6) Curtea retine ca pornind de la scopul Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii este acela al inapoierii imediate a copiilor deplasati sau retinuti in mod ilicit in orice stat contractant, ori de a face sa se respecte efectiv drepturile privind incredintarea si vizitarea si facand interpretarea sistematica a dispozitiilor Legii nr.100/1992 si respectiv a Legii nr.369/2004, rezulta ca instantele romane, mai precis Tribunalul Bucuresti, este competent sa solutioneze cererile de inapoiere a copiilor aflati pe teritoriul Romaniei, nu si cererile de inapoiere a copiilor care anterior deplasarii sau retinerii pretins ilicite, aveau resedinta obisnuita in Romania.
Domeniu - dreptul familiei. Rapire internationala
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.27981/3/2012 - DECIZIA CIVILA NR.97/22.01.2013)
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 01 iunie 2012, sub nr.13993/212/2012 reclamantul A.E.E. a solicitat, pe cale de ordonanta presedintiala, in contradictoriu cu parata G.E., sa dispuna obligarea acesteia la inapoierea fiicei sale, A.A..
In motivarea cererii, reclamantul a aratat, in esenta, ca la data de 30.07.2009 s-a nascut minora A.A. in localitatea Z., T., avand ca mama pe S.L.; cu acordul reclamantului, in cursul lunii aprilie 2012, minora, insotita de mama si de bona, s-a deplasat in Romania, la Constanta.
La data de 03.05.2012 mama minorei a disparut de la domiciliul sau (imobilul proprietatea paratei), iar in urma cercetarilor realizate s-a constatat ca a fost ucisa la aceeasi data.
De la data disparitiei mamei, minora a locuit la adresa din C., str.C.N.N., nr.9, judetul C. impreuna cu parata (bunica materna); bona (cetatean turc, nevorbitor de limba romana) a plecat din imobilul respectiv in momentul in care a aflat ca i s-a ascuns faptul ca au fost efectuate arestari in cazul disparitiei L.S., aceeasi persoana anuntand reclamantul de disparitia/decesul mamei minorei.
Prin sentinta civila nr.10835/14.06.2012, pronuntata de Judecatoria Constanta - Sectia Civila in dosarul nr.13993/212/2012, s-a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Constanta, invocata din oficiu, si a fost declinata solutionarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria Constanta a retinut ca, prin cererea de chemare in judecata reclamantul A.E.E., tatal minorei A.A. (conform certificatului de nastere depus la fila 8 din dosar) a solicitat inapoierea minorei, retinuta fara drept de catre parata G.E., bunica materna.
S-a aratat ca minora a locuit pana la data deplasarii sale in Turcia, iar dupa decesul mamei minorei, survenit in luna mai 2012, parata a refuzat in mod nejustificat sa o inapoieze pe minora tatalui.
A retinut, de asemenea, Judecatoria Constanta ca potrivit art.12 din Regulamentul Bruxelles II bis, competenta judecatoreasca in cazuri de rapire a copilului este stabilita de Conventia de la Haga din 25 octombrie 1980 cu privire la aspectele civile ale rapirii internationale de copii, care continua sa se aplice, cu exceptia cazului mentionat la art.15 din Regulament Bruxelles II bis care reglementeaza transferul de proceduri la o instanta mai bine plasata pentru a solutiona cauza.
In raport de dispozitiile art. 2 din Legea 369 din 15 septembrie 2004 (Legea 369/2004) privind aplicarea Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992, publicata in Monitorul Oficial 888 din 29 septembrie 2004 (Monitorul Oficial nr. 888/2004), solutionarea cererilor adresate de catre persoana fizica, institutia sau organismul interesat din oricare stat parte la Conventie, pentru inapoierea copilului aflat pe teritoriul Romaniei ca urmare a unei deplasari sau a retineri ilicite in sensul art.3 din Conventie, este de competenta instantei judecatoresti, iar instanta competenta pentru solutionarea cererilor prevazute la alin. (1) este Tribunalul Bucuresti.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a Civila, la data de 18.07.2012, sub nr. 27981/3/2012.
