerea contestatiei formulate de SCA G si A la Tabelul Preliminar al creantelor debitoarei A I SRL.
Hotararea instantei de fond este nelegala deoarece a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 123 pct. 9 lit. a din Legea nr. 85/2006 (motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ).
Acest articol de lege prevede ca "Creantele vor fi platite in cazul falimentului, in urmatoarea ordine : pct.9) creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta : a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor, ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic ".
Instanta a considerat ca la data la care au fost incheiate contractele de imprumut (2006-2007), recurentul avea calitatea de asociat cu o cota de 25% din capitalul social, astfel incat in cauza sunt aplicabile dispozitiile de lege mai sus mentionate. Este necesar ca toate creantele si drepturile de preferinta sa fie analizate raportat la data deschiderii procedurii.
Procedura insolventei in forma simplificata a debitorului a fost deschisa la data de 08.11.2012, astfel incat toate verificarile efectuate de lichidator in conformitate cu dispozitiile art. 67 - 72 din lege trebuie raportate la data deschiderii procedurii, respectiv 08.11.2012.
Intr-adevar, recurentul a avut calitatea de asociat si, in aceasta calitate a imprumutat debitoarea in perioada 2006 - 2007. Totusi, la data de 18.02.2008, prin contractul de donatie purtand incheierea de autentificare nr. 648/18.02.2008 aplicata de Biroul Notarilor Publici Asociati T.A. si T.E.A., a donat doamnei B.D. toate cele 15 parti sociale pe care le detinea, ocazie cu care si-a pierdut calitatea de asociat. Astfel, de la data de 18.02.2008 nu mai are calitatea de asociat.
Ipoteza prevazuta de legiuitor era aceea conform careia la data deschiderii procedurii, creditorul avea calitatea de asociat, ipoteza neadmisibila in prezenta speta.
Astfel, prin acordarea unui statut subordonat creantei asociatului se atragea atentia asupra cuplei acestuia in ajungerea societatii in pragul insolventei, aspect neaplicabil prezentei dat fiind faptul ca recurentul isi pierduse calitatea de asociat inca din 18.02.2008.
Intimata SCA "G si A" a formulat intampinare la recursul formulat in cauza.
In motivarea intampinarii, intimata a aratat ca, potrivit cererii formulate in prezentul dosar, domnul E.C.M. a avut calitatea de asociat al debitoarei si a detinut 25% din capitalul social. Acesta nu a contestat imprejurarea ca sumele pretinse prin declaratia de creanta reprezinta imprumuturi ale asociatului catre debitor acordate in perioada in care a fost asociat al societatii.
Din dispozitia legala citata rezulta ca sumele pretinse de fostul asociat au rangul de preferinta stabilit de acest text.
Lichidatorul judiciar a stabilit ca natura a creantei pretinse de creditorul E.C.M. aceea de creanta chirografara.
Instanta de fond a retinut in mod corect caracterul gresit al inscrierii creantei cu titlu de creanta chirografara. Creanta are caracter subordonat, in conformitate cu dispozitiile art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006.
Nu prezinta importanta faptul ca a incetat calitatea recurentului de asociat al debitorului falit. O asemenea situatie nu schimba caracterul creantei care ramane acela de imprumut acordat de asociat societatii si isi pastreaza rangul de preferinta prevazut de lege.
Afirmatiile recurentului in sensul ca "prin acordarea unul statut subordonat creantei asociatului se atragea atentie asupra culpei acestuia in ajungerea societati! in pragul insolventei" ignora continutul dispozitiilor legale incidente.
Nicio prevedere legala nu pleaca de la premisa ca actionarii sau asociatii unei societati ar fi vinovati de ajungerea persoanei juridice in stare de insolventa. Mai mult, o asemenea prezumtie nu functioneaza nici macar pentru organele executive.
Daca s-ar fi corelat rangul creantei cu ideea de culpa a detinatorului de parti de interes, legea ar fi prevazut si o examinare a conduitei acestuia in cursul activitatii debitorului. Astfel, de exemplu, un asociat ce nu este administrator care a avut o atitudine activa de control a activitatii debitorului si de semnalare a activitatilor neprofitabile ar fi avut pentru imprumuturile acordate un rang superior asociatului administrator care a condus integral activitatea debitorului.
Insa dispozitiile legale nu stabilesc o asemenea distinctie (oricum neoperanta in speta) si nu este permis sa se adauge la dispozitiile art. 123 pct. 9 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
In drept, a fost invocat art.115 si urm. C.proc.civ. (1865), art. 73 si art. 123 din Legea nr.85/2006.
Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozitiilor legale incidente, Curtea retine urmatoarele :
Potrivit art. 72 alin. 1 din Legea 85/2006, "Ca rezultat al verificarilor facute, administratorul judiciar/lichidatorul va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului, precizand ca sunt : chirografare, garantate, cu prioritati, sub conditie sau nescadente si aratand pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitata de creditor si suma acceptata de administratorul judiciar."
Ordinea de prioritate a creantelor este cea data de art. 123 din lege.
La pct. 9 din acest text sunt mentionate creantele subordonate, categorie distincta de creantele chirografare. Astfel, creantele subordonate sunt de doua categorii si au urmatoarea ordine de preferinta : "a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor, ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic; b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit."
Motivul de nelegalitate invocat prin recursul formulat priveste aplicarea gresita a acestor dispozitii legale Astfel, in opinia recurentului, pentru a se retine aplicabilitatea art. 123 pct. 9 lit. a din lege, este necesar sa existe calitatea de asociat la momentul deschiderii procedurii de insolventa, iar nu la momentul nasterii dreptului de creanta. Totodata, Curtea constata ca recurentul nu contesta ca a avut calitatea de asociat ce detine cel putin 10% din capitalul social la momentul nasterii dreptului de creanta, astfel cum a retinut prima instanta.
Interpretarea propusa de recurent este insa in contradictie cu textul legal mentionat. Astfel, creantele subordonate prevazute la lit. a sunt reprezentate de creditele acordate de asociati. Or, creanta in cauza izvoraste dintr-un imprumut acordat de recurent societatii la care era asociat. Pierderea ulterioara a acestei calitati nu duce insa si la schimbarea naturii creantei dobandite de acesta. Dreptul de creanta este un efect al contractului de imprumut, astfel ca acesta nu poate avea o alta natura sau continut decat cel initial.
Este inadmisibil a aprecia ca a fost in intentia legiuitorului a lasa la dispozitia asociatului posibilitatea ca renuntand la calitatea de asociat sa schimbe natura creantei sale din subordonata in chirografara. Atat timp cat art. 123 pct. 9 lit. a califica o creanta rezultata dintr-un contract de imprumut cu unul din asociati ce intruneste conditia prevazuta de lege ca fiind subordonata, iar nu chirografara, in acest mod trebuie inscrisa creanta in tabelul de creante.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca instanta de fond a dat o interpretare si aplicare corecta a textelor de lege mentionate, in temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro