In cauza dedusa judecatii intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civil ambele parti - respectiv atat reclamantii cit si paratii au titluri scrise, privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat. Astfel titlul reclamantei este reprezentat de sentinta civila nr. 764/17.11/2000, prin care s-a constatat nevalabilitatea trecerii in proprietatea statului a imobilului ce a apartinut predecesoarei sale. Pe de alta parte titlul paratilor a fost validat prin aceeasi sentinta si este reprezentat de contractul de vanzare-cumparare nr. 72/1973.Rezulta asadar ca titlului scris al reclamantilor, i se opune de catre parati - care detin posesiunea locuintei titlul lor scris, iscandu-se un conflict intre cele doua titluri scrise. In atare situatie, instanta constatand ca titlurile emana de la autori diferiti trebuie sa compara intre ele drepturile autorilor partilor. Comparand intre ele titlurile instanta constata ca titlul reclamantei dateaza din anul 1925, iar titlul paratilor dateaza din anul 1973, data de la care paratii au intrat in posesia imobilului, pe care a exercitat-o netulburat pana in anul 2000 si care a fost continuata pana in prezent. Totodata instanta mai retine ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 72/1973 paratii nici cu diligente minime nu aveau cum sa cunoasca modul in care imobilul a fost preluat de stat si situatia lui juridica, aspect statuat cu putere de lucru judecat, prin sentinta civila mai sus mentionata .Intr-o atare situatie prin compararea celor doua titluri de proprietate, cel provenit de la adevaratul proprietar, dar care si-a pierdut eficienta in timp si cel provenit de la statul neproprietar, este preferabil titlul constituit de stat, in temeiul legii 4/1973, ca o garantie a sigurantei circuitului civil si totodata un mod de a proteja interesele chiriasilor cumparatori, ai unor astfel de locuinte. Nici in acceptiunea CEDO, reclamanta nu poate sa invoce o incalcare a dreptului sau de proprietate.
### Prin cererea din 2006 reclamanta Boruzescu Mirella Adriana a chemat in judecata pe paratii V. D. si V. T., pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestora sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie, imobilul situat in Craiova, compus din teren in suprafata de 79 m.p. si apartament cu doua camere, bucatarie, baie, camara, hol.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr. 764/2000 a Tribunalului Dolj definitiva si irevocabila, prin decizia civila nr. 5389/2003 i-a fost restituit imobilul situat in Craiova, str. Gheorghe Baritiu alcatuit din teren in suprafata de 1190 m.p. si cladirea formata din subsol parter si etaj. Prin aceeasi sentinta i-a fost restituit apartamentul situat in cea de-a doua cladire.
S-a mai aratat ca s-a respins cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 72/1973 si a titlului de proprietate nr. 146/04.04.1975.
S-a mai invederat ca in a doua constructie mai exista insa un apartament in suprafata de 54 m.p., care in prezent este ocupat de parati care au dobandit dreptul de proprietate prin contractul de vanzare-cumparare nr. 72/1973.
S-a mai precizat ca acest imobil a apartinut bunicului ei inca din 1925, insa ulterior mostenitoarea acestuia a fost deposedata abuziv prin Decretul 92/1950, imobilul fiind instrainat catre parati in anul 1973.
In drept si-a intemeiat actiunea in baza art. 480 C.civil.
La data de 15.12.2006 paratii au solicitat respingerea actiunii, invocand pe de o parte autoritatea de lucru judecat, iar pe de alta parte a solicitat respingerea pe fond ca neintemeiata.
In motivarea cererii au aratat ca s-a mai judecat intr-o actiune in revendicare pronuntandu-se in speta sentinta nr. 764/17.11.2000, ramasa definitiva prin decizia 5389/2003 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie.
Pe fond a invederat ca sunt cumparatori de buna credinta, titlul lor fiind mai bine conturat. S-a mai aratat ca actele juridice care dovedesc proprietatea lor au fost incheiate, sub imperiul unor acte normative ce au la baza normele juridice specifice, prevazute de Legea nr. 4/1973 si H.C.M. nr. 8801/1973.
Prin incheierea din data de 02.02.2007, instanta a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, nefiind intrunita tripla identitate de elemente.
La dosarul cauzei au fost depuse urmatoarele inscrisuri: copie de pe sentinta civila nr.764/17.11.2000, pronuntata de Tribunalul Dolj, copie de pe actul dotal din data de 27.06.1909, copie de pe actul dotal nr.1221/1909, copie de pe decizia nr.7 din data de 08.02.2002, pronuntata de Judecatoria Craiova, in dosar nr.3444/civ/2001 si copie de pe decizia nr.5389/15.12.2003, copie de pe incheierea de carte funciara nr.52320/12.12.2006 si adresa nr.661/1996, emisa de Primaria Municipiului Craiova.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca reclamantii au introdus o actiune in revendicare si anulare contract de vanzare-cumparare impotriva Statului - Ministerul Finantelor, Consiliul Local al Municipiului Craiova, RAADPFL Craiova, DGFPC Dolj, V. D. si V. T.
Prin sentinta civila nr. 764/17.11.2000 pronuntata de Tribunalul Dol a fost admisa in parte actiunea in revendicare precizata formulata de reclamanta B. M. si au fost obligati paratii Consiliul Local Craiova, DGFPS Dolj, Statul Roman prin Ministerul Finantelor si RAADPFL Craiova, sa lase in deplina proprietate si linistita posesie, imobilul situat in Craiova, str. Gheorghe Baritiu , nr. 5 alcatuit din teren in suprafata de 1190 m.p., constructie compusa din subsol, parter si etaj, cu suprafata utila de 636,55 m.p. si un apartament in suprafata de 53,23 m.p. situat in cea de-a doua constructie aflata pe teren.