La data de 31.08.2012 parata G.E. a formulat cerere reconventionala si intampinare.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea cererii principale ca nefondate si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Prin cererea reconventionala, parata-reclamanta a solicitat urmatoarele: 1. pronuntarea unei hotarari prin care sa se confirme daca potrivit legislatiei romane, deplasarea si retinerea minorei A.A. in Turcia, s-a facut cu incalcarea vreunui drept privind incredintarea, in temeiul dispozitiilor art.15 din Legea nr.369/2004; 2. stabilirea legaturilor personale ale minorei cu bunica materna, de indata pana la solutionarea definitiva a dosarului, in temeiul dispozitiilor art. 5 din Conventia de la Strasbourg din 2006 asupra relatiilor personale care privesc copiii, si a art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protectia drepturilor copilului si 3. inapoierea minorei A.A., nascuta la data de 30.07.2009, in Romania in temeiul dispozitiilor art. 3 din Conventia de la Haga din 25.10.1980 la care tara noastra a aderat prin Legea nr.100/1992;
In motivarea cererii reconventionale, parata-reclamanta arata ca este bunica materna a minorei A.A., nascuta la data de 30.07.2009 in localitatea Z., T., de catre fiica sa, in prezent decedata, S.L., conform certificatului de nastere seria NF nr. 442598, inregistrat la Consulatul General al Romanei din Istambul.
Dupa nasterea minorei, reclamantul s-a declarat doar in acte ca fiind tatal acesteia, desi nu era tatal biologic, ca urmare a unei intelegeri dintre fiica sa si tatal biologic al minorei, unchiul reclamantului, pentru a nu se cunoaste identitatea reala a acestuia; a sustinu parata-reclamanta ca in Turcia exista inregistrat dosarul nr. 2009/799, ce are ca obiect stabilirea paternitatii minorei privind pe tatal biologic H.S..
Prin sentinta civila nr.1796/08.10.2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a luat act de renuntarea reclamantului-parat A.E.E. la judecarea cererii principale, a admis exceptia necompetentei instantelor romane cu privire la capatul 3 (trei) din cererea reconventionala; a respins capatul din cererea reconventionala avand ca obiect inapoierea minorei A.A., din T., ca nefiind de competenta instantelor romane; a disjuns capatul 2 (doi) din cererea reconventionala, avand ca obiect stabilirea legaturilor personale ale minorei cu bunica materna, dispunand formarea unui nou dosar (cu termen la data de 22.10.2012).
Primul capat din cererea reconventionala a fost disjuns, conform mentiunilor cuprinse in practicaua sentintei, in vederea solutionarii in Camera de consiliu, fara citarea partilor, conform dispozitiilor art.15 din Legea nr.369/2004.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Bucuresti a retinut ca reclamantul a renuntat la judecarea cererii principale, iar cu referire la cererea reconventionala s-a aratat ca aceasta cuprinde mai multe capete de cerere distincte cu finalitate diferita si avand cate un regim juridic diferit in ceea ce priveste regulile de procedura dupa care se solutioneaza.
Astfel, in privinta capatului de cerere privind constatarea caracterului ilicit al deplasarii minorei A.A. si retinerii acesteia in T., in conformitate cu dispozitiile art.15 din Legea nr.369/2004, Tribunalul a dispus disjungerea si formarea unui dosar distinct, avand in vedere ca acest petit se solutioneaza dupa regulile procedurii necontencioase, in aplicarea art.15 din Conventia de la Haga din 1980, instanta romana putand pronunta o hotarare prin care sa se confirme daca, potrivit legislatiei romane, deplasarea ori retinerea copilului avand resedinta obisnuita in Romania, pe teritoriul acelui stat, s-a facut cu incalcarea vreunui drept privind incredintarea. Potrivit art. 15 alin. 4 din Legea 369/2004 hotararea se da fara citarea partilor, in camera de consiliu, pe baza hotararilor judecatoresti pronuntate cu privire la copil, a oricaror alte inscrisuri transmise de autoritatea competenta a statului solicitant conform art. 30 din Conventie, precum si pe baza anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelara competenta potrivit legii romane; dispozitiile Codului de procedura civila privind procedura necontencioasa sunt aplicabile in mod corespunzator.
