Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Anulare Titlu Proprietate Sentinta civila nr. 1745 din data de 25.06.2007
pronunțată de Judecatoria Dragasani

Dosar nr. 923/223/2007 Anulare titlu proprietate
R O M A N I A
JUDECATORIA DRAGASANI,JUDETUL VALCEA
SENTINTA CIVILA NR.1745
SEDINTA PUBLICA DIN 25 IUNIE 2007
INSTANTA COMPUSA DIN:
PRESEDINTE - M. N., judecator
GREFIER- S. S.

Pe rol este judecarea actiunii civile pentru anulare titlu de proprietate, formulata de reclamantul V. M. in contradictoriu cu paratii T. F., A. I., , COMISIA DE FOND FUNCIAR IONESTI, JUDETUL VALCEA si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR VALCEA .
Actiunea este scutita de taxa de timbru.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns: reclamantul V. M. si paratul A. I., lipsind paratele T. F. ,COMISIA DE FOND FUNCIAR IONESTI si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR VALCEA.
Procedura legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei, dupa care:
Partile prezente, declara ca nu mai au cereri de formulat sau probe de solicitat in cauza.
Intrucat nu sunt exceptii de invocat sau cereri de formulat, instanta constata procesul in stare de judecata, acorda cuvantul in fond.
Reclamantul avand cuvantul solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, sa se dispuna anularea titlului de proprietate nr. 222/1992 emis la data de 21.11.1994, pentru terenul in suprafata de 5000 m.p.
Paratul A. I. avand cuvantul, arata ca terenul a fost atribuit paratei T. F., in calitate de specialist in agricultura. Lasa solutionarea cauzei la aprecierea instantei.
I N S T A N T A : Deliberand, constata urmatoarele :
La data de 26.0.2006, sub nr.933/223/2007, s-a inregistrat actiunea civila , avand ca obiect anulare act, formulata de reclamantul V. M. , prin care a chemat in judecata pe paratii T. F., A. I., COMISIA DE FOND FUNCIAR IONESTI, JUDETUL VALCEA si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR VALCEA , solicitand anularea titlului de proprietate nr. 22/1992, pentru suprafata de 5000 m. p. situat in intravilanul comunei x satul y judetul Valcea.
Motivand actiunea reclamantul precizeaza ca, a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate dupa autoarea C. M.,insa Comisia comunala de fond funciar Ionesti, refuza sa-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata de 5000 m. p., deoarece in mod abuziv a emis titlul de proprietate mentionat mai sus, paratei.
Actiunea este scutita de taxa de timbru.
Pentru dovedirea actiunii s-au depus acte: titlul de proprietate nr.222/11356 din 21.11.1994, emis pe numele lui A. F., Testamentul autentificat sub nr. 706/5 mai 1977, Testamentul autentificat sub nr.536/7 august l965, copie xerox de pe registrul agricol al autorului C. N., copie de pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a reclamantului, hotararea de validare nr.5928 din 2 iunie 2005 a Comisiei Judetene.
In cauza s-a administrat proba cu acte, din care rezulta urmatoarele :
Reclamantul este mostenitor testamentar al autoarei C. M. (Testament autentificat sub nr.706/5 mai 1977, fila 11 dosar). Prin cererea nr.466/12.03.1998, fila 25 dosar, reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, iar prin hotararea nr.5928 din 2 iunie 2005 (fila 28 dosar), Comisia Judeteana de Fond Funciar Valcea, a validat dreptul de proprietate, pentru suprafata de 9,55 ha. pe numele mostenitorului V. M., in suprafata validata este inclusa si suprafata de 5000 m.p. , asa cum rezulta din adresa nr. 3053 din 11.06.2007, emisa de Primaria Ionesti, judetul Valcea.
Parata T. F., fosta A., a lucrat ca specialist in agricultura ca inginer la fostul CAP Ionesti si in conformitate cu prevederile art. 19 din Lg.18/1991, aceasta a solicitat prin cerere, atribuirea unei suprafete de 5000 m.p. in echivalent arabil, iar Coimisia comunala de fond funciar Ionesti, a aprobat atribuirea acesteia, a terenului solicitat, fiind trecuta pe anexa 11 la data de 29.07.1991, facand totodata si propunerea in vederea eliberarii titlului de proprietate, prin constituirea dreptului de proprietate de catre Comisia judeteana de fond funciar.
Ulterior, parata s-a despartit de sot si a plecat din localitate, locuind in comuna Perisani, judetul Valcea.
Ca urmare a celor precizate, instanta va admite actiunea pentru cele ce urmeaza:
Potrivit art.19 alin.3 din Legea nr. 18/1991, se pot atribui la cerere, in folosinta agricola pana la 5000 m.p. in echivalent arabil personalului de specialitate, daca nu are teren in proprietate in localitatea respectiva, el sau membrii familiei, insa dreptul de proprietate asupra acestor terenuri apartin comisie in continuare. La plecarea din localitate specialistul avand dreptul la despagubiri pentru investitiile facute, pe acest teren.
In speta Comisia comunala de Fond Funciar, la emiterea Titlului de proprietate nr. 222/ 11356 din 21.11.1994, pe numele paratei, a incalcat prevederile art.19 alin.3 din Legea nr. 18/1991, modificata, in sensul ca a emis titlul de proprietate prin atribuire unei persoane care nu avea dreptul acesta, avand numai un drept de folosinta, iar proprietarul terenului fiind comuna, mai mult, in prezent parata nu mai lucreaza ca specialist in cadrul comunei.
Ca urmare , instanta avand in vedere si prevederile art. III din Legea nr.169, care modifica si completeaza Lg. 18/1991, care prevede ca sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, punerile in posesie facute cu incalcarea Legii Fondului Funciar, drept pentru care, instanta apreciaza ca intemeiata actiunea, o va admite ca atare si va constata nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 222/11356/21.11.1994, emis pe numele paratei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:

Admite actiunea civila pentru anulare titlu de proprietate, formulata de reclamantul V. M. in contradictoriu cu paratii: T. F., A. I., COMISIA DE FOND FUNCIAR IONESTI, Judetul Valcea si COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR VALCEA .
Dispune anularea titlului de proprietate nr. 222/11356, emis la data de 21.11.1994, de Comisia judeteana de fond funciar Valcea, pentru suprafata de 5000 m.p. , teren situat in extravilanul comunei Ionesti, punctul "Delureni", judetul Valcea, tarlaua 112, parcela 2098/38, cu vecinii: N- B. I., E- D.N. 64, S- B. E., V- A. C.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 25 iunie 2007, la sediul Judecatoriei Dragasani.
PRESEDINTE, GREFIER,


06.07.2007
RED. N. M.
DACT. S.S.
9 EX.

Sursa: Portal.just.ro