Pe rol, judecarea actiunii in regres formulata de reclamanta F.P.V.S. - B., in contradictoriu cu paratul B.A.
Dezbaterile in fond ale cauzei, au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 09.11.2011, care face parte integranta din prezenta si cand, din lipsa de timp pentru deliberare, pronuntarea s-a amanat pentru data de astazi.
Dupa deliberare,
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea adresata instantei si inregistrata sub nr. 2640/227 din 12.08.2011, reclamanta F.P.V.S - B., in contradictoriu cu paratul B.A., a solicitat obligarea acestuia la rambursarea sumei de 25.235,44 lei reprezentand: 23646,66 lei despagubiri achitat catre V.C., pentru prejudiciile suferite de acesta in urma accidentului de circulatie produs in data de 14.08.2010, din vina exclusiva a numitului B.A.; 170,65 lei c/valoarea prestatiei SC Asig Tehnic Expert SRL, in dosarul FVPS 520/2010 (raport verificare); 256,04 lei c/valoarea prestatiei SC E. SRL, in dosarul FVPS 520/2010; 1162,09 lei, dobanda legala pentru suma platita cu titlu de despagubire, calculata de la data platii despagubirii catre persoana prejudiciata si pana la data de 01.09.2011, cu cheltuieli de judecata.
In fapt, reclamanta a aratat ca in data de 14.08.2010 s-a produs un accident de circulatie in loc. F.M, in care au fost implicate autovehiculele cu nr. de inmatriculare SV __ ___ si SV __ ___, vinovat pentru producerea acestui accident se face B.A., care a condus auto SV __ __, conform procesului verbal de contraventie seria CC nr. 5628676 eliberat de Politia F.M.
Avand in vedere situatia de fapt, reclamanta solicita sa se constate indeplinirea criteriilor necesare pentru angajarea raspunderii civile delictuale a conducatorului auto: existenta faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, existenta prejudiciului, relatia de cauzalitate directa intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta culpei conducatorului auto.
Ulterior producerii accidentului, paratul nu a facut dovada valabilitatii unei polite de asigurare RCA pentru autovehiculul condus, situatie in care, conf. prev. art. 25 alin.1 din Legea 32/2000 si ale art. 3 din Ord.CSA nr. 1/2008, Fondul de protectie a victimelor strazii, este obligat sa garanteze plata despagubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.
Intrucat persoana vinovata de producerea accidentului a refuzat sa-l despagubeasca pentru prejudiciul suferit, numitul V.C. a solicitat despagubirea in baza art. 7 alin.1 din Normele privind constituirea, administrarea si utilizarea F.P.V.S, puse in aplicare prin OPCSA nr. 1/2008, de la F.P.V.S, sens in care V.C. a primit suma de 23.646, 66 lei despagubiri.
Conf. art. 25-1 alin.19 din Legea 32/2000, "modul de constituire, de utilizare si de plasament al sumelor banesti la dispozitia Fondului, precum si persoanele indreptatite a fi despagubite, se stabilesc prin norme emise in aplicarea prezentei legi, de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor".
Potrivit art. 50 alin.10 din Ord.CSA nr. 5/2010 privind asigurarea RCA, " in cazul in care pentru reparatiile vehiculului se solicita plata despagubirii inainte de efectuarea reparatiilor, cuantumul pagubei se stabileste luand in calcul preturile practicate de catre unitatile de specialitate sau prevazute in sistemele de specialitate, pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferenta reparatiei/inlocuirii pieselor avariate, precum si pentru parti componente, piese inlocuitoare noi si materiale"
Un astfel de sistem de evaluare a daunelor este si programul specializat Audatex, care permite generarea de devize de reparatii, utilizand timpul normal de lucru indicat de producator pentru operatiile de manopera si pretul recomandat al fabricantului pentru piesele si materialele utilizate in procesul de remediere a avariilor autovehiculului.
Asa cum rezulta si din documentele depuse odata cu prezenta actiune, la stabilirea despagubirilor cuvenite, s-a folosit aceasta modalitate de evaluare, care este conforma cu prevederile legale in vigoare la data producerii accidentului.
In virtutea prev. art. 25-1 pct.12 din Legea 32/2000, " Fondul are legitimare procesuala activa in orice proces impotriva persoanelor aflate intr-o relatie juridica cu el, pentru obligatiile de plata achitate sau care urmeaza cu certitudine sa fie achitate de Fond", "care are drept de regres impotriva entitatii care a determinat prejudiciul". "Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului, au obligatia sa ramburseze Fondului, despagubirea achitata persoanei pagubite, cheltuielile legate de instrumentarea si lichidarea pretentiilor de despagubire, precum si dobanda legala aferenta sumelor cheltuite de fond,. potrivit legii"
Arata reclamanta, ca dobanda legala de 1162,09 lei, a fost calculata in conf. cu prev. OG 9/2000, aprobata cu modificarile si completarile ulterioare prin Legea nr. 356/2002.
In drept, art. 19 Cod proc.civ. Ord. PCSA nr. 1/2008, art. 251 din legea 32/2000, art. 998-1000 Cod Civil.