In ce priveste capatul 3 din cererea reconventionala, avand ca obiect inapoierea minorei A.A. in Romania, in temeiul dispozitiilor art.3 din Conventia de la Haga din 1980, tribunalul a examinat, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin.1 C.pr.civ., exceptia necompetentei instantelor romane, invocata de M.J., in calitate de Autoritate Centrala pentru aducerea la indeplinire a dispozitiilor mentionatei Conventii.
Astfel, s-a retinut ca prin acest capat de cerere parata-reclamanta G.E., bunica materna a minorei A.A. a solicitat inapoierea minorei in Romania, considerand ca deplasarea acesteia in Turcia, la solicitarea tatalui sau, este ilicita in sensul art. 3 din Conventia de la Haga 1980, invocand in esenta faptul ca resedinta obisnuita a minorei se afla atat in Romania, cat si in Turcia, ca minora i-a fost incredintata bunicii de catre mama sa anterior disparitiei, ca paratul A.E.E. nu este in realitate tatal biologic al minorei, existand pe rolul instantelor din Turcia un proces de stabilire a paternitatii minorei fata de o alta persoana, ca minora este traumatizata datorita lipsei mamei precum si a bunicii materne de care este foarte atasata.
Cu titlu prealabil, Tribunalul a cercetat daca, potrivit art.158 alin.1 si 159 ind.1 alin. 4 C.pr.civ., este instanta competenta sa solutioneze acest capat de cerere, in conformitate cu prevederile Conventiei de la Haga din1980 si ale Legii 369/2004 si a retinut ca desi in cuprinsul Conventiei de la Haga din1980 nu se regasesc dispozitii exprese in ce priveste autoritatea competenta sa dispuna inapoierea minorului pretins a fi fost deplasat sau retinut fara drept, din examinarea coroborata a dispozitiilor art. 9 - Cand autoritatea centrala, care este sesizata printr-o cerere in temeiul art. 8, are motive sa creada ca copilul se afla intr-un alt stat contractant, ea transmite cererea direct si fara intarziere autoritatii centrale a acestui stat contractant, informand despre aceasta autoritatea centrala reclamanta sau, daca este cazul, pe reclamant. , art. 10 - Autoritatea centrala a statului unde se afla copilul va lua sau va face sa se ia orice masura susceptibila sa asigure inapoierea acestuia de bunavoie, art. 12 alin.1 - Cand un copil a fost deplasat sau retinut ilicit in intelesul art. 3 si o perioada de mai putin de un an s-a scurs cu incepere de la deplasare sau neinapoiere in momentul introducerii cererii inaintea autoritatii judiciare sau administrative a statului contractant unde se afla copilul, autoritatea sesizata dispune inapoierea sa imediata, art. 16 - Dupa ce vor fi fost informate despre deplasarea ilicita a unui copil sau despre neinapoierea sa in intelesul art. 3, autoritatile judiciare sau administrative ale statului contractant unde copilul a fost deplasat sau retinut nu vor mai putea statua asupra fondului dreptului privind incredintarea pana cand nu se va stabili ca nu se afla intrunite conditiile prezentei conventii pentru inapoierea copilului sau pana cand o perioada rezonabila nu se va fi scurs fara ca o cerere pentru aplicarea conventiei sa se fi facut, rezulta fara echivoc faptul ca autoritatea judiciara competenta sa dispuna inapoierea minorului este cea a statului in care acesta a fost deplasat sau retinut in conditiile art. 3 din Conventie.
De asemenea, potrivit art.2 din Legea nr.369/2004, solutionarea cererilor adresate de catre persoana fizica, institutia sau organismul interesat din oricare stat parte la Conventie, pentru inapoierea copilului aflat pe teritoriul Romaniei ca urmare a unei deplasari sau retineri ilicite in sensul art. 3 din Conventie, este de competenta instantei judecatoresti.(2) Instanta competenta pentru solutionarea cererilor prevazute la alin. (1) este Tribunalul pentru minori si familie Bucuresti.
