Procedura insolventei. Actiunea de atragere a raspunderii organelor de conducere conform art. 138 alin.1 lit. a) din Legea nr.85/2006. Inciden?a prezumtiilor simple.
In considerentele hotararii, tribunalul porneste de la elementele de fapt ce il determina sa faca aplicarea dispozitiilor art. 1203 C.civ. referitoare la prezumtiile simple. Concluzia vinovatiei paratei, respectiv a intrunirii celorlalte conditii ale angajarii raspunderii acesteia, intervine abia dupa retinerea a doua prezumtii simple fundamentate pe situatia de fapt, respectiv a celei de la art. 1203 C.civ. si a celei de la art. 225 C.proc.civ. Si aceasta prezumtie este una simpla, iar nu legala, caci, chiar daca este prevazuta de lege, in realitate, aplicarea sa este lasata la aprecierea judecatorului. Faptul ca articolul 1169 nu este mentionat in cuprinsul motivarii nu inseamna ca instanta de fond nu l-a avut in vedere si ca a procedat la rasturnarea sarcinii probei, astfel cum a sustinut recurenta.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1824/R/2013 din 07.10.2013)
Prin sentinta civila nr. 27 din 09.01.2013, Tribunalul Ilfov - Sectia Civila a admis cererea formulata de reclamantul lichidator DM I C IPURL al debitoarei SC S E P SRL, in contradictoriu cu parata S.L.C. si obligat-o pe aceasta la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, in cuantum de 23.930 lei, conform tabelului definitiv al creantelor.
In motivarea cererii, instanta de fond a constatat ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a sustinut ca parata, in calitate de administrator al debitoarei, prin savarsirea de acesta a faptei prevazute de art. 138 alin.1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, si anume a faptei de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Din fisa ORC a rezultat ca parata a avut calitatea de asociat unic si a detinut functia de administrator al debitoarei SC S E P SRL.
Din consultarea datelor existente pe site-ul oficial al M F P, instanta a retinut ca debitoarea a desfasurat activitati "profesionale, stiintifice si tehnice".
Din declaratia de creanta depusa de DGFP Ilfov, instanta a mai retinut ca la sfarsitul anului 2009 obligatiile principale catre bugetul consolidat al statului se ridicau la suma de 14.023 lei, achitarea acestora de catre debitoare fiind posibila intrucat detinea disponibil suficient in casa si conturi (48.286 lei) si astfel s-ar fi putut evita intrarii societatii in insolventa.
Instanta a apreciat ca disparitia acestor disponibilitati, care nu au fost folosite pentru plata datoriilor inregistrate in contabilitate si nici nu au fost predate lichidatorului judiciar, creeaza prezumtia folosirii lor in interesul propriu al administratorului S.L. sau al altei persoane.
Potrivit art. 1203 C.civ. prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lasate la luminile si intelepciunea magistratului, iar magistratul nu trebuie sa se pronunte decat intemeindu-se pe prezumtii care sa aiba o anumita greutate si puterea de a naste probabilitatea. In orice caz, este vorba de prezumtii simple care pot fi rasturnate prin proba contrara.
Prin urmare, parata S.L. avea posibilitatea sa faca rastoarna prezumtia prin predarea lichiditatilor catre lichidator sau prin prezentarea unor situatii contabile din care sa rezulte modalitatea in care a fost folosit disponibilul existent in casa si conturi la data ultimei raportari, lucru care nu s-a intamplat in cauza. Mai mult decat atat, aceasta nu s-a prezentat in fata instantei pentru a raspunde interogatoriului incuviintat, motiv pentru care instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 225 C.proc.civ., apreciind ca fiind un inceput de dovada scrisa in folosul reclamantului si care se coroboreaza cu prezumtia simpla retinuta de instanta mai sus.
Instanta a mai retinut ca actiunea paratei de a folosi in interesul sau sau al unei alte persoane a sumelor aflate in conturile si in casa debitoarei, precum si de a nu recupera creantele scadente au cauzat in mod nemijlocit starea de insolventa a debitoarei, intrucat neachitarea creantelor a avut ca si efect acumularea lor si intrarea societatii in incapacitate de plata.
Avand in vedere cele expuse, instanta a apreciat ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se impune angajarea raspunderii patrimoniale a paratei S.L. si obligarea sa la suportarea pasivului societatii conform tabelului definitiv al creantelor.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata S.L., solicitand modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii actiunii.
In motivarea recursului, recurenta a aratat ca instanta de fond a neglijat prevederile art. 1169 Cod civil conform carora cine face o propunere in fata instantei de judecata trebuie sa o probeze. Sarcina probei revenea reclamantului si nicidecum recurentei in calitate de parata, iar reclamantul nu a administrat nicio proba din care sa rezulte situatia contabila a societatii precum si faptul ca recurenta a folosit in scop personal lichiditatile societatii. Doar prin administrarea interogatoriului, in legatura cu care s-a facut aplicarea prevederilor art. 225 cod procedura civila, fara nicio alta proba, nu se poate retine cu certitudine vinovatia sa, fiind doar in situatia unei prezumtii, iar in baza unei simple prezumtii nu se poate dispune angajarea raspunderii in temeiul art. 138 din legea insolventei.
Totodata, prin unica proba administrata de reclamantul-intimat, acesta nu dovedeste ca intr-adevar recurenta a folosit banii societatii in interes personal.
In sustinerea respingerii actiunii, recurenta a administrat proba cu inscrisuri (aflate la dosar) din cuprinsul carora rezulta scopul pentru care s-a constituit societatea debitoare precum si faptul ca, prin acest mod, aceasta isi primea practic salariul cuvenit din activitatea prestata, conditia constituirii unei persoane juridice fiind impusa de angajator, respectiv de S M SA.