Prin aceasta hotarare s-a respins capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 72/1973 si a titlului de proprietate nr. 146/04.04.1973.
Din considerentele expuse in cuprinsul hotararii se constata ca instanta a retinut ca imobilul care a apartinut autorilor reclamantei a fost nationalizat in baza decretului nr. 92/1950, constatandu-se ca acest decret nu a fost corect aplicat in privinta autoarei P. M., in sensul ca acesta se incadra in categoria persoanelor excluse in mod expres de la aplicarea acestuia, aceasta fiind casnica la data aplicarii decretului.
S-a retinut ca in cauza Statul Roman prin organele sale reprezentative, a detinut in mod abuziv imobilul revendicat de reclamanta.
Prin aceeasi sentinta s-a retinut ca actul de vanzare-cumparare nr. 72/1973 incheiat intre OCLPP si paratii Vladuti a fost incheiate sub imperiul Legii 4/1973 si HCM 880/1973, data in aplicarea legii.
Prin intermediul acestor acte normative au putut fi instrainate catre persoane fizice locuinte situate in cladiri, case precum si blocuri exceptand locuintele aflate in administrarea directa a intreprinderilor de stat si organizatiilor economice de stat si destinate inchirierii catre salariatii acestora.
Astfel interpretand per a contrario aceaste dispozitii legale, se constata ca toate celelalte locuinte, puteau fi instrainate de catre OCLPP, situatie in care se incadreaza si locuinta cumparata de parati.
S-a mai statuat ca in situatia din speta, paratii nici chiar cu diligente minime nu ar fi putut cunoaste modul in care imobilul a fost preluat de catre stat si situatia lui juridica.
In cauza dedusa judecatii intemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civil ambele parti - respectiv atat reclamantii cit si paratii au titluri scrise, privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat.
Astfel titlul reclamantei este reprezentat de sentinta civila nr. 764/17.11/2000, prin care s-a constatat nevalabilitatea trecerii in proprietatea statului a imobilului ce a apartinut predecesoarei sale.
Pe de alta parte titlul paratilor a fost validat prin aceeasi sentinta si este reprezentat de contractul de vanzare-cumparare nr. 72/1973.
Rezulta asadar ca titlului scris al reclamantilor, i se opune de catre parati - care detin posesiunea locuintei titlul lor scris, iscandu-se un conflict intre cele doua titluri scrise.
In atare situatie, instanta constatand ca titlurile emana de la autori diferiti trebuie sa compara intre ele drepturile autorilor partilor.
Comparand intre ele titlurile instanta constata ca titlul reclamantei dateaza din anul 1925, iar titlul paratilor dateaza din anul 1973, data de la care paratii au intrat in posesia imobilului, pe care a exercitat-o netulburat pana in anul 2000 si care a fost continuata pana in prezent.
Totodata instanta mai retine ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 72/1973 paratii nici cu diligente minime nu aveau cum sa cunoasca modul in care imobilul a fost preluat de stat si situatia lui juridica, aspect statuat cu putere de lucru judecat, prin sentinta civila mai sus mentionata.
Intr-o atare situatie prin compararea celor doua titluri de proprietate, cel provenit de la adevaratul proprietar, dar care si-a pierdut eficienta in timp si cel provenit de la statul neproprietar, este preferabil titlul constituit de stat, in temeiul legii 4/1973, ca o garantie a sigurantei circuitului civil si totodata un mod de a proteja interesele chiriasilor cumparatori, ai unor astfel de locuinte.
Nici in acceptiunea CEDO, reclamanta nu poate sa invoce o incalcare a dreptului sau de proprietate.
Astfel potrivit art. 1 din "Protocolul 1 din Conventie orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Prin sentinta civila nr. 764/17.11/2000 s-a constatat ca nationalizarea imobilului din care face parte locuinta in litigiu a fost nelegala.
Ori asa cum se poate constata problema legalitatii nationalizarii a fost transata definitiv la o perioada mare de timp de la incheierea contractului de vanzare-cumparare, iar imposibilitatea reclamantei de a reintra in posesia apartamentului in litigiu nu reprezinta o ingerinta, in dreptul acesteia de proprietate.
Din art. 1 din Protocol se mai deduce ca incalcarea dreptului de proprietate nu poate fi justificata, decat daca se demonstreaza in special ca a intervenit o cauza de utilitate publica, in plus ingerinta in folosirea proprietatilor, trebuie sa corespunda principiului proportionalitatii.
Curtea Europeana statueaza ca un echilibru just trebuie mentinut intre exigentele interesului general al comunitatii si imperativele de aparare ale drepturilor fundamentale ale individului. Echilibru care trebuie pastrat va fi distrus daca individul in discutie suporta o incarcatura speciala si exorbitanta.
In principiu trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat de orice masura, care priveaza o persoana de dreptul sau de proprietate.
Astfel atenuarea vechilor atingeri ale dreptului de proprietate, nu poate crea noi greutati distorsionate persoanelor, care au dobandit aceste bunuri cu buna credinta.
In speta pentru toate aceste considerente expuse si avand in vedere circumstantele in care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 72/1973, paratii dobanditori de buna credinta, nu pot fi obligati sa suporte greutatea responsabilitatii statului, care a confiscat acest bun prin obligarea la restituirea acestuia ( a se vedea in acest sens cauza Raicu contra Romaniei).
In consecinta instanta urmeaza sa respinga actiunea.