Din interpretarea per a contrario a acestor dispozitii legale, coroborate cu prevederile art.4, art. 6 si art. 11 alin. l din Lege, rezulta ca instanta romana, respectiv Tribunalul Bucuresti este competent sa se pronunte, fie la sesizarea autoritatii centrale romane, fie la solicitarea directa a persoanei (reclamantului din strainatate) care pretinde a-i fi fost incalcate drepturile in sensul art. 3 din Conventia de la Haga din 1980, numai in situatia in care minorul a fost deplasat sau retinut pe teritoriul Romaniei, nu si in cazul in care se pretinde ca minorul ar fi fost deplasat ilicit din Romania pe teritoriul altui stat contractant. Pentru o astfel de ipoteza incidenta si in cauza de fata, competenta de a dispune asupra inapoierii copilului in conditiile Conventiei revine autoritatii administrative/judiciare din statul pe teritoriul caruia se sustine ca a fost deplasat/retinut minorul, si anume Turcia.
Ca atare, avand in vedere ca minora a carei inapoiere se solicita se afla pe teritoriul statului turc, tribunalul a constatat ca instanta romana nu este competenta sa se pronunte asupra acestei cereri, competenta revenind autoritatii administrative sau judiciare din Turcia desemnate pentru aducerea la indeplinire a dispozitiilor Conventiei de la Haga din 1980.
Pentru motivele aratate, Tribunalul a admis exceptia necompetentei generale a instantelor romane, respingand in consecinta, capatul 3 al cererii reconventionale.
Constatand ca cel de-al doilea capat din cererea reconventionala, privind stabilirea legaturilor personale ale minorei cu bunica materna nu se afla in stare de judecata, in temeiul art.165 C.pr.civ., tribunalul a dispus disjungerea acestuia si formarea unui nou dosar cu termen de judecata la data de 22.10.2012.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs la data de 26.11.2012, cu respectarea termenului prevazut de 12 alin.2 din Legea nr.369/2004, recurenta-parata G.E., solicitand modificarea, in parte, a sentintei recurate in sensul respingerii exceptiei necompetentei instantelor romane cu privire la capetele nr.2 si 3 ale cererii reconventionale si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
In dezvoltarea motivelor de recurs, intemeiate in drept pe dispozitiile art.304 pct.7-9 Cod de procedura civila, recurenta a aratat ca minora A.A. nascuta la data de 30.07.2010 este cetatean roman, fapt relevat de certificatul acesteia de nastere, care ii confera aceleasi drepturi ca si oricarui alt cetatean roman si statul roman si institutiile sale competente au aceasta obligatie,de a-l apara; conform art.14 din Legea nr.272/2004, "copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu rudele si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament". De asemenea, "copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestia, alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie" iar potrivit alin.3 al aceluiasi articol, "reprezentantul legal al copilului nu poate impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile, alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie".
A sustinut recurenta-parata-reclamanta ca intimatul-reclamant-parat, tatal din actul de nastere care nu a locuit cu mama copilului, nu intretinea relatii cu familia sa, nu se ocupa de ingrijirea, cresterea si educarea sa, si, mai mult nu era cunoscut de acesta. Acesta nu s-a prezentat personal sa o ia pe minora ci a mandatat o persoana straina sa vina in Romania, sa preia copilul si sa-l aduca in Turcia iar in prin cererea de chemare in judecata, a solicitat judecarea acesteia si in lipsa sa; mai mult, a retras cererea de chemare in judecata atunci cand a constatat ca instanta competenta in judecarea cauzei este Tribunalul Bucuresti.
In opinia recurentei-parate-reclamante, acestea demonstreaza ca intimatul-reclamant-parat nu avea legaturi si relatii personale, afective cu minora si ca ii era indiferent ce hotaraste instanta de judecata; de altfel, nici in Turcia acesta nu locuieste cu copilul si nu cultiva relatiile firesti de crestere si educare a acestuia.
In plus, atunci cand s-a invocat exceptia de necompetenta materiala, in dosarul nr.13993/212/2012 aflat pe rolul Judecatoriei Constanta ambele parti (parata G.E., cat si reclamantul A.E.E.) au cerut respingerea exceptiei.
A sustinut recurenta ca potrivit prevederilor art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care garanteaza dreptul la viata de familie, statul are obligatia de a nu aduce atingere acestui drept, dar si obligatii referitoare la respectarea efectiva a vietii de familie. Prin predarea minorului cu proces verbal unei terte persoane, fie ea si cu imputernicire, au fost rupte in mod brutal relatiile dintre bunica cu minora.
