Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

SENTINTA RELEVANTA - ORDIN DE PROTECTIE - LEGEA NR. 217/2003-STABILIREA PROVIZORIE A LOCUINTEI MINORULUI PRIN ORDIN DE PROTECTIE (art. 26 alin. 1 lit. h teza a II-a Legea 217/2003) Sentinta civila nr. 867 din data de 16.11.2012
pronunțată de Judecatoria Drobeta Turnu Severin

Din probele administrate rezulta ca partile au trait in concubinaj aproximativ 8 ani, din relatia acestora rezultand minorul RAM ns la 22.11.2005, conform certificatului de nastere seria NL, nr. 8XXXX(fila 11)
Din certificatul medico legal din 25.09.2012 emis de SML rezulta ca reclamanta CD a suferit leziuni traumatice care s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure, care pot data 4-7 zile si care necesita 3-4 zile de ingrijiri medicale de la data producerii leziunilor, daca nu survin complicatii.
Constatarile certificatului medico legal se coroboreaza cu declaratiile martorelor SM si SM, acestea declarand ca paratul obisnuieste sa consume alcool in mod frecvent, pe acest fond avand un comportament agresiv fata de reclamanta, care in septembrie 2012, in urma unei agresiuni fizice aplicata de parat a fugit de acasa, refugiindu-se la niste rude, unde in repetate randuri a fost cautata de parat sub influenta bauturilor alcoolice si amenintata, fapt ce a determinat-o sa se mute la o alta adresa, paratul continuand sa mearga la locul de munca al reclamantei, si sa o ameninte si agreseze verbal pe reclamanta.
Acest aspect declarat de martori se coroboreaza si cu adresa nr. 1XX/2012 eliberata de (fila 21) XXX si adresa nr. 7XXX/3XXX din 2012 a IPJ .
Din coroborarea declaratiilor martorelor SM si SM cu biletele de externare din spital ale reclamantei de la filele 7 si 8 rezulta ca neintelegerile dintre parti aparute pe fondul consumului de alcool practicat de parat au aparut de aproximativ 7 ani si au cauzat reclamantei o depresie psihica.
De asemenea martorul DI declara ca il cunoaste pe parat ca pe o persoana care consuma frecvent alcool si a aflat de la sotia sa ca paratul a agresat-o pe reclamanta, banuind ca aceasta are o relatie cu un alt barbat.
Din adresa nr. 1XX/2012 eliberata de Liceul XX din DR.TR. SEVERIN rezulta ca paratul s-a prezentat sub influenta bauturilor alcoolice in data de 01.11.2012 la Liceul XX si a perturbat linistea clasei fiului sau, aspecte ce se coroboreaza si cu declaratiile martorelor SM si SM.
Din analiza materialului probator de la dosar, s-a retinut ca paratul are un comportament violent, care este evident, periculos si de natura sa mentina o stare de fapt incordata, putand avea urmari grave asupra vietii reclamantei si minorului, situatie in care instanta are posibilitatea si implicit sarcina de a interveni prompt in vederea emiterii unui ordin de protectie ca fiind o masura eficace in ocrotirea vietii si intereselor reclamantei si minorului.
In ceea ce priveste pe minorului partilor, instanta nu poate retine apararea avocatului paratului ca in lipsa unei anchete sociale nu poate fi schimbat domiciliul minorului, atata timp cat legea permite o astfel de masura daca din probele administrate rezulta paratul are un comportament violent, care este evident, periculos si de natura sa mentina o stare de fapt incordata, putand avea urmari grave asupra dezvoltarii minorului. Or din probele administrate rezulta ca prin comportamentul sau paratul a perturbat viata minorului atat acasa cat si la scoala, creand un stres acestuia.
Conform art. 23 din Legea 217/2003:
1) Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii:
a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;
c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;
e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza ori le viziteaza periodic;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;
h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora
Conform alin 3 al aceluiasi articol pe langa oricare dintre masurile dispuse potrivit alin. (1), instanta poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.
Conform art. 24 din Legea 217/2003 durata masurilor dispuse prin ordinul de protectie se stabileste de judecator, fara a putea depasi 6 luni de la data emiterii ordinului
Conform art.27 alin 7 din Legea 217/2003 judecata se face de urgenta si cu precadere, nefiind admisibile probe a caror administrare necesita timp indelungat.
Conform art. 29 din Legea 217/2003 ordinul de protectie este executoriu.
Conform art. 30 din Legea 217/2003:
(1) Hotararea prin care se dispune ordinul de protectie este supusa numai recursului, in termen de 3 zile de la pronuntare daca s-a dat cu citarea partilor si de la comunicare, daca s-a dat fara citarea lor.
(2) Instanta de recurs poate suspenda executarea pana la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cautiuni al carei cuantum se va stabili de catre aceasta.
(3) Recursul se judeca cu citarea partilor.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
Conform art. 31 din Legea 217/2003:
(1) Ordinul de protectie se comunica de indata structurilor Politiei Romane in a caror raza teritoriala se afla locuinta victimei si a agresorului.
(2) Ordinul de protectie prin care se dispune oricare dintre masurile prevazute la art. 23 alin. (1) se pune in executare de indata, de catre sau, dupa caz, sub supravegherea politiei.
(3) Pentru punerea in executare a ordinului de protectie, politistul poate intra in locuinta familiei si in orice anexa a acesteia, cu consimtamantul persoanei protejate sau, in lipsa, al altui membru al familiei.
(4) Organele de politie au indatorirea sa supravegheze modul in care se respecta hotararea si sa sesizeze organul de urmarire penala in caz de sustragere de la executare.
Conform art. 32 din Legea 217/2003:
(1) Incalcarea oricareia dintre masurile prevazute la art. 23 alin. (1) si dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiunea de nerespectare a hotararii judecatoresti si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
(2) In caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
In raport de considerentele de mai sus, instanta apreciaza ca cererea reclamantei este intemeiata, urmand a fi admisa si sa dispuna emiterea ordinului de protectie in conformitate cu art.26 alin.1 literele d, f, h aII a teza din Legea 217/22.05.2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, modificata si completata prin Legea 25/13.03.2012, cu urmatoarele masuri provizorii:
- pastrarea unei distante minime de 50 metri a paratului fata de reclamanta, fata de domiciliul acesteia si fata de locul de munca al acesteia pentru o perioada de 6 luni de la data emiterii ordinului de protectie.
- interzicerea oricarui contact telefonic sau prin corespondenta a paratului cu reclamanta pentru o perioada de 6 luni de la data emiterii ordinului de protectie.
- stabilirea provizorie a domiciliului minorului RAM ns. la XXX la mama reclamanta, in DR.Tr.Severin, jud.Mehedinti pana la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului nr. 1XXX/225/2XXX.
Totodata, instanta, in conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din Legea 217/22.05.2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, modificata si completata prin Legea 25/13.03.2012 ,urmeaza sa dispuna si masura provizorie privind obligarea paratului de a urma consiliere psihologica pentru o perioada de 6 luni de la data emiterii ordinului de protectie.

Sursa: Portal.just.ro