La momentul incetarii raportului de munca la cererea angajatorului raport materializat de angajator cu recurenta prin intermediul societatii debitoare, recurenta a incercat sa continue activitatea societatii in speranta incheierii altor contracte de prestari de servicii.
Pentru continuarea activitatii s-au folosit banii incasati in contul societatii debitoare, in fapt cu titlu de salariu, insa aceste incercari de continuare a activitatii au esuat.
Instanta trebuia sa aiba in vedere probele administrate recurenta din care rezulta activitatea neprofitabila a debitoarei care poate fi apreciata cel mult ca management defectuos care nu este enumerat intre faptele ilicite cauzatoare de insolventa, prevazute limitativ de art. 138 alin. 1 din lege, si nu poate conduce la atragerea raspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului si obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei.
Totodata, instanta de fond trebuia sa aiba in vedere dispozitiile art. 998 - 999 C.civ., dispozitii de asemenea incalcate in speta, care prevad ca orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa, precum si conditiile angajarii acestei raspunderi, in speta nefiind intrunite aceste conditii ca urmare a lipsei legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Intrucat raspunderea patrimoniala reglementata de dispozitiile speciale ale Legii nr. 85/2006, derogatorii de la dispozitiile art. 73 din Legea nr. 31/1990, este o raspundere civila de natura delictuala fata de creditori, si nu contractuala ori delictuala fata de debitorul persoana juridica, nu este prezumata existenta niciuneia din conditiile raspunderii in discutie, iar dovada indeplinirii acestor conditii este, conform art. 1169 C.civ., in sarcina probatorie a participantului la procedura care are pozitia procesuala de reclamant.
Ori, fata de prevederile legale sus mentionate, fapta prevazuta la art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 nu poate fi retinuta in sarcina sa, asa cum in mod nelegal a procedat instanta de fond, intrucat in speta nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege mai sus expuse.
Curtea, investita cu solutionarea recursului, a dispus atasarea dosarului de insolventa nr. 460/93/2012 al Tribunalului Ilfov.
Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozitiilor legale incidente, Curtea a retinut urmatoarele :
Criticile aduse sentintei pronuntate in cauza privesc modul de apreciere a probelor administrate si aplicarea dispozitiilor legale incidente la situatia de fapt, analiza acestora fiind permisa de dispozitiile art. 3041 C.proc.civ.
Sub aspectul sustinerii recurentei in sensul ca instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 1169 C.civ. 1864, aplicabile in cauza, rasturnand sarcina probei, Curtea a constatat ca, in realitate, tribunalul a dat relevanta cuvenita normei de drept indicate.
Astfel, in considerentele hotararii, tribunalul porneste de la elementele de fapt ce il determina sa faca aplicarea dispozitiilor art. 1203 C.civ. referitoare la prezumtiile simple. Concluzia vinovatiei paratei, respectiv a intrunirii celorlalte conditii ale angajarii raspunderii acesteia, intervine abia dupa retinerea a doua prezumtii simple fundamentate pe situatia de fapt, respectiv a celei de la art. 1203 C.civ. si a celei de la art. 225 C.proc.civ. Si aceasta prezumtie este una simpla, iar nu legala, caci, chiar daca este prevazuta de lege, in realitate, aplicarea sa este lasata la aprecierea judecatorului. Faptul ca articolul 1169 nu este mentionat in cuprinsul motivarii nu inseamna ca instanta de fond nu l-a avut in vedere si ca a procedat la rasturnarea sarcinii probei, astfel cum a sustinut recurenta.
Rationamentul instantei de fond este corect. Ambele prezumtii simple au fost retinute intemeiat. Astfel, existenta sumei de 48.286 lei la sfarsitul anului 2009 coroborata cu disparitia acesteia face necesara aplicarea dispozitiilor art. 1203 C.civ., in sensul ca suma respectiva a fost folosita in interesul recurentei sau al altor persoane, fata de calitatile de asociat unic si de administrator ale acesteia.
De altfel, prin cererea de recurs, recurenta a recunoscut ca suma respectiva a fost ridicata de aceasta cu titlu de salariu, dar a sustinut ca infiintarea societatii comerciale a fost doar pentru prestarea unor activitati subsumate unui raport de munca cu S M S.A. Astfel, recurenta invoca nelegalitatea infiintarii si functionarii societatii. Aceasta sustinere nu are insa relevanta in cauza, caci societatea a fost infiintata de recurenta, a desfasurat activitate comerciala si, in final a fost radiata prin sentinta de inchidere a procedurii insolventei. Din perspectiva dispozitiilor art. 138 din Legea 85/2006 nu intereseaza scopul urmarit de recurenta la infiintarea societatii.
In ce priveste art. 225 C.proc.civ., Curtea are in vedere ca recurenta, in calitate de parata, nu s-a prezentat pentru termenul din 09.01.2013, cu toate ca a fost citata cu mentiunea de a se prezenta personal pentru interogatoriu. La acel termen, aparatorul acesteia a sustinut ca recurenta se afla in strainatate, fara insa sa depuna dovezi in acest sens. Prin urmare, instanta a retinut in mod corect incidenta acestei prezumtii, sub forma unui inceput de dovada impotriva paratei.
Concluzia finala a tribunalului este fundamentata pe prezumtia ca recurenta a folosit banii in interes personal, ceea ce a dus la neachitarea datoriilor si intrarea societatii in incapacitate de plata. Este evident ca, in raport de suma ce constituie pasivul patrimonial, recurenta avea disponibilul necesar pentru acoperirea acestuia, dar a inteles sa il foloseasca in alt scop, motiv pentru care este incident art. 138 alin. 1 lit. a din lege.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat ca sentinta recurata este legala si temeinica, astfel ca, in temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.