Pe de alta parte, principiul interesului superior al minorului trebuie sa prevaleze "in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti" conform art.2 alin.3 al Legii nr.272/2004, principiu confirmat si consacrat expres si de Noul Cod Civil. In prezenta cauza acest principiu a fost grav incalcat cu repercusiuni majore asupra cresterii, educarii si formarii unui minor cetatean roman, predat prin proces verbal unei terte persoane. Nici bunurile sale care-i revin de drept nu au fost protejate de statul roman si institutiile sale, chiar daca se aflau pe teritoriu romanesc, acestea fiind predate fara o hotarare judecatoreasca.
A concluzionat recurenta-parata-reclamanta ca este in interesul superior al copilului sa fie lasat in mediul familial, social, in care s-a aflat in ultimii ani si unde climatul in care creste este propice pentru dezvoltarea sa fizica si psihica, cu atat mai mult cu cat si-a pierdut brutal mama si a fost predat ca un obiect unei terte persoane.
Cu referire la exceptia necompetentei instantelor romane, recurenta a aratat ca potrivit prevederilor Conventiei de la Haga privind competenta, legea aplicabila privind recunoasterea, executarea si cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si masurile privind protectia copilului ratificata de Romania prin Legea nr.361/11.12.2007 se determina statul ale carui autoritati sunt competente sa ia masurile de protectie a persoanei sau bunurilor copilului. In conformitate cu prevederile art.5 al Conventiei "autoritatile judiciare sau administrative de la resedinta obisnuita a copilului au competenta de a lua masurile de protectie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia".
Tribunalului Bucuresti, desi recunoaste ca este de competent sa judece aceasta cauza, intrucat "in cuprinsul Conventiei de la Haga nu se regasesc dispozitii exprese in ceea ce priveste autoritatea competenta sa dispuna inapoierea minorului pretins a fi deplasat sau retinut fara drept", totusi in dispozitiv admite, in mod gresit, exceptia necompetentei instantelor romane invocata de Ministerul Justitiei.
Ministerul Justitiei, invocand exceptia, a aratat ca pe rolul Directiei de Drept International si Cooperare Judiciara nu a fost inregistrata o cerere de inapoiere a minorei A.A. la resedinta obisnuita din Romania, ceea ce ar atrage inadmisibilitatea cererii reconventionale. A sustinut ca cererea prin care se solicita inapoierea minorei in Romania, in temeiul prevederilor art.3 din Conventia de la Haga nu este de competenta instantelor romane, dar cu toate acestea, instanta de judecata a apreciat ca din interpretarea dispozitiilor legale, rezulta ca instanta romana, respectiv Tribunalul Bucuresti, este competent sa se pronunte, fie la sesizarea autoritatii centrale romane, fie la solicitarea directa a persoanei reclamantului din strainatate.
In opinia recurentei, este surprinzator faptul ca aceasta institutie centrala a statului roman isi ignora propriile obligatii legale si ca tribunalul a admis aceasta exceptie.
Recurenta apreciaza ca, in temeiul prevederilor art.8 (2) al Conventiei de la Haga, Statul roman poate fi sesizat, intrucat (lit.a) "copilul are cetatenia romana" ,(b) este "statul in care sunt situate bunurile copilului" ,(d) este "statul cu care copilul are cele mai stranse legaturi ".
A sustinut, de asemenea, recurenta, ca sunt aplicabile dispozitiile art.2 din Legea nr.369/2004 privind aplicarea Conventiei adoptata la Haga la 25 oct.1980, la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992 care precizeaza ca solutionarea cererilor adresate de catre persoana fizica, institutia sau organismul interesat din oricare stat parte la Conventie, pentru inapoierea copilului aflat pe teritoriul Romaniei ca urmare a unei deplasari este de competenta instantei judecatoresti, iar instanta competenta pentru solutionarea cererilor este Tribunalul pentru minori si familie Bucuresti.
Cu referire la art.3 din Legea nr.361/2007, Romania a formulat urmatoarea rezerva: Potrivit art.60 coroborat cu alin.(l) al art.55 din Conventie, Romania isi rezerva competenta autoritatilor sale de a lua masuri pentru protejarea bunurilor copilului situate pe teritoriul sau precum si "dreptul de a nu recunoaste raspunderea parinteasca ori masurile care sunt incompatibile cu masurile luate de autoritatile sale privind aceste bunuri". Aceasta fapta, prin care s-a dispus fara nici un temei legal, de viitorul, educatia si viata unui cetatean roman, trebuia sa conduca la sesizarea din oficiu a Ministerului Justitiei in calitate de Autoritate Centrala pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980, dar acesta a preferat sa invoce exceptia de necompetenta a instantelor romanesti.