Fata de cele aratate, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In dovedire, intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri (f.8-43 dosar).
In baza art. 242 pct.2 Cod proc.civ. solicita judecarea cauzei si in lipsa.
Ulterior, reclamanta a formulat precizari, la care a atasat o copie certificata a ordinului de plata nr. 704/18.01.2010, prin care i-a fost achitata lui V,C-M., suma de 23.646,66 lei, cu titlu de despagubiri in dosarul FPVS 520/10(f. 56-64).
Deosebit de aceasta, a anexat la prezenta si factura nr. 0051/01.10.2010, impreuna cu anexa si ordinul de plata nr. 618/08.10.2010, aferent achitarii acesteia, pentru serviciile de constatare dauna prestate de SC C.M. SRL, precum si factura nr. 577/29.10.2010 emisa de SC A.T.E. SRL si ordinul de plata aferent achitarii acesteia, reprezentand c/valoarea intocmirii de catre aceasta a raportului nr. 847/29.10.2010 de verificare, constatare si avizare tehnica de dauna.
In ceea ce priveste modul de calcul a dobanzii pentru suma platita cu titlu de despagubire, in valoare de 1.162,09 lei, aceasta a fost calculata in conf. cu prev. OG 9/2000.
Prin urmare, solicita obligarea paratului la rambursarea sumei solicitate de 25.235,44 lei, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
Paratul prezent in instanta, prin aparator, a solicitat emiterea unei adrese catre Postul de politie F.M. pentru a fi inaintat buletinul de verificare metrologica a aparatului etilotest cu care au fost testati atat paratul, cat si numitul V.C., dupa producerea accidentului de circulatie, proba respinsa de catre instanta, neavand relevanta in cauza, cata vreme procesul verbal de constatarea contraventiei nu a fost contestat.
Examinand cererea de fata, instanta o constata intemeiata.
Astfel, din inscrisurile anexate la dosar, sustinerile partilor, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
La data de 14 august 2010, pe raza loc. F.M., jud. S. s-a produs un accident de circulatie, fiind implicate autovehiculele cu nr. de inmatriculare SV __ ___ si SV __ ___.
Prin procesul verbal de contraventie seria CC nr. 5628676 din 14.08.2010, s-a retinut ca vinovat de producerea accidentului se face paratul B.A., care a condus auto SV __ ___, prin neacordarea prioritatii de trecere celuilalt participant la trafic, sens in care acesta a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 2360 lei si avertisment, dar si cu retinerea permisului de conducere.
Paratul a recunoscut si regretat fapta comisa, aspect consemnat in procesul verbal de contraventie, care poarta de altfel si semnatura contravenientului B.A. (f. 29).
Ca urmare a cererii de despagubire formulata de numitul V.C.M. catre reclamanta F.P.V.S - B., reclamanta a despagubit pe acesta cu suma de 23.646,66 lei, conform ordinului de plata nr. 704/18.11.2010 (f.58 dosar).
Deosebit de aceasta, reclamanta a achitat catre SC eC.M. SRL suma de 4096,64 lei, reprezentand factura din data de 01.10.2010, pentru serviciile de constatare dauna, conf. contractului 5773/17.07.2009 incheiat cu reclamanta, precum si catre U.T.B. - 4692/09 lei, reprezentand c/val intocmire raport nr. 847/29.10.2010 de verificare, constatare si avizare tehnica de dauna.
In acest sens, reclamanta a depus la dosar ordinul de plata nr. 618/oct.2010 (f.61 dosar), precum si ordinul de plata emis la 02.11.2010 (f.63 dosar).
Pe calea actiunii in regres, reclamanta a solicitat recuperarea de la parat a despagubirilor acordate victimei V.C.M.
Potrivit disp. art. 998 si 999 Cod Civil, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara; omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
In speta, reclamanta a facut dovada ca a achitat persoanei prejudiciate c/valoarea prejudiciului cauzat prin accidentul de circulatie produs la 14.08.2010, de care se fac vinovat paratul.
Fiind indeplinite conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratului, respectiv existenta faptei imputabile paratului, constatata prin procesul verbal de contraventie seria CC nr. 5628676/14.08.2010 (f.29), existenta unui prejudiciu a carei valoare stabilita de reclamanta, (conform facturilor atasate la dosar si a ordinelor de plata) si care nu a fost contestata de parat, prin insasi existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratului si prejudiciul suferit de victima V.C.-M. prejudiciu achitat in totalitate de catre reclamanta, instanta va admite integral actiunea reclamantei, asa cum a fost formulata.
Avand in vedere prev. art. 274 Cod proc.civ. si culpa procesuala evidenta a paratului, instanta va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru (1620,50 lei), achitata cu chitanta de plata nr. 789/22.09.2011(f.49 dosar
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite actiunea formulata de reclamanta F.P.V.S - B. in contradictoriu cu paratul B.A.si, in consecinta:
Obliga pe parat sa plateasca reclamantei suma de 25235,44 lei, cu titlu de despagubiri achitate catre V.C.-M. si 1620,5 lei, cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 15.11.2011.