Insolventa: Indeplinirea conditiilor pentru admiterea cererii de atragere a raspunderii.
- Art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.
Faptul ca a fost continuata activitatea, desi societatea avea datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si ca datorita acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.
Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale. (CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 1156 din 29.05.2013)
Prin Sentinta civila nr.819/29.01.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Civila in dosarul nr.38912/3/2010/a1 s-a respins ca neintemeiata cererea formulata de AFPS 1 prin DGFPMB in contradictoriu cu paratul D R C.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :
"Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca nefiind intemeiata cererea formulata de AFPS 1 prin DGFPMB in contradictoriu cu paratul DRC in baza art.138 din Legea 85/2006 retinand in acest sens urmatoarele :
Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din legea 85/2006 in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art.138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarsit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica , precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezulta ca sunt raspunzatori civil, membrii organelor de conducere "care au cauzat" stare de insolventa prin una din faptele enumerate.
Cererea formulata a fost intemeiata pe dispozitiile art. 138 lit. c) din lege, fara sa faca dovada savarsirii de catre parat a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 .... judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: _ c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati .
In conformitate cu prevederile art.1169 C.civil din 1864-neabrogate- reclamanta trebuia sa dovedeasca ca paratul a savarsit faptele mentionate mai sus.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
In cauza nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.
Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138 .
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.
Fata de cele mentionate instanta va respinge ca neintemeiata cererea formulata".
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs lichidatorul CPI RODICOM IPURL, solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale.
In motivarea recursului s-a aratat ca hotararea instantei de fond este netemeinica si nelegala, fiind data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii (art.304 pct.9 Cpc), instanta de recurs urmand sa examineze cauza sub toate aspecte (art.304/1 Cpc).
S-a mentionat ca AFPS 1, in calitate de unic creditor, a formulat cerere de atragere a raspunderii personale patrimoniale care a fost respinsa de instanta de fond.
S-a invederat ca potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita angajarea raspunderii civile a unei persoane este necesar sa se dovedeasca raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei si prejudiciul produs.
S-a precizat ca fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune, ci poate consta si in omisiunea, inactiunea ilicita, in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri cand aceasta activitate trebuia, potrivit legii, sa fie intreprinsa de catre o anumita persoana.
S-a sustinut ca reprezentantii societatii aveau obligatia legala sa solicite aplicarea dispozitiilor Legii nr.85/2006 si nu sa dispuna in interes personal continuarea unei activitatii care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de platii.
S-a mai aratat ca din modul in care este redactat art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 rezulta ca simplul fapt ca s-a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit societatea la incetare de plati este suficient pentru a opera atragerea raspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun raspunderea civila obisnuita.
S-a invederat ca pe taramul raspunderii civile delictuale culpa este prezumata, potrivit art.1357 Cod civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a actionat in temeiul unui mandat commercial.
S-a mentionat ca, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 si art.2010 Cod civil, obligatiile si raspunderea administratorului sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat, iar mandatul dat pentru activitati de exercitare a unui act profesionist este prezumat a fi cu caracter oneros (art.2010 Cod civil).
S-a precizat ca societatea debitoare nu a depus bilanturi contabile sau raportari contabile pentru perioada 2004 - 2010, fiind incalcate dispozitiile art.28 al.1 din Legea nr.82/1991.
S-a mentionat ca fapta ilicita, culpabila a reprezentantului debitoarei consta in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii si prejudiciul cauzat de catre aceasta.
S-a indicat ca acesta este raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila constand in nerespectarea si neaplicarea legii, si prejudiciul creat creditorilor prin intrarea in faliment a societatii.
S-a sustinut ca, potrivit art.11 din Legea nr.82/1991 raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului.
S-a precizat ca natura juridica a raspunderii reprezentantilor debitoarei pentru aplicarea art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 decurge din natura raporturilor dintre acestia si societate, fiind vorba de o raspundere civila contractuala guvernata de regulile mandatului (art.72 si 73 din Legea nr.31/1990).
S-a invederat ca desi in art.138 din lege nu se prevede in mod explicit cerinta culpei si a greselii membrilor organelor de conducere ale societatii comerciale ajunse in insolventa, modul de formulare, in textul de lege, a faptelor nu inlatura posibilitatea absentei culpei, ci subliniaza vinovatia acestor membri, notiune care desemneaza atat intentia cat si culpa propriu-zisa.
S-a mai sustinut ca aceste fapte culpabile trebuie doar sa contribuie, alaturi de altele, la ajungerea societatii in insolventa pentru a se angaja raspunderea acestora si nu ca acestea sa duca in mod direct societatea in insolventa.
S-a aratat ca in cazul raspunderii civile delictuale speciale reglementate de dispozitiile art.138 din lege, fapta ilicita trebuie sa constea in savarsirea uneia dintre actele enumerate in mod expres si limitativ de art.138 al.1 lit.a-g din lege.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.299 si urm. Cpc, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
In baza art.242 al.2 Cpc s-a solicitat judecata cauzei si in lipsa.
In faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizand recursul declarat, raportat la dispozitiile art.304 si 3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Este neintemeiata critica recurentei CPI IPURL potrivit careia ar fi indeplinite conditiile art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat ca raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe langa conditiile generale, art.138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarsit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societatii, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 din fostul Cod civil (aplicabil in cauza), sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
Faptele ilicite care pot atrage raspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Prin cererea formulata reclamanta DGFPMB in reprezentarea AFPS 1 a solicitat ca pasivul debitorului SC K I C SRL ramas neacoperit sa fie suportat de catre intimatul - parat D R C, invocand incidenta art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Referitor la fapta prevazuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, in mod corect prima instanta a retinut ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor acestei dispozitii legale.
Nu a fost indicata in concret nicio actiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.
Trebuie observat ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul functionarii unei societati comerciale, in cadrul careia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.
Faptul ca a fost continuata activitatea, desi societatea avea datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si ca datorita acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.
Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Curtea retine ca deciziile reprezentantilor unei societati se pot dovedi a fi gresite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in functionarea normala a societatii nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Totodata, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poata determina atragerea raspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedeasca ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speta.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Pentru aceste considerente, intrucat nu exista in cauza niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 Cpc, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art.312 al.1 Cpc, a respins recursul ca nefondat.