Recurenta a invocat si prevederile art.13 lit.b) al Conventiei de la Haga, conform carora autoritatea juridica a statului nu este obligata sa inapoieze minorul daca "exista grave riscuri ca inapoierea minorului il expune unor traume fizice si psihice, ori sa-l puna in orice alt fel intr-o situatie intolerabila" si aceasta deoarece persoana care l-a preluat nu este tatal biologic al copilului, paternitatea acestuia fiind contestata in fata instantei turcesti, nu este si nu a fost casatorit cu mama copilului, nu a locuit impreuna cu acestia, n-a intretinut nicio relatie parinteasca cu acesta, nu a platit nicio pensie alimentara si nu si-a adus nicio contributie la cresterea, educarea si intretinerea sa.
Mai mult, in aceasta cauza, nu s-a stabilit caracterul ilicit al deplasarii copilului in Romania, nefiind prezentate dovezile necesare cu privire la existenta si intinderea drepturilor parintesti ale tatalui (daca acestea exista) astfel cum sunt recunoscute si reglementate de legislatia Turciei, si nu au fost contestate drepturile bunicii materne; instanta de judecata trebuia sa retina riscul grav de natura psihica la care este expusa minora in caz de inapoiere la tatal din actul de nastere, pana la clarificarea situatiei sale firesti.
Prin cererea de recurs recurenta a solicitat completarea probatoriilor cu inscrisuri noi, insa in sedinta publica de la 22.01.2013,aceasta cerere nu a mai fost sustinuta, in recurs nefiind administrate probe noi.
Intimatii, legal citati, nu au formulat intampinare la cererea de recurs, dar prin concluziile orale puse cu prilejul dezbaterilor, intimatul-reclamant-parat, prin avocat, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Potrivit dispozitiilor art.22 alin.1 din Legea nr.369/2004, cererea de recurs este scutita de plata taxei judiciare de timbru, iar conform dispozitiilor art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995 este scutita si de timbru judiciar.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, inscrisurile de la dosar si dispozitiile legale incidente in speta, Curtea retine ca recursul nu este fondat si urmeaza sa il respinga pentru urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Curtea precizeaza ca in raport de solutia pronuntata de tribunal, exercitarea controlului de legalitate vizeaza solutia de admitere a exceptiei necompetentei instantelor romane cu referire la capatul din cererea reconventionala prin care s-a solicitat inapoierea minorei A.A., din Turcia, celelalte doua capete din cererea reconventionala fiind disjunse, deci nesolutionate prin sentinta recurata; masura disjungerii nu face obiect de critica in recurs.
In consecinta, Curtea va examina criticile din cererea de recurs care vizeaza aceasta problema litigioasa.
Cu referire la competenta de solutionarea capatului din cererea reconventionala prin care s-a solicitat inapoierea minorei A.A., din Turcia, recurenta a invocat in recurs, dispozitiile art.5 din Conventia de la Haga ratificata prin Legea nr.361/2007, care reglementeaza competenta autoritatilor judiciare sau administrative de la resedinta obisnuita a copilului cu privire la masurile de protectie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.
Curtea retine ca potrivit art.50 din acelasi act normativ, aceasta conventie nu afecteaza aplicarea prevederilor Conventiei din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii de copii intre statele contractante ale celor doua conventii. Totusi, nimic nu impiedica invocarea prevederilor acestei conventii in scopul obtinerii inapoierii copilului care a fost deplasat ori retinut ilicit sau pentru a organiza dreptul de vizita.
Sub un prim aspect, Curtea retine ca obiectul cererii solutionate prin sentinta recurata vizeaza tocmai inapoierea unui copil despre care se sustine ca a fost deplasat ilicit, astfel ca in speta sunt aplicabile dispozitiile Conventiei de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii de copii care reglementeaza sub acest aspect si instanta competenta.
Pe de alta parte, Curtea retine ca si in ipoteza in care s-ar retine aplicabilitatea Conventiei din 1996, prin cerea reconventionala, cererea de inapoiere a minorei a fost intemeiata in drept de insasi recurenta pe dispozitiile art. 3 din Conventia de la Haga din 25.10.1980, la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992.
Prin urmare, recurenta nu poate invoca in recurs dispozitiile Legii nr.361/2007.
Interpretand in mod coroborat dispozitiile Legii nr.100/1992 si ale Legii nr.369/2004, in mod corect a retinut prima instanta, ca, de vreme ce minora nu se afla pe teritoriul Romaniei, competenta de solutionare a cererii revine instantei din statul unde aceasta a fost deplasata, respectiv Turcia, conform sustinerilor partilor.
Curtea retine ca pornind de la scopul Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii este acela al inapoierii imediate a copiilor deplasati sau retinuti in mod ilicit in orice stat contractant, ori de a face sa se respecte efectiv drepturile privind incredintarea si vizitarea si facand interpretarea sistematica a dispozitiilor Legii nr.100/1992 si respectiv a Legii nr.369/2004, rezulta ca instantele romane, mai precis Tribunalul Bucuresti, este competent sa solutioneze cererile de inapoiere a copiilor aflati pe teritoriul Romaniei, nu si cererile de inapoiere a copiilor care anterior deplasarii sau retinerii pretins ilicite, aveau resedinta obisnuita in Romania.
Recurenta - parata - reclamanta sustine in mod eronat ca ar exista o contradictie in sentinta recurata intrucat instanta desi si-a recunoscut competenta, a admis exceptia de necompetenta generala a instantelor romane deoarece tribunalul a aratat ca nu exista o dispozitie expresa care sa reglementeze competenta generala insa aceasta poate fi determinata pe cale de interpretare din analiza dispozitiilor art.9, 10, 12 alin.1 si 16 din cuprinsul Conventiei si a dispozitiilor art.3, 4, 6, 11 alin.1 din Lg. nr. 369/2004.
Nu se poate aprecia ca Ministerul Justitiei, prin invocarea exceptiei necompetentei instantelor romane a incalcat vreo obligatie legala, avand in vedere ca determinarea instantei competente este prioritara si necesara tocmai pentru protejarea interesului superior al copilului pentru ca numai hotararea pronuntata de o instanta competenta poate sa aiba efecte juridice in conditiile in care titularul cererii probeaza sustinerile sale.
Recurenta-parata-reclamanta nu se afla in situatia de a nu beneficia de dreptul de acces la instanta intrucat aceasta poate urma calea prevazuta de Legea nr.369/2004.
Art.2 din acest act normativ reglementeaza competenta Tribunalului Bucuresti insa in cazurile in care copilul despre care se sustine ca a fost deplasat sau retinut ilicit se afla pe teritoriul Romaniei.
Asa cum s-a aratat deja dispozitiile Legii nr.361/2007 nu sunt incidente in cauza iar aplicabilitatea dispozitiilor art.13 lit.b din Conventia de la Haga din 1980 poate fi analizata numai de in masura in care s-a stabilit ca instanta in fata careia sunt invocate este competenta sa solutioneze, si in orice caz aceste dispozitii pot fi invocate pentru respingerea cererii de inapoiere, astfel ca recurenta nici nu ar avea interes in invocarea acestui text legal.
In limitele aspectelor litigioase care fac obiectul controlului judiciar, Curtea retine ca nu se impune analiza celorlalte critici care vizeaza aplicarea principiului interesului superior al copilului, caracterul deplasarii minorei in si din Romania, intinderea drepturilor parintesti, dreptul minorei la legaturi personale cu familia extinsa, in special cu bunica materna, ori concordanta intre filiatia care rezulta din actele de stare civila si realitate.
In acest sens Curtea mentioneaza ca atat aplicarea dispozitiilor de drept intern (Legea nr. 272/2004), cat si a dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului este atributul instantei judecatoresti competente. Asadar, Curtea nu poate analiza fondul sustinerilor privitoare la caracterul deplasarii minorei in Turcia la cererea persoanei care figureaza ca tata in actul sau de nastere, carora li se subsumeaza inclusiv principiul ocrotirii interesului superior al copilului si dreptul la viata de familie.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, in temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 si 304 ind.1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.